35 matches
-
care-și căuta oile rătăcite"... Desigur, fiecare, citind cartea, plonjînd în cosmica ei limpezime, își imaginează un film propriu... Important este că filmul imaginat de Nicolae Mărgineanu nu a pierdut esențialul, timbrul profund al cărții, linia ei de forță: acceptarea exultantă a suferinței, înfrîngerea deznădejdii, bucuria sacrificiului, credința ca alinare și izbăvire. "Domnul e cu mine, deci nu mă tem de nimic; ce pot să-mi facă niște oameni?" sună versetul cheie, dătător de curaj. "Niște oameni" pot să facă, așa cum
Mărturie asupra unui suflet liniștit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14580_a_15905]
-
Mulți cititori au interpretat cu simțul umorului sonoritățile amare ale râsului său. Era un umor păgubos, nepotrivit cu vremurile, umorul amar al unui literat conștient că "scrie romane pentru mai târziu și drame pentru niciodată". În prima tinerețe, a inteligenței exultante, se complăcea într-un fel de risum tenendi, amici. Chiar se tăvăliseră de râs cei din Cercul sibian când le-a citit Enuresis nocturna, o proză scurtă, crudă cu subiectul ridiculizat, publicată după aproape patru decenii în volumul Șoarecele B.
De ce râdea Gary Sîrbu? by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/10499_a_11824]
-
definitiv o miscare literară axată pe valorile seculare ale satului românesc pe care s-a străduit a le anihila. Mai puțin credibilă e imaginea unui sămănătorism transistoric, bazat pe ipostaze prea generale pentru a constrînge imanenta unui curent local, precum exultanta naturista, dezrădăcinarea, revoltă etc. Din simplă pricina că există motive care circulă pe culoarele deschise tematic între valoare și nonvaloare, între producții dintre cele mai diverse în timp și spațiu. Iar personalitățile pe care le-am putea socoti drept "suprasămănătoriste
O carte inconformistă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/18179_a_19504]
-
preciza "românismul este spiritualitatea care pune în acord cerințele vieții românești cu noua spiritualitate europeană"). Evident, dl Constantin Preda se delimitează răspicat de puncte de vedere ale unor noi editori ai lui Rădulescu-Motru (ca, de pildă, un domn Marin Aiftincă: exultant față de opiniile despre românism al filosofului interbelic), reținînd sensul vechi, originar al conceptului de românism. Mă voi referi mai încolo la aceste opinii ale lui Rădulescu-Motru, disociindu-mă și de prea acutele tușe ale d-lui Preda. Trece, apoi, prea
Despre liberalism si românism by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/15903_a_17228]
-
experiențe similare le dă curaj. Totdeauna când "fugiseră" amândouă lucrurile au mers bine, s-au înțeles desăvârșit, au comunicat deplin. Erau și firi complementare. Chloé - copilăroasa, expansiva, versatila ("uimește lumea cu schimbătoarele expresii ale fetii"), trece repede de la depresie la exultanta, iubitoare de extravaganțe, de aventură, de risc, gata să se amuze din orice (că și prietena ei de altfel: "semănam în privința asta și considerăm că hazul este cel mai bun remediu împotriva angoaselor"). Lăură - în toate mai stăpânita, reflexiva, de
Laura si Chloé by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/16447_a_17772]
-
exemplu, la Berlin, precum și în recenta ediție din toamna lui 2013 a Festivalului Internațional „George Enescu” din București, sub conducerea lui Lawrence Foster. Muzica este tratată în stil modern și are caracter rapsodic. Conținutul se bazează pe succesiunea câtorva episoade exultante ce se dezvoltă pe un fond tragic. Artistul însuși explică lucrarea astfel: „Topite într-o concepție unitară, temele acestei lucrări simfonice (o horă moldovenească preluată din repertoriul fanfarei din satul Zece Prăjini, două colinde transilvane, un joc muntenesc și unul
Noi partituri din crea?ia rom?neasc? by Lavinia COMAN () [Corola-journal/Journalistic/84304_a_85629]
-
eterul absent, // vrei să-l împuști, cuvîntul / te miruiește la mir, urgent,// cuvîntul, afurisită ispită, / a-l stîrni, a-l îmblînzi, a-l milui, // cu ultimul cent ..." (Afurisită ispită). În direcția unei asemenea ontologizări, cuvîntul își proclamă absolutul, se confruntă exultant cu peisajul: "Cuvîntul ilot n-a îmbrăcat, / n-a purtat, nicicînd, ghilimele, // poți intra, zor, în pămînt, / poți zbura, șchiopătînd, în stele" (Din atîtea mere). Oare nu-i datorăm limbajului alchimia poetică, acea transmutație a unei ființe într-alta? "eu
Un Stan Pățitul liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7953_a_9278]
-
tristețe". întrebarea și răspunsul la această problemă nu sunt noi. îmi aduc aminte că prin 1975, la liceul la care lucram, a fost invitat poetul Adrian Păunescu și unul dintre elevi l-a întrebat de ce sunt așa de puține capodopere exultante în literatura lumii. Poetul a răspuns ceva de genul: poate pentru că bucuria și armonia sufletească sunt socotite ca o stare de normalitate, iar literatura insolitează viața, nu i se suprapune, nu o copiază. Problemă grea, oricum, dar cam aceasta ar
Mit și demitizare by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/6649_a_7974]
-
a ostenit a le recupera într-un fel, - exordiu necanonic, adaos coborînd parcă pe neștiute în deschiderea albumului său. Eu, însă, fiind vorba despre elanul ascensional de care freamătă înaripatele, nu-mi pot ascunde preferința pentru tot ce reprezintă înălțare exultantă. Cînd ni s-a părut posibil, organizînd la Bistrița ofranda numită chiar așa, Miracolul pasarilor, ne-am silit să-l sugerăm vectorial, amenajînd, de pildă, expunerea ca o concretă escaladare a unor spații robuste, cucerite în dalba lor verticalitate. Generos
Miracolul păsărilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5502_a_6827]
-
extrem de seducător și fascinant, fiindcă aceeași pripeală a avut-o și ca pușcăriaș - din primele zile să își aroge tot codul pușcărieșesc, fel de fel de lucruri pe care le făcea cu un fel de pripeală puerilă și exaltată și exultantă. Aveai impresia că intrarea lui în închisoare era un fel de intrare într-un fel de paradis amețitor, în care totul este foarte urgent și nimic nu poate fi lăsat în așteptare”. Aceasta este, la rândul ei, o mărturie zguduitoare
CENTENAR STEINHARDT. NICOLAE STEINHARDT. INTRE LUMI. CONVORBIRI CU NICOLAE BĂCIUŢ (CRONICĂ DE CEZARINA ADAMESCU) [Corola-blog/BlogPost/355966_a_357295]
-
deseori și asprime, necruțare, mânie. Și totdeauna curaj. Ea se exprimă în elegii sau imnuri, dar niciodată în tămâiere și flagornerie. Ea presupune neapărat încredere și fidelitate, deci optimism, dar nu optimismul mincinos și laș al ipocriziei, ci optimismul uneori exultant, dar alteori dureros și chiar tragic al conștiințelor superioare. Așa e iubirea virilă și eroică a lui Jebeleanu: pilduitoare din acest punct de vedere ar fi cu osebire, dacă am putea totuși alege din această vastă carte în care nici un
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
treia carte, nicolae magnificul (2000). Inițial Ț. scrie imnuri în tonalitate orfică și, practicând „o retorică a adorației și extazului” (Constantin Sorescu), încearcă o nouă Cântare a Cântărilor pe fundal paradisiac, numindu-și iubita „surioară”, după modelul biblic. În nota exultantă a iubirii și tinereții, poetul se autodefinește: „eu sunt o sărbătoare fără sfârșit” ( Îmi pare că visez tot timpul, din volumul Sunt fericit că te iubesc). Paradisiacul provine din beatitudinea eului liric de a se regăsi într-o armonie universală
ŢONE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
S. se menține în același univers rustic, iar expresia încărcăturii procurate de priveliștile câmpului și ale pădurii, de nori și de vânt, de apă, de cai, urși, vulpi, căprioare, păsări, de roadele gliei (grâul copt, poamele) nu e mai puțin exultantă decât în Poeme simple: „S-au copt strugurii. S-au copt viile./ Soare de toamnă. Culegem viile./ Lăsați copiii să vină la mine/ Cu sutele și cu miile,/ Să plece toți cu coșurile pline”. Apare, totuși, și o notă distinctivă
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
de sensuri, și căutarea unei „mitologii” a naturalului, în măsura în care natura înseamnă un îndemn la existență. Deschiderea spre lume, spre claritatea și rigoarea minții reprezintă „imperativele unui lirism care nu-și mai caută ființa în introspecție și mister, ci în sentimentul exultant al existenței” (Petru Poantă). Spirit cumpătat și reflexiv („iar gândul drept nu zboară, el se cerne”), poetul exaltă aforistic energiile puse în slujba umanității. Liricii senine, echilibrate și optimiste din primele volume, Centurile de siguranță îi adaugă zona mai gravă
BUCUROIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285906_a_287235]
-
Și se răsfrânge-n marea de spumă și d-azur / C-un cer ce-atâtea stele îl fac și mai obscur!” Meditația, volneyană, aduce în prim-plan moartea, stăpână impasibilă a marii treceri, dar tristeții îi răspunde, prin contrast, eternitatea exultantă a vieții. Sugestia de lunecare nesfârșită și de triumf al soarelui, transmisă în tablourile marine, capătă, în Conrad, o putere simbolică, de întruchipare a divinității („Oglindă minunată în care albastrul cer / Cu tot ce-i nuanță în splendidul eter, / Azur
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
bucurii confuze și năucitoare. Când trenul s-a oprit, despărțiri nesfârșite care începuseră în unele cazuri tot pe acest peron de gară, au luat sfârșit aici într-o secundă, în clipa în care brațele s-au strâns cu o avariție exultantă peste trupuri a căror formă vie o uitaseră. Rambert nici nu a avut timp să privească această formă alergând spre el, că ea se și abătea la pieptul lui. Și ținând-o toată în brațe, strângând la inimă un cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
muri, ca manifestare a vitalității, ar fi un nonsens dacă viața, în accepția cea mai înaltă a cuvântului, n-ar fi transcendentă existenței fiziologice. Există deci o "viață" mai presus de viață și de moarte în termeni curenți și instinctul exultant al morții se explică prin presimțirea eternității spiritului. Toate neamurile nobile cred în veșnicie, națiile inferioare sunt ireligioase. Forma confesiunii e secundară. Germanii noului Reich nu s-ar scandaliza a primi cultul lui Wottan, s-au și făcut propuneri. Religia
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
prima Duminică din Postul Paștelui. Acesta comemorează încetarea totală a controversei iconoclaste în 842-843. Icoanele sfinte sunt purtate în procesiune, etericii sunt anatemizați, iar „amintirea veșnică” este cântată în cinstea celor care au apărat credința. Este o celebrare festivă și exultantă, în contrast frapant cu spiritul de penitență al serviciilor Postului Paștelui din timpul săptămânii precedente. Totuși, în cadrul acestui „Triumf al Ortodoxiei”, se face o referire specială la suferințele și luptele sfinților, la persecuțiile, tortura și exilul pe care le-au
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
dezrădăcinați (Bizu și Mili). Când puterea iluziei e suverană, întoarcerea acasă va fi celebrată cu fast, ca o sărbătoare; când însă luciditatea meschină pune la îndoială puterea dorinței, a visului, revenirea la matcă dobândește semnificația unui lamentabil eșec. Ca atare, exultanta stare de spirit produsă de iubirea față de Bizu o face pe Mili să regăsească cu bucurie târgul și moșia de la Rădeana, "cu eleșteul de la mijloc plin de crapi lacomi ce se aruncau la bucățelele de pâine zvârlite de pe pod". Eleșteul
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
din revelația propriei absențe Ă experiență a unui Narcis agonic și alienat: „Tot ce cred despre lucruri se rezumă în această formulă a unui reprezentant al budismului tibetan: «Lumea există, dar nu este reală»” (I, 332). De aici până la proiectarea exultantă în irealitate nu-i decât un pas. Cioran face acest pas Ă care nu e semnul unei deveniri, ci al unei permanente negări de sine, echivalente, prin rezultate, unei întemeieri de sine. Ce-i drept, irealitatea devine fascinație atunci când se
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Sugestia de feeric e obținută cu puzderie de puncte-flori (o descoperire a artistului) care ar trebui să obosească ochiul. Ciudat e că, până la urmă, obstinația stilistică se traduce în ceva insolit și aproape voios, în orice caz, de o decorativitate exultantă. O cercetare mai atentă te obligă să iei seama la darul de constructor al motivului, la suavitățile impresiei și nu în ultimul rând, la talentul de colorist.” (Tudor Octavian) Opriș Gheorghe 1912 2008 Pictor ,,Am pornit de la ideea de a
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
Sugestia de feeric e obținută cu puzderie de puncte-flori (o descoperire a artistului) care ar trebui să obosească ochiul. Ciudat e că, până la urmă, obstinația stilistică se traduce în ceva insolit și aproape voios, în orice caz, de o decorativitate exultantă. O cercetare mai atentă te obligă să iei seama la darul de constructor al motivului, la suavitățile impresiei și nu în ultimul rând, la talentul de colorist.” (Tudor Octavian) Opriș Gheorghe 1912 - 2008 Pictor ,,Am pornit de la ideea de a
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
al acestei vieți „fenomenale”, dar ea o potențează extrem, În sensul că ea creează acea tensiune a existenței, care ne poate apropia de o congenialitate cu forța zeilor de a percepe prezentul. După cum vedem, la Nietzsche, „conștiința tragică” devine una exultantă: capacitatea cuiva de a percepe forța, unicitatea și misterul existențial, capacitatea omului de a se elibera de zei și de fatalitate, de a sărbători actul dionisiac al „beției de a fi”! (Vorbind despre artă, despre creație - care este, după Nietzsche
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
verifică studiind reacțiile celorlalți: “(...) dar în fața lamentării mele cum de nu ești impresionată?”, întrebare nu numai patetică, ci și orgolioasă. “Cu această <<psihologie specială>> nu e de mirare că, în relațiile sentimentale, el așteaptă de la femeie supunere necondiționată, manifestări exultante de admirație.”<footnote Alexandru Călinescu, Anton Holban.Complexul lucidității, Editura Albatros, București, 1972, p. 65 footnote> În unul din rarele momente de bucurie, topită de fericire, Irina “își povestea, ușurel, dragostea întreagă și definitivă, transformările ei prodigioase de când m-a
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Toma. Pe poetastrul comunist îl va elogia ditirambic pe cel care și-a permis să rescrie Glossa și alte poeme eminesciene în variantă optimistă. Cu seninătate, afirmă: Dacă e vorba de diferențiere, încă de la început te-ai remarcat ca un exultant la viață, ca un poet al lumii și al bucuriei și dă-mi voie să desprind dintr-o Glossă a dumitale un adevărat strigăt de sănătate. (...) Încă de pe atunci erai un profet al astrului zilei, care e semnul muncii și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]