2,253 matches
-
numeroase (5 copii), de care se ocupa însă Katia, scriitorul nu trebuia incomodat, întreaga casă se orienta după tabieturile marelui om. Prezența lui difuza teama și stima rece. Calitatea ironiei în proza lui T.M. e scoasă în relief de majoritatea exegeților. Ce nu i se concede însă este evaluarea obiectivă a propriei prezențe, scutită în descrieri de grave beteșuguri. Unul dintre analiștii plini de simpatie ca Walter Jens, care a editat împreună cu nevasta lui scrierile cu adresă biografică, trage concluzia că
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
cizelează scriptic un proiect de oralitate, fiind, în fond, un aspru rechizitoriu cu o țintă precisă și un public imaginar foarte apropiat ca adresă, un public-martor imediat. Ștefan Melancu mobilizează o vastă bibliografie, în cadrul căreia autoritatea în materie o reprezintă exegetul canadian Marc Angenot, pentru a releva atât disponibilitatea satirică a pamfletului, cât și încadrarea lui firească în sfera discursului critic modern. Sarcasm, ideologie, literaritate, ironie, satiră, comic, grotesc, parodie - toate concură pentru a îndeplini funcția socială a pamfletului, rolul său
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
parodie - toate concură pentru a îndeplini funcția socială a pamfletului, rolul său de semnal de alarmă într-o lume decăzută, coruptă, decrepită, sortită flăcărilor pedepsitoare ale apocalipsei. De aceea nu pot accepta gratuitatea estetică a pamfletului, despre care vorbesc toți exegeții și teoreticienii și, împreună cu ei, autorul cărții în discuție. Pamfletul are o misiune morală, ce trebuie să fie vizibilă până la tezism. El face parte, când se ia în serios, din categoria detestată a artei cu tendință, ca orice specie oratorică
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
cuvântului" și analizează consecințele acestei demiurgii ineluctabil-pedepsitoare. Ștefan Melancu nu este întru totul de acord cu ideea de mizantropie argheziană, relevată de Tudor Vianu, deși e greu de văzut altceva dincolo de ,rara sa facultate de a disprețui", evidențiată de același exeget. Fără îndoială că în opera argheziană pamfletul are o ,istorie" particulară, o evoluție cu metamorfoze, deviații, ambiții mai mici sau mai mari, până la cele demiurgice și apocaliptice. Ștefan Melancu întreprinde o schiță de istorie a pamfletului românesc (căruia Cornel Munteanu
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
stăruitor și metodic zonele tematice ale pamfletului arghezian: anticlericalismul, critica socială, fenomenologia politicului, viața intelectuală. Implicațiile sunt nenumărate în configurația unei ,filosofii" a scriitorului, fie în sensul antiintelectualismului (real sau numai înșelător), fie în sensul rousseau-ismului, asupra cărora se oprește exegetul. Politicul e, bineînțeles, tema preferențială, aflată în vizor la intersecția vituperanței pamfletare cu reflecția morală. Criticul insistă la un moment dat (dar mi se pare că insuficient) asupra filogermanismului arghezian. Ar fi util de lămurit și sistematizat, atât cât se
Pamfletul apocaliptic by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11256_a_12581]
-
exegeza literară românească. Fără contribuțiile lui Eugen Negrici și ale Ioanei Em. Petrescu, singurii care au stăruit asupra implicațiilor vizionarismului, nu am avea în critica noastră literară nici o cercetare deschizătoare de drum în acest domeniu - după cum subliniază cu îngrijorare tânărul exeget în introducerea amplei și documentatei sale exegeze. El construiește o ,arhitectură exegetică", sedus de sistem. Pentru noi, studiul lui Cătălin Ghiță este mai mult decât o cercetare de pionierat, oferind pentru prima dată în bibliografia critică românească o poetică generală
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
care înglobează un timp referențial și un spațiu referențial). Acest prim capitol se situează cu luciditate între o psihologie a creației și o filosofie a creației, pendulând între o poetică a pansenzorialului și antimimetismul universurilor vizionare. Este aici locul unde exegetul își poate etala capacitatea disociativă, operând succesive distincții între eul biografic și eul creator, între categoriile binomului vates/artifex, între viziune și imaginar sau între viziune și câmpul realului, între factorii ideali (imaginația, inspirația, visul) și factorii empirici (maladiile, stupefiantele
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
succesive distincții între eul biografic și eul creator, între categoriile binomului vates/artifex, între viziune și imaginar sau între viziune și câmpul realului, între factorii ideali (imaginația, inspirația, visul) și factorii empirici (maladiile, stupefiantele, alcoolul) ca stimuli ai viziunii. Considerațiile exegetului nasc - așa cum e și firesc - anumite întrebări. Viziunea este numai un act generator de lumi, nu este și un act rațional organizator al lumilor generate? Altfel spus: factorii inductivi nu sunt dublați de factori formativi, de tipul miturilor? În accepția
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
măsură la actul valorizator de distincție între viziune și pseudoviziune, înlocuind aproape peste tot această opoziție înșelătoare cu termenii mai adecvați, de natură morfologică: vizionarism primar și vizionarism secundar. Eram înclinat să cred că vizionarismul poetic este prin excelență romantic. Exegetul întâmpină o astfel de presupunere din prima pagină a introducerii: ,vizionarismul poetic nu este apanajul romantismului" (p. 15), chiar dacă exemplele analizate preferențial pot induce o astfel de conexiune obligatorie. Rămân, totuși, la această idee că vizionarismul poetic, dacă nu e
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
în Jung, ar putea conduce până la Dimov. Profetismul și ocultismul impun o confruntare mai stăruitoare cu esteticul atunci când e vorba de literatură. Caracterul elaborat al viziunii estetice vine oare în contradicție cu caracterul spontan, natural, atât de des subliniat de exeget, al viziunii profetice, religioase, onirice, maladive sau narcotice? Nu este oare dicteul - transcendent-religios, spiritist sau poetic -, considerat natural și spontan, fără nici cea mai mică suspiciune, una dintre cele mai mari farse din istoria psihologiei și a literaturii? Se câștigă
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
ca o categorie estetică. Ambiția cercetătorului este de a defini vizionarismul dincolo de literatură, dincolo de specificul său estetic și dincolo de evoluția lui istorică. În acest scop, mobilizează o vastă bibliografie teoretică (îndeosebi de limbă engleză), ceea ce ne îndreptățește să apreciem erudiția exegetului în exploatarea surselor. Cătălin Ghiță face parte din categoria din ce în ce mai răspândită a tinerilor umaniști, foarte serioși, care nu ies în lume (adică în publicistică) înainte de a se legitima printr-o cercetare doctorală, recomandându-se ca specialiști într-o temă puțin
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
i-am găsit o afirmație chiar în această formă). Uneori, în cartea sa amintită, H.-R. Patapievici folosește ca sinonim pentru postmodernitate sintagma de ,modernitate recentă", care nu trebuie să ne deruteze, căci atitudinea de devaluare și scepticism este aceeași. Exegetul se recunoaște ,ca un modern tulburat" (p. 446), dar nu acceptă ca această situație să fie echivalată cu atributul de postmodern. Pentru H.-R. Patapievici, ,postmodernitatea este o viziune despre lume care afirmă în chip tare adevărul următoarelor trei propoziții
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
și alimentează în continuare postmodernitatea (v. Omul recent, p.447-450); ar fi o întrebare dacă modernitatea, rămânând deschisă și productivă, e compatibilă cu un modernism literar închis - dar aceasta nu e o problemă spre care să arate disponibilitate nici unul dintre exegeți. Dacă modernismul românesc e închis sau epuizat (a doua premisă a studiului lui I. B. Lefter), păcatul cel mare al criticii românești interbelice și postbelice e că a limitat acest concept la o sferă prea restrânsă, lăsând în afară tradiționalismul
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
după fractura proletcultistă. În marea lui sferă se includ: simbolismul, parnasianismul, instrumentalismul, decadentismul, poezia pură, avangardele și porțiunile mai emancipate sau mai neutre ale tradiționalismului de tip Ion Pillat sau B. Fundoianu (p. 182), plus neomodernismul generației '60 (uitat de exeget în retrospectiva din final). Drept consecință trebuie renunțat la dihotomia dintre modernism și tradiționalism, explicată de critică interbelică cel mai adesea după un criteriu conținutist (opoziția dintre ruralitate și urbanitate) și nu după unul de stil sau formă estetică. Rămâne
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
1985 și încheind cu 2002, în care nu a mai intervenit în nici un fel. Selecția nu are o construcție unitară, e un mozaic de publicistică literară și culturală, ilustrând totuși ,o viziune unitară, o coerență acumulată în timp", după cum recunoaște exegetul însuși: , A rezultat un fel de compoziție tip Ťtemă cu variațiuniť, un ansamblu de intervenții care reiau cu tenacitate aceeași problematică, dezvoltând-o, adâncind-o, plasând-o în contexte din ce în ce mai largi" (p. 6-7). E o critică de campanie, angajată hotărât
Acreditarea postmodernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11323_a_12648]
-
de ce nu agreează ulterior cantonarea discuției în limitele unui grup sau în perimetrul sociologic al optzecismului. E o dovadă de perspicacitate că în 1986 criticul crede cu tărie ,în necesitatea de a ne elabora conceptul unui postmodernism românesc" (p. 18). Exegetul apără noul fenomen atât de căderea în frivolitatea unei mode, cât și de contestațiile neîncrezătoare, afirmând că ,postmodernismul românesc trebuie înțeles înainte de a fi judecat" (p. 19). Pentru clarificarea conceptului, Ion Bogdan Lefter apelează la scurta lui istorie de întrebuințare
Acreditarea postmodernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11323_a_12648]
-
Bogdan Lefter despre postmodernism, aș fi simțit nevoia să văd un dialog critic cu perspectiva impusă de Mircea Cărtărescu despre postmodernismul românesc în cartea sa apărută în 1999, însă nu am întâlnit nici o referință demnă de luat în seamă. Dacă exegetul a decis să nu intervină în articolele sale cu nici un fel de actualizare bibliografică, nu înțeleg de ce nu-și duce confruntările până la capăt. E un reproș, izvorât dintr-o insatisfacție. Dar asta rezultă din faptul că Ion Bogdan Lefter nu
Acreditarea postmodernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11323_a_12648]
-
Marilor Români! Am văzut emisiunea! Votez pentru Eliade! Când am aflat ca Brâncuși va fi reprezentat de către Dan C.Mihailescu și Eliade de către Dragoș Bucurenci am crezut că s-a făcut o greșeală, primul fiind unul dintre cei mai obiectivi exegeți ai lui Eliade de pe la noi. Și mă gândeam cu groază, ca istoricul religiilor va fi făcut maț, bătut cu propriile arme de un critic care îl cunoștea până în cele mai mici amănunte. Spre surprinderea și bucuria mea m-am înșelat
Eliade vs Brancusi diseara pe TVR1 by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83049_a_84374]
-
libertate", spune Ionescu în primul din cele două eseuri despre avangardă, însă într-un moment și un loc nu foarte propice libertății în felul în care o înțelegea Ionescu. Note și contranote e o carte extrem de interesantă nu doar pentru exegeții dramaturgului, dar și pentru dezbaterea de idei din Europa occidentală a perioadei imediat următoare celui de-al doilea război mondial. Eugen Ionescu e un înotător împotriva curentului, care curent e stîngist, populist, sociologizant, ideologizat. Autorul lui Macbett nu numai că
Clasicii by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/14672_a_15997]
-
Gheorghe Grigurcu Analiza pe care Ion Pop o închină lui Gellu Naum reprezintă o expresivă reparație a ceea ce, la începutul dar și la mijlocul traiectului creator al acestuia, a fost respingerea adesea dură ori tăcerea defel amabilă, adică, așa cum spune exegetul, un demers "într-un fel de simetrie radical contrastantă". Să ne amintim că Nicolae Iorga găsea nimerit a consemna, la debutul poetului, în 1936, "încă un nebun", că Vladimir Streinu îl avertiza, în 1941, că nu va mai fi luat
Conștiința avangardei by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14748_a_16073]
-
ale carnavalului a fost socotită de diverșii comentatori ai premierei absolute a nu avea invențiune, tipuri, caractere, haz. Apărată de Maiorescu în celebrul său studiu Comediile d-lui Caragiale, dar aspru judecată de Dobrogeanu-Gherea, piesa avea să-și găsească primul exeget literar adevărat în Pompiliu Constantinescu, cel ce i-a definit genul proxim, calificând-o "o farsă pură" și a observat că lucrarea este "de o ingeniozitate extraordinară de situații, de o complexitate de intrigă rară". Și tot Pompiliu Constantinescu credea
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
regizat de Lucian Pintilie, în scenografia lui Liviu Ciulei și a lui Giulio Tincu și interpretat de Octavian Cotescu, Marin Moraru, Toma Caragiu, Aurel Cioranu, Gina Patrichi și Rodica Tapalagă. După această montare de hotar, laolaltă, oameni de teatru și exegeți literari au căzut de acord că D'ale carnavalului, departe de a fi "cea mai slabă piesă" a lui Caragiale e, fără tăgadă, cea mai dificilă. De dificultățile pe care le presupune înscenarea textului caragialian m-am convins încă o dată
D'ale carnavalului by Mircea Morariu () [Corola-journal/Journalistic/14754_a_16079]
-
sub chipul "trăirii" sale imanente va supraviețui. E în chestiune o rădăcină a comentariului literaturii, prin tăierea căreia acesta se veștejește. Ca și Thibaudet, autorul Aspectelor literare contemporane n-a fost un doctrinar, ci un practician. Așa cum se rostea un exeget cu privire la criticul de la Urf, "reflecțiile sale sînt cele ale unui om care, conform preceptului sensualist, nu posedă nimic în intelectul său care să nu fi fost perceput, în prealabil, de simțurile estetice, dar - de ce nu - și de cele ale unui
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
cu un conspect de bun simț și deopotrivă penetrant asupra fenomenului liric modern, care, pe de o parte, înregistrează o înaltă cotă de înțelegere datată, iar pe de alta - de ce să nu recunoaștem? - se deschide actualității cu semnificații cvasiintegral nealterate. Exegetul pornește de la constatarea disjuncției expresiei lirice de "limbajul clar" al prozei, prin obscurizare, a "divorțului", în curs de adîncire, între scrisul poeților și limba orală. E vorba de un efect al romantismului ce se regăsește plenar abia în modernism. După ce
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]
-
convențiile artei sociale clasice", adică ceea ce estetica germană desemnează prin termenul de Einfühlung. Abdică oare autorul Varietăților critice, prin asemenea propoziții, de la criteriul rațiunii? Cîtuși de puțin, întrucît rațiunea se cade a intra nu doar în operația de tîlcuire a exegetului, ci și în cea de elaborare a poetului. Voința, disciplina, ca resorturi ale lucidității suverane, au constituit principiile poeticii lui Baudelaire, care i-au fost revelate prin intermediul lui Edgar Poe: "Ea impune intelectualizara creației, chiar dacă poema își trage seva din
Despre poezie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14848_a_16173]