147 matches
-
-mi drumul”...Iată cum regizează poetul inovații și tehnici poetice conform structurii sale temperamentale. Știe foarte bine să exploateze expierențe diverse ale sufletului uman trecându-l prin universul soliloc și ascuns al sufletului său. Un suflet ce simte frigul însingurării. Evanescența sa profund discretă are, desigur, o revelare existențială pornită din tensiuni melancolice și meditative profunde, ca o autosuspendare în atmosfera densă a cuvintelor. Cum poezia nu trebuie să strălucească, ci să lumineze, versurile poetului Llelu Nicolae Vălăreanu (Sârbu) nu te
VOLUM DE POEZIE de LLELU NICOLAE VĂLĂREANU în ediţia nr. 1016 din 12 octombrie 2013 by http://confluente.ro/Frigul_insingurarii_volum_llelu_nicolae_valareanu_1381527977.html [Corola-blog/BlogPost/352433_a_353762]
-
la fiecare pas. Dacă violetul îi pune în evidență carnația foarte albă a membrelor, parcă ferite de soare, mușchii picioarelor ies ușor în evidență. Am văzut-o venind, din față, iar acum o privesc îndepărtându-se. O frumusețe trecătoare, o evanescență. Să facem acum câteva remarci. În cele mai multe cazuri, când ne referim la un corp în mișcare, imaginea frontală este a apropierii, în timp ce vederea din spate este cea a îndepărtării. În artă, mersul nu a devenit o temă prea recurentă pentru
MISCARE ŞI REPAUS de DAN CARAGEA în ediţia nr. 958 din 15 august 2013 by http://confluente.ro/Dan_caragea_miscare_si_repa_dan_caragea_1376571256.html [Corola-blog/BlogPost/366472_a_367801]
-
botezului, oricât de metaforizată ori camuflată, rămâne însă neatinsă, iar localizarea pe coordonate hinduse trimite la filosofia hindusă, inclusiv la rolul karmei întru desăvârșirea ființei. Decriptarea unor versuri ca “ Înmormântată-n visu-mi...” face trimitere la vălul Mayei, la iluzia (căreia evanescența visului îi poate conferi o oarecare soliditate) că prezența dispărută nu a devenit încă absență, că fiindul nu s-a întors încă, definitiv, în nefiind, că Ouroboros nu și-a mușcat încă coada. Poetul, posesor al unor taine și secrete
INGER RASTIGNIT (POEME SOPTITE) DE VASILE BURLUI de POMPILIU COMSA în ediţia nr. 579 din 01 august 2012 by http://confluente.ro/Inger_rastignit_poeme_soptite_de_vasil_pompiliu_comsa_1343827820.html [Corola-blog/BlogPost/360026_a_361355]
-
luminiscent te-arunca încolo și încoace “izbindu-te” de stăvilare umane ce-ți ieșeau de peste tot în cale parcă oprindu-te să admiri, să pipăi, să auzi și să-ți reiei “ciupicăturile” cu și mai multă înverșunare pentru a realiza evanescența. Atât cât putea percepe ochiul și priceapă mintea nu văzusem simetrii perfecte decât minunățiile cerești făcute de mâna Dumnezeului nostru, însă ce iscodeau privirile se apropiau de acestea copiindu-le în nenumăratele lor forme în mod felurit și variat - păstrând
LAS VEGAS-UL CU PĂCATELE LUI...ŞI NOI!? (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 182 din 01 iulie 2011 by http://confluente.ro/Las_vegas_ul_cu_pacatele_lui_si_noi_ii_.html [Corola-blog/BlogPost/367120_a_368449]
-
Pușcașu vădește sensibilitate picturală, într-o manieră figurativă aluzivă, simbolică, căutând o alianță între sugestivitatea decorativului și semnificație. Ea exprimă nuanțat, cu elegantă discreție, starea afectivă care a dus la închegarea compoziției într-un registru amplu, de la calmul șoptit al evanescenței pînă la tensiuni dinamice, autoritar controlate totuși. Lucia Pușcașu reușește să dezvăluie o structură complexă, cu mari și surprinzătoare posibilități interpretative.” Cornel Radu Constantinescu ,,Lucia Pușcașu are voluptatea super-dimensionărilor, are și puterea de nestăpânit, compozițiile fiind în mod cert confesiuni
LUCIA PUSCASU de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 835 din 14 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Portret_de_artist_lucia_pusc_rodica_elena_lupu_1365963548.html [Corola-blog/BlogPost/359759_a_361088]
-
personale și impersonale ce se manifestă în discursul poetic) se configurează, ca o „ființă minimă”, în involuție înceată spre tăcere, adormire, moarte, debilizare. „Ființa minimă” este o prezență centrată și secundară („colateralul”) ce refuză vorbirea și cu simțurile în plină evanescență. Astfel, „totul se petrece încet” („banchetul” - „Ieudul fără ieșire”). „La început a fost sfârșitul” (ion.iova.iona.ion - „Porcec”), adică implozia inițială. Este o ființă a esențelor, a rugăciunii, a urii. O ființă minimă ce trăiește în două lumi: este
IOAN ES. POP: Eul poetic şi fiinţa minimă, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/ioan-es-pop-eul-poetic-si-fiinta-minima-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339649_a_340978]
-
muritorilor. El coboară în Tartar implorându-l pe zeul Hades să i-o redea pe Euridice, soția sa care murise. Hades se înduplecă, dar o privire înapoi a lui Orfeu spulberă umbra iubitei sale care îl urma, sugerând între altele evanescența vieții dar și a morții. Eroul rămâne să-și plângă nefericirea și, refuzând alte femei, provoacă mânia menadelor care îl sfâșie, capul său urmând să plutească pe mare cântând în continuare, îmblânzind valurile, așa cum se întâmplase în timpul expediției argonauților care
ACTUALITATEA UNUI MIT de VICTORIA MILESCU în ediţia nr. 1468 din 07 ianuarie 2015 by http://confluente.ro/victoria_milescu_1420641748.html [Corola-blog/BlogPost/376639_a_377968]
-
spunea Eugen Ionescu: „Triumful vieții este atât de categoric în mesajul lui Christos, încât și moartea este mântuită, și ea este transfigurată prin speranța celei de-a doua veniri. Moartea nu mai e acum definitivă. Ea nu mai e nimicire, evanescență, neant- ci un popas de odihnă înaintea Nemuririi...” ( Adrian Alui Gheorghe, Cu părintele Iustin Pârvu despre moarte, jertfă și iubire. Ed. Conta, Piatra Neamț, 2006, p. 49.) Primind credința și dragostea lui Hristos, creștinul a devenit concorporal cu Trupul Dumnezeului-Om
HRISTOS A ÎNVIAT ! de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 468 din 12 aprilie 2012 by http://confluente.ro/Gheorghe_constantin_nistoroiu_hristos_gheorghe_constantin_nistoroiu_1334279010.html [Corola-blog/BlogPost/358450_a_359779]
-
le-adaugă „informităților" și norul. Nu credeți, totuși, că un orb, ce nu-l cunoaște nici vizual și nici tactil, l-ar putea „vedea" muzicalmente? Gân-diți-vă la Les Nuages de Debussy, a cărui muzică evocă lenta derivă nubivagă, perpetua metamorfoză, evanescența unui abur intangibil. C: V-am spus că... la musique n'est pas mon fort! Oricum, amicul nostru comun, Aristofan, i-a invocat, la rându-i, și, mai cu seamă, prințulHamlet, ce, obligân-du-lpe Polonius să-i semuie, alternativ, cu o
De vorbă cu un Cocoloș by Șerban Foarță [Corola-website/Imaginative/6783_a_8108]
-
Acasa > Manuscris > Amintiri > NEVOIA DE NORMAL Autor: George Nicolae Podișor Publicat în: Ediția nr. 191 din 10 iulie 2011 Toate Articolele Autorului Nevoia de normal Plutim în evanescență. Inutil și păgubos. Revoluția victorioasă a revărsat în noi, efluvii de speranță. În tranșeele fricii se sapă vârtos...Îmi închipui un scenariu în care acestea ar fi aidoma „subteranelor” ceaușiste care ar eroda însă sufletele, fibra noastră de români viguroși
NEVOIA DE NORMAL de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 191 din 10 iulie 2011 by http://confluente.ro/Nevoia_de_normal.html [Corola-blog/BlogPost/366691_a_368020]
-
unei tensiuni lirice care atinge spre finalul cărții semnele vulnerabilității prădătoare:... m-am rătăcit o clipă/în pumnul fiarei./ m-a strâns fără milă,/ jinduind la fulgerele fără culoare.... O poezie a muzicalității originare, a ,,delectării” ființei cu angoase și evanescențe. Recuzita lirică este austeră, Anne Marie Bejliu comunicând adesea în fraze lirice extrem de sobre trăirile ce capătă expresia unui elan temperat. Mult mai autoritar și mai viu se revarsă din această geometrie a sufletului mânia necontrafăcută vizavi de banalul pe
CU ÎNCREDERE, DESPRE POEZIE DE DOAMNA IOLANDA MALAMEN (PREFAŢĂ LA VOLUMUL GEOMETRIA SUFLETULUI ) de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 851 din 30 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Cu_incredere_despre_poezie_d_anne_marie_bejliu_1367329028.html [Corola-blog/BlogPost/345998_a_347327]
-
personale și impersonale ce se manifestă în discursul poetic) se configurează, ca o „ființă minimă”, în involuție înceată spre tăcere, adormire, moarte, debilizare. „Ființa minimă” este o prezență centrată și secundară („colateralul”) ce refuză vorbirea și cu simțurile în plină evanescență. Astfel, „totul se petrece încet” („banchetul” - „Ieudul fără ieșire”). „La început a fost sfârșitul” (ion.iova.iona.ion - „Porcec”), adică implozia inițială. Este o ființă a esențelor, a rugăciunii, a urii. O ființă minimă ce trăiește în două lumi: este
IOAN ES. POP: Fiinţa minimă şi implozia lirică, de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/ioan-es-pop-fiinta-minima-si-implozia-lirica-de-stefan-vladutescu-cv-2/ [Corola-blog/BlogPost/339531_a_340860]
-
Per ansamblu, lectura coerentă și coezivă într-o carte a editorialelor elaborate de-a lungul a circa patru ani (2008-2012) este una cel puțin la fel de revelatoare ca și cea a articolelor din revistă. Dincolo de fulminanța impresiei de moment și de evanescența efectului articolelor, lectura permite detectarea unei viziuni echilibrate asupra societății românești actuale și a unei voci care să spună un gând întemeiat despre drumul de urmat. Augustin Buzura dovedește că are o viziune clară asupra unei Românii morale. El este
AUGUSTIN BUZURA: În stare de „nici vii, nici morţi” (Book Review), de Ştefan Vlăduţescu by http://revistaderecenzii.ro/augustin-buzura-in-stare-de-nici-vii-nici-morti-book-review-de-stefan-vladutescu-cv/ [Corola-blog/BlogPost/339589_a_340918]
-
asupra copacilor, dar și strălucirea monotonă a urmelor de pași în zăpadă. Ultimii ani ai carierei îi dedică redării splendorii grădinilor, mai ales celei din jurul casei sale de la Giverny, unde puternica strălucire a luminii și culorii dau senzația inedită de evanescență. Alți mari inovatori ai impresionismului au fost Camille Pissarro (1830-1903) și Pierre-Auguste Renoir (1841-1919). Motivele favorite ale lui Pissaro erau peisajele, scenele cu râuri, strada pariziană și muncitorii aflați la lucru. Renoir are aceleași teme ca și Pissaro sau Monet
Istoria picturii () [Corola-website/Science/315124_a_316453]
-
păcate, n-are destinul Mării Mediterane, acesta e marele ei defect. Marea Mediterană e traversată de toate tipurile de cooperare posibile, multilaterale, directe, bilaterale, e o mare în care reflexele de cooperare s-au dezvoltat în sute de ani și numai evanescența statelor face ca ele să dispară pe moment. Reapar apoi în forme cu totul interesante - cazul Libanului sau al Egiptului, sau al Libiei. Marea Neagră n-a avut niciodată acest succes. În Marea Neagră nu există decât o singură formă de cooperare
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
ironie și narativitate, revendicându-și-l drept precursor 349 și neglijând în mod deliberat împrejurarea că, la autorul nostru tocmai ironia este cea care conduce adeseori, și în mod paradoxal, la intuirea unui straniu sens al fragilității, la „o muzicală evanescență, o rece înfiorare în fața Absenței”350. Aproape toți comentatorii au recunoscut însă - pe bună dreptate - natura livrescă a inspirației ivănesciene, aportul covârșitor al memoriei culturale și rolul crucial al intertextualității. Ne aflăm, după câte ne dăm seama, în fața unui scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
fi știut/ că spuma îmbătrânește, că valul nu înflorește/ a doua oară,/ îmbătată m-aș fi întins pe nisip” (Războiul cu tine însuți). S-a vorbit, cu referire la volumele de dinainte de 1990, despre „irealismul poeziei” (Nicolae Manolescu) și despre „evanescența discursului” (Marin Mincu), dar în versurile ulterioare tendința spre irealitate devine tot mai accentuată. Dacă, în genere, modalitatea de construcție a poemului consta într-o decupare a secvențelor de cotidian, recompuse la nivel simbolico-parabolic, într-un registru al semnelor enigmatice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290091_a_291420]
-
sunet vag și solubil în aer; dimpotrivă, se instaurează în spațiu și rezistă; discursul său e incantatoriu și se desfășoară cu siguranța, aș zice cu autoritatea finalității sale, care este de a exorciza moartea, de a o transcende, salvând din evanescență, prin invocație, imaginea ideală a ființelor trecătoare. E, cu alte cuvinte, cântec orfic. Firește, în primul rând, cântec de iubire, chemând femeia, ca pe Euridice, și celebrând-o în ipostazele ei fundamentale. Moartea e conjurată prin identificarea ei cu iubirea
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
rămân ale unui meridional temperat, trăind discret voluptatea luminii solare și a succedaneelor ei -, sclipiri de calcare și irizări de suprafețe marine, „pulberea de azur” a nisipurilor Balcicului, într-o suită de acuarele ținând echilibrul între grație și sobrietate, între evanescența simbolistă și fermitatea parnasiană a liniilor. O suită asemănătoare, mutatis mutandis, este aceea a evocării peisajului natural și cultural italian: Veneția, Florența, Napoli, Roma, Sicilia („insula soarelui”) sau aceea a resuscitării „basmului copilăriei”, cu similitudini pillatiene în reconstituirea casei bunicilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286333_a_287662]
-
a cărui iubită fuge în cele din urmă. Într-o expresie nudă sau într-una travestită când în detașare impersonală, când în simulare a jocului factice, funambulesc, totul stă aici sub semnul sentimentului tragic al existenței. Angoasa morții, a neantului, evanescența vieții, criza de identitate, imposibilitatea comunicării apropie eroul lui B. de personajele literaturii existențialiste. Poet pe scenă, Emil Botta e actor în poezie: în acest sens s-a vorbit pe drept cuvânt despre teatralitate la el. Joacă un singur rol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285840_a_287169]
-
La nivel interpretativ, punctul culminant implică menținerea cu strictețe a aceluiași nivel de tempo, producerea unei eventuale relaxări inoportune a discursului determinând denaturarea caracterului său extrovertit. De asemenea, concepția imaginii finale proiectează metafora sonoră a unei risipiri cu discreție, o evanescență ce implică în mod exclusiv reducerea progresivă a nivelului dinamic. În planul redării interpretative, evitarea cu fermitate a oricărei tendințe în sensul atenuării tempo-ului va opera distincția esențială dintre o imagine ce își destramă formele și cea în care
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
contrastante ffpp. Efectul aceluiași moment apare potențat, în mod suplimentar, de stridența sonoră rezultată din folosirea abundentă a secundelor mari. Disonanța acestora amplifică semnificativ forța de expresie a vârfului tensional și, implicit, impactul produs asupra auditorului. Finalul aduce risipirea până la evanescență a imaginii, înscriindu-se în aceeași sferă dinamică redusă (ppp - p în 47 de măsuri din totalul de 49) și asociindu-se cu o tendință de relaxare progresivă a tempo-ului. II.5. Et la lune descend sur le temple
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
asemenea, disonanța secundelor mari accentuată de insistenta repetiție a acestora face ca stridența sonoră să alunece spre o adevărată violență acustică, amplificând în mod semnificativ impactul emotiv resimțit de auditor. Dar, imaginea acelei monumentalități copleșitoare se estompează curând într-o evanescență ce conduce până la dispariția definitivă (pp, più pp și ppp). Menținerea prelungită a armoniilor proiectate în finalul acestei secțiuni () este posibilă cu aportul vital al pedalei de rezonanță, care reactivează efectul o dată cu începutul fiecărei măsuri. Înlănțuirea prin terțe ascendente a
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
-și afle sursa inspirației în sonoritatea complexă a celui mai mare gong al muzicii de gamelan, gongul ageng, ce conține în armonicele sale toate sunetele emise de oricare alt instrument. Risipirea sonoră progresivă (perdendo - stingându se) ce se topește până la evanescență odată cu stabilirea pe acordul final de lasă impresia unei „nesfârșiri”, ce îndeamnă auditorul la aflarea propriei echivalențe semantice. III.9. La sérénade interrompue (Serenada întreruptă) Tabloul unei parodii galante, preludiul La sérénade interrompue satirizează serenada unui Don Juan, victimă nefericită
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]
-
într-o plăcută abandonare. Scena luminii selenare îndreptate spre o țintă învăluită în mister aduce cu sine corespondențele sonore ale unei pasive solitudini, iradiată uneori de o tandrețe reținută sau o senzualitate sfioasă, ce își pierd apoi urmele în aceeași evanescență finală. Alături de Feux d’artifice și Les fées sont d’exquises danseuses, preludiul La terrasse des audiences du clair de lune va fi interpretat în primă audiție la 5 aprilie 1913, de către pianistul spaniol Ricardo Viñes, la Societatea Națională. Delimitarea
Creaţia pianistică a lui Claude Debussy, între concept şi înterpretare by IOANA STĂNESCU () [Corola-publishinghouse/Science/712_a_1153]