113 matches
-
volum sînt prezente tendințele limbii, dinamica românei de azi: prin construcții gramaticale ilustrînd fenomene fundamentale: analitismul (în locu’ la șefă, din cauza la medicament), transformarea articolului lu(i) în „marcator analitic de caz pentru formele care nu pot exprima o variație flexionară” (p. 61), scindarea funcțiilor de marcă de caz și marcă de individualizare în construcții cu „dublă articulare”, precum lu șefu’, rolul articolului în adaptarea împrumuturilor recente la sistemul morfosintactic românesc, extinderea clasei de adjective invariabile etc. Un discurs clar, impecabil
Despre gramatică, altfel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13137_a_14462]
-
conjuncție ("rău și rău") sau de o prepoziție ("zi de zi"), cea în care un al doilea element îl reia doar în parte pe primul, fiind de fapt un derivat (de pildă un diminutiv: "nou nouț"), sau o altă formă flexionară ("frumoasa frumoaselor"). Structura invitației la bal sau la spectacol seamănă cel mai bine cu modelul sintactic destul de puternic în înjurăturile și blestemele românești: fir-ar să fie, arză-l-ar să-l arză, ducă-se să se ducă etc.: cazuri
"Mare bal mare" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16015_a_17340]
-
în manieră engleză și cărora li se adaugă sufixul de agent -ist. Termenul creează o omonimie cu mai vechiul piarist - adjectiv și substantiv care desemnează un ordin catolic (germ. Piarist, folosit mai ales la plural - Piaristen; provenind de la o formă flexionară a lat. pius "pios"). Circulația cuvîntului e destul de mare, mai ales în Ardeal și în Banat, unde școlile piariste au jucat un rol important; în internet, sînt frecvente sintagmele "ordinul piarist", "liceul piarist", "biserica piaristă", "călugării piariști". De fapt, forma
Meserii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8788_a_10113]
-
desprinsă de matricea lexicală a limbii. Nuanțele și obișnuințele lexicale ale unui om nu au legătură cu substanța gîndirii lui, ci doar cu expresia pe care el i-o dă. Gîndim la fel, dar ne exprimăm diferit, fiecare după suplețea flexionară pe care o are limba în care se mișcă. În acest caz, traducerile țintesc doar crusta exterioară a hainelor lingvistice pe care le îmbracă intuițiile, dar nu privesc intuițiile. Toți avem aceleași intuiții indiferent de limba în care trăim, în
Despre imaginație by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9094_a_10419]
-
lor sînt introduse clișeele inerte ale limbajului oficial: stinghii date la rindea pe care mintea lunecă fără pericolul de a se împiedica în ele. Rezultatul este aplatizarea filonului afectiv al limbii, cu toate consecințele pe care le resimțim astăzi: scleroza flexionară, sărăcirea lexicală și treptata mumificare a limbii. Într-un asemenea mediu verbal, chiar să vrei să fii orator, nu mai ai cu ce: ca o piele care a fost tăbăcită pînă la tocirea oricărei asperități, limba și-a atrofiat virtuțile
Sfîrăitul oratoriei by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7010_a_8335]
-
română ceea ce fac nemții în limba lor: să nască un idiom compact, bine întrețesut lăuntric, în care familiile de cuvinte cresc organic, într-o legare firească în virtutea căreia fiecare vocabulă trimite la alta. Numai că limba română nu are mlădirea flexionară a germanei, ea nefiind un aluat apt a se lăsa modelat ca o plastilină. Colorată și intuitivă, româna e improprie pentru desfășurarea unor calupuri conceptuale de tip chistic, rezultatul unor asemenea sforțări lexicale fiind un amalgam iremediabil artificios. Cînd traduci
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
nu se măsoară decât cu măsura istoriei: „Vreme lungă câtă jale / Scrisă-n sufletele noastre” (La groapa lui Laie). Sentimentul este atât de adânc, încât poetul simte nevoia unui parangon de natură specială, reluând nu același cuvânt cu altă formă flexionară, ci aceeași idee printr-o sintagmă foarte apropiată, ca în invocația: „Ci jalea unei lumi, părinte, / Să plângă-n lacrimile mele” (Rugăciune). Termenul inițial își formează o adevărată constelație de echivalenți, uneori sinonimici, alteori foarte înrudiți ca sens. Jalea se
GOGA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287305_a_288634]
-
2 „+” când este reușită cu o singură mână (se notează care). Se permit câte două încercări pentru fiecare mână. 3. Cu ochii deschiși, subiectul sare într‑un picior, în linie dreaptă, pe o distanță de 5 m. Gamba opusă este flexionată pe genunchi în unghi drept și cu mâinile de‑a lungul coapsei. Copilul începe să sară la semnal, iar la capătul celor 5 m pune gamba flexionată jos pe sol. După 30 de secunde se reia cu celălalt picior. Nu
Sinteze de psihopedagogie specială. Ghid pentru concursuri și examene de obținere a gradelor didactice by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
că cele mai uzuale cuvinte sunt cele foarte scurte. Astfel, verbul auxiliar être („a fi”) este deseori monosilabic în forma sa conjugată est („e”) și nu putem găsi un cuvânt mai scurt decât verbul avoir („a avea”), în forma sa flexionară cea mai frecventă a („are”), as („ai”). De asemenea, printre cuvintele cele mai frecvente se numără elementele de legătură, care sunt foarte scurte (le, de, il, et sau faimosul impersonal on, detestat de profesorii de literatură). Acest fenomen, pe care
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
toate limbile comune s-a imaginat un început comun, o protolimbă. Această construcție se risipește dacă punem în locul ei continuitatea originii naturale a limbajului în formula silabică de limbă, a formulei silabice în cea aglutinantă și a acesteia în formula flexionară. 7) Limbile tracă și latină au adus în constituirea limbii române continuitatea globală a materialului lingvistic, continuitate care înscrie limba română în spațiul lingvistic est european prelatin, în spațiul lingvistic romanic și indoeuropean, în spațiul preindoeuropean euro-afro-asiatic. În consecință, limba
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
caracter științific. Mai întâi, toate limbile, indiferent de morfologia lor și de nivelul de cunoaștere și de cultură pe care îl vehiculează, au aceeași bază naturală care a generat cuvântul silabă. În al doilea rând, toate structurile morfologice din formula flexionară a limbii provin din construcții sintactice după principiul: nu există nimic în morfologie care să nu fi fost anterior în sintaxă. În al treilea rând, evoluția sintactică și morfologică a limbilor nu este condiționată de reguli fonetice și nu impune
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sintaxă. În al treilea rând, evoluția sintactică și morfologică a limbilor nu este condiționată de reguli fonetice și nu impune segmentelor sonore regularități de alternanță fonetică. Există impresia că prezența în actualitate a trei formule de limbă - silabică, aglutinantă și flexionară - formule care nu există niciunde în stare pură, probează originea aparte a limbilor indoeuropene. Pentru a ne lămuri asupra acestei chestiuni trebuie să distingem între formulele morfologice de limbă și sistemul fonetic al limbilor. Sistemul de sunete - vocale, consoane, silabe
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
spre Himalaia și spre fluviul Indus; în vest a cuprins bazinul estic al Mediteranei, Peloponezul, sudul peninsulei italice și Sicilia, unde s-a dezvoltat civilizația greacă cu o limbă compusă din dialecte a căror trăsătură comună era structura morfematică și flexionară a cuvântului. În peninsula italică latina nu este o prelungire alterată a limbii grecești, ci o transformare a cuvântului autohton aglutinant în cuvânt morfematic și flexionar, bineînțeles sub influența culturii grecești. Necesitatea de a scoate în evidență estomparea și apoi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
reală în toată bogăția variantelor sale. Coagulările statale au constituit și constituie mediul social care determină, zonal și în perioade istorice diferite, constituirea, pe baza dialectelor care au existat oricând și oriunde, a limbilor comune de factură silabică, aglutinantă sau flexionară, în funcție de formula structurală a dialectelor la vremea și locul respectiv. Perceperea limbii, ca naștere și evoluție, fără legătură cu viața socială a generat interpretări abuzive care blochează cunoașterea științifică a acestui fenomen. Astfel, Bréal atribuie omului antic o prodigioasă capacitate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
pe care el începea să le folosească în comunicare, ci transpunerea înceată a impresionantei cantități de material silabic, confecționat în mod miraculos de om în zorii existenței sale, în formula aglutinantă din care un neam superior dotat a construit formula flexionară de limbă. Denaturarea începuturilor limbii este continuată prin punerea formulelor de limbă în dependență de rasele umane. Bréal aprecia că arienii sunt singurul neam de oameni care au avut capacitatea să transforme limba lor aglutinantă în limbă flexionară. Patria primitivă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
construit formula flexionară de limbă. Denaturarea începuturilor limbii este continuată prin punerea formulelor de limbă în dependență de rasele umane. Bréal aprecia că arienii sunt singurul neam de oameni care au avut capacitatea să transforme limba lor aglutinantă în limbă flexionară. Patria primitivă a acestora era la est de linia imaginară care unește Marea Caspică cu Golful Persic. Acolo s-a constituit, din baza aglutinantă a zonei, limba i.-e. mamă „despre care, afirmă Bréal, nu avem nici o informație pozitivă, dar
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nici o informație pozitivă, dar despre care se poate spune cu siguranță că a fost utilizată pe parcursul unei serii considerabile de secole înainte de a ajunge la dezvoltarea gramaticală pe care o reprezintă”. Limitarea zonală și rasială a constituirii prototipului de limbă flexionară întărește ideea de limbă mamă și afirmă constituirea spațiului lingvistic indoeuropean prin migrația dialectelor ariene. Astfel, arată Bréal, „au ieșit din limba mamă i.-e. sanscrita, zenda, greaca, latina, celtica, germanica și slava”. Dar tocmai derivarea acestor limbi dintr-o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
materialul aglutinant comun în spațiul preindoeuropean. Gramatica fiecărei limbi i.-e. nu este moștenire alterată de la limba mamă, ci rezultatul uzului local al structurilor aglutinante. Trecerea firească de la formula silabică de limbă la cea aglutinantă și de la aceasta la cea flexionară poate fi influențată și de contactul dintre limbi, dar numai în sensul ascendent al evoluției și numai dacă limba aflată pe o treaptă inferioară ca structură nu a fost consacrată, prin opere orale și mai ales scrise, pentru a servi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
îi slujesc ca instrument de gândire. Nu există legi fonetice sau de altă natură în constituirea limbilor. Singurul principiu, impus de logica lucrurilor, este evoluția structurală a limbii de la formula silabică la cea aglutinantă și de la cea aglutinantă la cea flexionară. La contactul dintre civilizații puternice exprimate prin formule diferite de limbă întoarcerea de la formula aglutinantă la cea silabică și de la cea flexionară la cea aglutinantă este imposibilă. Actualul peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei, de la Marea Tracică până la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
lucrurilor, este evoluția structurală a limbii de la formula silabică la cea aglutinantă și de la cea aglutinantă la cea flexionară. La contactul dintre civilizații puternice exprimate prin formule diferite de limbă întoarcerea de la formula aglutinantă la cea silabică și de la cea flexionară la cea aglutinantă este imposibilă. Actualul peisaj etnolingvistic din jumătatea de est a Europei, de la Marea Tracică până la Marea Baltică, este relativ nou și unitar în profunzimea sa. Unitatea profundă a acestui spațiu, constatabilă la nivel lexical între română, albaneză, slavă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
materialului autohton din estul Europei în spațiul italic, unde s-a constituit latina, și în spațiul euro asiatic pe care s-au constituit local celelalte limbi indoeuropene. Latina a adus în spațiul est european materialul continuu preindoeuropean, prelucrat în manieră flexionară, și a influențat constituirea limbii române și a celorlalte limbi din acest spațiu atât ca lexic cât și ca manieră flexionară, paradigmatică, de sintetizare a acestuia. În acest sens se poate vorbi de „împrumuturi” latine în lexicul limbii române, la
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
au constituit local celelalte limbi indoeuropene. Latina a adus în spațiul est european materialul continuu preindoeuropean, prelucrat în manieră flexionară, și a influențat constituirea limbii române și a celorlalte limbi din acest spațiu atât ca lexic cât și ca manieră flexionară, paradigmatică, de sintetizare a acestuia. În acest sens se poate vorbi de „împrumuturi” latine în lexicul limbii române, la fel cum se vorbește de împrumuturi grecești în latină și cum putem vorbi de împrumuturi lexicale autohtone (nu slave, albaneze, maghiare
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbilor indoeuropene ca rezultat al evoluției globale a limbii prin stadiile silabic și aglutinant, în afara cărora nu se justifică structura morfematică și paradigmatică a acestor limbi. În plus, locul devenirii zonale a fiecărei limbi i.-e. prin metamorfozarea paradigmatică și flexionară a substratului aglutinant este artificial luat de deteriorarea prin substrat și adstraturi a modelului, căruia i se atribuie capacitate de regenerare prin transformarea carențelor în virtuți. Petru Maior Petru Maior (1761-1821) este teoreticianul preocupărilor lingvistice ale Școlii ardelene, preocupări materializate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu a fost predominator” în constituirea acestei limbi. Problema este însă că nu doar Hasdeu, întreaga lingvistică europeană nu era pregătită pentru a soluționa în această manieră constituirea vreunei limbi noi. Și astăzi se crede că albaneza exista ca limbă flexionară încă pe vremea lui Herodot, că slava de asemenea s-ar fi desprins ca limbă indoeuropeană din preindoeuropeana mamă și ar fi stat pitită vreo mie de ani undeva între Nipru și Vistula până să explodeze în secolul al VI
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
romani a acestui spațiu, urmată de integrarea lui administrativă în imperiu și de colonizarea lui cu populație latină. A avut loc în consecință simbioza traco-latină care a pus în contact două formule de limbă: limba aglutinantă a autohtonilor și limba flexionară a latinilor. Ambele limbi erau constituite pe continuitatea globală, mai mult sau mai puțin evidentă, sau chiar mascată, a materialului lingvistic, numai că în latină acest material era gramaticalizat și structurat paradigmatic, pe când în tracă elementele care alcătuiau cuvântul și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]