13 matches
-
ei când nu văzu nici o ieșire. Ce sa facă? Cu gândul că s-a rătăcit își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... "Ah! " gândi, "și ce-ar și fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă vede și cine mă știe? - Să făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea, sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de flori
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spaima ei când nu văzu nici o ieșire. Ce să facă? Cu gândul ca, s-a rătăcit, își mai primblă ochii de jur împrejur... nicăiri o ieșire... Ah! gândi - și ce-ar fi de aș petrece o noapte în acest rai fărmăcat? Cine mă, vede și cine mă știe? Să [Se] făcuse noaptea. Stelele mari și albe tremurau pe cer și argintul lunei trecea sfâșiind valurile transparente de nouri ce se-ncrețeau în drumu-i. Noaptea era caldă, îmbătată de mirosul snopurilor de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în față, țiindu-i amândouă mînile cu mînile mele și uitîndu-mă cu sete și cu amor nemărginit în fața ei. Am coprins cu amândouă brațele gâtul ei, eu însuși mă ridicam încet, încet, ca poate să-i răpesc o sărutare lungă și fărmăcată. Dar ea păru că se trezi din visăria ei molatecă și somnolentă... își deschise pe jumătate ochii, mă răspinse cu blândețe și, lovindu-mă peste frunte, surâzând, zise: - Copil ce ești! Du-te! Apoi, desfăcîndu-se cu o silă de putere
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
inventează, reciclând câțiva profesorași palizi, disidenții și transfugii locului. Galeria de nume e impresionantă, pe măsura complicațiilor etice la care se pretează purtătorii lor: Afinoghiu (Tilică) Băcănel-Obănceanu (primul președinte al reînființatului partid istoric), Mantinela Brandaburlea (fiica lui Girevengu și a Fărmăcatei), Emilian }ongu (un fost turnător mărunt căzut în mania procesiunilor religioase), Burtăncureanu (scriitorul prin excelență al locului, scindat între organizarea festivalului Cântarea României și redactarea romanului fluviu despre viața proteguitorului său, Goncea), maestrul Pârțângău (avocatul care obține oricând o binevenită
Arta programării textuale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7122_a_8447]
-
Tocmai de sfânta zi a Crăciunului. Petreceam și noi la televizor, cu veselie și muzică, că ne simțeam oameni ca toți românii. Că ne bucuram de prima asta care am luat-o. Și uite ce-ai făcut din bucuria noastră... Fărmăcata nu-l mai auzi. Începu să urle ca la mort. Ridică fata, o acoperi cu cearșaful, cu macatul, cu ce mai găsise pe pat și o zbughi afară. Țipa deznădăjduită: - Nu muri, prințesa mea! Nu mă lăsa chiar acușica, comoara
Arta programării textuale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7122_a_8447]
-
de la Șoptireanca. Mantinela rămăsese însărcinată de la acea acțiune patriotică. Două luni mai târziu, chiar de Crăciun, cum stăteau și petreceau la masă și urmăreau la televizor un concert de cântece patriotice transmis de la Sala de Spectacole a Ministerului de Interne, Fărmăcata, mama fetei, observă cum deasupra farfuriei cu piftie a Mantinelei se face dintr-o dată o lumină rozulie. Ca și cum răsărea soarele și o rază ajunsese pe farfuria fetei. Din rază, apoi, se iți o pasăre albă, mai mică decât o vrabie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pasărea aceea și o zbughi drept spre icoana Sfintei Parascheva, de deasupra televizorului. „Pardalian! Pardalian! Pardalian!“, ciripi de trei ori pasărea aceea albă, dădu iar de câteva ori din aripi și dispăru, trăgând parcă minunăția de rază rozulie după ea. Fărmăcata rămăsese împietrită. Așa ceva i se arătase doar de două ori. Odată când rămăsese grea cu Mantinela și a doua oară când îl avusese pe Șevrolet, ăla micu. Sări ca arsă. - Ia ieși fa să vii cu mine, să-mi spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu mai auzi? Se duse direct în dormitorul copiilor. Mantinela o urmă. Cam știa ce o așteaptă. Văzuse și ea lumina aceea rozulie și pasărea care-i strigase și ei „Pardalian!“ Avea să fie băiat și așa are să-l cheme. Fărmăcata aproape sfâșie hainele de pe fată. Gâfâia furioasă, tremura, bolborosea agitată. Cum fa, să nu știu io?! Mama ta carea am urlat când te-am scos din mine?! Cine-i nenorocitul, fa, cine a umblat la tine să-mi facă nenorocirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i nenorocitul, fa, cine a umblat la tine să-mi facă nenorocirea asta, tocma când ne mai ajunsesem și noi? De-asta are tac-tu carte de muncă și rate la ceare? Mamă, zău, ce-ți veni, bre. Ce, io... Fărmăcata răstrurnase fata pe pat, îi desfăcuse larg picioarele și privea cu ochi hulpavi în adâncul ei. De parcă căuta cine știe ce comori în vintrele ei. Își petrecu două degete în deschizătura cârlionțată. Apoi încercă să treacă toată mâna, răsucind-o, scormonind, scotocind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
necazurilor noastre. Cu mâinile astea ți-l scot, nenorocito! Ca cu furculița ți-l scot! Și să i-l duci ăluia de-a intrat unde nici nu gândeam. La pachet ți-l dau să i-l duci, să vezi numa’! Fărmăcata își vârâse tot pumnul în deschizătura fetei. Mantinela nu se mai zbătea. Leșinase. Mai apucă să vada cum pasărea aceea albă vine iar, se așează chiar pe burta ei și prinde a țipa din nou „Pardalian!“ Speriat de țipetele celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Tocmai de sfânta zi a Crăciunului. Petreceam și noi la televizor, cu veselie și muzică, că ne simțeam oameni ca toți românii. Că ne bucuram de prima asta care am luat-o. Și uite, ce-ai făcut din bucuria noastră... Fărmăcata nici nu-l mai auzi. Începu să urle ca la mort. Ridică fata, o acoperi cu cearșaful, cu macatul, cu ce mai găsise pe pat și o zbugi afară. Țipa deznădăjduită: - Nu muri, prințesa mea! Nu mă lăsa chiar acușica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
însă partidul sau guvernul. Nici autoritățile locale. Îl blestema însă pe șeful pieții, unul Andronaș Soporan, nepot al tovarășei Rela de la Șoptireanca. Și mai avea ce avea cu unul Țongu, care se zicea că era mare de tot la București. Fărmăcata, despletită, cu poalele ridicate, zvârlind din mâini în toate părțile, alergă spre unul, Jani Boldescu-Cărămidă, un ins bulbucat, scund, burtos, mustăcios, cu buzele atârnând ca două jumătăți de pepene. Era intelectualul străzii. Lucra la Biblioteca Județeană, citea cărți fără poze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de artă, patrimoniu, atitudine și resuscitare națională“, scoasă de grupul de intelectuali grupați în jurul sucursalei bucureștene din Sectorul de Mijloc a prosperei firme de privăți ecologice „Euro-Tăulet Brandaburlea & Brandaburlea“, al cărei proprietar-manager era Cangurașu Brandaburlea. Jani avea un Trabant verzuliu. Fărmăcata apropape că-i azvârli fata leșinată în brațe. - Du-o, dom’ Cărămidă, pă viața mea, sări și du-o! Fă ce știi, dar numa’ du-o la spital, la salvare, unde știi, dar ia și du-o că să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]