125,468 matches
-
componente care se consumă în interior, în sala de expoziție sau în sala de proiecție. Astfel, sculpturii în marmură i s-au asociat Salonul Internațional de Gravură mică, Salonul Internațional de Mail-Art, Salonul Internațional de Ticket-Art și Festivalul Internațional de Film experimental, singurul de acest fel din Europa răsăriteană și unul dintre puținele din lume, la a cărui primă ediție au participat nume grele din Europa, și nu numai. Într-un moment ca acesta, pe care tocmai îl traversăm, în care
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
dovedește limpede că ne îndreptăm către o lume normală, o lume care produce perturbații grave mentalităților retardate și conștiințelor asistate, însă al cărei viitor este, fără îndoială, singurul care trebuie asumat. (va urma) P.S. Prima ediție a Festivalului Internațional de film experimental, din 2004, a fost cel mai surprinzător eveniment al Muzeului Florean, din păcate fără ecouri mediatice pe măsură. E adevărat, și genul ca atare, și limbajul mai greu accesibil, și absența unor comentatori care să stăpînească în mod egal
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
public au ajuns prea puține informații, nu este un motiv să se abandoneze acest gen de acțiune care posedă un enorm potențial de comunicare și o substanță ideatică și expresivă la fel de viguroasă. Premiul festivalului a fost obținut de pelicula Fast film a cunoscutului artist austriac Virgil Widrich, ceea ce spune foarte mult despre festivalul însuși. Inclusiv despre faptul că organizarea celei de-a doua ediții ar fi un cîștig enorm pentru piața culturală românească. (P.Ș.)
Muzeul Florean în 2005 by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11216_a_12541]
-
romanele brazilianului, i-a făcut acestuia o ofertă pe care, dacă mă gîndesc mai bine, Coelho ar fi avut destule motive s-o accepte. Într-o țară mică, în care autorul Alchimistului vine și cu gîndul de a face un film și de a călători incognito, în măsura posibilului și unde, romancierul n-are milioane de cititori, unul dintre admiratorii săi, persoană și personaj public, vrea să-l întîlnească și chiar să facă pe șoferul său cît stă aici. Ce își
Războinicul Becali nu l-a dovedit pe Coelho by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11244_a_12569]
-
are cartea sa. Și atunci, firesc: critica își știe această postură, de receptor privilegiat, și scrie fără frică de condamnare a publicului, așa cum îi cer factori secundari. Paranteză: dacă un critic de cinema îți recomandă călduros de trei ori consecutiv filme care sînt proaste, acel critic va fi sancționat mult mai prompt de spectator... Un critic literar nu are această cenzură a publicului, pentru că latura utilitară a recenziei s-a pierdut în negura istoriei literare." Că printre rînduri se străvede un
Printre degete. De fapt, pe degete... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11246_a_12571]
-
și Mihaela Rădulescu. Observând că sunt cam palid din cauza emoției puternice, în calitatea sa de psihosociolog de palier, bunul meu prieten Haralampy mi-a atras atenția cu responsabilitate profesională (are și asemenea momente...): -Mă, bădițule, nu mai viziona la televizor filme cu personaje de groază, că o să ai coșmaruri... -Eu?!, m-am minunat. Păi, eu l-am văzut aseară la un Jurnal tv pe însuși ministrul Sebastian Vlădescu și... -Și? Și?, și-a desfigurat fălcile prietenul, din cauza uriașei curiozități. -Și! Și
Despre unii care își văd ceafa by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11245_a_12570]
-
Alexandra Olivotto Victorie! Am reușit să văd, într-un final și înainte de finalul lui 2005, O fată de milioane, peliculă desemnată de Academia Americană de Film ca fiind "a anului". O să vi-l analizez pe larg, dar înainte vreau să elaborez pe tema Clint Eastwood, poate vor fi câteva detalii pe care nu le știți. Californianul născut în 1930 nu părea să aibă nimic în comun
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
a anului". O să vi-l analizez pe larg, dar înainte vreau să elaborez pe tema Clint Eastwood, poate vor fi câteva detalii pe care nu le știți. Californianul născut în 1930 nu părea să aibă nimic în comun cu lumea filmului. Cu care a avut primul contact pe când lucra ca băiat bun la toate într-o benzinărie - i s-a propus să vină la o probă. Așa a început o carieră cinematografică nu prea vizibilă, roluri minore și, ca în cazul
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
avut primul contact pe când lucra ca băiat bun la toate într-o benzinărie - i s-a propus să vină la o probă. Așa a început o carieră cinematografică nu prea vizibilă, roluri minore și, ca în cazul lui Michelle Pfeifer, filmul de groază obligatoriu. Eastwood a dat nas în nas cu succesul în televiziune. Era vorba de un serial Western, Rawhide, pentru care s-au făcut peste 200 de episoade și care a rulat între anii 1958 și 1965. Pe marile
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
Pe marile ecrane s-a întors, ironic, pentru că era (încă) un actor american ieftin. Asta căuta Sergio Leone pe atunci. Regizorul l-a distribuit pe Eastwood în rolul unui personaj dur și fără nume din Per un pugno di dollari. Filmul a fost un hit la box-office, iar colaborarea dintre cei doi a continuat preț de alte două pelicule, Per qualque dollaro in piu și Il buono, il brutto, il cattivo. Dar, dacă tot am luat-o diacronic, să vă mai
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
mai cinice în privința unor valori susținute până acum ferm, dar și mai rafinate ca imagine. Nota bene, pentru că aceasta e linia pe care a conservat-o Eastwood în Unforgiven și a abandonat-o în O fată de milioane. Astfel de filme au dat tonul unei schimbări radicale a westernului care, prin anii '70, nu mai era de recunoscut. Enorma schimbare la față a început cu subminarea a ceea ce eu numesc în glumă "marele alb", adică eroul tipic, caucazian, dur și moral
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
sau cel hippy, ca să nu mai vorbesc de parodia lui Mel Brooks. Comportamentul lui Eastwood din această perioadă demonstrează simțul lui în afaceri. A jucat în westernuri cât acestea erau "pe val", dar a jucat în și a regizat ultimul film de acest gen în 1980, când deja era pe cale de dispariție. Între westernuri, mai juca și în polițiste, vezi seria de Dirty Harry. Pe la începutul anilor '70, Eastwood și-a luat inima-n dinți și camera în mână. Merită să
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
era pe cale de dispariție. Între westernuri, mai juca și în polițiste, vezi seria de Dirty Harry. Pe la începutul anilor '70, Eastwood și-a luat inima-n dinți și camera în mână. Merită să vă comunic o constatare a criticilor de film. O situație se repetă în majoritatea peliculelor semnate de Eastwood, de la primul din 1971 (Play Misty for Me, al cărui protagonist e un DJ) până la O fată de milioane. Auto-zeflemitor cum e, Eastwood se distribuie în roluri de macho al
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
al cărui statut e amenințat sau subminat, cum vreți, de o femeie. Cu alte cuvinte, iată un om care a reușit să scoată un ban cinstit dintr-un curent care i-a făcut pe mulți să se simtă amenințați. Fiindcă filmele au avut succes - și din punct de vedere comercial - Eastwood a pus umărul și la producție, dezvoltând în acest scop propria lui companie, Malpaso. Apoi a intrat în cârdășie cu Warner Brothers, care - rar privilegiu pentru un regizor - i-au
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
un lungmetraj fără prea multe surle și trâmbițe la box-office, însă de calitate superioară: Bird, un biografic despre Charlie Parker. Interesant este că atunci când face westernuri, Eastwood face loc în peliculă unei dimensiuni supranaturale, în schimb când e vorba de filme de alt gen, se ține cu dinții de realism. Și acum, după lunga digresiune despre paradoxurile carierei lui Eastwood, merită să trecem la analiza ultimei lui pelicule, Million Dollar Baby. După mine, e mai slabă decât Misterele Fluviului, dar e
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
mână într-atât încât ajung componente bătute în cuie în personalitatea lor. Ceea ce duce la un oarecare reducționism al psihicului, dar... Criticii americani (cei britanici sunt de acord cu mine) au concluzionat că O fată de milioane, al 25-lea film al lui Eastwood, este cel mai bun de până acum pentru că se reîntoarce la narațiunea clasică și directă. E drept, există vocea unui narator, Scrap, care te ghidează prin poveste. Dar aceasta nu e lineară (spuneam că planurile se întretaie
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
mai degrabă aș spune că povestea e suficient de subtil manevrată ca să pară directă, spusă de la om la om. Poate senzația simplității e dată de replicile foarte la obiect, de dialogurile laconice. Care sunt compensate, și acest lucru singularizează acest film, de un excelent joc corporal al actorilor. Este primul lungmetraj care mi-a dat senzația unei alchimii între personaje, exprimate atât de bine de trup, încât era firesc să schimbe doar informații prin glas. Un alt detaliu interesant care merită
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
doar trei operatori de luminație, ultimii doi lucrând ca asistenți ai primului înainte să preia comanda. Eastwood are de mult obiceiul de a-și scălda protagoniștii în lumină pe un fundal întunecat, dar de data aceasta găsește proporția corectă. Tot filmul e întunecat ca și cromatică, lumina de la meciurile de box te orbește aproape, iar pe cea a zilei o vezi aproape totdeauna filtrată. Ai parte de apus și de zori, de siluete abia conturate, de ecran negru cu excepția unui profil
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
adecvată mediilor tragice, pentru că deja personajele par claustrate, prinse în capcană. Eastwood accentuează acest lucru, filmându-le de aproape, nu cred că există vreun "long shot" în tot lungmetrajul. Să nu uit: dacă tot spuneam în câte aspecte ale unui film își bagă Eastwood nasul, atenție! La O fată de milioane el a compus și muzica pentru coloana sonoră.
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
narativă cultivată cu obstinență de prozator este un soi de hiperrealism împănat cu elemente fantastice și/sau onirice. Până aici, modelul cel mai la îndemînă este proza sud-americană și, poate, mai mult decît aceasta, cinematografia iugoslavă din anii '80-'90 (filmele lui Emir Kusturica). Dincolo de acest cadru general, romanele lui Dan Stanca se ies din contingent prin marea lor densitate ideatică. Autorul este, pe urmele lui René Guénon și Vasile Lovinescu, un adept declarat al filozofiei ezoterice, iar personajele sale sînt
Marea debusolare by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11249_a_12574]
-
pe la Hollywood. Dar înainte de toate acestea, a fost Monty Python, un grup format din cinci britanici educați la Oxford/Cambridge și un american, care la început făcea momentele de desene animate care legau scheciurile. Dincolo de acestea, au produs și câteva filme: În căutarea sfântului potir Graal (o parodie a legendelor arthuriene), Viața lui Brian (parodie la viața lui Isus) și Sensul vieții. Ei făceau cam totul, scriau scenariul, jucau rolurile, regizau, se băgau chiar și la montaj. S-au apucat chiar
Mai comic decât Python nu se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11261_a_12586]
-
specialitatea lui Terry Jones (o idee mai visceral) în special când sunt bătrâne și cicălitoare. Terry Gilliam e cel mai puțin doritor să joace roluri, așa că apare foarte rar. Graham Chapman e distribuit cel mai des în rolurile principale din filme. Dar, repet au făcut și filme. Nu oricum: când EMI i-a lăsat baltă, fostul membru The Beatles George Harrison a pus pe picioare o companie pentru a-i finanța. În căutarea sfântului potir Graal, făcut după ce seriile de televiziune
Mai comic decât Python nu se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11261_a_12586]
-
mai visceral) în special când sunt bătrâne și cicălitoare. Terry Gilliam e cel mai puțin doritor să joace roluri, așa că apare foarte rar. Graham Chapman e distribuit cel mai des în rolurile principale din filme. Dar, repet au făcut și filme. Nu oricum: când EMI i-a lăsat baltă, fostul membru The Beatles George Harrison a pus pe picioare o companie pentru a-i finanța. În căutarea sfântului potir Graal, făcut după ce seriile de televiziune se terminaseră, a ajuns pe ecrane
Mai comic decât Python nu se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11261_a_12586]
-
baltă, fostul membru The Beatles George Harrison a pus pe picioare o companie pentru a-i finanța. În căutarea sfântului potir Graal, făcut după ce seriile de televiziune se terminaseră, a ajuns pe ecrane în 1975. Hohotele de râs încep înaintea filmului. Genericul e scris în engleză modernă, subtitlurile - într-o bășcălie de engleză veche. Pe fundalul muzicii sumbre, genericul și subtitlurile încep să difere: ultimele te invită să mergi în Suedia, să vezi minunatul sistem de telefonie și multele animale majestuoase
Mai comic decât Python nu se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11261_a_12586]
-
blană, printre care elanul. După care autorul subtitlurilor începe să îți povestească cum un elan a mușcat-o pe verișoara lui în timp ce ea încerca să își scrie inițialele pe blana animalului... Orice idei ați fi avut despre Evul Mediu, acest film vi le va da peste cap. Pentru început, regele Arthur nu deține un cal, ci se preface a țopăi ecvestru în timp ce slujitorul său izbește două nuci de cocos pentru a sugera zgomotul copitelor de cal. Mai mult, în concepția celor
Mai comic decât Python nu se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11261_a_12586]