66 matches
-
criticul își subintitulează studiul, reluat și îmbogățit în ediții succesive, Dosar al vieții și al operei. Analiza operei istratiene se constituie într-un demers critic circular, care, pornind de la comentariul de sorginte structuralistă - concretizat în identificarea de „structuri textuale” și „extratextuale” - și ajungând la viziuni critice de ansamblu, urmărește să descifreze „sensurile interioare” ale operei, acel „nucleu problematic” ce se regăsește în toate scrierile lui Istrati, indiferent de tematica abordată. Iar acest nucleu este inadaptarea, incapacitatea eroilor istratieni, fie că este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
obscur, lucrat cu o îndârjire ce i-a eliminat în bună parte confuzia și, mai presus, ca un personaj memorabil al boemei noastre literare”. Cornel Regman îi reproșa, între altele, o anumită propensiune spre „harță” (probabil în lumina unor elemente extratextuale, pe care le va fi cunoscut), un exces de încifrare, reținea înclinarea spre parabolă (oarecum în descendența lui Eugen Jebeleanu) și credea că „mișcarea favorită este cea esopică”. Lecturi critice comprehensive și empatice ale poeziei lui M. sunt acelea ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288071_a_289400]
-
nu știe încă. El memorează întâmplarea inițială și întâmplările ulterioare ei din desfășurarea narativă, într-un fel vizual și construiește acest vizual din descripții verbale pe care nu le separă de interpretarea pe care a construit-o inițial, din surse extratextuale. Aceste procedee interpretative complementare, aflate în relație cu privirea imaginii și lectura textului, constituie surse de nedeterminare interpretativă pentru ambele medii de comunicare și permit o flexibilizare a discuțiilor despre narațiune în imagine. Implicat în percepția vizuală a unei imagini
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
nommer"), funcția de identificare (dénomination) și cea de exaltare ("exalter")37. Cele trei funcții motivează existența practicii descriptive fie la nivelul intratextual al relațiilor dintre personaje și mediul din care fac parte - relații personaj/personaj, personaj/mediu -, fie la nivelul extratextual al relației text/destinatar. Consecința imediată a practicii descrierii rezidă în coeficientul de lizibilitate a textului; o descriere inserată în construcția unui roman crește efectul de realitate, influențând astfel interacțiunea cititorului cu textul, devenit, prin intermediul descrierii, mai accesibil. În același
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
un cuvânt. Cercetarea lui Philippe Hamon analizează practica descrierii din punctul de vedere al funcționării sale în construcția textului literar. Perspectiva intratextuală transformă acest studiu într-o analiză minuțioasă a mecanismului acestei operații discursive. Studiul dezvoltă însă și o perspectivă extratextuală asupra descrierii, de data aceasta pusă în relație cu destinatarul ei. Preocuparea constantă a autorului rămâne configurarea statutului celor doi actanți ai operației descrierii, descriptorul și descriptarul, fiecăruia alcătuindu-i-se (în final) un "portret robot". Descriptorul (autorul sau un
[Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
acțiunile care i se impută să fie precizate. De aici, putem deduce că figura lui este absolut reprezentativă. Personajul a devenit un „operator teologic”, un element convențional al tradiției, invocat cu ușurință, fără a se avea în vedere un corespondent extratextual în plan istoric. Dialogul cu Trifon ne pare a fi primul martor din acest proces, deja încheiat, de formalizare, de instituționalizare a figurii Anticristului, chiar dacă numele ca atare rămâne încă neformulat. 2. Cele două Apologii, Dialogul cu Trifon și tratatul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al doilea caz avem de-a face cu o expunere a unei critici extinse ideologice. Arta produce afecte, în timp, pe care teoriile critice ori le refuză ori încearcă să le descopere natura. Afectele sunt înțelese ca fiind extra-discrusive sau extratextuale, ele sunt înțelese și ca momente fiind imanente materiei și experienței. Afectele sunt cele care definesc arta în timp și spațiu și nu pot fi teoretizate sau înțelese, ci doar experimentate. Acest lucru l-a făcut pe Deleuze să definească
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
în chip manifest. Explicit sau implicit, în literatura produsă sub auspiciile unui c.l. sunt așadar încastrate ideologia unei grupări și relațiile de putere din interiorul ei. Abordarea acestor opere literare nu poate face deci abstracție de o atare determinare extratextuală. Reglarea de conturi, confruntările cu alte generații ori grupări literare, crearea de imagine, în folos propriu, strict personal, sau dictată de interesele grupului, alterează presupusa obiectivitate a textelor oricărui autor lansat și afirmat într-un c.l. Epigonii lui Mihai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286162_a_287491]
-
să investigheze ceea ce Bahtin numește "vocea", căreia îi relevă specificul de emisie, conținutul ideatic și afectiv, dar și strategia de a se raporta la alte voci și de a se articula cu acestea într-un dialog deschis sau ascuns, textual, extratextual și supratextual. O reușită certă a autoarei este identificarea, pe baza manifestărilor vocii, a ideologemelor pe care aceasta le emite și le construiește, contribuind la logica compozițională a textului, concurând și uneori depășind întru aceasta chiar rolul discursului narativ auctorial
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
ce are în vedere crearea unei noi "realități". Literatura se plasează pe un palier distinct de cel al realității din cauză că transformă inevitabil datele realului. Textul literar în sine reprezintă o altă realitate, de plan secund (realitate ficțională), diferită de realitatea extratextuală. Acesta, în ansamblu, nu poate constitui spațiul unei reprezentări fidele a realității, care va suferi, în primul rând, o mediere prin limbaj. Orice apariție în text a unui adjectiv calificativ, de exemplu, este echivalentă cu exprimarea unei opțiuni stilistice a
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
unei reprezentări fidele a realității, care va suferi, în primul rând, o mediere prin limbaj. Orice apariție în text a unui adjectiv calificativ, de exemplu, este echivalentă cu exprimarea unei opțiuni stilistice a autorului, o imixtiune a acestuia în realitatea extratextuală. Chiar dacă scriitorul realist intenționează să prezinte cu exactitate persoane cunoscute lui (aparținând realității cunoscute nemijlocit), acestea vor trece prin filtrul subiectivității sale, rezultând personaje (care populează lumea ficțiunii). Între realitatea textului și realitatea lumii pe care el o configurează există
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
grade de apropiere față de realitate. De aceea, pentru înțelegerea unui text literar, dubla realitate (a textului și a lumii reflectate de acesta) se cere urmărită simultan, mai ales în cazul unei opere literare care întreține un raport special cu realitatea extratextuală, cum este literatura concentraționară, un tip de literatură-mărturie. Literatura concentraționară se plasează la frontiera dintre domeniul scrierilor factuale și domeniul scrierilor ficționale. Pentru a caracteriza acest tip de literatură, trebuie definite cele două categorii de scrieri. Vom aborda această problemă
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
44. Absolutizând criteriul ontologic, "segregaționiștii" consideră că discursul de ficțiune ar avea denotație nulă, pentru că nu desemnează referenți "reali" (aspect exprimat de G. Genette prin sintagmele "pseudo-referință" și "denotație fără denotat"), de vreme ce "textul de ficțiune nu conduce la nici o realitate extratextuală, fiecare împrumut pe care îl face (mereu) de la realitate [...] se transformă în element de ficțiune"45. I.A. Richards exprimase ideea că enunțurile literare sunt pseudo-propoziții cu funcție emotivă, "folosite de dragul efectelor"46, deci lipsite de valoare cognitivă. Această idee
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
filosofice etc. Specificul literaturii factuale, al cărei raport cu lumea este cel de denotație, constă în faptul că ea pare cea mai clară, fiind complicată, în realitate. Deși poate fi definită foarte simplu prin faptul că are drept obiect realitatea extratextuală, literatura factuală pune, și ea, problema statutului ontologic al enunțului narativ. În plus, se cere discutată problema literarității acestui tip de scrieri. Aceste două probleme tind să se confunde, în sensul că frânturile de ficționalizare servesc drept argument de valoare
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
umorul printre indiciile de ficționalitate, precizând că acesta trădează intruziunea auctorială sau poate fi semn al distanțării naratorului însuși de narațiune. Abia din a doua jumătate a secolului al XX-lea, în discuția despre raportul dintre textul literar și realitatea extratextuală începe să fie adus un element ignorat până atunci. Accentul se mută de pe interesul pentru textul literar pe interesul pentru modul în care textul este filtrat de conștiința cititorului. Receptorul textului literar începe să fie considerat cel mai important element
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de vreme ce enunțuri din diferite genuri pot manifesta literaritate, trăsătură predominantă a operei literare. Această reducție li s-a reproșat ulterior, pe baza observației că nu putem face abstracție de dimensiunea pragmatică, de cea istorică și de relația mesajului cu realitatea extratextuală. În realitate, atât teoretizarea procedeului de "insolitare" (ostranenie termen lansat de Viktor Șklovski), prin care formaliștii înțeleg modalitatea artistică de a vedea lucrurile într-un mod mai puțin obișnuit, cât și analizele lor pe text, demonstrează faptul că, în viziunea
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
despre front dintre Nerjin și Rubin, cu amintirile despre locurile pe unde au luptat. Discuțiile între cei trei deținuți, elemente importante în alcătuirea romanului, sunt confirmate și de Panin, cel care atrage atenția, în același timp, asupra diferenței dintre realitatea extratextuală și realitatea operei: Nu ca un reproș adus autorului Cercului, care nu a fost obligat să ofere o imagine fidelă a realității, trebuie spus că disputele dintre Sologdin și Rubin, descrise acolo, sunt doar o umbră palidă a ceea ce a
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Simțea că nu poate să ridice vocea la el pentru a-i porunci să se scoale și că, de altfel, nici n-ar fi ascultat-o"171. Numai că relația de dragoste dintre Kostoglotov și Vera Gangart nu corespunde realității extratextuale. Medicul Irina Meicke recunoaște că s-a întristat când a citit romanul, din cauza acestor denaturări, însă ulterior Soljenițîn i-a explicat într-o scrisoare că denaturările au fost necesare în economia romanului. Satul în care este deportat Kostoglotov se numește
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
manifestarea adevărată a unei persoane. Într-adevăr, oricât de veridică ar fi, în planul ficțiunii, imaginea unei persoane reale, ea rămâne o reprezentare ficțională inevitabil modificată. Acest capitol este consacrat personajului istoric, definit drept personaj referențial, care trimite la realitatea extratextuală (contextul social sau istoric) și la o persoană. Acest personaj este menit să ajute la ancorarea ficțiunii în real și asigură ceea ce Roland Barthes numește "efect de real". Conotând realul, numele personajelor istorice indică epoca în timpul căreia se derulează evenimentele
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
revistei "Novîi mir", de faptul că scriitorul nu trebuie să creeze impresia de autenticitate și de precizie în jurul unor detalii ale vieții cotidiene pe care nu le poate cunoaște cu certitudine. Contemporanii lui Soljenițîn erau încă prea legați de realitatea extratextuală pentru a accepta cu seninătate realitatea ficțională. Soljenițîn refuză aceste modificări, iar motivația lui este importantă pentru înțelegerea raportului care se stabilește între realitatea istorică și ficțiune în scrierile-document ale prozatorului rus: Stalin n-are decât să culeagă roadele secretomaniei
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
pînă la Blaj. Ar fi o experiență nobilă și necesară. Poate plecăm împreună, la anul. Ce zici?! Cartea mea (așa cum e acum) n-o să fie rea, sînt sigur! În mod normal nu pot fi luat peste picior decît din motive extratextuale! Dar asta nu mă interesează. Voi vorbi cu domnul Bălăiță, pentru introducerea "Tratatului de eretică" în planul pe 1983 asta în cazul că-ntr-adevăr, cum mi-au spus la ALBATROS, voi ieși pînă-n decembrie. Mă gîndeam că o să-ți placă a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]
-
a ivit un tablou al unei culturi dispersate, compuse din seriile de discursuri ce codifică reprezentările despre lume ale fiecărei generații. Prin destabilizarea legăturii limbajului cu referentul a luat naștere jocul lingvistic, nu doar gratuit, căci nu trimite la repere extratextuale, ci și fără sens, căci blochează ori înmulțește relația dintre semnificant și semnificat. Astfel drumul avangardei e deschis. După cum, pe un plan mai general, dislocarea semnului originar, al lucrului gîndit de Dumnezeu, explică un mit de căpetenie al modernității și
O epură a modernismului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15901_a_17226]
-
pe de altă parte, între prințul Danemarcei și Joseph K., sînt trasate necontenit paralele, demersul comparatist se desfășoară pe mai multe planuri, miturile Antichității sînt redimensionate prin prisma tragicului contemporan, iar intertextualitatea, servește, în mod paradoxal, stabilirii unor multiple conexiuni extratextuale; Dostoievski însuși devine personaj de tragedie, iar Antigona, Hamlet, Ivan Karamazov, prințul Mîșkin, Nikolai Stavroghin capătă înfățișarea unor ființe reale, ies din paginile cărții și se impun sensibilității cu forța realității trăite. Dacă Ivan Karamazov este "un Hamlet bolnav", condamnat
Subversivitatea tragicului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15984_a_17309]
-
silitoare care trebăluiește de zor, încercând să pună ordine în lucruri, Marta altruistă, care nu se gândește decât la bunăstarea oaspetelui, fie el chiar Fiul lui Dumnezeu, Marta Violetei Ion. În bună măsură, toate aceste așteptări pe care diferitele surse extratextuale le creează sunt adevărate, dar mereu în poezia Violetei Ion e mai mult decât atât. Pe lângă tristețile casnice și uzuale, pe lângă spaimele de orice fel, pe lângă conturarea vânoasă a unui personaj care ar fi putut sta la fel de bine într-un
Mart(ir)a by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/9923_a_11248]
-
să se îndoiască, încercînd să ajungă la adevărul ficțional voalat prin ipoteze și inferențe proprii. Paradoxul e că tot textul și numai textul, lacunar și mincinos sau "halucinat" cum e, trebuie să furnizeze materialul ipotezelor. Inferențele care apelează la date extratextuale nu sunt îngăduite. Cititorul e provocat să descopere adevărul din minciună sau din iluzie: lucru care poate fi pasionant în cazul unei povestiri bine conduse. Naratorul din Remember e, cum am spus, creditabil "pînă la proba contrarie" chiar și în
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]