37 matches
-
căldura virtuală în fraza timidă ce-și amînă mereu imaginea în tandra îmbrățișare ce-și suspendă iubirea în întîmplarea de nimic ce-și dă la o parte soarta nu din trufie ci din smerenie. Vesperală A hîrtie mucedă miroase zarea fîlfîitoare a ce altceva? din lună iese praf cum dintr-un covor bătut cu îrguință norul clocotește stins cum un borhot stelele intră pe furiș în sălile de joc îi adulmecă pe cîștigători îi lingușesc fără jenă aidoma unor prostituate. Subînțeles
Poezii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Imaginative/4799_a_6124]
-
o aparență anafectivă, cinică ori măcar blazată, și un entuziasm tineresc, un romantism de fond care șovăie a ieși la suprafață, clocotind precum un cazan încins în subsolul textului. Poetul e un romantic cifrat, un idealist ce-și înlocuiește pelerina fîlfîitoare cu o uniformă murdară de mecanic. Pletosul "înger exterminator" ce-l vizitează nu e decît un alter ego mai puțin precaut: "Într-o dimineață în care zorelele/ Răsăriseră la fereastra mea ca într-o romanță/ Vine îngerul exterminator cu pletele
O dublă valență poetică by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16271_a_17596]
-
fulgii sunt albine care au părăsit roiurile, topindu-se pe pământ de dorul Paradisului, poetul devine un Fra-Angelico al cuvântului, divinizând totul, chiar și pe Dumnezeu: „Vedeam aievea parcă un coteț Vopsit albastru, învelit cu fier Și plin de porumbei fâlfâitori, În timp ce un bătrân boier, Cu barbă albă, gros și cam pitic, Ieșea din casa-i mare cât un palat, Scoțând nori de fum din pipă, Îmbrăcat într-un halat Cu mânecă largă cât o aripă, Și zvârlea spre albii porumbei
VASILE VOICULESCU-POETUL ORTODOXISMULUI ROMÂNESC de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377179_a_378508]
-
privighetori în păduri de alun, vi, og, vi, i, og, vi, Trif nebun! (Trif nebun) vino la sânu-mi, tim, tim, tim, blestemata pădure mă cheamă, simfonica moarte-n pădure mă cheamă: ci vin-odată, vin să murim. (Oberon) Grădina e un fâlfâitor abecedar, Și eu elevul fără duminici, fără sărbătoare. Într-una, într-una silabisesc amar Cuvântul Des-pe-ra-re. (Eres) Această silabisire a cuvântului trădează o concentrare asupra sunetului, vrând să imprime o mișcare în afara sensului. Imaginea poetică devine o ființă nouă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
înălțării spirituale, "pure, fără noroiul vieții". Că există la D. Stelaru o fațetă lămurită (în sens etimologic) a lumii, a iubirii și a creației, e de netăgăduit: "La marginea munților, unde / Ochii vînturilor cad în mister, / Înaltul, continentul cerului / Larg, fîlfîitor pătrunde. // Tu ești din toate lumile venită, / Cu fruntea despicată de lumină; / lîngă fluvii și stepe lunare / cuvintele nasc heruvimi". Dar aceste bucăți, de "o stranie simplicitate muzicală", vin în contrast cu atîtea altele, virulente, ofensatoare prin chiar adevărul lor crud, nu
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/9806_a_11131]
-
și dacă guvernul provinciei ar autoriza crearea unui helioport particular în spatele piscinei. Înaintând spre scări, uite spatele delicios al prințesei Brandy, o haină de vulpe argintie aruncată pe umerii lui Brandy și metrii unei eșarfe de brocart legate în jurul chicii fâlfâitoare de păr roșcat a lui Brandy Alexander. Vocea reginei absolute și umbra de L’Air du Temps sunt trena invizibilă dindărătul a tot ceea ce reprezintă lumea lui Brandy Alexander. Fâlfâitorul păr roșcat prins în eșarfa de brocart mi-amintește de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Brandy și metrii unei eșarfe de brocart legate în jurul chicii fâlfâitoare de păr roșcat a lui Brandy Alexander. Vocea reginei absolute și umbra de L’Air du Temps sunt trena invizibilă dindărătul a tot ceea ce reprezintă lumea lui Brandy Alexander. Fâlfâitorul păr roșcat prins în eșarfa de brocart mi-amintește de-o gogoașă din tărâțe. O uriașă brioșă cu vișine. E un fel de nor-ciupercă roșcat-fraise care se înalță deasupra unui atol din Pacific. Picioarele astea princiare sunt într-un soi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
doar buzele: Eric Sanderson. Eric Sanderson. Când m-am auzit rostindu-l, numele mi-a părut solid și real și bun și normal. Dar nu era. Era ruina unui zid sfărâmicios, a unor geamuri sparte și-a unor prelate albastre, fâlfâitoare. Era o epavă. O relicvă a unui lucru năruit în proporție de nouă zecimi. — Îmi închipui că ai o mulțime de întrebări, Eric. Am încuviințat. — Da. Da? Era greu să știi ce să spui. Era greu să spui orice. În pofida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
fresce și icoane, Cu mantia fluturând asupra lumii, În jurul Tău se-aduna-n stoluri sfinții, Ochilor mei le cresc sfioase aripi Și-o iau aevea-n sus către cupola. Iar dincolo de ziduri, porumbeii Că în ghirlandele de mult pictate, Se-apropie în rotiri fâlfâitoare De mână care-aduce-ndestu-larea, Și într-o clipă, cu un pumn de boabe, Pot înaltă un dom numai din păsări. Rugăciune Aseaza-ma în miezul lumii Și dă-mi iluzia că sunt centrul Unei mulțimi care ma are Numai pe mine
POEZIE by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/13732_a_15057]
-
Sa”; Carol II „nivela nisipul cu grebla”, „era extrem de atent asupra mijloacelor întrebuințate pentru realizarea probelor: prăjină, greutate, suliță, disc etc.” „Viu entusiasm“ Atmosfera din dimineața zilei de sâmbătă, 2 mai, este zugrăvită în „Vestul”: „Clădirile sunt toate pavoazate cu fâlfâitoare steaguri tricolore, ghirlande de brad și flori se zăresc pretutindeni”; „În piața din fața gării încă de dimineață timpuriu o mare mulțime. Un coridor îngust numai, deschis de cordoane de jandarmi, permitea trecerea spre eșirea gării. Comunele dimprejurul Timișoarei erau reprezentate
Agenda2005-36-05-senzational1 () [Corola-journal/Journalistic/284160_a_285489]
-
dintâi. În tinerețe am aruncat discuției cuvântul de lirism absolut. Mulți l-au întîmpinat cu potrivnicie. Astăzi pare sigur că dreptatea a stat de partea celora, nu a mea. Poezia e încă valoare relativă. E vălul de aparențe și încîntare, fâlfâitor deasupra lucrurilor, cum se definea din vechi. Să alegi între grațios și Grație, între încîntare și Mântuire, iată canonul întrebării. Suflet mai degrabă religios decât artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unor stări absolute ale intelectului și
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
cunoaștere, antene ale Dragostei, măsurând rostogolirea de gemene astre: durata lui Monos și Una, vie, agrigentina Dragoste!" Dar Monos, axă unipolară în singur cer intelectual, sculptă o pauză așa de pustiită dezordonatei improvizații a unui maestru astarteic și rar, încît fâlfâitor, apodictic, un duh se aminti din sustrageri, înmînînd în sfârșit amanetarea de suflet, replica din acel oprimat Decembre al Corbului. " Și tristul decorum, și multul eben (pasărea dar, sigur, și bustul) făceau atunci deficiente silabele-prăpăstii, vida enunci-ație "nevermore". Aici, însă
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
le folosește. Inima, care, cât e viață, nu poate sta, iese la suprafața poeziei ca năzuință strunită - mai larg sau mai strâns. „Ca și codul secret al unei gene / prin care nu poți vreo menire să-ți dezminți. / Suprafețe mari, fâlfâitoare, / cu tridimensionala ta coloană / la lumină de apă curgătoare. / Și inima-mi, această lighioană...” De fapt, inima și norocul, sunt, în simbolistică, la nivel microcosmic, semne centrale. E natural să fie complementare. Prins în cleștele „scrisei”, poetul îi opune „scrisul
POETUL SĂTMĂREAN-MARAMUREŞEAN CU „DEPUNERE DE CHICIURĂ PE VISE” – IOAN BRAN de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 192 din 11 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367056_a_368385]
-
mort, cu lumânare înăuntru, si un cearceaf mare. Cand sforăiturile bătrânului erau mai sonore, un zornăit lugubru cutremura ferestrele deschise pe jumătate și legate cu sfoară și o stafie albă cu ochi de foc și dinți clănțănitori, înfășurata în giulgiuri fâlfâitoare, ieși dintr-un scrin ce se află în cameră. Tirtec sări în picioare. Că din depărtare, un glas înăbușit (un băiat vorbea într-un pahar apăsat pe buze) se auzi zicând: "Tirtec, iapa-ți piere-n grajd". Ținând ciubucul în
EMINESCU ŞCOLAR LA CERNĂUŢI de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378297_a_379626]
-
englezi ca la carte, semn de mare șic, nu pot ține piept stuporii stârnite de pintenii auriți, ornați cu câte o rotiță dințată cât o farfurie pentru desert, de șalvarii aduși parcă din Turcia sau de mantoul cu mâneci largi, fâlfâitoare. Iar pentru buclele răvășite ale căpitanului T., prinse Într-un soi de bonetă, Gronow nu Își mai găsește cuvintele, cotropit de jenă la amintirea felului În care un ideal, totuși nobil, dandysmul, a putut fi compromis. Cuvinte câtuși de puțin
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
urmă: „În tinerețe, am aruncat discuției cuvântul de lirism absolut. Mulți l-au întâmpinat cu potrivnicie. Astăzi pare sigur că dreptatea a stat de partea acelora, nu a mea. Poezia e încă valoare relativă. E vălul de aparențe și încântare, fâlfâitor deasupra lucrurilor, cum se definea din vechi” (Cuvânt către poeți, 1941). Încheiere, ultimul poem din Joc secund, aduce în același spațiu Isarlâkul pitoresc, târg hilar și balcan peninsular (și de-acum familiar), și un „Eptagon cu vârfuri stelelor la fel
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
zăvorîndu-și bocaporții gata-gata să plesnească, aluneca veselă și trufașă, în ținută de sărbătoare, printre navele răzlețe din zona de vînătoare, înainte de a-și îndrepta prova spre patrie. Cei trei marinari din vîrfurile catargelor sale purtau la berete lungi panglici roșii, fîlfîitoare; la pupa era atîrnată, cu fundul în jos, o ambarcațiune, iar la bompres era prinsă falca lungă a ultimei balene omorîte de echipaj. Semnale, fanioane și drapele multicolore, fluturau în greementul corabiei. De-o parte și de alta a fiecăreia
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
în jurul vîrtejului, care sfîrși prin a înghiți pînă și cele mai mărunte lucruri de pe Pequod. înainte ca ultimele valuri să acopere capul indianului din vîrful arborelui-mare, în clipa, cînd încă se mai vedea o bucățică din vergă, precum și lunga flamură fîlfîitoare, ce se desfășura calmă, parcă în bătaie de joc, deasupra talazurilor nimicitoare - în clipa aceea, un braț roșu și un ciocan ieșiră din apă, încercînd să prindă și mai vîrtos flamura de catargul ce se scufunda. Un șoim care urmărise
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
prindă și mai vîrtos flamura de catargul ce se scufunda. Un șoim care urmărise din tării coborîrea catargelor din locul lor firesc, printre stele, către adîncurile mării, începu să izbească în flamură cu pliscul, stînjenindu-l pe Tashtego; aripa largă și fîlfîitoare i se nimeri o clipă între ciocan și lemnul catargului și, atunci, simțind acel freamăt eteric de deasupra lui, sălbaticul scufundat în apă își pironi, cu ultima-i suflare, ciocanul în aripa aceea. Și astfel, cîrîind sălbatic, pasărea cerului, cu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
se strânseră în jurul pietrei. Nu putea să estimeze câte ore exersase sincronizarea acestui act în izolarea camerei sale. Cu un strigăt - și acesta făcea parte din psihologie - zvâcni în picioare și, cu toată puterea, aruncă piatra împreună cu foaia albă și fâlfâitoare. Nu avu timp să-și regăsească echilibrul sau să se ferească. Două corpuri îl izbiră simultan din direcții diferite și îl aruncară la trei metri. Craig rămase întins acolo unde căzuse, amețit de lovitură, dar conștient că nu fusese rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
nu schimba termenul de predare. Slujba se ținea într-o capelă luminată de lămpi, lată de o sută optzeci și patru de metri. Baldachinul viu colorat scânteia, miile de lampioane arătau asemenea stelelor, iar fumul de tămâie plutea printre flamurile fâlfâitoare, formând nori purpurii peste capetele mulțimilor de participanți îndoliați. Numai printre preoți, participau venerabili cărturari de la cele cinci temple Zen importante și preoți din cele opt secte buddhiste. Oamenii acelor vremuri, care erau prezenți la slujbă, o descriau ca și cum toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și colo în tentative de balet. —Ți-am spus eu, șoptește ea. Orice ființă dansează. Una câte una, păsările încearcă aerul, mai întâi în salturi scurte, ca niște zdrențe în vânt. Apoi se înalță cu miile, ca un potop. Suprafața fâlfâitoare a lumii se înalță, o spirală propulsată în sus de curenți invizibili. Suntele îi poartă până la cer, croncăneli și pârâituri, vuiete, bubuituri, goarne, nori de sunet viu. Încet, masa se destramă în panglici și se risipește în albastrul cerului. Câtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ca un uliu cu aripile desfăcute. „Maestre“, îmi striga Jeni Pop, „eu l-am iubit, maestre...“. O priveam cu inima strânsă, trecea prin fața mea în cărucior, nu mai avea rochia cu franjuri, era învăluită în pânze transparente, roz, mov, portocalii, fâlfâitoare. Îmi arăta buricul, pântecele... Sălta din umeri după ritmul charlestonului care nu încetase o clipă. Țipa, cânta, îmi împuia urechile și ochii cu melodrama ei feroce. Aveam o singură dorință : să pun capăt acelui du-te-vino obsesiv. În spatele meu, la câțiva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Fostul meu soț colecționa amante. SÎnt Afrodita Redbone. Domnul Wakefield? Wakefield este nespus de bucuros să apuce mîna flască a femeii. Doamna Redbone pare a fi un triumf Însuflețit al chirurgiei estetice. Astăzi este Într-o rochie și o dispoziție fîlfîitoare. — Ce părere ai de revoltele noastre de stradă? Întreabă doamna Redbone. — Nu prea Înțeleg eu globalizarea asta, bîguie Wakefield. — Nu-ți face probleme, dragule, Îl liniștește ea, așezîndu-și degetele scheletice, minunat inelate pe brațul lui. Nici una din averile de aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
metrou, doi kilometri, singură, vulnerabilă și fără vreun adăpost pe marginea străzii. Canistra plină e deja pregătită În spatele scaunului. Și Îi va da foc pentru a o vedea intrând În flăcări și arzând În infernul care o așteaptă. Eșarfă portocalie fâlfâitoare, păr strâns erotic la ceafă, poșeta violetă cu curea peste piept, hăinuță de blană pe umeri, cizme și fustă până la genunchi, Emma ieșea pe poarta care despărțea Tiburtina de edificiul din fier și sticlă al agenției, Însoțită de un grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]