1,387 matches
-
fi fost și alte locuri unde ideea patrimoniului comun european să fi fost bine reprezentată. Să luăm Suceava, cu arhitectura ei și cu lupta istorică împotriva invadatorilor răsăriteni. Gura Humorului, cu mănstirile din împrejurimi. Iașul, la fel, Tomisul lui Ovidiu, exilatul imperial al Romei severe. Ce să mai zicem de Timișoara... Las Brașovul, drag mie, la urmă. Dinadins, ca oricare ființă la care ții, și pe care din politețe n-o pui în frunte. Numai dacă aș aminti de legenda ucenicului
Ideea de Europa by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11257_a_12582]
-
în țară. După moartea lui povestea a continuat, nu a fost, practic, guvern care să nu dorească să-i recupereze osemintele. N-am înțeles niciodată foarte bine pentru ce, mi se pare deosebit de ciudată ideea că, adunând toate osemintele românilor exilați, lucrul s-a mai făcut și cu alte personalități care au avut în timpul vieții lor o valoare universală, s-ar da țării un motiv de a se grozăvi față de alte țări, presupuse, ele, a nu avea asemenea oseminte magice. E
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/11292_a_12617]
-
inițieri, revelă un destin. Așadar, un dat fundamental, imuabil, un traiect prescris ca o răsfrîngere a tragismului condiției omenești: ,Vreau să vorbesc de scriitori și de cei care le sînt asemănători. Acești oameni ar fi fost, oriunde și oricînd, niște exilați. Istoria n-a făcut altceva decît să le ofere un titlu și să le indice o cale, pe care ei o aleseseră dinainte și pe care Platon o numea Ťthymosť sau plan vital, născut odată cu noi". Firește, nu toți corespund
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
Exilul nu este, n-ar putea fi omogen, așa cum ne iluzionam a-l vedea uneori, noi cei din țară, idealizîndu-l. îmi amintesc că dl. Virgil Ierunca îmi atrăgea atenția asupra acestui fapt, precizînd, amar amuzat, că sînt atîtea exiluri cîți exilați sînt. Adică o sumă de inși extrem de diverși, mînați de mobiluri nu o dată divergente, în cadrul, după cum adaugă Vintilă Horia, unei ,entropii" în care penuria de informații și sleirea energiilor favorizau partidele de ,pocker cu diavolul", jucate pînă și de unii
Vintilă Horia sau "exilul pur" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11321_a_12646]
-
de a domina singur peste mii și mii de conștiințe umane visând la libertate. Personalul de la restaurantul chinezesc e foarte prudent, refuzând să facă vreun comentariu la ceea ce s-a petrecut la Beijing. Se așteaptă în Vest noi valuri de exilați. Stăm cu Birgitta până la ora douăsprezece noaptea, mutându-ne de la restaurantul chinezesc la noi acasă. Frumusețea nopții și liniștea schimbă brusc atmosfera din noi și din jurul nostru, dând lumii o strălucire care nu ține cont de băi de sânge și
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
tocmai cînd era pe punctul să plece în Franța ca atașat cultural. Dacă ar fi apucat să plece, s-ar mai fi întors el în țară, spre a fi implicat în procesul Pătrășcanu? Sau ar fi rămas în Franța, ca exilat politic, și ar fi continuat să scrie în franceză? Că asta n-a fost să fie e adevărat, dar anumite speculații contafactuale sunt permise (mai ales că istoria însăși se scrie în cadre de referință în care presupunerile contrafactuale tacite
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
Alexandru George a numit "bolșevismul alb". A fi de extremă dreaptă devenise și o formă de snobism intelectual. Și acum ipoteza promisă: dacă ar fi ajuns la Paris, cum ar fi privit Sebastian o întîlnire cu fostul prieten, acum un exilat aproape pauper? Că Sebastian murise în preziua plecării lui în Franța, Eliade aflase de la fratele acestuia, cum scrie într-o însemnare (inedită, notată de mine la Biblioteca Regestein a Universității din Chicago) care datează din 20 ianuarie 1946: "L-am
Matei Călinescu "În exil m-am simțit liber - într-o societate ale cărei reguli nu le cunoșteam" by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15272_a_16597]
-
părere excelentă despre domniile lor. Indiferent ce și cum scriu despre mine... - V-ați simțit vreodată exilat din viață drept pedeapsă că nu ați dus la capăt ce v-ați propus la un moment dat? - Totdeauna m-am simțit un exilat! Și când am fugit de la Liceul Militar "D. A. Sturdza" - Craiova, și când am fugit de-acasă de nenumărate ori, riscând totul pentru a cunoaște viața, iar aceasta indiferent de faptul c-am izbutit au ba în tentativele mele de evadare
Vlad Mușatescu: "Nenorocirea-i că prea m-am avut bine cu mai toți criticii literari de vază..." by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/14440_a_15765]
-
acum totul se vede și plimbărețul de ocazie/ dacă va rezista va povesti apoi cum sufletul ca fumul/ ieșea din ochii lor sterpi pe motiv că viața separă/ pe îndelete" ( viața separă pe îndelete). Desigur, poetul se percepe ca un exilat, însă nu în temeiul unei raportări la transcendență, ci, după cum am văzut, al refuzului ambelor lumi de a-l accepta. Ca urmare, moartea se arată pururi prezentă în viață, după cum în moarte răspunde mereu la apel viața, extincția nefiind o
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
poți să nu ți le pui: nu trebuie să-ți pierzi conștiința de sine". Spațiul apare și el ficționalizat în proiecția "englezească" a lui Ionesco. Situația se complică sub acest aspect prin criza identității celui ce se simte pururi un exilat din sinele său. O asemenea "perspectivă bivalentă, estetică, pe de o parte, culturală și etică, pe de altă parte", e ilustrată, între altele, grație unor texte, precum Melodramaticul Bérenger pe urmele lui Ruy Blas, Donquijotismul unui postromantic, Teatrul neogotic și
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
mai apoi, tăcerea: "Adâncă liniște urmează./ Pune urechea și ascultă/ că a-nceput tăcere multă/ și-abia trecurăm de amiază.// Dar ziua s-a făcut mai scurtă/ și nu se vede nici o rază/ Adâncă liniște urmează/ Pune urechea și ascultă." Exilatul, cel de mult plecat, revine pe urmele sale: "Printre grădini întorsu-m-am acasă/ Lângă cei vii, atâți câți au rămas/ și nu aud îmbietorul glas/ ce pune vinul vorbelor pe masă. Se-oprește fuga timpului în ceas,/ femeie tristă
Pe urmele lui Charles d'Orléans by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14246_a_15571]
-
redactor al numerelor 1-7, pentru ca, numerele în continuare, de la 8 la 13, să-l aibă director pe Virgil Ierunca. Faptul că Virgil Ierunca a obținut postul de la Radio-Paris a fost hotărâtor pentru ființa revistei. A finanțat-o singur. Condiția de exilat nu a fost deloc de invidiat, cum se lansau din țară săgeți denigratoare. Au rămas multe și grave mărturii pe această temă. N. I. Herescu a transpus-o în romanul Agonie fără moarte. Un titlu mai mult decât edificator expresiv. Constantin
"Caete de Dor" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14282_a_15607]
-
ale globului, cu cristale multe și diferite pe care să le compare, un astfel de lingvist se situează în mod firesc în condițiile cele mai favorabile pentru a stabili principiile teoretice de cea mai autentică substanță și de netăgăduită valoare. Exilatului român, cu doctorat în Italia, Universitatea din Montevideo i-a deschis porțile în 1950 și acolo, prin cursuri și publicații în spaniolă, a început rodnica și originala sa prelungire a structuralismului saussurian, pe care a dilatat-o și a nuanțat
Eugen Coșeriu by Florina Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/14292_a_15617]
-
criticii, întreținută de un discurs puternic tradiționalizant. Ați observat, de exemplu, că mai toți criticii noștri de poezie nu prea mai dau referințe "poetice" externe, nu prea mai pomenesc ce se întîmplă în Franța sau America zilelor noastre? Par toți exilați în țara poeziei numită România, propun calupuri de câte treizeci de poeți extrordinari pe deceniu, vorbesc despre o evoluție organică a poeziei românești. Ion Pop simte o schimbare a poziei după '89, dar nu îndrăznește să propună un scenariu radical
Biata mea cumințenie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15020_a_16345]
-
așeza răcnind m-a făcut mama/ oltean dantele de argint, spumoase// pe fesele bătrîne/ scofîlcite/ ale istoriei municipale” (Fesele istoriei municipale). Partea visătorului e solitudinea, care e doar un început al punițiunii: „Singurătatea e-o pedeapsă/ prea blîndă pentru cel exilat/ între hărți, între cărți,// pentru stihuitorul pe cont propriu,/ departe de larma gîngavă/ a istoriei literare” (Să mă alătur turmei?). Anonimatul constituie corolarul explicabil al izolării celui ce se simte „poet neînsemnat de ștampilele/ gloriei literare” (Poveste străină). Care e
Feminitate versus provincie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13509_a_14834]
-
patrie. Irena este îndemnată să revină în Cehia natală, destinul ei putînd semăna, în viziunea prietenei franceze, cu acela al lui Ulisse. Eroarea de percepție este evidentă: eroul epopeii homeriene a fost un aventurier și nu un emigrant sau un exilat, chiar dacă exilul înseamnă o aventură în necunoscut. În memoria afectivă și culturală a Irenei se nasc puzderii de asociații roind în jurul temei „Marii Reîntoarceri". Astfel, un mit străvechi devine parțial compatibil cu destinele eroilor contemporani ai romanului. Următoarea secvență este
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
nostalgia ar putea fi suferința provocată de necunoașterea a ceea ce se întîmplă în patria abandonată. În viziunea lui, Odissea ar fi epopeea fondatoare a nostalgiei. La capătul digresiunii, Milan Kundera strecoară subtil (invocînd cazul compozitorului Arnold Schönberg, și el un exilat, refugiat din calea nazismului) o întrebare care stă și la originea romanului său: să fie oare adevărat că emigrația îi face pe artiști să-și piardă forța creatoare și că inspirația sleiește deîndată ce rădăcinile ei nu mai sunt hrănite
Un roman cu teză by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13829_a_15154]
-
distinge în ochii oficialității comuniste, Ov. S. Crohmălniceanu atribuie cu eleganță "exhibiționismul său maladiv" unui complex de inferioritate specific infirmilor. Și nu se oprește aci. "Chiar și criticul literar de la ŤContemporanulť, un tinerel cu pretenții și arivist, purtînd numele poetului exilat Ovidiu, în cronica lui despre culegerea de nuvele intitulată întîmplări dintre amurg și noapte, m-a criticat violent pentru dragostea mea față de animale, pe două coloane! (...) Și problema era în cele din urmă pusă astfel: - Dacă pretinde că-i plac
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
pe cîmpiile căreia, la orice floare sau iarbă mai semeață, mi-aș putea spune că a crescut din groapa comună unde a fost aruncat cadavrul anonimizat al mamei mele?". Memorialista sugerează sacrificiul pe care i l-a impus condiția de exilat, renunțarea la "literatură" în beneficiul unei urgențe epocale: "Nu literatura mi-a fost scopul dintîi ci memoria, obsesia - de atîtea ori exprimată - ca realitatea aceasta caducă a exilului să nu se lase înghițită de uitare". Microfonul Europei libere a devenit
Jurnale feminine by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10471_a_11796]
-
un sistem polițienesc bine pus la punct, prezintă avantajul că pot fi suprimate fără dificultăți”. Ceea ce - chiar la momentul respectiv - se petrecuse deja în România. Prin urmare, așa cum clarvăzător notase Eliade - a face cultură devenise unica politică eficace pe care exilații o aveau la dispoziție. „Situațiile tradiționale au fost demult inversate: astăzi politicienii nu se mai situează în centrul propriu-zis al istoriei, ci savanții, elitele intelectuale” (Eliade 1973: 103). Primele manifestări revuistice apăruseră chiar în anii imediat următori (’48 - ’49) instalării
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94317_a_95609]
-
Contextul ideatic În acest context, „naivitatea” intelectualilor noștri care tocmai reușiseră să evadeze din raiul fericirii comuniste era de-a dreptul frapantă: Europa nu-și dă seama că i s-a amputat o parte din propriul trup? - se întreba stupefiat exilatul Mircea Eliade în 1952. (Judt 2008: 193). Cât se poate de limpede răspunsul era nu! Pentru Franța, politica lumii nu reușea să fie gândită altfel decât prin prisma foarte îngustă a mult mai vechilor sale obsesii. Înțelegând lucrurile, cu toate
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94317_a_95609]
-
Petru Cârdu L-am văzut pe Cioran pe bicicleta blindată huruie între două claruri de lună violete înainte - înapoi pedalează spre Dumnezeu în care ar vrea să creadă dar numai ca un exilat în singurătatea nopții Am zărit mâna celui care așterne clarul de lună în tabloul lui Francis Bacon de pe Dealul Vârșețului cât timp serviciile secrete ale primăverii nu-l iau în urmărire generală l-am văzut pe Cioran pe bicicleta blindată
Bicicleta Cioran by Petru Cârdu () [Corola-journal/Imaginative/6351_a_7676]
-
e, chiar dacă visele și turtele cele mai scumpe se ard ca jertfă - pe toate le înghite valul ridicat din străfund de fulgerul pornit. Împotriva cui a grăit sângele și fumul jertfei? împotriva celui hirsut, în zdrențe roșcate, sau împotriva celui exilat în fundătura mileniului nostru? Eu am văzut pe fiecare urcat pe umerii celuilalt, pe sub pietre, după o gură de aer, rupându-și din carne, carnea-nroșită; să vină cel de deasupra și să-mi reteze mâinile - din ele va crește muzica
Poezie by Dumitru Velea () [Corola-journal/Imaginative/7102_a_8427]
-
a evocat o confidență pe care i-o făcuse Barbu cu decenii în urmă, pe cînd Petru Dumitriu se afla încă în țară: - Pe ăsta vreau eu să-l distrug". Putem adăuga aci o amintire personală. Lila Dumitriu, sora scriitorului exilat, medic de profesie, care, în Amarul Tîrg unde locuia, se împrietenise cu mama mea, ne povestea înveselită cum Barbu o curta, în anii '50, făcîndu-i vizite stăruitoare și invitînd-o "să iasă în oraș" împreună, negreșit cu gîndul la protecția ce
Evocîndu-l pe Eugen Barbu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12155_a_13480]
-
e narcisistul, hedonistul, expansivul, apolinicul care se așează mereu în centrul Universului, care dictează, după bunul plac, existenței și ale cărui toane, capabile să transmuteze lumea, îl scutură prin somn până și pe Creator. Ivănescu e câinele bătut, proscrisul, marginalul, exilatul care nu cere decât o clipă de consistență a existenței, călduțul domestic, consolarea contingentului și a banalului și eșuează, lamentabil, într-o "contabilizare a propriei nonexistențe". N.S. monopolizează propria generație literară, face victime și emuli chiar după patru decenii, are
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]