14 matches
-
Efendi, kaziskier în Anatolia și preceptor al prințului Iusuf-Izzedin, beglerbegul Ramiz Pașa, ginere a mareșalului curții lui Abdul-Medgid ș. a. Opuindu-se la încheierea armistițiului și la intrarea creștinilor într-un eventual corp legiuitor, au găsit un mâneri puternic pentru mișcarea și fanatizarea maselor musulmane, pe când adevăratul lor scop era răsturnarea guvernului de astăzi și a curentului reformator. Capii au fost exilați, dezbrăcați de toate demnitățile lor publice și hotărâți incapabili de-a mai ocupa funcțiuni de-ale statului. Se zice că sultanul
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
clar că C. se desparte aici de toată tradiția românească, se desparte (aproape programatic) de Blaga, dar și de cei mai mulți dintre colegii săi de generație. Este de partea formelor fără fond (în sensul sincronismului lovinescian), preconizează occidentalizarea rapidă, saltul istoric, fanatizarea sufletului românesc, cultul forței, distrugerea infecundei democrații și impunerea dictaturii populare, indispensabilă în cadrul culturilor mici: „Ea este singurul mijloc prin care ei își pot înfrânge inerția [...]. Orice soluție am căuta pentru România, este imposibil să o vedem scuturată din orbecăiala
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
spiritual, arhetipul, nu este pentru C. decât „acel blestem poetic și național care se cheamă Miorița și care alături de înțelepciunea cronicarilor constituie rana neînchisă a sufletului românesc”. În aceste condiții, el cere categoric trecerea de la stadiul contemplativ la stadiul politic, fanatizarea spiritului românesc, acceptarea unui „dionisism al devenirii românești”. Aici începe opțiunea primejdioasă a tânărului eseist pentru o morală a forței și pentru o politică, în esență, de tip totalitar, chiar dacă totalitarismul lui pare mai degrabă fantasma unui intelectual care l-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
strategice, dintre care vreo 36 de milioane în Europa. În tot cazul, rata de natalitate este considerabilă față de scăderea ei îngrijoratoare în spațiul occidental, înzestrat cu o legislație a libertății sexuale și ocrotirii "minorităților" sexuale. A doua este puterea de fanatizare a Coranului, care în trecut, timp de 14 secole, și astăzi din nou, pune în mișcare forțe islamice redutabile. Acțiunile tip kamikaze sunt practicate cu dezinvoltură de Hezbollah, de organizația Hamas, de talibani și de cei din rândurile Autorității palestiniene
by Gabriel Toma [Corola-publishinghouse/Science/1082_a_2590]
-
aproape nimic de-a face cu natura autentică a educației. Thorndike a crezut că educația poate fi explicată în aceiași termeni care descriu exact dresajul. Omul însă nu este doar animal, chiar dacă poate fi redus la animalitate prin dresaj, manipulare, fanatizare. După 1930, Thorndike însuși pare a-și fi dat seama de enorma eroare. 1.9. Apartenențatc "1.9. Apartenența" După 1930, Thorndike a renunțat să-i persifleze pe gestaltiști. Ba chiar a încercat să-și apropie sistemul de teoriile acestora
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
recuzita unui coșmar regizat de Membrii Gărzii. Pe care-l va trăi protagonistul romanului, Alexandru, un tânăr arhitect, menit să-și imagineze proiectele nemântuitei creativități în contra haosului, rutinei, anihilării creației și ființei umane. Alexandru este un exorcist al dresajului și fanatizării soldaților, al torturii și hipnozei infernale la care sunt supuși. În ciuda caznelor sisifice și tantalice, reactivitatea victimelor nu se stinge de tot, ba chiar proliferează clandestin, fie și în forma unor replici absurde față cu spăimoasa hiară întruchipată de colonelul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de existență individuală irepetabilă care, prin singularitatea resimțită subiectiv ca „bunul cel mai de preț”, este, obiectiv, o realitate sacră. Orice educație, forțată dincolo de trebuințele de formare individuală și de valori generale acceptate de individ, devine (decade în) dresaj sau fanatizare. Filosofia educației creative ar putea evita această extremă. Creația este, cu siguranță, cea mai demnă dintre activitățile omenești, poate chiar singura cu adevărat demnă de om. Doar un curriculum creativ ar putea satisface pretențiile și necesitățile formării lui multidimensional man
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
această extremă. Creația este, cu siguranță, cea mai demnă dintre activitățile omenești, poate chiar singura cu adevărat demnă de om. Doar un curriculum creativ ar putea satisface pretențiile și necesitățile formării lui multidimensional man. Educația pentru creativitate este exact opusul fanatizării și uniformității. Dar și această filosofie generoasă își are precaritățile sale. Cele mai importante sunt de ordin „tehnic”: - nu cunoaștem suficient mecanismele psihice ale creativității și este dificil să se organizeze influențe educative pentru dezvoltarea lor; - pentru ca educatorii să poată
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cu instruirea, cu învățarea. Când am citit prima formă a legii învățământului, în anii ‘90, am atras atenția că se vorbea chiar de la început de educarea elevilor, nu de instruirea lor. Educație fără cunoștințe înseamnă însă manipulare și, nu întâmplător, fanatizarea ideologică presupune spălarea creierului. De aceea comunismul trecea educația pe primul plan, chiar și în titulatura ministerului de resort (rămasă aceeași și astăzi!). Educarea sau formarea implică o solidă bază de cunoștințe. Succesul educației depinde de cultura generală pe care
Școala și umanioarele by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5195_a_6520]
-
au procedat identic. Crimele lor au părut efectul unor necesități sau legități istorice, nu al acțiunii unor indivizi de-zaxați. Trujillo seamănă mai bine cu Nero decît seamănă Ceaușescu ori Enver Hodja. Deopotrivă de odioși, dictatorii comuniști au mizat mereu pe fanatizarea unor populații cărora le promiteau o viață mai bună și respectarea drepturilor fundamentale. Ei aparțin epocii noastre într-o măsură mai mare decît dictatorii fasciști, care par, ei, mai degrabă epigoni ai tiranilor din vechea Romă decît contemporani cu mișcările
Între extreme by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14614_a_15939]
-
Sorin Lavric Există o formă rafinată de fanatism, cea a spiritului liric trăit ca scop în sine. Atîta doar că fanatizarea cu pricina e inocentă și cu totul benignă, ea cerînd cultivarea pînă la exces a predispozițiilor visătoare. Numai o înrîurire nefastă de ordin ideologic a putut coborî fanatismul la treapta josnică a încăpățînării inflexibile. În realitate, fanaticul e un posedat
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
jumătate, canalul comunicării cu stihiile fiindu-i cel mai adesea întrerupt, de unde și raritatea momentelor de inspirație. A fi poet e a scrie cu intermitență sau a nu mai scrie deloc, în așteptarea crizelor de frenezie discursivă. Iar frenezie înseamnă fanatizare, adică tocmai regimul acut de posedare lirică. Poetul e un fanatic în ale cărui vine curge ritmul unor sensuri pe care nu el le-a creat, dar un fanatic care și-a pierdut conștiința apartenenței la rangul existențial cuvenit coribanților
Dicteu din înalt by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6355_a_7680]
-
noastră politică de până acum? Când n-au fost platitudini, au fost abstracții goale. Democrația românească n-a creat nici măcar conștiința de cetățean. România are nevoie de o exaltare până la fanatism. O Românie fanatică este o Românie schimbată la față. Fanatizarea României este transfigurarea României. Miturile unei națiuni sânt adevărurile ei vitale. Acestea pot să nu corespundă adevărului; faptul n-are nici o importanță. Suprema sinceritate a unei națiuni față de sine însăși se manifestă în refuzul autocriticii, în vitalizarea prin propriile ei
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Savonarola, dar nici nu s-a pronunțat răspicat contra lui. Cel mult, i-a suspectat de ipocrizie, ca orice om lucid, frazele înflăcărate și "elocința sumbră". Și Machiavelli avea în vedere rolul religiei în ordinea statală, dar respingea ideea de fanatizare religioasă a conducerii statului. Și apoi, în momentul în care Machiavelli scrie Principele (1513), Savonarola nu mai era decît o vagă amintire, iar categoria pe care o reprezenta era neinteresantă în ordinea gîndirii sale. Să ținem seama și de povestea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]