51 matches
-
un mediu social ajuns la alienare,ostil speranțelor împlinirii lui. Trecând peste denumirea abstractă de „păstor al ființei”pe care a dato omului, filozoful din Freiburg a accentuat asupra unicității și originalității ființei umane, asupra necesității eliberării omului din chingile facticității creeate tot de el și înălțării lui către orizontul libertății;Heidegger așează în conul de lumină legitimitatea aspirației autenticității ființei umane și propune angajarea filosofiei la realizarea acestui imperativ.Polemizând cu Sartre, el afirmă, că umanismul filosofic nu pornește de la
NOSTALGIA LUI HEIDEGGER DUPĂ ESENŢA ANISTOROICĂ A OMULUI de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 289 din 16 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Nostalgia_lui_heidegger_dupa_esenta_anistoroica_a_omului.html [Corola-blog/BlogPost/342506_a_343835]
-
auzim, parcă, un ecou vag din filosofia aceluiași Martin Heidegger, care, la Freiburg, susținea că viața se cuvine abordată la nivel ,,factic’’, nicidecum ca o idee pură, ruptă de temporalitatea sa istorică, smulsă din lumea care-i este constitutivă. Prin ,,facticitate’’, Heidegger înțelegea viața ca desfășurare în proximitatea unei situări istorice, în lumea imediată. Și tot el, prin sintagma ,,hermeneutica facticității’’, exprima tranșant termenii în care înțelegea să se plaseze la antipodul oricărei ,,fenomenologii pure a conștiinței’’. Peste timp, Mariana Didu
,,Poemele fiinţei’’ de Mariana DIDU by http://uzp.org.ro/poemele-fiintei-de-mariana-didu/ [Corola-blog/BlogPost/93548_a_94840]
-
nivel ,,factic’’, nicidecum ca o idee pură, ruptă de temporalitatea sa istorică, smulsă din lumea care-i este constitutivă. Prin ,,facticitate’’, Heidegger înțelegea viața ca desfășurare în proximitatea unei situări istorice, în lumea imediată. Și tot el, prin sintagma ,,hermeneutica facticității’’, exprima tranșant termenii în care înțelegea să se plaseze la antipodul oricărei ,,fenomenologii pure a conștiinței’’. Peste timp, Mariana Didu îi dă o replică neașteptată, asmuțind ,,câinii conștiinței dureroase’’. Sunetul de o diafanitate celestă din ,,Cântarea cântărilor’’ îl regăsim, sprinten
,,Poemele fiinţei’’ de Mariana DIDU by http://uzp.org.ro/poemele-fiintei-de-mariana-didu/ [Corola-blog/BlogPost/93548_a_94840]
-
elev preferat al lui Noica. Volumele "Jurnalul de la Păltiniș" și "Epistolar", mărturii ale acestui parcurs formativ, au în epoca un ecou important în rândul publicului cultivat. Prin ideile valorizate și comentate cu precădere în opera (alienarea, contingenta, libertatea, aporia morală, facticitatea), tematica gândirii sale poate fi definită că existențialista și agnostica („Unei probleme reale nu-i poate corespunde o cunoaștere reală”, cf. "Ușa interzisă"). Ideile sale și-au primit influență cu predilecție din idealismul platonician, Kant, Schelling, Husserl și onto-fenomenologia heideggeriană
Gabriel Liiceanu () [Corola-website/Science/297563_a_298892]
-
Experiența existențială și singularitatea persoanei rămân elemente ce rezistă structurii logice sau dialecticii istoriste. După momentul eliberării de absoluturile eliberatoare, ca și de consecințele lor, ce s-au dovedit a fi mari iluzii, se face auzit apelul nesuprimabil a existențialității, facticității, situației persoanei. Așadar s-a dovedit nucleul ideologic al răspunsurilor metafizicilor imanentiste. Aparatul lor conceptual, analitic și dialectic, prezintă o logică internă, o coerență riguroasă, dar ceea ce este pus în discuție este raportul lor efectiv cu realitatea, concretă și existențială
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
este acela de a pune capăt istoriei și de a instaura un calm definitiv, permanent". Ludwig Von Mises, Mentalitatea anticapitalistă, Editura Universității ,,Alexandru Ioan Cuza", Iași, 2011, p. 100. 41 ,,Aparținând acestei lumi a suferinței și păcatului, acestei sfere a facticității, capitalismul moral nu ne poate pretinde perfecținea spirituală, ci doar efortul continuu de a ne depăși pornirile primare. Capitalismul moral mizează mult pe latura noastră umană. Ne cere să activăm latura divină a acestei lumi trecătoare, ne cere să ne
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
ecuațiile pe care se sprijină Einstein în dezvoltarea unor paradoxuri despre timp, pornind de la ideea de simultaneitate. Bergson vede în acestea o confirmare a tezei sale fundamentale, potrivit căreia timpul real este un timp individual, iar timpul științific este o facticitate, o construcție artificială exterioară acestui timp profund. Al doilea manuscris, "1932", este așadar marcat de recitirea critică, în 1930, a cărții lui Bergson Durată și simultaneitate. Comparația între teoria timpului fizic și teoria timpului sociolog îl readuce pe Halbwachs la
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
și timpului ca fiind universale și implicînd un timp universal și o istorie universală; drept dovadă stă în special obsesia pentru cronologiile universale. Aici, Halbwachs va recurge la Durată și simultaneitate, ca să-l folosească pe Bergson împotriva lui Marc Bloch. Facticitatea construită a timpului istoricului o va înlocui pe cea a timpului fizic al savantului, iar ideea de facticitate este redată extrem de clar în fraza care arată că istoricul se situează în afara memoriei sociale: " În general, istoria nu începe decît din
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
special obsesia pentru cronologiile universale. Aici, Halbwachs va recurge la Durată și simultaneitate, ca să-l folosească pe Bergson împotriva lui Marc Bloch. Facticitatea construită a timpului istoricului o va înlocui pe cea a timpului fizic al savantului, iar ideea de facticitate este redată extrem de clar în fraza care arată că istoricul se situează în afara memoriei sociale: " În general, istoria nu începe decît din momentul în care încetează tradiția, cînd dispare sau se descompune memoria socială" (p. 130). Cum de sînt posibile
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
grupului. Aceste două idei conduc spre necesitatea unei tranziții, dar o tranziție dificilă, între timp și spațiu, căci ar trebui să existe anumite paralelisme între capitolul despre spațiu și cel despre timp, iar acest raport între adevărul timpului trăit și facticitatea timpului exterior să-și găsească echivalent într-o dublă natură a spațiului. Spațiul Capitolul despre spațiu este cel mai puțin finisat, avînd o rezervă de texte multidimensionale: este extrem de dificil de interpretat, căci se pare că Halbwachs voia să continue
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
dădea memoriei colective siguranța absolutului, spațiul spune Halbwachs este o condiție pentru ca grupul să aibă iluzia că memoria sa colectivă durează. Sociologul vorbește despre iluzii în cazul spațiului, dar nu și în cazul timpului. În fine, raportul de inferioritate între facticitatea timpului social istoric și autenticitatea prezentului etern al memoriei colective este înlocuit printr-un raport de interacțiune reciprocă. Zidul asigură permanența profesiei, iar profesia asigură sensul permanent al zidului: există o interiorizare a materiei (a spațiului-materie) într-un spațiu-cadru al
by MAURICE HALBWACHS [Corola-publishinghouse/Science/987_a_2495]
-
judecăților noastre, ca aspect ontologic pozitiv al înțelegerii noastre. Consecința directă este refuzul istorismului construit pe modelul epistemic al științelor exacte. Consecința pozitivă mai generală este refuzul metodei pentru că nu pot exista propoziții enunțiative clare care să poată traduce suferința facticității și finitudinii noastre. A doua inversare se petrece în însăși structura demersului hermeneutic. Relația clasică dintre interpretare și înțelegere se răstoarnă: interpretarea devine explicitarea (Auslegung) înțelegerii. Dacă în vechea 122 hermenutică explicitarea interpreta pentru a conduce la înțelegere, în hermeneutica
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
salvare. Gavrilescu a ratat, în tinerețe, o mare iubire, pentru nemțoaica Hildegard, iubirea unică, primordială, și de aici începe ceea ce numește el însuși „tragedia vieții mele”. Dacă ne-am situa numai în planul realului, așa cum este perceput de personajul principal, facticitatea nuvelei s-ar putea rezuma cu ușurință. Acțiunea începe pe una din străzile Bucureștilor, într-o dupăamiază caniculară, pe la ora trei, când profesorul Gavrilescu se intoarce acasă cu tramvaiul de la o lecție particulară de pian. Căldura copleșitoare îi dă o
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
se preocupa de elaborarea unei înțelegeri genuine a vieții umane la nivelul său originar. Programele filozofice ale unei "științe preteoretice originare" (vortheoretische Urwissenschaft) sau ale unei "științe preliminare" (Vorwissenschaft) în semestrul de după război din 1911, cel al unei "hermeneutici a facticității" (Hermeneutik der Faktizität) în semestrul de vară din 1923, apoi "analitica Daseinului" (Daseinsanalyse) în Ființă și timp, în sfârșit "metafizica Daseinului" (Metaphysik des Daseins) în cartea despre Kant din 1929, așadar primele etape ale drumului său speculativ, nu sunt altceva
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
omului ca individ. Ar trebui așadar puse sub semnul întrebării primatul metafizic pe care Occidentul îl acordă principiului de individualitate și dualismul cosmoteologic ce rezultă de aici188. În direcția opusă, cea a existențialismului ateu și nihilist, s-a încercat gândirea facticității și finitudinii existenței, tocmai din punctul de vedere al absurdității care derivă din lipsa principiilor care să le explice și să le dea un sens. În această perspectivă, fuziunea dintre existențialism și nihilism de exemplu în opera unor gânditori ca
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
reduce la gratuitatea opacă a ființei corpului sau a lucrurilor, ci o neagă și o transcende în mod constant. Aceasta se realizează, în întregime, în libertatea care o constituie ca pentru-sine și prin care, negând orice condiționare preventivă și orice facticitate, se proiectează dintr-un nimic în alt nimic. Libertatea existenței umane, datorită faptului că este afirmată în radicalitatea consecințelor sale, implică o "neantizare" (néantisation) care privează omul de orice referință externă pe care să se sprijine și care îl constrânge
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
receptând în mod propriu critica și depășirea metafizicii teoretizată de Nietzsche și Heidegger, Vattimo a afirmat exigența renunțării la categoriile tari ale tradiției filozofice occidentale și a schițat o "ontologie slabă" care urmărește să recunoască și să accepte devenirea în facticitatea sa, fără să-i atribuie un sens care o transcende și fără a-i impune forme, categorii sau scheme interpretative tari care vor ajunge inevitabil să-i împiedice dezvoltarea. Tocmai această inflexibilitate este, potrivit lui Vattimo, ceea ce caracterizează metafizica tradițională, care
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
o perioadă relativ scurtă a vieții unui individ, apar noi valori sociale sau, oricum, se poate restructura esența ierarhiei lor. Caracterul obiectiv al valorilor nu trebuie confundat cu reificarea acestora, cu înțelegerea lor ca realități nonumane sau supraumane, încărcate cu facticitate extramundană inertă. Semnalarea se impune întrucât procesul reificării are loc ca o construcție mentală teoretică, dar și la nivelul preteoretic, în practica de zi cu zi. Date etnologice și psihologice sugerează primatul ontogenetic al reificării lumii sociale, iar dereificarea pare
[Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
care, după cei mai mulți dintre autorii consacrați la care tocmai m-am referit, sunt textele prin excelență cu ajutorul cărora domeniul Științelor comunicării își documentează (dincolo de nivelul instituțional la care se referea masiv Em Griffin, așa cum am constatat împreună în Capitolul I) facticitatea în Statele Unite ale Americii. Intenția mea este să interogăm împreună această "facticitate", să vedem în ce măsură putem lărgi și noi, cercetătorii pe domeniul Științelor comunicării din Timișoara, spațiul simbolic ce definește granițele recunoscute (de către cultura academică dominantă) ale cercetării, prin propriile
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
sunt textele prin excelență cu ajutorul cărora domeniul Științelor comunicării își documentează (dincolo de nivelul instituțional la care se referea masiv Em Griffin, așa cum am constatat împreună în Capitolul I) facticitatea în Statele Unite ale Americii. Intenția mea este să interogăm împreună această "facticitate", să vedem în ce măsură putem lărgi și noi, cercetătorii pe domeniul Științelor comunicării din Timișoara, spațiul simbolic ce definește granițele recunoscute (de către cultura academică dominantă) ale cercetării, prin propriile noastre eforturi inovatoare. Astfel, mie personal pare să îmi revină dificila sarcină
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
6. Motivația (a) Bazată pe interese (b) Lipsită de interese (c) Non-expedientă (fără interese pe termen scurt) 7. Structura cognitivă/afectivă (a) Coerență (internă) (b) Contrast (extern) (c) Abstracție (d) Specificitate (e) Ierarhie (f) Stabilitate (g) Cunoaștere (h) Sofisticare (i) Facticitate (j) Simplitate (k) Distorsiune (l) Convingere (m) Nesinceritate (n) Dogmatism (o) Conștiență (p) Inconștiență Sursa: John Gerring, "Ideology: a definitional analysis", în Political Research Quarterly, vol. 50, nr. 4 (decembrie 1997), p. 967. Acest tablou sintetic al atributelor ideologiei oferă
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1033_a_2541]
-
lumea reală. Dacă e greșit să presupunem că mimesisul sau redarea fidelă a elementelor esențiale ale oamenilor reali este scopul ultim al caracterizării, ar fi tot atît de greșit să presupunem o ruptură mai radicală între "ficțiunea” din romane și "facticitatea” din lumea reală. Nu pentru că literatura, în mobilitatea ei, nu poate să construiască pe o realitate stabilă și solidă din pricina unui abuz de "tehnică” și a unei înclinații spre indeterminare, ci pentru că simțul realității este o construcție fluidă, înclinată
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
explicația și înțelegerea acoperă distanța dintre Naturwissenschaften și, respectiv, Geisteswissenschatfen. Cu alte cuvinte, „neînțelegerea” trebuie dezlegată prin operațiile sintetice ale hermeneuticii. De „înțelegerea greșită” se ocupă științele exacte. Este un pas înainte, căci Dilthey sesizează haloul indeterminării în care întreaga facticitate a vieții umane vibrează. Totuși, celălalt pas rămâne pe loc, împreună cu nostalgia progresist-istoristă, conform căreia orice relectură a realității trebuie să fie neapărat „mai bună” decât cea precedentă. Pentru Martin Heidegger, hermeneutica nu va putea ieși de sub stigmatul inautenticității care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
-i stă la bază o are în definiția generală a conștiinței 2. În fața unei noi necesități de legitimare și integrare sistematică a celor mai recente achiziții ale cercetării fenomenologice (de care țin circumscrierea existențialelor sau teoretizarea "stării de aruncare", a facticității, a transcendenței eului), însemnătatea conștiinței reflexive (ca instanță judicativă a propriilor acte sau gânduri) devine marginală. Existențialismul ajunge astfel să infirme și să sancționeze o linie tradițională inaugurată de Fericitul Augustin cu al său "redi in te" și păstrată vie
Conştiinţa de sine. Eseu despre rolurile multiple ale reflexivităţii by Vlad-Ionuţ Tătaru [Corola-publishinghouse/Science/929_a_2437]
-
întreprinde o analiză comparativă între Hegel și Dilthey.) Reprezentanții școlii istorice continuă Schnädelbach "au ei înșiși premise foarte apropiate de idealismul absolut al lui Hegel"60: istoria presupune deopotrivă un subiect cunoscător și niște fapte istorice obiective; ea conține o facticitate "căreia i se atribuie valoare, semnificație și caracter normativ", pornindu-se de la supoziția că există o unitate a istoriei 61. Dar de vreme ce premisele lor sunt "foarte apropiate", ni se pare exagerat să spunem, precum Schnädelbach, că istoriștii îi impută lui
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]