106 matches
-
este definit în opoziție cu toate celelalte stiluri funcționale, termenii de diferențiere fiind artistic/nonartistic. Domeniul de manifestare este sfera esteticului; comunicarea artistică este definită prin funcția poetică (estetică/stilistică), prin finalitate dublă (cunoaștere artistică și delectare estetică), prin convenționalitate (ficționalitate și literaritate a discursului). Textul literar este permisiv în raport cu toate celelalte stiluri funcționale (cele mai diverse tipuri de discurs și de limbaje specializate sunt „absorbite“ în scriitura operei literare). Comunicările specifice sunt scrise sau orale (folclorul literar, spectacolul teatral - formă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
denumește și totalitatea creațiilor artistice ale unui scriitor. Caracteristicile operei literare Funcția definitorie a textului literar este funcția poetică/funcția stilistică. Aceasta conferă textului atributul literalității, constând în capacitatea limbajului artistic de a sem nifica altceva decât limbajul comun, uzual. Ficționalitatea este o altă caracteristică esențială a creației artistice. Astfel, textul literar nu desemnează referenți reali, ci își creează propriul referent imaginat. Acesta poate imita realitatea (raportul realitate-ficțiune este mimetic) sau o poate contrazice/deconstrui (raport nonmimetic între universul ficțional și
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
tema parvenirii. Dincolo de ariile tematice însă, eroina reprezintă eternul mister feminin. Un prim argument este faptul că Otilia ilustrează, simultan, temporalitatea (statutul social al femeii în lumea începutului de veac XX) și atemporalul (eternul mister feminin), realitatea psihologiei adolescentine și ficționalitatea („dublul“ feminin al autorului). Astfel, titlul romanului, focalizat exclusiv asupra eroinei, reliefează misterul feminin, enigma unei vârste și a vieții însăși: Nu numai Otilia era o enigmă - gândește în fi nal Felix -, ci și destinul însuși. Un alt argument este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
o formă adverbială desemnînd un prezent se combină cu un preterit. Unii cercetători ai narațiunii (Bronzwaer, Chatman) argumentează în sensul că pretenția lui Hamburger este excesivă și, mai exact, că co-apariția formelor preterice și a circumstanțialelor deictice (temporale) nu definește ficționalitatea. Alții argumentează totuși nu foarte diferit de Hamburger că, în ficțiune, preteritul constituie un prezent cu distanță estetică și exprimă, înainte de toate, statutul ficțional al universului reprezentat (Ingarden, Sartre, Barthes). ¶Banfield 1982; Barthes 1968 [1972]; Bronzwaer 1970; Chatman 1978; Hamburger
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
1978]; Pascal 1962; Ricoeur 1985; Sartre 1965; Weinrich 1964. prezentarea "nudă" a procedeului [laying bare]. Atrăgînd atenția la procedeu, tehnică sau convenție. După Tomașevski și formaliștii ruși, DEZGOLIREA PROCEDEULUI (în opoziție cu MOTIVAȚIA) subliniază caracterul guvernat de convenție al textului, ficționalitatea, natura sa literară. ¶Ducrot, Todorov 1979 [1996]; Lemon, Reis 1965; Shklovsky 1965b [1975]; Tomashevsky 1965 [1973]. prim-plan [foreground]. Ceea ce se află sub lupă, ceea ce se subliniază, se accentuează; ceea ce iese în față dintr-un PLAN SECUND. ¶Weinrich 1964. Vezi
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
nici al evocării micilor întîmplări, iar stilul e neglijent. Ultima parte, având în centru epoca celor două căsătorii nefericite, împletește relatările Heliantei cu pasaje decupate din scrisorile celor doi. Procedeul, productiv în sine, dă greș aici. Textului i se refuză ficționalitatea, iar ca discurs confesiv i se impută nesinceritatea, manipularea „dovezilor”. Remarcabilă în Helianta este, în schimb, partea mediană, formată dintr-o serie de episoade epice care au drept protagoniste pe consătencele eroinei. Curprinzând portretizări izbutite, în câteva tușe, mostre firești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288412_a_289741]