13,616 matches
-
volumele sale ocupînd lejer vreo două rafturi de bibliotecă. O (mică) parte din cărțile sale au fost traduse și în română, scriitorul italian fiind cunoscut la noi mai ales ca autor al lui Gog (1931) și al romanului Un uomo finito (1912). Ultimul dintre ele, vă amintiți probabil, face parte din reperele literare proprii pe care adolescentul Eliade le inventariază în Romanul adolescentului miop. Ceva din diatriba papiniană la adresa societății contemporane și a intelectualului mediocru se regăsește (emulație?) în spiritul combativ
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
conoscenza di Se stesso, anche senza quell'allenamento preparatorio che è la meditazione. Egli può portarla di peso, improvvisamente, nello stato di contemplazione e d'amore, vale a dire infonderle la contemplazione"36. Ci și potrebbe legittimamente chiedere, dove sia finita e sin dove arrivi quella storia della libertà di fronte alle scelte possibili, anche quelle della propria morte, così fortemente propagandată dall'esistenzialismo nonché, precedentemente, dall'illuminismo; mă anche dove sia finita, dunque, la tolleranza illuministica? D'altronde l'onticità
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
36. Ci și potrebbe legittimamente chiedere, dove sia finita e sin dove arrivi quella storia della libertà di fronte alle scelte possibili, anche quelle della propria morte, così fortemente propagandată dall'esistenzialismo nonché, precedentemente, dall'illuminismo; mă anche dove sia finita, dunque, la tolleranza illuministica? D'altronde l'onticità del mondo, cioè îl suo specifico essere ermeneuticità, fondă ogni segmento della ricostruzione della sua formă nel tempo del mondo, nella temporalità della storia perché la temporalizzazione riveli la trasformazione ontica del
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
mă anche secondo un elemento discreto del suo tangibile e costante divenire. Esiste, comunque, una luce che pervade ogni osservazione della sfera dello spazio che și allarga alternandosi però șu quanto non ha limite, mă che permea, ciononostante, una dimensione finita: l'uomo, în grado di comprendere e valutare l'universo quale realtà presente, allo stesso modo del mondo afferrato e risolto (nella semantica di erfassen) nella sua illimitatezza, sebbene differenziabile nelle molteplicità del senso e nelle variabilità del tempo e
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în là, includendo sempre maggiori spazi, territori, opportunità; a ciò și legava un'idea di accoglienza potenzialmente universale, che però nei fatti ha progressivamente ristretto îl proprio significato e îl proprio orizzonte di applicazione - e questo perché la frontiera ha finito per cristallizzarsi, caratterizzandosi per la sua immobilità, șino a dover assumere le sembianze fisiche di un Muro (quello al confine con îl Messico 2). L'altra grande incoerenza della politică democratică oggi richiama anche la storia di un altro Muro
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
nu reușește însă să observe decât aparentă, superficialul, exteriorul, coaja lucrurilor, nu estența, ființa în sine și pentru sine, umanitatea care își devine sieși scop și care înaintează permanent, chiar dacă încet și cu reculuri, pe calea rațiunii. Intelectul este deci finitul, particularul, limitativul, negativul. Iar "Cine este împotmolit într-o particularitate nu vede în alții decât particularități"36. Intelectul este o astfel de particularitate incapabilă să vadă și să treacă dincolo de sine pentru a avea acces la realitate că proces, nu
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
decat categoriile intelectului kantian, purtând la rândul lor numele de concepte și identificând aspecte comune și repetitive ale realității exterioare pentru a sistematiza astfel cunoașterea și a o face posibilă pentru subiect. Conceptul hegelian este o universalitate, o totalitate, chiar dacă finita, care, departe de a fi o expresie a experienței, se particularizează pe șine sub forma eului gânditor, oferindu-și astfel realitate. Raportul ontologic este complet schimbat: eul real, conceptul, se exteriorizează dub formă eului aparent, subzistând, într-o primă fază
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
spiritului, a realității pe deplin conștiente, reconciliata cu sine însuși, cu propriul său concept. Am ales în mod special conceptul hegelian de devenire, pentru a sublinia deschiderea să. Devenirea este avansul pur și simplu, neexistenta devenită existența, neființă devenită ființă, finitul devenit infinit, cantitatea devenită calitate, intelectul devenit concept, conceptul devenit rațiune, rațiunea devenită spirit. Dialectica reprezintă doar formă acestui proces, care în conținut este și rămâne devenire: devenire a ceea ce, în mod esențial, lumea este deja, devenire a libertății, a
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
Dragoș Bucurenci Criști Lupșa semnează în ultimul Esquire un text foarte foarte bun despre Cosmin Alexandru, “Domnul Echilibru”. Admit că a avut materie primă de cea mai bună calitate, dar, chiar și așa, produsul finit este admirabil: un text seducător despre un om cu totul și cu totul special. Citiți cu plăcere! Și, dacă tot cumpărați Esquire, nu ratați nici “Viața mea în dosarele altora”, povestea crâncena a unui fost deținut politic și inamic de-
Cosmin Alexandru, Esq. by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82861_a_84186]
-
evident, este să vii în cetatea filmului cu o imensă notorietate cîștigată în altă parte și să obții, de la producătorul american, libertatea de expresie care, în termeni tehnici, se cheamă final cut. Adică, să beneficiezi de control artistic asupra produsului finit. La Hollywood v-ați grăbi să vă duceți, înțeleg, dar dacă vi s-ar oferi un post de conducere în CNC?... Aș refuza și m-aș ascunde sub o scară de bloc, unde să risc cît mai puțin să fiu
Nae Caranfil - Am filmat Filantropica în 42 de zile by Cristina Poenaru () [Corola-journal/Journalistic/15358_a_16683]
-
în pictura noastră de astăzi. Afină spiritual cu cei doi, prin aspirațiile de constructor și prin vocația analitică, Mirela Dimcea se individualizează indiscutabil prin modalitățile de abordare a imaginii. Ceea ce o interesează pe ea în primul rînd nu este arhitectura finită, statutul definitiv pe care îl primește culoarea din momentul coagulării ei într-o formă optimă, așa cum se întîmplă la Teodor Moraru, ci traseele exprimării, jocurile de imponderabile pe care limbajul și le asumă pînă în clipa în care devine apt
O revoluție de catifea by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15434_a_16759]
-
intelectului. Cultura actuală sovietică poate fi mai potrivită condițiilor noastre decît aceea occidentală". Sau: " Am plăcerea să analizez opera veneratului nostru coleg A. Toma, cu prilejul ajungerii dumisale la frumoasa vîrstă de 75 de ani. Spre deosebire de Petrarca bătrîn, primul "uomo finito" al mileniului, care se socotea "zdrobit de ani și ostenit de drum", dumneata, la o vîrstă înaintată, te-ai simțit deodată tînăr și ai început să te pui în slujba Partidului, să denunți șomajul din societatea capitalistă, să dai un
Bufoneria lui G. Călinescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15515_a_16840]
-
resuscitate și puse în succesiunea temporală a celor patru anotimpuri: Primăvara, Vara, Toamna și Iarna. Genul lor proxim este chipul uman, portretul, garanție clasico-renascentistă a unității și a desăvîrșirii. Elementele sunt sugerate prin însumarea unei infinități de forme, de repere finite care le poartă substanța și le exprimă atributele. Apa aglutinează formele de viață specifice - pești, plante, crustacee etc.-, Focul este reprezentat prin recuzită și flacără, el fiind atît element în sine cît și spațiu de conversiune în care celelalte elemente
Alin Gheorghiu sau ezitările posterității by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14415_a_15740]
-
de artiști Bateau Lavoir din Montmartre - locuri ideale de creație, sudate prin viziunile și temperamentele înrudite ale artiștilor care le-au frecventat. În cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea procesul creației începe să prevaleze asupra produsului finit al actului creator, Centrul Georges Pompidou din Paris, părînd a fi slujit la un moment dat acestei idei. Artiștii puteau fi priviți aidoma animalelor dintr-o grădină zoologică, în plin "proces creator" evident înscenat în atari condiții. Academia Schloss Solitude
Cu Nora Iuga la "Schloss Solitude" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14469_a_15794]
-
deopotrivă ale lui Dumnezeu și ale lui Adam Cadmon sau Omul Divin, Imaginea lui Dumnezeu. Aceste atribute sau calitați emană dintr-un centru care este nicăieri sau nimic, fiind infinit, spre o circumferință care e atât peste tot cât și finită." Cele o sută de genii despre care vorbește Bloom în cartea lui (și - foarte important de observat - aceste genii nu sunt doar poeți, dramaturgi sau romancieri, ci și filosofi, psihanaliști, gânditori religioși, întemeietori de religii) sunt astfel împărțite în zece
Harold Bloom, Cabala și Geniile by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/14072_a_15397]
-
câteva eseuri foarte "scholarly" despre o perioadă a literaturii engleze destul de greu accesibilă chiar și pentru un vorbitor român exersat. Este, de fapt, o carte pentru universitari, pentru cei care se pricep să-i cântărească validitatea referințelor și calitatea informației finite, sintetice. Pe de altă parte nu e tocmai un volum elitist. Textele sunt scrise cursiv, accesibil, citatele sunt multe, pentru a facilita accesul la sursă și e bine că e așa, doar că trebuie ceva cunoștințe de engleză veche și
Teme la liteatura engleză by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15107_a_16432]
-
material de către mari companii, fundații, instituții și oameni de afaceri sau de către alte structuri economico-financiare. Dorința sustragerii de sub determinarea mecanismelor pieței ajunge, în felul acesta, doar o tristă și naivă utopie. În timp ce primei categorii de artiști piața îi plătea produsul finit și marfa se deconta la predare, în cel de-al doilea caz, aceeași piață, bătrînă, parșivă și nimfomană degeaba ca o codoașă, lucrează prin avansuri, adică prin finanțări la pornire. Istoria, cu murdăriile și cu nenumăratele ei cinisme, își plătește
Artistul și piața by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15094_a_16419]
-
Cornelia Ștefănescu Am încheiat cronica din numărul precedent, dedicată monografiei Opera lui Mihai Eminescu de G. Călinescu, intitulată de mine O carte rescrisă, prevăzând într-o observație aparent fugară referitoare la o operă formal finită, plăcerea creatorului ei de a nu impune restricții presupusului său tipar conceptual. G. Călinescu enumeră două posibilități care l-ar determina să pună în aplicare orice nouă proiecție. Când, atinsă fiind forma considerată de autor "consolidată", tot el descoperă "chestiuni
"Nimic fictiv" by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15155_a_16480]
-
în pictura noastră de astăzi. Afină spiritual cu cei doi, prin aspirațiile de constructor și prin vocația analitică, Mirela Dimcea se individualizează indiscutabil prin modalitățile de abordare a imaginii. Ceea ce o interesează pe ea, în primul rînd, nu este arhitectura finită, statutul definitiv pe care îl primește culoarea din momentul coagulării ei într-o formă optimă, așa cum se întîmplă la Teodor Moraru, ci traseele exprimării, jocurile de imponderabile pe care limbajul și le asumă pînă în clipa în care devine apt
Tineri artiști în actualitate by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13477_a_14802]
-
prozatorului. Tonul sentențios nu lasă loc de replică, siguranța este totală, nu există nici o nuanță dubitativă, chiar dacă unele dintre afirmații ar trebui să comporte, cu siguranță, discuții. Gheorghe Crăciun nu intenționează însă să pună în discuție idei. El prezintă rezultatul finit al gândirii sale, propriile-i concluzii în legătură cu respectivele chestiuni - unele cât se poate de dilematice - pe care cititorul este nevoit să le ia tel quel. Rezultatul este un soi de autoportret interior, companion obligatoriu la scrierea unei eventuale lucrări de
Caietele lui Crăciun by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10405_a_11730]
-
Poate într-o zi vom putea naviga cu ușurință oriunde și în orice direcție, dar deocamdată mă mulțumesc cu priveliștea sfârșitului de continent nord American, de la marginea înghețată a Mării Beaufort, care îmi aduce atât de viu în față, sentimentul finitului. Această tundra are ceva din imaginea pământului primordial, dinainte de mișcările tectonice, un relief care așteaptă să fie modelat de viață, să fie descoperit de oameni. Codruț Miron / UZPR
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/94295_a_95587]
-
a designa fiecare volum trebuie să reproducă în întregime fiecare volum. Catalogul e deci o a doua bibliotecă identică cu prima și conținută în ea. Ceea ce e imposibil prin ipoteză, dacă toate lucrările sunt distincte. Concluzia este că o lume, finită și totală nu-și poate conține propria sa imagine.” 3) Demonstrația lui Lefèbre e valabilă până la un punct și numai dacă acceptăm criteriul alfabetic pentru constituirea catalogului, criteriu care ar face practic nerecognoscibilă Cartea Unică în masa enormă a variantelor
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
depozitară, de reproducere în stil inventar. Biblioteca e cumulativă, însumează conținuturi, structura ei e în sens. Catalogul doar însumează titluri, structurarea lui alfabetică e în literă. Dacă Biblioteca e memorie, catalogul e virtualizare. Așadar, catalogul nu este imaginea unei lumi finite și totale, ci parte integrantă din aceasta prin simplul fapt că deși reproduce toate cărțile nu seamănă cu nici una, cu atât mai puțin cu Biblioteca însăși care conține toate cărțile. Inclusiv catalogul. Lefèbre ignoră, în sfârșit, cel mai important postulat
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]
-
Roșe care este acum în repertoriul Teatrului Act și pe care l-am văzut pe 28 noiembrie - ca să simt, încă o dată, cît de greu le-a fost unora și să uit de timpul meu și de încercările mele mărunte - spectacolul finit Roșe, în regia Lianei Ceterchi, mi s-a părut că a pierdut tocmai prin faptul că este mult prea elaborat acum. Prea jucat, dacă pot să spun așa. Se diminuează cumva emoția aceea frusta, directă, care mi-a amorțit degetele
Într-o mansardă din Varșovia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12243_a_13568]
-
oare, poate chiar cinism, apropierea iluminatului personaj de sfinții moderni? Aglomerarea cadavrelor mumificate în imaginea finală, să însemne oare, sfîrșitul utopiei cuceririi libertății fără violență?" (...) Deci, finalul, cu totul copleșitor: Ghandi ne povestește acum despre drumul sufletului, despre diferența dintre finit, infinit și reîncarnare, aștepți acum marele Final al regiei, soluția genială a acestui moment teologic dificil. Și lui Purcărete îi reușește: el lasă să fie învelite personajele în bandaje, scena e plină de mumii, trupuri în alb, domnește seninătatea morții
Silviu Purcărete la Opera din Bonn by Ana Hagiu Muresean () [Corola-journal/Journalistic/12724_a_14049]