212 matches
-
Arts și Marmureș), este asigurat de lizibilitate. Un termen cheie care irită ori de cîte ori este abordat de criticii tineri, atunci cînd este aplicat scriitorilor din vechea școală. Apoi, este bineînțeles un șoc și dacă ținem cont de trecutul experimentalist al autorului nostru, pe care nu mai are rost să-l amintim. Avem de-a face, pe de o parte, cu un Țepeneag al anilor '90 și, de cealaltă parte, cu un scriitor român deja "clasicizat". Aparent precara condiție a
Sfînta lizibilitate și tirania rețetei by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15344_a_16669]
-
sub diferite nume și, pe măsură ce crește, își ia din ce în ce mai multe înfățișări și alias-uri. Unii l-au numit "epoca de după postmodernism", "globalizare", "neotribalism", alții - "hedonism holist", "neobarbarie", "vitalism sălbatic". În cele ce urmează l-am numit, pentru domeniul muzical, amatorismul experimentalist. Asistăm în contemporaneitate la o avalanșă a valorilor trăirii și simțirii. Pudoarea modernilor de a se exprima, ba chiar antiexpresivitatea afișată de odinioară devin pentru anumiți creatori lucruri de neînțeles. "De ce să nu mă exprim liber și nestânjenit? De ce să
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
a face față bombardamentului informațional, din uitare, din neglijență și, în cele din urmă, din lene. Este un nou început care se manifestă prin simplificare și eliminare, oarecum ca atunci când construcția fugilor baroce a fost părăsită în favoarea menuetelor rococo. Amatorismul experimentalist este încă imatur și face greșeli, dar instinctul îi spune că e pe drumul cel bun. Avem multe de învățat de la el. În 10-20 de ani va crește și se va instituționaliza. {tie să se orienteze în societate, știe ce
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
al timpului nu mai este legat în mod necesar de generația tânără, ci că el se manifestă în rândul mai multor generații. Există și tinerii, bineînțeles, care dau tonul, dar asistăm, de asemenea, la o revenire în forță a vechilor experimentaliști ai anilor ’70-’80, la ceea ce Adorno ar numi reacțiunea experimentalistă a seniorilor, care asigură justețea drumului ales și puritatea mesajului. Un mare corifeu al muzicii pop, Peter Gabriel, amintea într-un interviu despre jocul "murdar", lipsa de scrupule muzicale
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
tânără, ci că el se manifestă în rândul mai multor generații. Există și tinerii, bineînțeles, care dau tonul, dar asistăm, de asemenea, la o revenire în forță a vechilor experimentaliști ai anilor ’70-’80, la ceea ce Adorno ar numi reacțiunea experimentalistă a seniorilor, care asigură justețea drumului ales și puritatea mesajului. Un mare corifeu al muzicii pop, Peter Gabriel, amintea într-un interviu despre jocul "murdar", lipsa de scrupule muzicale și totalul dezinteres al "noilor veniți" față de "morala" profesională a cântărețului
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
e ceva: această revenire a experimentalismului reprezintă un precedent și o speranță. Vom putea visa deci la reveniri încă și mai spectaculoase, de pildă la tradiționalisme ultra-tehnologizate ori la perverse geometrii ale iraționalului. Vom vedea. În al doilea rând, amatorismul experimentalist moștenește de la modernism cultul infailibilității conexiunilor ideatice arbitrare. Drumul gândirii este simplu: coerența ține de tradiție; dacă vrem să trecem dincolo de tradiție trebuie să rupem această coerență; ruperea coerenței înseamnă, în primul stadiu, lipsă de coerență; pentru a transforma această
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
instalat o stare de urgență inter-textualistă. Dincolo însă de comicul imanent ori de reflexele ludice, experimentalismul tomnatic este bântuit de tragism, fiind mediul propice interiorizării situațiilor extreme, evenimentelor paradoxale ori a postulatelor absurde în care se zbat lumile actuale. Compozitorii experimentaliști încearcă să afle acel punct al spiritului de sinteză de unde realul și imaginarul încetează a mai fi considerate categorii antinomice ori contradictorii. 7) Fie în variantă onirică, free-improvizatorică, suprarealistă sau sincretică, deviza avangardelor muzicale de astăzi este redescoperirea pe cale experimentală
Experimentalismul tomnatic by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12633_a_13958]
-
vom vedea că majoritatea acelor scriitori sunt, înainte de toate, niște foarte buni povestitori. Indiferent că e vorba de Yourcenar, Kawabata, Cortázar sau de Coelho. Nu putem decât spera că acești tineri prozatori care vin acum puternic își vor tempera avântul experimentalist (vizibil bine doar la unii) și vor descoperi savoarea și adevărata provocare a povestitului pur și simplu. Căci, slavă Domnului!, realitatea înconjurătoare furnizează subiecte extraordinare pe bandă rulantă, iar televizorul, orice ar spune teoreticienii "societății spectacolului", nu știe să povestească
Povestiri pe 16 mm by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12771_a_14096]
-
Oricum, chiar dacă faptul cu pricina este săvîrșit din simplu amuzament (atitudine ce nu-i stă deloc în fire!), poetului consacrat și dramaturgului cu piese jucate pe scena Naționalului li se alătură un prozator cu totul original, cu nimic îndatorat lor. Experimentalist învederat, V. Voiculescu supune și epicul aceleiași neostoite vis formativa. Povestirile fabuloase, "basmele" învăluite în misterul unor candori și erezii absolut aiuritoare trădează în Voiculescu un neîntrecut creator de instantanee: Dionis din Sakuntala joacă tenis cu Fräulein Lotte pe o
Noiembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/12278_a_13603]
-
neorealist și ușor melodramatic în Singur în fața dragostei, Serafim Saka e socializant și psihologizant în Linia de plutire, Vladimir Beșleagă e analitic și panoramic în Zbor frânt, Ion Druță e simbolic și patetic național în Clopotnița, iar Emilian Galaicu-Păun e experimentalist și postmodern în Gesturi. Există o suficientă diferențiere între stiluri, teme, tonalități și construcții narative. Puterea de absorbție a realului e simțitor mai mare decât capacitatea de fabulație și speculație epică. Dezvoltările imaginarului și îndrăznelile fantasticului nu au un debușeu
Ieșirea în larg a romanului basarabean (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12353_a_13678]
-
treizeci de ani într-o cafenea literară, îi găseai pe John Donne al poeziei ebraice la aceeași masă cu Byron al poeziei ebraice și cu Allen Ginsberg al poeziei ebraice. Găsești și azi, laolaltă, poeți metafizici, clasici, romantici, moderni, postmoderni, experimentaliști. îi găsești pe toți, plini de viață, și gata să dea cu piciorul unii în ceilalți. La noi totul s-a comprimat într-un timp foarte scurt. De fapt, totul provine dintr-o tradiție, în parte europeană, în parte iudaică
Amos Oz: "Cred că există o similitudine între un romancier și un agent secret" by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12453_a_13778]
-
anumite școli pentru care eu sînt diavolul: ar trebui să fiu demolat, distrus, dat la o parte, pentru a face loc la ceva nou, la ceva diferit. Eu sînt genul de realist desuet, care trebuie anihilat pentru a face loc experimentaliștilor. E un lucru pe care îl înțeleg. A.R.: Dar Dvs. cum vă considerați, cum vă definiți realismul? A.O.: Eu nu mă consider un realist, eu mă simt cel mai apropiat de poeții metafizici. Dar îmi prelucrez metafizica prin
Amos Oz: "Cred că există o similitudine între un romancier și un agent secret" by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/12453_a_13778]
-
curând, în cazul în care nu se reformează. Însă aceasta este altă discuție. Dar ce se întâmplă în România? Care este situația la noi? Anul trecut observam tot în paginile acestei reviste fenomenul artistic pe care l-am numit amatorismul experimentalist. El nu era decât expresia unei ignoranțe asumate sau a unei persistențe sclerotice în smârcurile unei mentalități ce venea din ethosul anilor ’60. Dar nu numai atât. Amatorismul experimentalist era și semnul unei dorințe de ceva proaspăt, nefosilizat. De pe aceste
DES-FOSILIZAREA (II) by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12936_a_14261]
-
paginile acestei reviste fenomenul artistic pe care l-am numit amatorismul experimentalist. El nu era decât expresia unei ignoranțe asumate sau a unei persistențe sclerotice în smârcurile unei mentalități ce venea din ethosul anilor ’60. Dar nu numai atât. Amatorismul experimentalist era și semnul unei dorințe de ceva proaspăt, nefosilizat. De pe aceste poziții, cred că el a fost un ferment, o necesitate care ne-a condus spre o regăsire de sine și spre o mobilizare interioară. Iar acesta e un lucru
DES-FOSILIZAREA (II) by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12936_a_14261]
-
eu mereu tot urcu/ urc pe Golgota”. Într-un splendid portret (Maître de la clarté, În „Contemporanul ideea europeană”, măi, 2010), Gabriela Cretan vorbea despre iluminarea prin suferință și iradierea „de fascinație și tremendum”, Întreținute de răzvrătitul poet. Așadar, poetul-trubadur (baladeur), experimentalist, certat cu lumea, dar angajat ființial, scria „pe creier” și voia să ia În posesie conștiința, asumîndu-și destinul. Sondează, cu efort reconstitutiv, adîncurile mitice, dezvăluie amintirile traumatice și universalizează, s-a observat, biografemele (precum În Tatăl meu Rusia); icoana Înlocuită
CEZAR IVĂNESCU ȘI „POEMUL ASCENSIONAL”. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Adrian Dinu Rachieru () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1552]
-
definit așadar prin ce exprimă și nu prin ce este), osmoza document-ficțiune, într-o teleologie narativă urmărind configurarea unei atmosfere prezente în tot ceea ce se petrece - iată alte particularități ale retoricii romanului. Scarabeul sacru, 1970, este un roman reflexiv, eseistic, experimentalist, sofisticat și aproape criptic. El își asumă, de aceea, și traseele descifrării, în armonie și adecvare cu structura narativă fundamentată pe oblicvitate și amfibologie. Pleacă de la condiția umană figurată de scarabeu, cunoscut, în ordine simbolică, drept zeu solar cu geneză
Proza lui Aurel Dragoș Munteanu by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/9724_a_11049]
-
Perioada literară începând cu anii 1970, atât în spațiul românesc, cât si în cel spaniol, s-a confruntat cu ceea ce s-a numit în Spania o epocă de tranziție. Dacă în România s-a considerat că proza experimentalistă, fragmentară, care se îndrepta de la mimesisul realist la poiesisul ca formă de punere la vedere a actului scrierii, a fost percepută si ca o formă de a înlătura presiunea totalitară, în Spania o astfel de scriitură a alternat cu proza
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
termenului, care nu s-ar plia pe realitatea desemnată de echivalentul spaniol. Incluzând romanul metaficțional în categoria mai largă a romanului poematic, pe care îl vede ca o nouă tendință romanescă, criticul Francisco Orejas exclude limitarea romanului contemporan la formele experimentaliste; subliniază astfel caracteristica centrală a ficțiunii de astăzi, și anume reîntoarcerea la plăcerea povestirii. Pe de altă parte, Javier Garda consideră primordială tehnica demistificării deliberate, prin care pune la vedere cititorului ficționalitatea lumii narate. Și în acest caz, distinge delimitarea
ALECART, nr. 11 by Anamaria Blanaru () [Corola-journal/Science/91729_a_92899]
-
care era "în potriva veacului", "omul exorbitant", în fara orbitelor circulate, Narcis prozator autosuprimat, avangardistul trecut dincoace chiar de ariergardă, era împotriva lui însuși. Scria, nu par lui-meme, dar contre lui-meme. El are un loc evident în veacul avangardist și experimentalist.
Un avangardist dincoace de ariergardă by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/10684_a_12009]
-
filoane majore: (1) tradiția tonala - filonul neo-tonal (Serghei Prokofiev-Dmitrii Șostakovici, Paul Hindemith, Benjamin Britten) și neo-modal (Béla Bartók, Olivier Messiaen) și (2) tradiția atonala: filonul dodecafonic-serial (Arnold Schoenberg, Alban Berg, Anton Webern - Pierre Boulez, Luigi Nono, Karlheinz Stockhausen) și filonul experimentalist (Luigi Russolo, Charles Ives, Eric Satie, Edgard Varèse, Henry Cowell, John Cage). Evident, este vorba și despre excepții de la aceasta "puritate" tipologica, cazul lui Igor Stravinski prezentând un cumul de "identități" stilistice fără o axă conceptuală principala. Este vorba despre
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
Berg și Webern, Stravinski), care se edifica și culminează că filon conceptual principal - pan-serialismul, al întregului modernism muzical la P. Boulez, L. Nono, M. Babbitt sau K. Stockhausen; - un al doilea filon avangardist și non-tonal deopotrivă, îl reprezintă tradiția experimentalista (muzică concretă / acusmatică, muzica electronică, muzica aleatorica, muzica intuitivă, stocastica și minimalistă) debutând și el la începutul secolului XX, în atmosferă efervescenta a schimbării de paradigmă (epistemologica și estetică) și a mutațiilor în câmpul existenței sociale (Luigi Russolo, Charles Ives
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
aceasta fiind ancorată într-o atitudine tributara de substanță nostalgica (față de ancestralismul și, implicit, exotismul etno-centric, filonul modal, sau față de canonicitatea clasicizanta, filonul neo-tonal), atonalismul dodecafonic-serial supraviețuiește prin fixarea ("crisparea") dogmatica (auto-clasicizantă și canonizantă deopotrivă) în jurul moștenirii schoenbergiene, pe când concepția experimentalista persistă prin perpetuarea și permanentizarea radicalismului conceptual și a strategiilor prospective în căutarea noutății și insolitului. Toate cele patru filoane își formulează (sau inventează) miza printr-o susținută negociere concentrată atât pe problema accesibilității și inovării, cât și pe criteriul
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
exclusivă a referentului determinant care era orientarea pan-serialistă (serialismul integral) definitorie în ipostaza ei de hegemon în interiorul celei de a treia avangarde. În afară de Alfred Schnittke (orientarea polistilistică) și, poate, Iannis Xenakis (muzică stocastica), John Cage și minimaliștii aparțin de orientarea experimentalista, astfel încât cu toții își formulează propriile estetici ca imagine negativă a criteriilor complexității, ultradeterminismului și incomprehensibilității că efecte implicite unei scriituri de tip pan-serial. Atitudinea lui John Cage se concentrează pe expulzarea radicală a controlului procesual, concepția lui culminând în
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
însă tot prin similitudine și nu pur și simplu printr-o indiferență deconstructivă, doar aceasta putând să-i prezinte drept compozitori cu adevarat postmoderni. "Temperatura" atitudinala fiind de o evidență incandescenta inovativă și, simultan, contestatara, daca ne gândim la componentă experimentalista a muzicii, îi considerăm pe compozitorii enumerați mai sus ca aparținând ultimei avangarde, chiar dacă toți cei menționați afișează elemente implicate ulterior în concepții artistice definibile drept postmoderne. Spre exemplu, John Cage proclama prin òpus-urile sale disoluția și ulterior moartea autorului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano Berio, Luigi Nono, György Ligeti, Krzysztof Penderecki, Mauricio Kagel, Steve Reich, Terry Riley, Philip Glass și ulterior, plecând de la
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]