22 matches
-
obicei până la anus, iar la mascul depășesc anusul, atingând uneori înotătoarea anală. Cea de a patra radie internă a înotătoarelor ventrale este foarte scurtă, fără a egala jumătate din lungimea celei mai lungi. Înotătoarele pectorale mari, largi, în formă de evantaliu, ating începutul celei de a doua înotătoare dorsale. Înotătoarea caudală scurtă, rotunjită. Colorația variabilă, mai puțin marmorată ca la zglăvoaca comună. Coloritul spatelui și laturilor este uniform, verzui-măsliniu, cafeniu-verzui, bruniu, fără dungi transversale; uneori, se observă pete întunecate, neregulate. La
Zglăvoacă răsăriteană () [Corola-website/Science/331549_a_332878]
-
se păstrase aici cuviincioasă, fără agonia decrepitudinii și a mizeriei. Era o casă boierească de pe vremuri, dar bine păstrată. Doar umezeala arborilor vestejise prea de timpuriu fațada. Intrarea principală era apărată, cum se obișnuia acum patruzeci de ani, de un evantaliu de sticlă brumată. Câteva trepte de piatră, înverzite de mușchi și purtând pe lături mari ghivece de flori, duceau la o marchiză cu geamurile de sus colorate”". Lumea care se perindă pe străzile acestui oraș este una tăcută, diferită de
Secretul doctorului Honigberger () [Corola-website/Science/324110_a_325439]
-
dinamizate de frenezia afectivă, urmînd un itinerariu ce conferă o relativă coerență viziunii prismatice: „un cer tăiat pe-obrazul ce-l știu itinerar / cu-ntoarceri cu-o privire pe sîngele-n fereastră / din tine se desface priveliștea Într-o glastră / și evantaliu-n palmă te-ncing ca un fierar”. Cum Ulise atrage atenția Încă din titlu asupra motivului călătoriei (aventurii) urmînd itinerariul zigzagat al metropolei moderne (În traducerea franceză din 1933, titlul cărții devine Ulysse dans la cité), e de așteptat ca
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
acrobat vîntul Jonglează elegant cu frunzele cu tăcerile... Dacă observăm că În celebra secvență, imediat următoare a tipografiilor (XI), o altă suită de imagini Își găsea unitatea În asocieri trimițînd la universul artificial-decorativ al barocului („Tipografii: / Cutii pentru bijuteriile visului / Evantalii de ape / Glastre pentru buruiana inimii sălbatică / Oglinzi În care imaginea sufletului se adună”...), vom avea niște eșantioane tipice pentru fața vitalist-elementară și reversul artefactelor de cele mai diverse calibre, pe care le conjugă spațiul imaginar al lui Voronca, privit
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al emigrantului al orei”); echivalențe ce se adaugă constelației senzoriale, În secvențe sugerînd voluptatea palpării materiei, a scufundării În mediul ocrotitor: „oglinzi cum mă Înfășoară cum iubesc răcoarea / voastră oglinzi de mătase oglinzi umede În buruieni ca boarea / oglinzi ca evantalii / deschise În oase”. „Spuma”, „lîna norilor”, „blănurile”, „catifelările de ringlode” sînt alte echivalențe ce participă la realizarea unui izomorfism definitoriu pentru viziunea poetului. Iar În final, corespondentul În plan afectiv al senzației tactile generatoare de euforie, - mireasma - domină discursul, construit
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
o temniță de cristal E o frunză și nervurele ei sunt coarnele renilor Reni, reni, ca placa negativă a fotografiilor Reni ca niște balamale la porțile piscurilor... Sau, În finalul cunoscutei secvențe (XI) a tipografiilor: „Tipografii, / Cutii pentru bijuteriile visului / Evantalii de ape / Glastre pentru buruiana inimii sălbatecă / Oglinzi În care imaginea sufletului se adună /.../ Cărțile sunt Încă umede de sărutul mașinelor /.../ Cărțile vin pe buzele mele ca toate șipotele / Ca toate păsările / Cărțile: cîte lacăte la poarta de stejar a
[Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
scriitor e limpede: poeziile nu se mai scriu pe mătase și în odăi de lux, ci „Le urli când te întorci beat, târziu, sau în pivnița poliției le mângâi încet”. Spectrul morții (al războiului) domină un Carnet de campanie: „În evantalii de noroi, / moartea înșiră mărgele spre noi.” Bogat reprezentată este și erotica, pasional-carnală, dar și angelică, spiritualizată, în cheie elegiacă (Fecioară în negru). Întreagă această orientare lirică e deturnată după 1946, când D. devine unul dintre heralzii realismului socialist. Prima
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
fost scoși pe Calea Victoriei ca să vedem minunea. Pedagogii ne însoțeau. Am trecut pe strada Smârdan, prin Lipscani și pe Calea Victoriei. Pe aceste străzi era iluminatul cu gaz. Deși sita Auer nu exista încă, deși lămpile ardeau cu flacăra liberă în evantaliu, cu o lumină gălbuie și tremurătoare, totuși era mare progresul față de lampa cu petrol. întâiul congres al presei Tot cam pe vremea aceea, poate o lună mai devreme, funcționarii poștali, oficianții ca și ceilalți au fost uniformați. Ce haz a
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
la actorii ce vorbeau pe scenă. Adesea mă pierdeam în vederea ei, adesea cuvintele de amor zisă pe scenă făceau să se-ntîlnească ochii mei cu turburea și totuși dulcea ei privire, atunci ea-și pleca ochii și începea a număra foile evantaliului ei, pe când o lacrimă de argint, stea din altă lume, fugea încet și tremurând de-a lungul palidei sale fețe. Ca pe-o amantă însă n-o puteam iubi La un bal am văzut-o îmbrăcată într-o rochie de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ascunde în el... Aurul însemna castele asupra plîngerei eterne a mărei, grădin [i] de ***... cântec de arfă, amanți frumoși... Și doar acest aur nu costa decât ocheade înfocate și adânci, surâsurile voluptoase a buzelor coapte de tinereță... undoirea delicioasă a evantaliului în limba mistică a amorului... De ce nu? De ce nu?... Scrisorele parfumate împleau buchetele marchizului, întinerit de atâta prevenire... Și ce frumoasă era Ella...! Ella avea frunte de marmură, cu părul de aur cenușiu, cu ochii mari, în care cerul se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
am aflat? - Ce-ai aflat? - șut! să n-auză nimeni, căci nimeni nu știe. El intră în sala de bal. Cântece, vuiet, danț... dar mai ciudat i se părea că orice femeie îi zâmbea, ba-l lovea peste obraz cu evantaliul, chiar fetele cele mai rușinoase nu se jenau de loc de el. Dacă una ajunsese până a-l ruga să-i încheie calțaveta, și cu toate acestea, deși era cea mai veselă, era însă foarte de treabă. Când muzica reîncepu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe tâmple, cu ochii ca doi diamanți negri, care se roșise ca focul de multă vorbă și râs. Ea era în rochie de mătasă neagră, cu o talie admirabilă. Ea se apropie de Iorgu și-l lovi peste umăr cu evantaliul de lemn de roză. - Urâtule, zise ea c-un surâs gentil, ce șezi singur? - O, doamnă... zise el roșindu-se și lăsând să cadă peste ochi acea perdea care-i făcea și mai periculoși de cum erau. {EminescuOpVII 296} Ea-și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de frenezia afectivă, urmând un itinerariu ce conferă o relativă coerență viziunii prismatice: „un cer tăiat pe-obrazul ce-l știu itinerar / cu-ntoarceri cu-o privire pe sângele-n fereastră / din tine se desface priveliștea într-o glastră / și evantaliu-n palmă te-ncing ca un fierar”. Cum Ulise atrage atenția încă din titlu asupra motivului călătoriei (aventurii) urmând itinerariul zigzagat al metropolei moderne (în traducerea franceză din 1933, titlul cărții devine Ulysse dans la cité), e de așteptat ca
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
acrobat vântul Jonglează elegant cu frunzele cu tăcerile... Dacă observăm că în celebra secvență, imediat următoare a tipografiilor (XI), o altă suită de imagini își găsea unitatea în asocieri trimițând la universul artificial-decorativ al barocului („Tipografii: / Cutii pentru bijuteriile visului / Evantalii de ape / Glastre pentru buruiana inimii sălbatică / Oglinzi în care imaginea sufletului se adună”...), vom avea niște eșantioane tipice pentru fața vitalist-elementară și reversul artefactelor de cele mai diverse calibre, pe care le conjugă spațiul imaginar al lui Voronca, privit
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
al emigrantului al orei”); echivalențe ce se adaugă constelației senzoriale, în secvențe sugerând voluptatea palpării materiei, a scufundării în mediul ocrotitor: „oglinzi cum mă înfășoară cum iubesc răcoarea / voastră oglinzi de mătase oglinzi umede în buruieni ca boarea / oglinzi ca evantalii / deschise în oase”. „Spuma”, „lâna norilor”, „blănurile”, „catifelările de ringlode” sunt alte echivalențe ce participă la realizarea unui izomorfism definitoriu pentru viziunea poetului. Iar în final, corespondentul în plan afectiv al senzației tactile generatoare de euforie, - mireasma - domină discursul, construit
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
o temniță de cristal E o frunză și nervurele ei sunt coarnele renilor Reni, reni, ca placa negativă a fotografiilor Reni ca niște balamale la porțile piscurilor... Sau, în finalul cunoscutei secvențe (XI) a tipografiilor: „Tipografii, / Cutii pentru bijuteriile visului / Evantalii de ape / Glastre pentru buruiana inimii sălbatecă / Oglinzi în care imaginea sufletului se adună /.../ Cărțile sunt încă umede de sărutul mașinelor /.../ Cărțile vin pe buzele mele ca toate șipotele / Ca toate păsările / Cărțile: câte lacăte la poarta de stejar a
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
acel prilej a fost pusă chestiunea dezgropării vechii cetăți și a înălțării unei cruci comemorative, proiect nerealizat. Realizaseră însă altele, brăilenii, în decursul celor o sută de ani, mai întâi croiseră un plan unicat al orașului, „copia celui mai simetric evantaliu, larg deschis și rezemat pe Dunăre”, apoi un număr de monumente („falnica biserică a Sfântului Nicolae și a Sfinților Petru și Pavel”), școli, teatre și nu în ultimul rând ceva ce Perpessicius numește „mecenatismul brăilean”. Îl ilustrase, printre alții, un
Perpessicius și Brăila by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5523_a_6848]
-
greble, de ce întinse la fiece caleașcă? în loc de milostenie domnească, sudalme și pocnete de bici. Plici! plici! pentru calici. Dar n-am avut cui să-mpărtășesc aceste-amănunte mărunte. Măria sa dormita cu muște la gură, pe care le-alunga fetișcana cu-n evantaliu de fildeș și coraliu. Și... de altfel iată-ne la "Heleșteu". Toți ne-am bucurat. Cu osebire eu, că pătrundeam în crînguri de verdeață în această dimineață cu diamante de rouă pe față. în "cinstea mea" a început petrecerea. De
Un poem inedit by Sanda Movilă () [Corola-journal/Imaginative/12160_a_13485]
-
căsoaiei ca să fie salvată din flăcări de angerul pompier sub ochii Majestăților Lor, fusese gata să fie azvârlită peste pervaz la un hop, așa că până la urmă coborâse pe scara dinăuntru și ședea acum lângă răcanul care mâna boii, încercînd, cu evantaliul, să mai risipească nesuferitul lui miros de usturoi. Coloana coborâse spre Podul Mogoșoaiei, de curând rebotezat Calea Victoriei - dar nimeni nu-i zicea încă pe noul nume - sub privirile holbate ale târgoveților. Fercheși, cu mustățile bine răsucite și unse cu unt
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
-mi facă plăcere, ori pentru ca să-mi placă ea? În roz era mai înaltă, mai împlinită. Existența ei părea mai prezentă și mai bogată. A ținut să se suie pe capră. Când a pus piciorul pe roata trăsurii, rochia, desfășurată în evantaliu, i s-a ridicat puțin deasupra botinei înalte, și rotunzimea de zăpadă i-a sidefat o clipă voalul negru al ciorapului. Copilărește fudulă de locul înalt pe care și l-a ales în trăsură, se detașa roză pe albastrul mat
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
lumini prin cotloanele pădurii. Îndată ce se apropiau de domnia gotcanilor, stângeau luminile și înaintau prin întuneric; din loc în loc se opreau, ca să asculte cloncănitul și ascuțitul versului lor de dragoste, când își astupă ochii și urechile și-și resfiră în evantaliu cele optsprezece pene ale cozii - sus în cer, în întunecimea de brazi și în aburul cel dintăi al zorilor. Îndată după dragostele cucoșilor, în luna lui mai, s-au eliberat de zăpezi adâncurile pădurii și au început să se arare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
50A lene șade-un înger de copil. În păru-i negru-o roșie garofă, În ochi albaștri plutitori ș-agil Și haina de-albă, strălucită stofă Cuprinde-un mijloc mlădiet-gentil, Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce Sub evantaliu-i ce plutește dulce. {EminescuOpIV 204} Un înger, da! aripa doar se cade Pe ai ei umeri albi ca neaua, goi, Spre-a fi un îngeraș precum se cade. Ș-apoi ce bine-i ca s-o credeți voi! Cine
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]