106 matches
-
relațiilor dintre elemente, dar și cu deplasarea paradoxală de la un câmp la altul. Această deplasare răspunde adesea unei intenții devalorizante și produce un efect de ironie care se adaugă funcției persuasive"192. Trebuie subliniat că, prin grila raportului genettian factualitate/ficționalitate, analogia semnifică o deplasare a accentului dinspre real spre imaginar, sugerând nu doar "traseul" lecturii, ci și intenția depreciativă a pamfletarului. Analogia polemică este un procedeu predilect al pamfletului în general, iar specificitatea argheziană rezidă în semantismul corespondențelor, termenul de
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
mereu, ca de o umbră, în vechea hermeneutică, de gândire, în noua hermeneutică, de Ființă (așa cum o gândește Heidegger). La Gadamer orice text are, direct sau indirect, referențialitate: " Ființa e referința nesuprimabilî a oricărui text" și "conștiința referențialității refuză iluzia ficționalității absolute". Dar ca și semiologii structuraliști, Gadamer afirmă că limba l-a făcut pe om și nu invers. Limba nu este un instrument pe care să-l folosim, (în definitiv, s-o recunoaștem, omul nu mai e definibil atât prin
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
350). Studiile asupra grupurilor de emigranți pun în evidență și o alternativă la această reacție ștergerea diferenței și îmbrățișarea totală a valorilor culturii gazdă. Albert Memmi (1995) descrie cele două răspunsuri ca atitudini tipice activate la întâlnirea între culturi, în ciuda ficționalității unui construct ca acela al identității culturale, important nu atât prin realitatea, cât prin eficacitatea sa. Aceste considerente conduc la ideea că noțiunea de identitate culturală nu se poate baza pe o concepție statică, încremenită într-o formulă de-a
by Ţăranu Adela-Mihaela [Corola-publishinghouse/Science/1050_a_2558]
-
realitate generată printr-un act subiectiv al invenției. Schematizând, universul de referință al genialității în cultura română a devenit, dintr-unul platonician, unul aristotelician, iar modurile de declinare a unei realități obiective prin literatură au fost înlocuite de moduri ale ficționalității. Dar, în cele din urmă, cea mai importantă consecință a acestui proces a fost abandonul unei lumi populate de genialități rizomice, în favoarea regimului de exclusivitate a unei singure genialități. Devalorizarea unui mit Multă vreme, peste acest text din prefața Criticelor
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
imaginație este folosit chiar autoreferențial la ora actuală în limbajul și în literatura non-ficțională ("imaginație științifică"), pe când diferitele grafii ale cuvântului "fantezie", în limbile europene de mai largă circulație sau influențate de acestea, atestă o cantonare a semnificatului în zona ficționalității, în general a artelor (există chiar și un sens peiorativ al cuvântului). Cercetarea de față caută să exploreze ambele sensuri ale cuvântului "imaginație": și pe cel apropiat de reprezentarea mai curând a ceea ce este perceptibil, obiectual, în special în relație
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de particularități etc. Principalele tipuri de texte sunt textul literar și cel nonliterar. Prin contaminarea acestora, ia naștere textul de graniță. Textul literar, specific stilului beletristic, are forță de sugestie și expresivitate, adresânduse imaginației și sensibilității lectorului; atributele definitorii sunt: - ficționalitatea - trăsătură esențială a textului artistic, care nu desemnează referenți reali, ci își creează propriul referent imaginat, în raport mimetic sau nonmimetic cu lumea fizică, cu universul uman; - literalitatea - caracteristică indusă prin funcția predominant poetică a comunicării artistice, prin finalitățile estetice
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
literatura de grad secund: jurnalele literare/intime/de călătorie, reportaje literare, amintiri, memorii, eseuri literare etc. - au caracteristici eterogene, combinând în proporții diferite cele două seturi de trăsături. Textele memorialistice, de exemplu, conțin însemnări asupra unor evenimente reale, deci atributul ficționalității este anulat. Amintirile vizează realul, dar acesta este remo de lat prin proiecții subiective ale memoriei afective; chiar dacă este nonfictivă, memoria listica presupune un act elaborat, de construire artistică a textului (în vederea publicării), în contrast cu o comunicare factuală cotidiană, spontană. Sintetic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
este definit în opoziție cu toate celelalte stiluri funcționale, termenii de diferențiere fiind artistic/nonartistic. Domeniul de manifestare este sfera esteticului; comunicarea artistică este definită prin funcția poetică (estetică/stilistică), prin finalitate dublă (cunoaștere artistică și delectare estetică), prin convenționalitate (ficționalitate și literaritate a discursului). Textul literar este permisiv în raport cu toate celelalte stiluri funcționale (cele mai diverse tipuri de discurs și de limbaje specializate sunt „absorbite“ în scriitura operei literare). Comunicările specifice sunt scrise sau orale (folclorul literar, spectacolul teatral - formă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
denumește și totalitatea creațiilor artistice ale unui scriitor. Caracteristicile operei literare Funcția definitorie a textului literar este funcția poetică/funcția stilistică. Aceasta conferă textului atributul literalității, constând în capacitatea limbajului artistic de a sem nifica altceva decât limbajul comun, uzual. Ficționalitatea este o altă caracteristică esențială a creației artistice. Astfel, textul literar nu desemnează referenți reali, ci își creează propriul referent imaginat. Acesta poate imita realitatea (raportul realitate-ficțiune este mimetic) sau o poate contrazice/deconstrui (raport nonmimetic între universul ficțional și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
tema parvenirii. Dincolo de ariile tematice însă, eroina reprezintă eternul mister feminin. Un prim argument este faptul că Otilia ilustrează, simultan, temporalitatea (statutul social al femeii în lumea începutului de veac XX) și atemporalul (eternul mister feminin), realitatea psihologiei adolescentine și ficționalitatea („dublul“ feminin al autorului). Astfel, titlul romanului, focalizat exclusiv asupra eroinei, reliefează misterul feminin, enigma unei vârste și a vieții însăși: Nu numai Otilia era o enigmă - gândește în fi nal Felix -, ci și destinul însuși. Un alt argument este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
sînt trei identități diferite în joc. Această formă apare destul de frecvent în literatura mai veche, la Dostoievski, Tolstoi, Balzac, Dickens și, de asemenea, Don Quijote. Contează adesea gestul de a declara că o afirmație este adevărată cel mai bun garant al ficționalității. La începutul romanului Don Quijote citim: "Dar asta nu interesează așa de mult povestea noastră; destul ca noi să nu ne abatem mai mult de un țol de la grăirea ei adevărată". Puțin mai încolo, naratorul susține că este cel mai sincer
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
a lui Steyn! gîndi Ottilia. Ceea ce NP2 a narat nu este perceptibil, întrucît alți actori care ar putea fi prezenți nu aud textul. Faptul că o rostire narată în plan secund nu este perceptibilă reprezintă, de asemeni, un indiciu al ficționalității, un indiciu că povestea narată este inventată. Dacă retorica realistă a naratorului caută să susțină pretenția că ceea ce relatează este adevărat, atunci nu se poate reprezenta altă gîndire decît propria gîndire, deci nu se poate reprezenta gîndirea actorilor. Această variantă
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
anticipare-în-retroversie, care se află la marginea acroniei, poate avea efectul unei confruntări între un "prezent" așteptat și unul realizat. În această poziție, ea ar putea chiar să aparțină de aspectele ce contribuie la un comentariu metanarativ, de exemplu prin accentuarea ficționalității fabulei. O a doua posibilitate este forma opusă, retroversia-în-anticipare; ea are loc, bunăoară, cînd ni se spune din vreme cum se vor prezenta circumstanțele din "prezent". Înțelesul unui eveniment poate fi anunțat mai tîrziu, iar pogorîrea acelei revelații este anunțată
by MIEKE BAL [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
la nivel vizual pentru a se încadra în acest univers aplatizat: "De la înălțimea ce pune somnului capăt,/ din sirene de fabrici, ceasuri care sună,/ tălpile mele calcă sunete,/ merg pe sânul tău cu mugure proaspăt." (Ierbar). Caracterul de reverie și ficționalitatea sunt subliniate însă în finalul poemului: "Sus privindu-mă, posteritatea să știe:/ o nefericită iubire m-a pescuit,/ dormind pe hârtie/ pădurea și-a trimis Geniul la stele". Omul nu mai trăiește decât prin text, n-a mai rămas decât
[Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
distinge între narațiune și așa-numita antinarațiune, atribuind consistență celei dintâi. Definiția se referă la o anume indeterminare a aspectelor pe care le izolează în obiectele narative, face loc diversității interpretative, nu pune în discuție adevărul sau falsitatea poveștii, factualitatea, ficționalitatea și caracterul ei comun sau artistic, nu precizează categoria tematică pe care o dezvoltă și nu restricționează dimensionalitatea , modurile și reprezentarea medială. O asemenea definiție poate oferi unele răspunsuri la întrebări despre narațiunile înțelese ca entități, adică despre obiectele desemnate
Construcţii narative în pictură by Jana Gavriliu () [Corola-publishinghouse/Science/626_a_1333]
-
care își deapănă iluzoria existență. Șoimul privește, parcă, totul zburând la mare înălțime peste lumea ficțională a romanului și având acces la mecanismele din spatele textului. Este nivelul de maximă clarviziune pe care Cantemir l-a permis unui personaj. Rupând convenția ficționalității, Șoimul știe, într-un fel, că nu mai are ce să riște: la urma urmelor, Corbul, în ciuda firii sale răzbunătoare, a puterii de care se bucură în lumea animalelor și a păsărilor, este tot un biet "pacient" al autorului, se
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
vom vorbi despre reprezentarea discursivă (Rd) sau schematizare 3. Vom localiza în [A] problema evaluării valorii de adevăr a enunțurilor în funcție de două regimuri pragmatice: cel al vericondiționalității care se sprijină pe opoziția dintre adevărat, și fals/mincinos, și cel al ficționalității, care apare în regim de nici adevărat nici fals, în care putem include metaforicitatea. Cele două regimuri sînt determinate generos de genul discursului și/sau de figurile discursului (metaforă, simbol și alegorie dominante în cel de al doilea, diferite de
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
figurile discursului (metaforă, simbol și alegorie dominante în cel de al doilea, diferite de metonimie, de sinecdocă și de metalepsă 4, dominante în cel dintîi). La nivelul enunțiativ [B], combinația unei Rd cu un PdV se suprapune cu alternativa vericondiționalitate/ficționalitate. La nivelul [B] se pune, într-adevăr, problema validității mai mult decît cea a adevărului enunțurilor: un enunț (o Rd) este dat ca valid în funcție de locutor (EU-valid), în funcție de intorlocutorul sau interlocutorii săi (VOI-valid), în funcție de ceilalți (delocutivi EL/EI/EA/ELE-valid
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
fi plasată ca ficțiune datorită naturii spectrale a limbajului. Ca o consecință există și din aceia care neagă existența Holocaustului. Așa cum notează John J. Pauly, "criticii literari se bucură să demonteze realitatea poveștilor nonficționale, în speranța că pot să afirme ficționalitatea tuturor narațiunilor. Din punct de vedere al neseriozității jurnalistice și din perspectivă filozofică, criticii pot nega orice încercare de reprezentare, lăsând imaginația literară să plutească liberă de legăturile ei pământești" (Politics, 122). Ceea ce rămâne de demonstrat, așa cum presupune Pauly, este
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
nega orice încercare de reprezentare, lăsând imaginația literară să plutească liberă de legăturile ei pământești" (Politics, 122). Ceea ce rămâne de demonstrat, așa cum presupune Pauly, este faptul că nu toate ficțiunile sunt egale, și că nu toate au același grad de ficționalitate. Odată demonstrat acest lucru, analiza lui Bakhtin descrie romanul mai mult ca pe un text al jurnalismului literar narativ decât ca pe o lucrare înghețată în afara timpului în cerul esențializat al literaturii, sau ca pe o imagine îndepărtată a trecutului
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
similară a lui Zavarzadeh cu privire la subiectivitate este reflectată într-o afirmație care ne ajută să distingem diferența dintre romanul declarat ficțional și construit conform canoanelor clasice și jurnalismul literar narativ ca fiind o formă romanescă, care admite în mod implicit ficționalitatea din cauza naturii speculative a limbajului. Zavarzadeh notează că evenimentele și acțiunile din jurnalismul literar narativ "sunt fenomene actuale din lume care sunt accesibile înțelegerii oamenilor obișnuiți și, care invers decât în romanul ficțional, există în afara coperților cărții. Subiectivitatea implicată în
[Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
pe o ordine superioară de genuri (roman, poem, dramă), fiecăruia atribuindu-se o serie de subgenuri literare. Prin roman înțelegem o proză narativă ce implică persoaje și evenimente, reale sau ficționale, și care formează o poveste. Particularitatea romanului constă în ficționalitatea sa, care are puterea de a transpune, în poveste, orice eveniment social, istoric sau politic 39. Estetica conturează singularitatea romanului întrucât emană calități artistice, în timp ce conținutul abundă în semnificații. De cealaltă parte, drama este modul specific al reprezentării prin executare
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ca imagine invizibilă. Aceasta se afirmă însă ca imagine a invizibilului, tocmai în distanța în care ia naștere și pe care o face cu putință. Distanță a unei lumi imaginale (mundus imaginalis), nu fictivă în sensul unui ireal inaccesibil (căci ficționalitatea este cealaltă față a realității), ci a "unei lumi potențiale de perfectă coerență și înalt semnificativă", iar imaginea care ia loc aici e "un fel de epură a realului, corpul viu al tâlcurilor"25, adică trup poetal, imagine întrupată a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mică secvență trimite chiar dincolo de jocul empatic al personajului. Nevoia de a fi în mintea celuilalt este, într-un sens, cum o arată Jean-Jacques Lecercle, unul din impulsurie vii ale umanului, satisfăcut în literatură. Intră, de aceea, între indicii de ficționalitate, de literaritate, semnificînd mai larg ieșirea din "solipsismul nativ", trecerea barierei alterității: " Cred că literatura este unul din rarele mijloace pe care le am de a ieși din solipsismul meu nativ, de a pătrunde în ceea ce este prin definiție impenetrabil
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
unui scriitor, laureat și el al Premiului Nobel în 1965 (l-am numit pe M. Șolohov), ca Soljenițîn "să nu mai fie lăsat să se apropie de vreo unealtă de scris". Considerând că "situația de enunțare (...) precum și convențiile culturale mediază ficționalitatea și factualitatea", autoarea cărții va avansa o constatare de notabilă semnificație teoretică și metodologică: "ficțiunea nu mai este o problemă de verosimilitate, ci de modalități de narațiune, de dinamică textuală, dar și modul în care textul este receptat". Această constatare
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]