977 matches
-
a sensurilor se confirmă în continuarea scrisorii, cînd același cititor vorbește de "cei cu venituri modeste, împotriva cărora nu am decît compasiune": exprimare în care e folosit impropriu ori unul ori altul dintre cele două cuvinte ale căror componente semantice evaluative se opun (prepoziția împotriva și substantivul compasiune). O improprietate o confirmă pe cealaltă - dar, din fericire, nu anunță nici un fel de răspîndire a erorilor.
Pertinent/ impertinent by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15474_a_16799]
-
multe gramatici normative. Gramaticile românești de azi descriu în detaliu situațiile de dublare, disociind între cazurile de obligativitate și cele de alegere liberă. Și gramaticile din secolele trecute semnalau fenomenul (Elementa linguae daco-romanae, 1780), dar atitudinile autorilor erau mai clar evaluative și produceau luări de poziție foarte diferite între ele. Putem înregistra semnalări exacte, dincolo de pitorescul vechii terminologii gramaticale, ca în Gramatica românească (1822) a lui C. Diaconovici Loga: "de multe ori pronumele dativului în unele închieturi îndoit se pune"; "pronumele
"Pleonasmul legiuit" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14495_a_15820]
-
Rodica Zafiu Un clișeu lexical obsedant și caracteristic pentru discursul ultimilor ani e provocare: cuvîntul și-a modificat profund sensul și mai ales conotațiile, componenta evaluativă și implicit poziția în interiorul familiei sale lexicale. Multă vreme, semnificația cuvîntului a fost predominant negativă: verbul de la care provine, a provoca, are un sens neutru "a produce", "a cauza", "a determina" - , dar și semnificații marcate mai mult sau mai puțin
Provocare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13771_a_15096]
-
în cele ce urmează subiectul va fi doar schițat. Limbajul jurnalistic, cel politic, registrul colocvial nu pot să evite o temă permanentă și - la noi - resimțită ca foarte acută. În principiu, ar merita văzut care sînt conotațiile afective și judecățile evaluative pe care se bazează în discursul public actual selecția termenilor. Baza ideologică a alegerii poate fi diferită și nu întotdeauna explicită: săracul-destinat, săracul-vinovat, săracul-victimă; bogatul-norocos, bogatul-merituos sau cel criminal. O interesantă analiză din punct de vedere istoric a acestui cîmp
Sărac, defavorizat, amărît... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13285_a_14610]
-
Foarte interesantă e însă convertirea cuvântului cu sens clar negativ într-o marcă a aprecierii superlative. Belea apare tot mai des cu funcția de echivalent al termenului de apreciere pozitivă, alături de mișto, cașto, meserie, marfă, super etc. Acest gen de evaluativ este în mod tipic reînnoit periodic în argou, pentru că folosirea insistentă îi tocește expresivitatea; perechea antonimică de bază (bun / rău) constituie de altfel și un foarte util mijloc de datare, pentru că preferința pentru un termen sau altul caracterizează perioade uneori
"De belea..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12050_a_13375]
-
fanclub.ro); "belea Mustangu ăsta" (computergames.ro). Se comportă uneori și adverbial: "toate au mers belea!" (esato.com). Evoluția semantică a lui belea nu este surprinzătoare: în limbajul popular-argotic sînt destul de frecvente trecerile între extreme, permise de valoarea afectivă a evaluativelor și de o mai generală tendință fie antifrastică, fie negativistă și anarhistă (e bun ceea ce e rău). E în bună măsură fenomenul pe care l-a descris J. Byck, prin formula "dezagreabilul ca mijloc de întărire", într-un studiu din
"De belea..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12050_a_13375]
-
un număr limitat de tipare între ei și cu numele proprii; formulele de adresare pot fi marcate prin mijloace gramaticale (terminațiile specifice de vocativ) și lexico-pragmatice (coprezența interjecțiilor de adresare: mă, măi, băi...). O categorie importantă este cea a termenilor evaluativi și afectivi, de la marca atitudinii pozitive (dragă) pînă la lista infinită de epitete injurioase (boule, idiotule etc.). Limba română populară și familiară cunoaște fenomenul adresării inverse (termenii mamă, tată, folosiți de părinți în adresarea către copii). Regulile de uz sînt
Dragii moșului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12738_a_14063]
-
cărți) însoțită îndeaproape de un foarte exact examen critic. Acest echilibru, niciodată instabil, pledează în subsidiar pentru o formulă pe cât de clară, pe atât de eficientă a foiletonisticii. Comentariile lui Ștefan Borbély fiind, de fapt, excelente introduceri critice, expozitive și evaluative în egală măsură. Deși în atmosfera agitat resentimentară de la noi, poziția echilibrată este mai degrabă asimilată platitudinii și lașității lipsei de asumare a unei ideologii combative. Oricum, mai nimic în aceste cronici din multiculturalismul zglobiu și relativizarea instrumentarului estetic pe
Reverențele criticii by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12972_a_14297]
-
ea să adopte această poziție sistemoiogicâ slabă, de gândire slabă. În modernitate, avem de-a face cu o critică de tip canonic, care construiește ierarhii și le propune ca variante unice de interpretare și de evaluare. În postmodernitate, acest proces evaluativ este relativizat. Postmodernitate înseamnă relativizare, renunțarea la valorile absolute. Un simptom al postmodernității este și acel număr din „Dilema" în care Eminescu este contestat ca autor de o valoare absolută. El nu mai răspunde, spuneau tinerii de atunci sensibilității contemporane
ALECART, nr. 11 by Antonio Patras () [Corola-journal/Science/91729_a_92902]
-
operei, cât și asupra rolului exercitat de cultură în general. Postmodernismul muzical se prezintă că o „simplificare” și „detensionare” deziderativa deopotrivă prin ignorarea definițiilor totalizatoare cu valoare universalizantă, dar și prin refuzul legitimării obligatorii a valabilitații creative prin birocrația instanțelor evaluative tradiționale precum gen, forma, stil. Altfel spus, daca prima avangardă „pulverizează” sistemul tonal „eliberând” înălțimile și conferindu-le o relativă autonomie, atunci în postmodernismul muzical este reluată aceeași procedură, însă de această data aplicând-o ierarhiei tipologice (sunet muzical, sisteme
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
von Bose, John Zorn etc.). Fiecare filon al tradiției conserva într-un mod implicit propriul canon și atunci apare o legitimă întrebare: despre fragmentarea și inoperanta cărui canon poate fi vorba în postmodernitate, atâta timp cât canonul reprezintă, în esență, modelul procedurii evaluative fără de care nu poate fi imaginata existența și articularea normală a practicii muzicale însăși? În acest caz, ar trebui să admitem că filonul tradiției tonale, precum și cel al tradiției atonale supraviețuiesc în formulările lor originale și își continuă existența într-
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
anume de a pune problema în ce măsură sîntem opaci la o gîndire apărută pe teritoriu francez, dar esențialmente altfel decît cea pe care am importat-o deja, si pe care as numi-o, ca să nu mai apelez la etichete descriptive sau evaluative, 68istă. Tocmai ca urmare a existenței acestei opacități încerc, în articolul de față, practic imposibilul. Să prezint două cărți fundamentale, dificile, superbe, fiecare în felul său: Celălalt prin sine însuși al lui Jean Baudrillard și Erotismul lui Georges Bataille. Conștientă
Viclenii la sfîrsitul lumii by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17577_a_18902]
-
întâi val de receptare, am impresia că și poezia lui Ioan Es. Pop, și critica pe marginea ei au intrat în impas. Superlativele au fost consumate, elogiile și-au pierdut forța caracterizantă, devenind stereotipe și înscriindu-se într-o inerție evaluativă. Expresionism, vizionarism, poète maudit... Dar ce tip de expresionism? Sub ce auspicii și în ce cadre sunt turnate viziunile? Cum se densifică, pentru a nu fi o poză, postura de poet blestemat, damnat? În viață, dramele lovesc și distrug omul
Răul nemuritor by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/2456_a_3781]
-
și în structura materialelor didactice puse la dispoziția elevilor și a profesorilor. O pondere mare între lucrările auxiliare destinate sprijinului procesului didactic au cele care, sub formă de culegeri de teste, însoțite de rezolvări și comentarii și, eventual, de bareme evaluative, urmăresc acomodarea elevilor (și profesorilor) atît cu noile cerințe, cît și cu tipurile de probe adaptate acestor cerințe, pregătindu-i, în plan imediat, pentru concursurile care jalonează, marcînd etapele, desfășurarea instruirii în sistemul școlar românesc. Între cele mai recente, acoperind
"Gramatica" by Valeria Guțu Romalo () [Corola-journal/Journalistic/16836_a_18161]
-
pe repetarea cuvîntului: "P. s-a mai lăudat în anumite împrejurări că, dacă va ajunge șef ..., își va trage o mașină "marfă de marfă"" (Libertatea, 2841, 1999, 19). În fine, mi se pare posibil ca în substituirea celor mai populare evaluative la modă să joace un rol și asocierile fonice; în acest caz, nașpa ar fi fost selectat, între variile sinonime candidate la postul de termen negativ preferențial, și datorită asemănării sale fonice cu nasol, iar în mișto, meserie și marfă
"Marfă" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16862_a_18187]
-
Mincu, conformă cu postulatele postmodernității. Poate cu unele postulate ale postmodernității, pentru că ultimele decenii în teorie nu aduc în nici un caz certitudini, legi. Mai departe, prin "permanenta valorizare a sincroniei" autorul înțelege un anumit tip de receptare care utilizează "vectorii evaluativi ai prezentului", ceea ce nu e nici pe departe, așa cum lasă să se înțeleagă, singura receptare îndreptățită. Este, iarăși, una dintre ele, față de care destui teoreticieni de prestigiu au rezerve serioase. Dar tonul expunerii lui Marin Mincu are din păcate mereu
Teorie, critică, poezie - aceleași by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15868_a_17193]
-
Avasilcăi, Fanfan, rechinul pușcăriilor, 1994, 34); "cea mai "nașpa" fază a trăit-o o dată cînd (...) a rămas mut sesizînd că și-a uitat știrile în altă încăpere" (Evenimentul zilei = EZ, 2313, 2000, 2) etc. Cuvîntul face parte din categoria mijloacelor evaluative cu sens foarte general; în cazul dat, sensul global negativ se poate particulariza ca "rău", "prost", "urît" etc. Cuplul antonimic mișto - nasol nu a dispărut, dar marca de actualitate și avantajul de frecvență par să aparțină de cîțiva ani perechii
"Nașpa" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15888_a_17213]
-
parte a romanului este o pendulare între reconstituirea adolescenței plină de erotism, abstrasă istoriei care se insinuează însă de fiecare dată în fantele istoriei personale a liceeanului și meditația asupra menirii literaturii a scriitorului ajuns la o vârstă când privirea evaluativă apare de la sine. Reconstituirea e declanșată sau pornește de la cuvinte și expresii încărcate de semnificație personală, păstrând în corola lor simbolică povești și sentimente. Timpul trecutului e lax, plin de viață și de savoare e populat de personaje pitorești, senzațiile
Discret, dar te lasă perplex by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11885_a_13210]
-
e foarte importantă în măsura în care ne permite să înțelegem care sînt opțiunile disponibile, care sînt pericolele și dezavantajele. Rolul intelectualului e greu de definit, mai ales în absența unei definiții funcționale. Pentru mulți, termenul e mai curînd un calificativ-adjectiv cu valoare evaluativă, decît un simplu descriptor-nume. De aceea mulți se feresc a se declara intelectuali (e ca și cum te-ai declara filozof pur și simplu pentru că ai absolvit studiile Facultății de Filozofie), iar cei care nu observă cu precauție această ambiguitate a termenului
Noua intelectualitate by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16057_a_17382]
-
acord cu maniera lui Jaspers de-a scrie „doar aluziv, în nota știută”, așa că, neimpresionați de faima autorului, taxează Logica filosofică drept o agreabilă mediocritate: „(...) sa constituie o tratare existențial-filosofică a câtorva categorii gnoseologice (adevăr, intelect, rațiune, judecăți existențiale și evaluative etc.) prin raportarea lor continuă la problematica accederii la ființă și la autenticitatea ființării proprii. Nu este, deci, de mirare că logica modernă nu i-a reținut în niciun fel aportul și că numele său nu figurează la indicele de
MARTIN HEIDEGGER ŞI KARL JASPERS – ULTIMII MOHICANI AI MARII CUGETĂRI ÎNTR-O LUME CU SPIRITUL TOT MAI MIC de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382210_a_383539]
-
un pifan", G. Arion, 1985), dezvoltînd însă și un alt sens, mult mai răspîndit - acela de "recrut": "Militarii din ciclul doi obișnuiesc să pună Ťpifaniiť să le facă ghetele" (România liberă, 865, 1993, 2). Evoluția semantică e previzibilă, prin componenta evaluativă a termenului, (infanteristul fiind soldatul simplu prin excelență, cel privit cu oarecare dispreț de "armele mai nobile") și, probabil, prin situația statistică: cei mai mulți recruți ajungeau la infanterie. Multe citate actuale confirmă răspîndirea acestui sens: "Duzina de pifani proaspeți alcătuia restul
Pifan, pufan, pufarez, pufarin... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8288_a_9613]
-
româna actuală este de nișă: "Băncile universale aleargă după clienții de nișă" (Gândul, 8.04.2008); "Trebuie să facem o alegere între turismul de masă și cel de nișă" (interesulpublic.ro). În această structură, metafora nișei își reactivează permanent ambiguitățile evaluative ale imaginii spațiale: nișa apare ca o secțiune izolată, de mici dimensiuni, care poate primi conotații fie negative, fie pozitive. Metafora nișei poate fi folosită în mod neutru, pur descriptiv - "celălalt film Ťde nișăť (adică spaniol și jucat de actori
"De nișă"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8404_a_9729]
-
Copilul poate fi chestionat și cu ajutorul întrebărilor productive, stimulative ale creativității celui mic, care nu mai presupun un singur răspuns corect și care sunt de tipul „Cum crezi că s-ar putea să...”. Un alt tip de întrebări sunt cele evaluative. Întrebat "care dintre cele trei soluții - toate corecte - crezi că ar fi mai bună? Pe ce te bazezi?" copilul nu doar că trebuie să aibă o opțiune, să fie creativ, dar trebuie să-și justifice alegerea, să fie conștient de
Părinți de succes: Întrebările, arsenalul unei educații responsabile by Elena Badea () [Corola-journal/Journalistic/80101_a_81426]
-
de calorii" (culinar.ro). Adverbul postpus permite o intensificare suplimentară, pentru că poate primi el însuși mărci populare de superlativ (mai ales de tot): "bun rău de tot, ce să zic..." (zoso.ro). e o alăturare spectaculoasă a antonimelor prototipice, a evaluativelor esențiale; structura se întîlnește însă și mai des cu alte adjective și adverbe, cărora rău le folosește drept intensificator. În limbajul familiar-argotic, bine reprezentat în Internet, sînt mii de atestări care cuprind termenul mișto: "site-ul e mișto rău!" (verso
Bun rău by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9276_a_10601]
-
la integrarea economică și instituțională a entităților politice locale transformate în organizații economice active în interiorul noilor medii. Următoarea perturbație importantă, colectivizarea proprietății în regimul comunist, este de natură să evidențieze un caz extrem de reziliență constând în imprimarea informației factuale și evaluative într-un genotip instituțional. Reconstrucția izomorfă a aranjamentului instituțional după anul 2000 demonstrează nivelul ridicat de reziliență al acestuia; paginile de față se vor concentra însă doar asupra perioadei vechi și se vor opri odată cu finalul acesteia. 4.2. Teoria
Modelul cutumiar de autoguvernare locală: obştile din Munţii Vrancei. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Horia Paul Terpe () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1821]