715 matches
-
în cazul lui Noica și al primului Heidegger. Însă, mai aproape de-al doilea Heidegger, Dragomir spune că o astfel de lectură ne permite să înțelegem ceea ce este ascuns, încriptat în comedia lui Caragiale. Nu e vorba de a căuta, euforic și narcisiac, oglindiri ale filosofiei tale în literatura universală, ci de a înțelege, la propriu, ceea ce are acel text literar de spus. Interpretând pe Caragiale, e vorba ,de a avea curajul să vedem și să auzim ce a spus." (Crase
Cum se împacă literatura cu filosofia by Cristian Ciocan () [Corola-journal/Journalistic/11283_a_12608]
-
destin nefast). Disjuncția dintre cei doi apare mai evidentă din accentul diferit pus pe o parte sau alta a procesului: unul pune în evidență cu dramatism ceea ce se pierde în acest proces al transformării radicale a unei tradiții, celălalt remarcă euforic numai ceea ce se câștigă. E o falsă impresie că H.-R. Patapievici și Ion Bogdan Lefter ar fi spirite opuse, care se exclud fără nici o posibilitate de conciliere. Ei reprezintă două spirite complementare, chiar imaginate în polaritatea lor. , Am declarat
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
față de sine un exagerat respect documentar. În sfârșit, să mai remarc depășirea unei discuții stricte despre un postmodernism literar spre o dezbatere mai amplă despre postmodernitate ca epocă istorică și societate post-industrială. Globalizarea înăbușă naționalismele și consacră cosmopolitismul. Un democratism euforic decretează o iluzorie (după părerea mea) egalitate între culturile mari și culturile mici. Privilegiul unui centru dispare, înlocuit de un pluralism creator. Puritatea și gratuitatea valorilor sunt înlocuite de interferența și utilitarismul lor. Cultura de divertisment devine, inevitabil, o alternativă
Acreditarea postmodernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11323_a_12648]
-
rampa, cu o autenticitate specială. După rolul din Marfa și Banii, de o cu totul altă factură, Ioana Flora demonstrează, acum, cu cîtă precizie e capabilă să abordeze și alte registre; are, în Turnul din Pisa, și aer de copil euforic, și aer de "divă" senzuală, și aer de amărîtă, refugiată în pușcărie ca într-un azil protector, și aer de om chinuit, îndărătul liniștii aparente... O actriță interesantă și o posibilă carieră. Parafrazînd o replică celebră, cine e această Ioana
B 67 SXS by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14680_a_16005]
-
un resemnat al efortului intens. Pagina scrisă e prețioasă pentru mine; o pot transforma în pagini, capitole, fiind un fel de partitură în care s-a topit tonul de luat de aici înainte. Și ce lucru curios, starea mea ascunsă euforică îi contaminează și pe cei din jurul meu. René a cumpărat un cal mare de porțelan de la magazinul chinezesc și a scris pe suport o dedicație pentru mine semnând �Charlicante", cu aluzia la �Rosinante", pe care noi toți, Don Quijote în infinite
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
introduse pe ferestre de dulcea boare a primăverii. - Ah, mi-am zis! I s-a-nfundat! Bravos Justiție! Onoare ție! Acum scoate, domnule, banii! Din păcate, cum se întâmplă cu tot ce este prea bun și ca din cer picat, euforicele momente s-au evaporat la fel de brusc în succesiunea substanțialelor reclame televizate, din când în când întrerupte de fragmente fără noimă, de filme sau jurnale. Din încântat cum eram, m-am simțit cuprins de ceva, ca să fiu nițel pedant, între indecizie
Suntem în anul Caragiale by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/15363_a_16688]
-
sociale și a avut perioade de autism încă din copilărie. Exista o singurătate mai veche, de dinaintea vieții sociale, care îl atrăgea și abia de cîțiva ani s-a putut dedica acestei atracții, desolidarizîndu-se de grup, încercînd să-și recîștige trăirea euforică proprie fătului în cele nouă luni intrauterine și pruncului din primele 18 luni atmosferice. În opoziție cu prima lume, cea uterină, obscură, lichidă, silențioasă și-a denumit ciclul Ultimul regat: "Este un mod substanțial de a spune că a doua
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
de mână, totuși pasul ei ezită, de parcă colo, în față, la capătul trenului înfierbântat, îi așteaptă judecata de apoi. Se îmbrățișează și i-o simte cum îi apasă burta, puțin rușinat și întreabă: "Simți?" Ea zâmbește și scoate un "da" euforic. Și pe urmă, într-o supremă disperare și convinsă că totul s-a sfârșit, spune: Da, de fapt, te iubesc". Și după o pauză: "Se poate spune așa?" El spune "da" și zâmbește și brusc, dracu^ știe de ce, e foarte
Asta nu e o scrisoare. Jurnal (fragmente) by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/14149_a_15474]
-
cu suficientă claritate din scrierea ce ne-o oferă, precum o ofrandă a existențialului defel părăsit, proiectat pe ecranul stilizator pe care actantul critic însuși devine o entitate literară, un personaj. Beat de cultură, d-sa încearcă astfel un simțămînt euforic al grandorii acesteia. Nu-i convin și nici nu e prea apropiat de cei frămîntați, sfîșiați de suferințe, de cei "slabi", "învinși", fiind, dimpotrivă, fascinat de cei "puternici", "biruitori", de creatorii care-și pot înscrie, triumfător, autoritatea. Bunăoară fervoarea cosmică
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
în fel de fel de ipostaze grotești, abia schițate în jocul eteroclit ce le înlocuiește îndată cu altele, fără a adînci nimic, fără a se fixă la nimic, într-o alunecare aparent veselă ce traduce simțămîntul libertății. E o libertate euforica, senzuala, care se tatonează pe șine la nivelul primar al suprafeței născătoare de fi-guri caleidoscopice (adîncimile sînt puse în paranteză, dramatismul e formal izgonit). Dublă evitare, a realului și a eului, duce la dezorganizarea structurilor conceptuale că și a celor
Marca de fabricație by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15046_a_16371]
-
făcute să încaseze toți pumnii indignărilor, inclusiv cei adresați "folclorului". Emisiunile de folclor se fac repede și ieftin (cam același decor, în care se înlocuiește un ulcior cu altul sau un coș cu o baniță -, aceiași protagoniști veșnic disponibili și euforici, aceleași play back-uri care simplifică viața muzicienilor și a sunetiștilor de duzină) și au o rată de audiență ridicată. Audiența emisiunilor e importantă nu numai pe post, ci și în cercurile puterii. Dar ieftinătatea și rata audienței nu sunt, orice
Refuz by Speranța Rădulescu () [Corola-journal/Journalistic/15079_a_16404]
-
I) (cei care merg pe aer) nici cei mai frumoși din orașul acesta nici... încă un pas și încă pe mijlocul autostrăzii precum acrobatul pe sârmă în afara tuturor certitudinilor linia continuă de mort cu inima conectată la ecranul cu licurici euforici doar de cealaltă parte a închipuirii tale despre ziua perfectă și-ncurcătura de tuburi - eviscerată tensiunea se-nfrupta - prin tuburi ultima suflare a cățelei a bunicului cărbune ser unghii tăiate rafale de mătură bancuri răsuflate din pantomima asta burzuluită care
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
altul împreună, și-au gîndit altfel, mai complex, mai suplu aparițiile. Multe din toate astea s-au pierdut. Și se vede. După '90, lucrurile și-au căutat aici diferite forme și substanțe, ca peste tot în societate. Au fost anii euforici ai începutului, cu Victor Rebengiuc rector, au fost anii de redefinire ai unei structuri și mentalități, poate din ce în ce mai diferite. Au fost serii și serii cu enorm de mulți absolvenți, realitate de două ori bizară. Pe de o parte, este extrem de
Șase nopți cu Casandra (I) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12033_a_13358]
-
de ceai", acea ceașcă de ceai conține, deopotrivă, aleful Timpului (impersonal) și infinitul Memoriei (personal)... Am făcut toate aceste salturi peste paragrafe și pagini pentru a arăta că, dincolo de un limbaj care oscilează între un anume ermetism erudit și o euforica iluminare metaforica*, Beckett își urmărește cu luciditate demonstrația, atingînd, cu vîrful nuielușei sale divinatoare făcute din cuvinte, miezul artei proustiene. Este un prodigios tur de finețe și de geometrie - ambele, simetrice - care impune admirația. ntîmplarea face să fi terminat Domnul
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
lovinesciană. Nu era cel mai bun lucru să se întoarcă la faza impresionistă a criticului, de care el însuși s-a despărțit. Prozatorului îi displace profund speculația despre sursa muzicală a ideilor, vituperând necruțător: "în sens clinic numai cretinii și euforicii au idei muzicale" (p. 53). Camil Petrescu repetă cu obstinație că E. Lovinescu nu are idei (afirmă chiar că e steril), nu are intuiție, nu are gust estetic, nu are talent - și deci părerile lui nici nu ar trebui să
Camil Petrescu furios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12157_a_13482]
-
se exerseze în selecție. Ba, mai mult, fără să-și dea seama, era pus în fața unui blocaj al judecății: memoriile și jurnalele nu sunt compatibile cu un criteriu estetic, deci pot fi primite pe bandă într-o devălmășie a receptării euforice. Nu prea repede, cam prin 2000, s-a ajuns la sațietate (tot ce-i prea mult strică!), la autoiluzionare în legătură cu valoarea unora dintre aceste documente inedite și chiar la o stare de insalubritate a detritusurilor memoriei. Curiozitatea (politică, istorică, literară
Defaimarea jurnalului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12234_a_13559]
-
gust și de cuviință, contestă monumentul. ŤSeamănă cu Elena Ceaușescu!ť, ŤNe facem de râs!ť. Ne trebuia un bust convențional, ca în Cișmigiu, ceva banal și dulceag, o făcătură de protocol, pe gustul mâncătorilor de sarmale. Ziarele noastre preiau euforic scandalul..." ? La fel de tranșant este, în editorialul său din revista ARCA (nr. 7-8-9/ 2004) redactorul-șef al publicației, poetul Vasile Dan, care atacă altă problemă delicată, de data aceasta de etică a scriitorului: Ce scriem? Unde publicăm? Cu franchețea care îl
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12481_a_13806]
-
este să faciliteze dialogul valorilor, peste limitele provinciilor și chiar peste limitele militantismelor naționale. Discuția ar merita redeschisă (a mai fost purtată), din moment ce s-a putut observa un paradoxal fenomen de enclavizare culturală tocmai într-o epocă a celei mai euforice comunicări. Dincolo de orice teorie sau opinie, pentru mine e foarte clar că există o literatură basarabeană, care a evoluat izolat și în sincope, timp de o jumătate de secol (1940-1990), separat de literatura din România. Două state cu populație românească
Există o critică regională? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11540_a_12865]
-
mai corect. N. Costenco atribuia provinciilor românești conștiințe naționale separate: ,Provinciile alipite au caractere specifice și distincte. Au conștiințe naționale proprii, exclusiviste" (p. 18). Iată gândirea politică cea mai periculoasă pentru ,națiunea" basarabeană, a cărei logică duce spre un izolaționism euforic, adică o enclavizare, o închidere în sine ca o aberantă formă de apărare. Până în 1940 această opțiune ideologică era benevolă, dar după 1940 închiderea era obligatorie, manifestată și administrativ, iar N. Costenco va fi o victimă a acestui blocaj, suferind
Există o critică regională? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11540_a_12865]
-
voită a individului într-o lume fără frontiere. Neliniștea apare ca un simptom, o consecință a unui exil generalizat: nicăieri nu mai ești suficient de acasă (în varianta decepționistă a unei viziuni literare) sau ești acasă peste tot (în varianta euforică a unei literaturi postmoderne, fără complexe). Literatura basarabeană, închisă atâta vreme, ca și literatura din România, într-un fel de seră a controlului ideologic și a auto-mulțumirii naționale, are nevoie de o baie de cosmopolitism. Romanul nu se poate dezvolta
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
pe Iorga, pe Madgearu și a comis atrocitățile de la Jilava. Sotnia neagră stîngace a comis atrocitățile cunoscute și pedepsite de Legea 207, denumită legea crimelor contra umanității sau legea genocidului". Printr-o mai restrînsă delimitare, eseistul afirmă a se simți "euforic și mîndru ca fiu al Olteniei, născut și crescut în zăvoaiele Oltețului". Făcînd apologia oltenilor, el își dezvăluie din nou fibra colectivistă, acea "tincturare" biologică ce caracterizează spețele omenirii și pe care și-o asumă. Compămîntenii săi sînt, în vederile
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
precum Evghenii Evtușenko ori Andrei Voznesenski, au accedat peste noapte la notorietate, compunînd poezii în care răzbătea un aer proaspăt de libertate, poezii a căror publicare - doar cîțiva ani mai devreme - ar fi fost de neconceput. în aceeași atmosferă aproape euforică a văzut lumina tiparului nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici, iar lumea a auzit atunci prima oară de un prozator straniu numit Soljenițîn. Din păcate, nu doar semi-liberalizarea a avut viață scurtă, ci și produsele ei au fost
Doar talentul e de-ajuns? by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/11713_a_13038]
-
plăcea să-și încrețească nițel ochii, surâzând, să-și scuture părul (lung și șaten foarte deschis, îl purta lăsat pe umeri) și să sporovăiască (...), dar îngăduindu-mi, din plin, absolut, covârșitor, definitiv, să fiu (...) alături de ea fericit" (p. 20-21). Fraza euforică se întinde pe mai mult de o pagină și e antologică între poemele de dragoste din literatura română. În secvența următoare intervine brusc un personaj: Alexandru Iftodie, un coleg de generație, preocupat de literatură, filosofie și artă, mai frecvent notat
N. Steinhardt îndrăgostit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11724_a_13049]
-
monstruos, Caragiale, ființă muzicală, operează o de-realizare - materia e sunet sau imagine interioară, o virtualitate - care nu dă senzația declinului, ci pe a armoniei. O armonie în indicibil. Aproximarea neantului și pierderea în infinit prilejuiesc nu angoase, ci excese euforice. Cinicul Caragiale nu e un nihilist; fascinat de spectacolul lumii, el îl și creează. Tocmai de aceea funcționarul de la ghișeu e un Dumnezeu, dar și un demon: el nu disperă, ci se amuză. Hedonist, devine un regizor - dincolo de bine și
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]
-
devine, astfel, un teatru al limbii. Cu cît mai consistentă lumea, cu atît mai iluzorie lumea. Realul e depășit doar prin excesul de real. Limbajul, prin pulverizarea comunicării. Dincolo de aceste excese să se găsească, oare, adevărul?! Dacă adevăr înseamnă conștiință euforică a iluziei, răspunsul e afirmativ. Oricum, adevărul nu e un dat, ci o continuă experiență (experiență a ratării lui) și un permanent exercițiu. În nici un caz, însă, adevărul nu implică o experiență dureroasă: Caragiale scrie dintr-un impuls ludic, pentru
I.L.Caragiale. Variațiuni by Mircea A. Diaconu () [Corola-journal/Journalistic/11772_a_13097]