51,126 matches
-
Alexandra Olivotto Victorie! Am reușit să văd, într-un final și înainte de finalul lui 2005, O fată de milioane, peliculă desemnată de Academia Americană de Film ca fiind "a anului". O să vi-l analizez pe larg, dar înainte vreau să elaborez pe tema Clint Eastwood, poate vor fi câteva detalii
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
Alexandra Olivotto Victorie! Am reușit să văd, într-un final și înainte de finalul lui 2005, O fată de milioane, peliculă desemnată de Academia Americană de Film ca fiind "a anului". O să vi-l analizez pe larg, dar înainte vreau să elaborez pe tema Clint Eastwood, poate vor fi câteva detalii pe care nu
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
a apărut la aceeași editură, în 1995, tot în traducerea lui Mihai Banciu. Volumașul - deloc peiorativă formula, întrucît e vorba de o sută și ceva de pagini de o calitate surprinzătoare! - apare în ediția italiană în 1940, deci cumva spre finalul carierei, sau dacă vreți, în plină maturitate. Autorul se exersase anterior în arta ,portretului", publicînd pe la începutul anilor '30 Portrete italiene și Portrete străine, deși e limpede că în volumul de față creionarea unor ,chipuri" e un simplu pretext pentru
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
mult în lupta pentru supraviețuire. Personajul, creat cu o doză serioasă de umor absurd, e inubliabil, iar povestea, deși compusă din cîteva detalii și un fir narativ expediat rapid, e circulară, explicită și tradițională. Dar nu mai puțin frumoasă. La final, Orestone e înfățișat ca cititorul cărților anonime, acelea anonime pe care naratorul (instanța naratoare din toate povestirile erijată în ,martor" ocular) nu are timp să le citească, dar care pot ascunde surprize (,Pentru el - Orestone, n.n. - toți scriitorii sînt celebri
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
pe care o are o fetiță, după un scenariu care seamănă uimitor de bine cu cel din Fetița cu chibrituri. E poate cel mai slab text din tot volumașul, taman pentru tezismul explicit. Chiar cu bucla epicului închisă conștiincios la final, povestirea rămîne doar la stadiul primitiv-demonstrativ. Pe scurt, dacă vreți un alt Papini decît cel ultracunoscut din dezesperantul Un om sfîrșit și din Gog (acesta din urmă pare, la recitire, naiv și mult mai puțin ,revoluționar" decît la prima degustare
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
lui Guy Lobrichon a fost elaborat în trei timpi: decelarea, dintre atâtea zeci de imagini încetățenite în secolele XVII-XVIII, a ,prototipului" feminin; inventarierea reperelor spațiale reale ale existenței Héloďsei; reconstruirea acestui personaj ,pe nedrept prea puțin cunoscut". Apare astfel în finalul volumului o ,noua Héloďse" care, spre deosebire de acea Julie admonestata sever de Saint-Preux și Jean-Jacques Rousseau, nu o înlătura total pe cea veche: este o ,femeie din secolul al XII-lea, născută între două lumi și moartă odată cu secolul sau". Ceea ce
Moderna Héloise by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11243_a_12568]
-
are un superman în lumea oamenilor. Nici aristocrația britanică nu scapă tirului dezlănțuit de Monty Python. De exemplu, cursa idiotului de viță nobilă, în care concurenții trebuie să umilească majordomul, să bea șampanie, să desfacă un sutien etc., iar la final, să se împuște. Cursa are loc pe un hipodrom, dar spectatorii sunt cai. Având în vedere ultima probă, sicrie și nu câștigători ocupă podiumul de premiere. Alt exemplu (mi-e greu să mă abțin) îl constituie bandele de bunicuțe infractoare
Mai comic decât Python nu se poate by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11261_a_12586]
-
devenind un simbol pentru istoria europeană a Evului Mediu: cavalerul îmbrăcat în armură, eroul atîtor vise de glorie și onoare, în jurul căruia se va naște o întreagă literatură, culminînd cu inegalabilul roman al lui Cervantes, Don Quijote. Apariția cavalerului singuratic în finalul acestei cărți este promisiunea pe care autorul o face pentru viitorul volum al ciclului. Cel mai recent roman al lui Gheorghe Schwartz, Axa lumii, ne aduce anii de început ai Evului Mediu, în plină epocă postmodernă. Dar epopeea literară Cei
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
instaurator, generator de lumi" (p. 59). Un capitol nou se impune cu necesitate pentru a distinge între paradigma romantică a poeziei vizionare, foarte bine exemplificată cu William Blake, și paradigma modernă a poeziei vizionare, exemplificabilă cu Rimbaud. De altfel, în final, autorul cărții recunoaște că ,exegeza poate fi, desigur, continuată și aprofundată" (p. 289) și-și propune să abordeze ,instanțe vizionare extra-europene", pentru a confrunta imaginarul poetic european cu cel asiatic. Beneficiar al unei burse a guvernului Japoniei, Cătălin Ghiță, metodic
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
rămâne în viață, pentru că eroul, mort dinainte ca acțiunea să înceapă și aproape mort în nenumărate momente din cursul filmului, e doar o încarnare temporară a unei stafii. Vestea bună este că orice țăran medieval știa să facă respirație artificială. Finalul îți dă informații lămuritoare despre ciuma neagră. Nu înțelegi de ce, pentru că prezența ei în lungmetraj e infinitezimală. Păcat de actrița Lena Heady, că are potențial și nu merită ca highlight-ul rolului ei să fie o masturbare pe lângă o centură de
Istoria se repetă... by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11306_a_12631]
-
lumea: A, ăia!... - și să se descopere astfel pe hartă mai repede locul, (călărețul)... Cei ce vor voi să ne cunoască și din literatură, eventual, din vreo epopee, s-ar putea, ca, în cele din urmă, să ajungă a ceti finalul Poemei de bază, în definitiv... Al cărei binecunoscut sfârșit sună astfel: Copiii vă cer dă mâncare Și către voi cu lacrime strigă Aici nu vă este altă scăpare Fără de mălai sau mămăligă!... Căci gura pruncilor din tăciuni Nu se poate-astupa
Simplițian by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11280_a_12605]
-
Răcniți, chiuiți, strigați din gură . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Tandaler, fârșind învățătura Porunci să meargă după sine Toți armați, strigând bura!, bura! Merg țiganii spre rău sau spre bine, Cu inima de frică înghețată, După Tandaler, ca după-un tată. Cu adevărat! - exclamă în final , reporterul vremii, în fond, - un chip de a se bate nou și minunat...
Simplițian by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11280_a_12605]
-
cazul multora dintre ele acțiunea se petrece în perioada comunistă) nu vor să demonstreze nimic. Ele sînt doar niște mici felii de viață, chipuri ale existenței banale, aparent lipsite de orice miză. E drept, de cele mai multe ori, ele conțin un final vag exemplar, o mică perlă de inteligență practică, dar de cele mai multe ori aceasta nu reușește să salveze impresia de ușurătate, de anecdotică, de lipsă de conținut care domină ansamblul. Unele dintre situațiile descrise în aceste proze foarte scurte circulau pe
Între sublim și derizoriu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11293_a_12618]
-
Se află în stihurile în cauză o insațietate a cuprinderii vitale, o beție a realului pozitiv precum un revers al atît de numeroaselor, la ceasul actual (pînă la saturație și dincolo de ea), scenarii apocaliptice. în loc de-a se înspăimînta de final, de-a se tăvăli în terifiantele-i aproximații devenite o vogă industrioasă, bardul nostru inspiră aerul stenic al începuturilor, se desfată într-o învălmășire primară a regnurilor. Instinctul îl îndrumă către o naturalețe avîntată, către o zonă în care încă
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
marea lui sferă se includ: simbolismul, parnasianismul, instrumentalismul, decadentismul, poezia pură, avangardele și porțiunile mai emancipate sau mai neutre ale tradiționalismului de tip Ion Pillat sau B. Fundoianu (p. 182), plus neomodernismul generației '60 (uitat de exeget în retrospectiva din final). Drept consecință trebuie renunțat la dihotomia dintre modernism și tradiționalism, explicată de critică interbelică cel mai adesea după un criteriu conținutist (opoziția dintre ruralitate și urbanitate) și nu după unul de stil sau formă estetică. Rămâne totuși un rest considerabil
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
nu coincide cu ceea ce gândim noi. Sonata I de Enescu ne este atât de familiară încât ne poate mira că, de pildă, partea a II-a nu este cântată lejer ca un scherzo scarlattian ci aproape violent sau că mirificul final a dobândit, în viziunea lui Oppitz, un plus de dramatism. Oricum, o rostire nobilă și o anumită poezie gravă ne-au asigurat că spiritul creatorului nu a fost trădat. Un alt program de recital de foarte înaltă ținută ne-a
Momente de vârf by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/11307_a_12632]
-
ceda, tăria ei de caracter și pasiunea infinită pentru creșterea florilor, și despre multe, multe alte lucruri, pe care nu le-ai fi bănuit, dacă, întrebată fiind, nu le-ar fi povestit... în 1998, una din întrebările lui M.I., dinspre final, rămâne aceasta: "Oana Orlea, în cursul acestei convorbiri a apărut, a dispărut, a reapărut numele bunicilor dumneavoastră, Maruca Cantacuzino și George Enescu. Sunteți moștenitorul legal, oficial al lui George Enescu. Rămășițele pământești ale lui George Enescu nu se află încă
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/11292_a_12617]
-
inflexiuni); Șapte cântece pe versuri de Camen Sylva interpretate de mezzosoprana Iulia Merca (laureata Marelui Premiu Darclée 2003) și de sopranele Marta Sandu și Oana Severin, de baritonii Florin Estefan, Bogdan Mihai, Cătălin Petrescu și de tenorul Florin Budnaru. în finalul concertului, mezzosoprana Iulia Merca, laureata Marelui Premiu Darclée 2003, a entuziasmat publicul cu trei creații enesciene în caracter popular: Revedere (versuri de Eminescu), Dédicace și De ziua ta (versuri de George Enescu) și Eu mă duc, codrul rămâne (versuri de
Festivalul Darclée by Stephan Poen () [Corola-journal/Journalistic/11327_a_12652]
-
Simu, tenorului dramatic Cho Yongkap din Coreea de Sud și tenorului dramatic Antonio Interisano din Italia, elev al lui Pavarotti, care, după interpretarea ariilor prevăzute, și-au înfrățit vocile în celebra arie Nessun dorma din Turandot de Puccini, exaltând publicul cu apoteoticul final Vincero: simbol major al unui concurs care a avut doar învingători. S-a încheiat astfel în magistral triumf o nouă ediție a Festivalului și Concursului Internațional de Canto Hariclea Darclée a cărui grandioasă lecție de omenie și de artă instituie
Festivalul Darclée by Stephan Poen () [Corola-journal/Journalistic/11327_a_12652]
-
de Humanitas, editură ce pare că vrea să preia controlul poeziei de vîrf), un adevărat come-back al lui Șerban Foarță, un regal tautofonic, în tradiția celebrului Șal, eșarpele Isadorei, atît de sofisticat încît autorul a simțit nevoia să pună la finalul cărții un corpus consistent de Note și trimiteri pentru o mai profundă înțelegere a rebisiei sale. În Jocul poeziei (1985), una dintre cele mai frumoase cărți scrise vreodată despre poezia românească, Ion Pop găsise în comentariul făcut de poetul însuși
Ceci n'est pas une poésie! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11316_a_12641]
-
nulipară" (femeie care nu a născut niciodată), dar cum adică o ,Islandă castă"? De ce Islanda, care nu e un cuvînt cu potențial de calambur (deci nu e un pretext), ar fi ,castă", și, oricum, de ce între ghilimele? Deschizi cartea la final și citești: ,ŤIslande casteť, cf. Ion Barbu, Orbite (Joc secund): ŤCa Islande caste, norii/ În, dorită, harta oriiť." Și înțelegi: expresia e barbiană, norii sînt asemănați unor insule imaculate. De altfel, trebuie să spun că poemele V și VI, cvasi-transpuneri
Ceci n'est pas une poésie! by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11316_a_12641]
-
de plagiat și se dezbate adevărata identitate a Supremei Glume: Punctul sau Punctul și Virgula? Lămuriți? Măcar amuzați? Căci acesta este, rezumat atît cît e posibil, Bestseller-ul lui Bogdan Mirică, ,certificatul de identitate culturală" apărut în colecția ,Rîsul lumii". Finalul cărții în care ne întoarcem la momentul cînd Oxy era încă angajatul agenției iar cactusul nu îi murise putea să lipsească. Bestseller - înțelesesem oricum - se vrea, de fapt, o farsă de roman. Se vrea un banc sec, dar este o
Cronica cititorului nemulțumit by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11340_a_12665]
-
Dezinvoltura cu care este scris nu ține de o poetică dar de caracterul flegmatic al autorului care pare că-și ia în răspăr propria carte adjudecîndu-și, la un presupus nivel metatextual, gloria unui jemanfișism textual altfel superficial. O frază aproape de final încearcă să-ți inducă, în cazul respingerii, sentimentul incapacității de a pricepe (pseudo)filozofia, ,mesajul" cărții: Există riscul ca la final, după ce le voi fi dezvăluit oamenilor Gluma, ultima treaptă a evoluției umorului, ei să nu rîdă. Să nu rîdă
Cronica cititorului nemulțumit by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11340_a_12665]
-
în răspăr propria carte adjudecîndu-și, la un presupus nivel metatextual, gloria unui jemanfișism textual altfel superficial. O frază aproape de final încearcă să-ți inducă, în cazul respingerii, sentimentul incapacității de a pricepe (pseudo)filozofia, ,mesajul" cărții: Există riscul ca la final, după ce le voi fi dezvăluit oamenilor Gluma, ultima treaptă a evoluției umorului, ei să nu rîdă. Să nu rîdă pentru că nu au înțeles nimic! De fapt, nici nu ar fi vina lor. Ar fi exclusiv vina mea, pentru că nu m-
Cronica cititorului nemulțumit by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11340_a_12665]
-
e del cambiamento della tradizione che noi ci rappresentiamo del mondo stesso, sostenendo che: "Tutto ciò che muta, è necessario che sia divisibile. D'altronde, poiché ogni mutamento è da qualcosa verso qualcosa, quando la cosa è giunta al termine finale del suo cambiamento, non muta più; mentre, quando è nel termine iniziale, essa non cambia né în se stessa né în tutte le sue părți, poiché ciò che stă sempre nello stesso modo non muta né in-sé, né nelle sue
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]