192 matches
-
declanșată de criticul optzecist. Pare supus unui embargo sau unui boicot. Deși din 1998 încoace a publicat câte două, trei sau chiar patru cărți pe an. Ceea ce înseamnă 15 cărți de critică în șapte ani, cel mai recent fiind volumul Flashback 1985: Începuturile ,noii poezii" (2005), care ar fi trebuit să fie prima lui carte de critică, un portret colectiv al generației poetice optzeciste. Ion Bogdan Lefter își făcuse debutul în poezie (în volumul colectiv Cinci, 1982, și în Globul de
Acreditarea postmodernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11323_a_12648]
-
cel mai mare interes. Chiar dacă autorul se ferește să facă judecăți morale și politice cu valoare generală privind diferitele regimuri pe care le-a cunoscut și personalitățile care i-au marcat existența. El se mulțumește să reproducă, sub formă de flashback-uri, o serie de întîmplări cu tîlc din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat, lăsîndu-i fiecărui cititor satisfacția de a trage singur toate concluziile care se impun. Evitarea marilor teme din manualele de istorie și aducerea în prim plan
Șansa nefericirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13452_a_14777]
-
și poanta textelor din carte (toate au o poantă) se consumă mai ales în psihologic. Partea australiană a poveștii e mai degrabă o ramă, un pretext, pentru a prezenta într-un anume fel viața de dinainte. Tehnica e cea a flashback-ului. Cucharadita e o mică vrăjitoare româncă, o prietenă din copilărie, revenită în gîndurile Otiliei, emigrantă în Austalia, personaj al uneia dintre povestiri. De amintirea Cucharaditei, nume luat de pe ambalajul unei cutii de cacao cumpărată de la Alimentara, se leagă cumplita
Călătorie cu un trabant australian by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/14004_a_15329]
-
e îndrăgostit. Drumul e presărat cu felurite primejdii și Inman are parte de insolite peripeții. La celălalt capăt, fata trece la rîndul ei prin dramatice întîmplări determinate de război. Povestea lor de dragoste e oarecum virtuală, alcătuită mai mult din flashbackuri și viziuni de viitor. Romanul, din care prezentăm cîteva fragmente, urmează să apară în colecția „Biblioteca Polirom”, coordonată de Denisa Comănescu, și va fi lansat odată cu premiera filmului în cinematografele noastre. Inman își primise și el porția de răni în
Charles Frazier: Cold Mountain by Antoaneta Ralian () [Corola-journal/Journalistic/13248_a_14573]
-
Nu era mai simplu să se prefacă majoritar, adică american get-beget? Deja se văd falii narative... Faptul că spectatorul află secretul care apoi îi e revelat în final prietenului lui Coleman nu e o decizie înțeleaptă, sfârșitul nemaiaducând nici o surpriză. Flashbackurile nu sunt motivate totdeauna, uneori irump din senin. Mai mult, actorii principali joacă roluri împotriva fizicului lor. Anthony Hopkins, negru? Nicole Kidman, mulgătoare de vaci și femeie de serviciu? Nu se potrivește descrierii din romanul lui Roth: "față osoasă inexpresivă
Proaspetele delicatese by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12076_a_13401]
-
poziția camerei și montează cap la cap aceste imagini, legându-le prin dissolve. Efectul e o mișcare circulară relativ continuă, sincopată prin viteză: după fiecare legătură, camera se rotește mai repede. O altă influență de la Nouvelle Vague există la nivelul flashbackurilor. Maestrul necontestat al acestora e Alain Resnais: în Anul trecut la Marienbad, el le folosește ambiguu din punct de vedere temporal: pot fi flashbackuri sau flashforwarduri, sau doar incursiuni în mintea vreunui personaj. Același lucru îl face și Scorsese: dacă
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
fiecare legătură, camera se rotește mai repede. O altă influență de la Nouvelle Vague există la nivelul flashbackurilor. Maestrul necontestat al acestora e Alain Resnais: în Anul trecut la Marienbad, el le folosește ambiguu din punct de vedere temporal: pot fi flashbackuri sau flashforwarduri, sau doar incursiuni în mintea vreunui personaj. Același lucru îl face și Scorsese: dacă la început există un timp al acțiunii și un personaj care rememorează evenimente, lipsa racordurilor (un alt element tipic Nouvelle Vague și o altă
Scorsese îți bate la ușă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12266_a_13591]
-
această lume, iar uneori incapacitatea lor de orientare e explicată prin tulburări psihice. Acesta e și cazul lui Memento, care de altfel are multe dintre caracteristicile formale ale filmului noir: decorul (urban impersonal), personajele (polițist corupt, femme fatale), laitmotivele tematice (flashbackuri). Dar aici nu mai e vorba de convenționala amnezie; protagonistul, Leonard Shelby (Guy Pearce), fost investigator al unei firme de asigurări, suferă de pierderea memoriei pe termen scurt (minute), cu toate că pare a-și conserva amintirile dinaintea traumei suferite (soția sa
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
Astfel, spectatorul și personajul fac o muncă de detectiv identică, fiecare trebuind să reconstituie investigația din același punct. Mai există un alt plan al poveștii, care se va intersecta cu precedentul, nedeterminat temporal, filmat alb-negru, și care pare să conțină flashbackuri (deși acestea permează, ca inserturi, și primul plan). Deși pornește de la o structură labirintică a narațiunii, regizorul Christopher Nolan mizează pe familiaritatea publicului cu convențiile noir și produce un fiasco al așteptărilor: el respectă complexitatea faptului psihic - problema lui Leonard
Amnezii și anamneze by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12361_a_13686]
-
ortul popii la treizeci-și-nouă de ani, aceeași vârstă la care - aflăm de la Costache, majordomul interpretat de Gheorghe Dinică - i s-a pictat portretul. Mai mult, mormântul prințului 1 ni se arată doar când e vizitat de prințul 2, care, în flashbackurile în care-și rememorează tinerețea, apare ca prințul 1?! Ergo, dacă cei doi prinți nu sunt una și aceeași persoană la vârste diferite (și nu pot fi, căci unul e mort, iar celălalt în viață, cel puțin până la finalul filmului
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
e, deși îi mărturisește Anei Criveanu (Imola Kezdi) că el "nu există": mănâncă, doarme, face baie, se vede-n oglinzi și la sfârșit se și sinucide! Să fie atunci un impostor care se dă drept prințul Morudzi? Iarăși imposibil, din cauza flashbackurilor, din cauza fantomelor care-l vizitează ca să-i facă reproșuri pentru modul în care le-a tratat în tinerețe, ca Isabel. Ca atare, personajul lui Sergiu Nicolaescu, pivotul filmului (ocupă cam trei cadre din cinci), nu-și justifică defel existența, după cum
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
bine, deși rasolul dat la filmări, care-au avut loc în patruzeci-și-nouă de zile, se cam vede. La nivel tehnic, dau bine o suită de gros-planuri filmate în continuitate sau o juxtapunere de planuri paralele în slow-motion care anunță începutul flashbackului. Dar, cu siguranță, nu m-aș aventura să vorbesc despre "realismul magic" al imaginii cum face Florin Mihăilescu (directorul de imagine). Mai mult, gafele de luminație sunt flagrante, mai ales când se utilizează fill light (lumină menită să evidențieze obiecte
Atunci i-am condamnat pe toți la Orient Expres by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12434_a_13759]
-
cartierul în care se petrece acțiunea, imagini care amintesc de filmul documentar. Iar violența - care odată exercitată, se moștenește și se perpetuează în acest lung-metraj - e minimă, vizual vorbind: abuzurile la care a fost supus Dave, relatate în prolog ca flashbackuri, nici nu apar pe ecran, există doar in absentia, fapt care te aruncă direct în atmosfera dramatică a filmului. Așadar, un roman excelent, aclamat de criticii literari, devine un film nu la fel de excelent, iar un roman comercial se transformă într-
Adaptările, mereu la modă by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12456_a_13781]
-
pretinzând că i-a învins pe cei trei, iar împăratul vrea să afle povestea, motiv pentru care funcționarului i se permite să stea la zece pași de maiestatea sa. Influența narațiunii din Rashomon al lui Kurosawa se vede de departe: flashbackurile Nenumitului diferă, apărând patru povești - una e spusă de împărat, care pune cap la cap datele sale și ce a dedus din povestirile funcționarului - care sunt filmate cu filtre de culoare diferite. Secret de lectură cinematografică: credeți doar ce vedeți
HollyKong? by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/12475_a_13800]
-
sunt eficiente la acest capitol. Oricât de simplă ar părea rețeta, proporția contează foarte mult, mai ales când se impune - ca în cazul de față - un climax. Pe care pelicula îl temperează: filmul începe în prezent, urmat de un lung flashback, apoi înapoi la prezent, în care are loc ,reîntâlnirea" fraților. Până aici, melodramă clasică. Dar dacă tot povestea e monopolul fratelui mort, finalul ei îi aparține supraviețuitorului: o nouă incursiune în trecut - Jin-Seok revăzându-și familia. Nu lipsește violența. Dar
Un american dispare,un sud-coreean apare by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11504_a_12829]
-
duse previzibil dinspre un început către un final concluziv. Prozatorul alege un punct oarecare și trage fire subțiri înapoi și înainte, în trecutul și în prezentul tatonant al personajelor, pentru a le fixa, dar și nuanța identitatea: morală, socială, psihologică. Flashback-ul este frecvent utilizat, pentru a se furniza un spor de informație și semnificație. În Pana de lumină, scrisă la persoana I singular, întreaga istorie a personajului semiînfrânt se compune cu greutate din fragmente de viață rememorate, crâmpeie din existența
Un meci de old boys by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11560_a_12885]
-
simțind în gît un nod, iar în suflet pornirea de a-mi ascunde capul în fulgarinul lui albastru..." (p. 72) Romanul Gerda este un Bildungsroman postmodern, povestea copilăriei și adolescenței naratorului (re)trăită din perspectiva sincopată, mereu surprinzătoare, a unor flashback-uri ale memoriei. O viață aproape banală (așa pare din tonul egal al povestirii, pentru că în realitate copilăria unui băiat crescut doar de tată nu este una cu totul comună), cu bucurii și eșecuri, speranțe, împliniri, iubiri și decepții. Nimic
Optzecismul pîrguit by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11739_a_13064]
-
toate peripețiile prin care a fost târât și de Întorsăturile neașteptate pe care le ia intriga. Prin Noapte bună, copii!, romanul lui Radu Pavel Gheo, România se dezintegrează, pentru ca mai apoi să se Întregească Într-un nou „design”, În care flashback-urile și prezentul se Întrepătrund. România apare ca o Țară a nimănui, În care domnește degradarea, corupția, prostituția, șpaga și Țeapa. F lashback-urile personajelor pun În mișcare o umanitate urâtă, hidoasă, lugubră. O Românie colectivizată, sub influența nocivă a comunismului
ALECART, nr. 11 by Marta Enache () [Corola-journal/Science/91729_a_92871]
-
și realitatea ei. Narațiunea are ca punct de plecare sosirea personajului la Aeroportul Otopeni pentru a asista, și acesta este cuvântul potrivit, la Înmormântarea mamei sale. Desigur, acest eveniment nefast prilejuiește o serie de incursiuni În trecut, marcate sub forma flashback-ului, pentru a analiza relația mamă-fiu. Astfel, sunt trecute În revistă și discutate principalele etape ce decurg din situația unui copil a cărui mama decide să se mute În altă țară, lăsându-l pe acesta În grija tatălui vitreg. Practic
ALECART, nr. 11 by Mădălina Tvardochlib () [Corola-journal/Science/91729_a_92880]
-
N. Carandino reprodus pe a doua copertă, "ideile nu sunt ostentative". De pildă, nuvela Scrisoare târzie te lasă nedumerit: nu prea există acțiune, darmite deznodământ, și nici ca "nuvelă de atmosferă" (rurală) nu convinge. O oarecare structură a ei - prezent - flashback - prezent - subzistă și în povestirea care dă titlul volumului dar nu pare a avea vreo relevanță căci nu se stabilește nici o legătură care să justifice în vreun fel incursiunea în trecut. Cea mai extinsă piesă din volum Blestemul saltimbancului, precedată
LECTURI LA ZI by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Imaginative/14218_a_15543]
-
ce lasă la o parte mânia acumulată în anii dictaturii și filtrează evenimentele prin sensibilitatea în formare a copiilor și adolescenților epocii, ajunși la maturitate identitară și explorându-se în scris ca generație de tranziție. Se navighează în timp prin flashback-uri ce apelează la firescul nefiresc al dezvoltării în comunism, cu privațiunile și crizele aferente, cu stereotipuri și rebeliuni, cu rezistență surdă și umor proverbial. Se surprinde astfel mentalitatea maselor, fragilitatea adevărurilor colective, tragicomedia indivizilor confruntați cu lungul proces de
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
în înscenarea poveștii, precum și destule nuanțe în delimitarea incertă dintre victimă și călău, dar regizorul (la debut, pînă acum producător) Stephen Wooley nu se mulțumește cu atît: vrea glamour, decadență, droguri, rock'n'roll, nuditate, toate aranjate în grupaje de flashbackuri alternînd cu narațiunea "din prezent" (o construcție cam "trecută", dacă-mi permiteți), și, în plus, - acesta chiar e un păcat mortal - un final metaforic al filmului, cu Jones în rolul unui Lazăr iertător. Mult mai echilibrată din punct de vedere
Brittain attacks in patru pelicule by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10124_a_11449]
-
triplul joc al lui Drew Barrymore: ea e - cu egală dezinvoltură - și ziarista timidă care corectează greșelile gramaticale ale bossului (excelent John C. Reilly), și liceana zurlie de acum (setată pe convențiile vestimentare ale timpurilor ei), și, în cîteva aiuritoare flashback-uri, liceana de atunci, zăludă, boccie și, de parcă toate astea n-ar fi ajuns, cu un aparat dentar care o face delicios de hidoasă! Altminteri, filmul în sine nu spune lucruri pe care să nu le fi arhiștiut din cultissimile
Ce vă place? by Mihai Chirilov () [Corola-journal/Journalistic/17396_a_18721]
-
din anturajul său. Elementul care leagă secvențele este un jurnalist care vrea să descopere ce înseamnă cuvântul pe care protagonistul l-a rostit înainte să moară. Alte procedee noi au fost îmbătrânirea actorilor în decursul derulării poveștii, suprapunerea dialogului, folosirea flashback-ului. Flasback-ul fusese folosit anterior, dar nu la un asemenea nivel artistic. Inclusiv la nivelul folosirii tehnicii opticii s-au făcut inovații. Regizorul și-a dorit să abordeze filmul într-o notă realistă. El a imaginat cadre în care, atât
Motivele pentru care „Citizen Kane ” a fost considerat cel mai bun film () [Corola-journal/Journalistic/21486_a_22811]
-
Alex de când erau mici și purta puloverul ăla gri, pe gât, și cobora câte două trepte. Amintirea fulgerătoare a vinișoarelor care brăzdau faianța în baia pe care o împărțiseră toți patru, atunci, demult, când locuiau împreună. Abțibilduri scorojite pe pereți. Flashback no. y. Salteaua cumplit de tare. Plapuma grea. Senzația că e din nou mic. Nu covârșitoare. Dimpotrivă. Așa. Ca o apă caldă, care țârâie. Țârâie liniștitor. Conștiința faptului că are barbă. David nu a avut barbă niciodată. Never say never
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]