1,215 matches
-
tendința de a păstra scrierea și pronunția din limba de origine intra în conflict cu necesitatea de a accepta regularitățile morfologice ale sistemului. Compararea secțiunilor din volum dedicate morfologiei substantivului da rezultate interesante: anglicismele primesc plurale noi în limbile cu flexiune - rusă, poloneză - sau în cele în care articolul hotărît este postpus - bulgară, română. Este evident că în română obligativitatea desinenței e legată de postpunerea articolului: articolul hotărît nu se poate adaugă, la plural, decît unui substantiv care are deja una
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
le, uri). într-o limbă că italiană, care are desinențe de plural asemănătoare cu ale romanei, substantivele preluate din engleză se păstrează în genere invariabile (i leader - față de liderii), pentru că articolul e antepus iar relațiile sintactice se exprimă nu prin flexiune, ci analitic. Desigur, există în toate limbile tendințe culte de păstrare a pluralului englez: favorizate în limbile fără flexiune și cu desinențe asemănătoare (de pildă în spaniolă), limitate și constrîngătoare în limbile cu flexiune (în care crește riscul de apariție
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
engleză se păstrează în genere invariabile (i leader - față de liderii), pentru că articolul e antepus iar relațiile sintactice se exprimă nu prin flexiune, ci analitic. Desigur, există în toate limbile tendințe culte de păstrare a pluralului englez: favorizate în limbile fără flexiune și cu desinențe asemănătoare (de pildă în spaniolă), limitate și constrîngătoare în limbile cu flexiune (în care crește riscul de apariție a unor plurale tautologice - de tipul linksuri, sticksuri, tenismeni).
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
relațiile sintactice se exprimă nu prin flexiune, ci analitic. Desigur, există în toate limbile tendințe culte de păstrare a pluralului englez: favorizate în limbile fără flexiune și cu desinențe asemănătoare (de pildă în spaniolă), limitate și constrîngătoare în limbile cu flexiune (în care crește riscul de apariție a unor plurale tautologice - de tipul linksuri, sticksuri, tenismeni).
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
familie: "teoria Tatianei Slama Cazacu" ( p. 28), "concepția psiholingvistică a Tatianei Slama Cazacu" ( p. 29), dar "the conceptualisation of Slama Cazacu" ( p. 235). S-ar părea că în conservarea prenumelui, în ciuda constrîngerilor de cod științific, joacă un rol important și flexiunea românească: folosirea numelui la cazul genitiv are nevoie de o formă cu terminație feminină. Nu flexiunea este totuși elementul determinant: prenumele e preferat și în situația în care forma sa nu aduce avantaje flexionare: vorbim de "cartea lui Carmen Dumitrescu
Despre unele ùzuri onomastice... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14041_a_15366]
-
the conceptualisation of Slama Cazacu" ( p. 235). S-ar părea că în conservarea prenumelui, în ciuda constrîngerilor de cod științific, joacă un rol important și flexiunea românească: folosirea numelui la cazul genitiv are nevoie de o formă cu terminație feminină. Nu flexiunea este totuși elementul determinant: prenumele e preferat și în situația în care forma sa nu aduce avantaje flexionare: vorbim de "cartea lui Carmen Dumitrescu", nu de "cartea lui Dumitrescu". Din punctul de vedere al teoriilor feministe, probabil că acest fenomen
Despre unele ùzuri onomastice... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14041_a_15366]
-
formele nesufixate iar cele sufixate vor fi percepute ca „arhaisme”. O asemenea evoluție nu s-a confirmat; Al. Graur scria, ceva mai tîrziu, că „tendința limbii noastre rămîne în cotinuare aceea de a forma prezentul cu -ez..., pentru a regulariza flexiunea” (în Tendințele limbii române, 1968). S-a atras atenția asupra variațiilor istorice (G. Pană Dindelegan) și regionale (V. Guțu Romalo) în folosirea formelor cu sau fără sufix. În orice caz, situația actuală pare a confirma întru totul interpretarea dată fenomenului
Vechi și nou by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13514_a_14839]
-
sintagma semn iconic. În jargonul informatic actual pe care îl ilustrez culegînd cîteva exemple din manuale, dicționare, explicații și articole disponibile în Internet - apare forma icon (a cărei pronunție nu e deductibilă din scris, despărțirea prin cratimă a mărcilor de flexiune nefiind un indiciu neechivoc), în contexte uneori extrem de hibride prin amestecul limbilor: "dați dublu clic pe My Computer, selectați icon-ul unității floppy și trageți-l pe desktop" ( e-media/computerworld); cu pluralul neutru - "Băieții de acolo au un imagelist
Iconi, icoane, iconițe... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13819_a_15144]
-
un instrument"). În 1968, în Tendințe actuale ale limbii române, Al. Graur observa variațiile în uz și susținea că, în ciuda unor contraexemple, "tendința limbii noastre rămîne în continuare aceea de a forma prezentul cu -ez și -esc, pentru a regulariza flexiunea" (p. 244). Într-adevăr, formele cu sufix au avantajul unui tipar de conjugare regulat, lipsit de alternanțe, clar marcat. Simplitatea și raționalitatea nu sînt însă reguli absolute ale evoluției unei limbi: adesea intervin și alte cauze - analogia, eufonia, asocierile semantice
Absolvă, cheltuie, bombăne... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10474_a_11799]
-
discuție aparțin registrului familiar din mediul urban, în vreme ce în DEX apar echivalentele lor populare - rurale, tradiționale. De fapt, sufixul adjectival -el (pentru o formă de genul masculin) nu e surprinzător; el urmează tiparul cumințel, curățel, frumușel etc., caracterizat printr-o flexiune mixtă, preferînd la feminin sufixul -ică: cumințică,curățică, frumușică. Masculinul în -ic e mai rar; și poate tocmai prin devierea de la modelul dominant (dar și printr-o eventuală tendință de regularizare a sistemului) s-ar explica preferința actuală pentru formele
„Spirit de miniatură” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13400_a_14725]
-
Rodica Zafiu Gramaticile actuale și manualele școlare indică destul de clar regulile de formare a genitiv-dativului unor nume de persoana feminine: cele cu finală -a, se spune, au o flexiune asemănătoare cu cea a numelor comune (Maria " Mariei, că familia - familiei), în vreme ce numele cu terminații atipice (diferite de a) primesc articolul lui antepus, după modelul numelor masculine (e corect să spunem "lui Mimi", exact ca "lui Dan"). Și totuși, observăm
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
a) primesc articolul lui antepus, după modelul numelor masculine (e corect să spunem "lui Mimi", exact ca "lui Dan"). Și totuși, observăm că în stilul cult actual se manifestă (sporadic) o anume tendința de evitare a articolului masculin lui în flexiunea femininelor. Într-un titlu recent găsim, de pildă: "Umbră Iris-ei Murdoch..." (Observator cultural, 207, 2004, 11). Prin simpla raportare la recomandările gramaticilor, forma Iris-ei ar părea un caz de hipercorectitudine; e însă mai curînd o marcă de diferențiere stilistica, între
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
perceput că "tolerat", chiar în combinațiile inevitabile. E instructiv să vedem cum s-au fixat, în timp, normele. În primele gramatici românești (D. Eustatievici, 1757; C. Diaconovici-Loga, 1822), cazul femininelor atipice nici nu este amintit, iar modul de prezentare a flexiunii numelor proprii este plin de surprize. În Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, a lui Micu și Șincai, la 1780, e descrisă starea de lucruri arhaica (și "rațională", pentru că prezintă construcții similare la masculin și la feminin) în care același articol
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
actual, afirmînd că "variantele cu articol enclitic par nefirești: Zizi-ei". Cele citate sînt numai cîteva dintre modificările descrierilor și normelor din gramatici; la acestea merită însă adăugate și preferințele scriitorilor. Cu siguranta finalele atipice nu sînt la fel de ușor de adaptat flexiunii comune: accepta mai usor desinențe numele în e (Zoe), apoi cele în i (Lili) și chiar în consoana (Carmen); cel mai greu numele în o (Calipso). Pentru numele Zoe, putem relua Scrisoarea pierdută, unde observăm că de obicei flexiunea se
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
adaptat flexiunii comune: accepta mai usor desinențe numele în e (Zoe), apoi cele în i (Lili) și chiar în consoana (Carmen); cel mai greu numele în o (Calipso). Pentru numele Zoe, putem relua Scrisoarea pierdută, unde observăm că de obicei flexiunea se rezolvă prin recursul la altă formă a numelui - (coanii) Joițichii; Tipătescu folosește însă curent numele Zoe, inclusiv la genitiv, într-o formă normală pentru limba vorbită: "ești candidatul Zoii" (ÎI, 10). Flexiunea numelui Zoe a creat apoi anumite probleme
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
Scrisoarea pierdută, unde observăm că de obicei flexiunea se rezolvă prin recursul la altă formă a numelui - (coanii) Joițichii; Tipătescu folosește însă curent numele Zoe, inclusiv la genitiv, într-o formă normală pentru limba vorbită: "ești candidatul Zoii" (ÎI, 10). Flexiunea numelui Zoe a creat apoi anumite probleme criticilor care au scris despre Caragiale: fiecare s-a descurcat cum a putut, de la recursul la diminutiv (Zoiței, la C. Dobrogeanu-Gherea) pînă la forma cu flexiune comună, preferata de cei mai multi " Zoei " (de la Călinescu
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
limba vorbită: "ești candidatul Zoii" (ÎI, 10). Flexiunea numelui Zoe a creat apoi anumite probleme criticilor care au scris despre Caragiale: fiecare s-a descurcat cum a putut, de la recursul la diminutiv (Zoiței, la C. Dobrogeanu-Gherea) pînă la forma cu flexiune comună, preferata de cei mai multi " Zoei " (de la Călinescu " "iubirile Zoei", în Domină bonă, la V. Fanache, în Caragiale " "mărturisindu-i Zoei"). Prozatorii din prima jumătate a secolului al XX-lea au preferințe diferite: în Maitreyi, Mircea Eliade recurge constant la genitiv-dativul
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
popular) la o situație de bilingvism care a modificat dramatic datele problemei. Secțiunea de gramatică cuprinde cîteva chestiuni fundamentale, care țin de încadrarea tipologică a limbii române (presupunînd comparația cu celelalte limbi romanice): raportul dintre analitic și sintetic (diferit în flexiunea nominală și în cea verbală), categoria genului (din punct de vedere semantic și formal), a numărului, exprimarea politeții (modificările în sistemul pronumelor de politețe), fenomenele de acord. Sunt esențiale pentru lingvistica românească studiile despre semiauxiliarele de mod și de aspect
Despre schimbarea lingvistică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11500_a_12825]
-
50 de ani, teme extrem de moderne (privind modalizarea, aspectualitatea, gradele de gramaticalizare). Importante sînt și descrierile construcțiilor analitice în utilizarea substantivului (folosirea prepozițiilor - dau la copii, ușa la casă -, dar și a articolului proclitic lui, devenit instrument analitic), observațiile asupra flexiunii numeralului, explicația unor modificări analogice în flexiunea verbală (ale formelor de imperativ de tip nu du, nu fă, ale formelor iotacizate, a participiului și a perfectului simplu ale verbului a face, care a înlocuit treptat fapt și feciu cu făcut
Despre schimbarea lingvistică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11500_a_12825]
-
modalizarea, aspectualitatea, gradele de gramaticalizare). Importante sînt și descrierile construcțiilor analitice în utilizarea substantivului (folosirea prepozițiilor - dau la copii, ușa la casă -, dar și a articolului proclitic lui, devenit instrument analitic), observațiile asupra flexiunii numeralului, explicația unor modificări analogice în flexiunea verbală (ale formelor de imperativ de tip nu du, nu fă, ale formelor iotacizate, a participiului și a perfectului simplu ale verbului a face, care a înlocuit treptat fapt și feciu cu făcut și făcui), multitudinea perifrazelor de viitor în
Despre schimbarea lingvistică by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11500_a_12825]
-
docte, de folosire a sa ca plural, dar se precizează și că uzul a impus considerarea ca singular colectiv. În engleză, singura dificultate este acordul în număr cu forma verbală predicativă. Marea problemă a adaptării împrumuturilor în română e însă flexiunea și articularea cu articolul hotărât postpus: mass-media nu poate primi - din lipsa unor paradigme morfologice - articolul hotărît care ar corespunde sensului gramatical cult: ,mass-media-le"?!, ,mass-media-lor"?!. Așadar, chiar dacă era considerată din punct de vedere etimologic un neutru plural, forma mass-media nu
Mass-media by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11520_a_12845]
-
este de altfel de a înmulți acest tip de construcții, care substituie mai greoaiele determinări prin numeral cardinal: mai telegrafic, etajul doi apare mai frecvent decît etajul al doilea. Uzul lingvistic se orientează în acest caz spre o simplificare a flexiunii și spre o regularizare a sistemului: se răspîndește forma unică, invariabilă după gen. Ar fi totuși o greșeală să credem că asemenea extinderi sînt automate și radicale: nimeni nu spune clasa doi în loc de clasa a doua. În cazul datei - ca
"Două Mai" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11542_a_12867]
-
engleză - intră în circuitul larg, în afara domeniului lor de specialitate. Fenomenul e foarte vizibil la unele verbe: chiar dacă sînt adesea mai greu de adaptat fonetic și ortografic, acestea se asimilează rapid din punct de vedere morfologic, urmînd tiparele obișnuite de flexiune și căpătînd astfel un aer destul de familiar pentru vorbitori. De multe ori, lărgirea de sens din româna familiară înseamnă și o apropiere de sensuri mai generale ale etimoanelor englezești; calea de preluare nu este însă cea clasică, ci aceea, mai
Verbe din jargonul informatic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11700_a_13025]
-
de popularizare pe teme filologice, Ordenes liv (Viața cuvintelor, 1901-1934), de scrierea unei gramatici spaniole, a uneia italiene și a unei fonetici franceze, n-a mai scris alte cărți legate de România, deși limba română e tratată în volumul său Flexiunea de gen în limbile romanice (1896). A scris însă articole despre literatura română, recuperând astfel surprinzătorul fapt de a nu-l fi pomenit deloc pe Eminescu în lungul său excurs despre literatură din Mozaicuri romanice. Cât despre Caragiale, nu pare
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
germanism militar, cu sensul "aruncător de mine" (din numele propriu Brandt). Oricum, noul brand tinde să fie asimilat pe același tipar, producînd un omonim (sau, cîtă vreme vocala sa e pronunțată în manieră anglo-americană, un omograf): apare articulat și supus flexiunii - "brandul este scurtătura către inima clientului" (mihaidragan.ro), "știința brandului " (brandacademy.ro), "valoarea brandului Petrom" (stefanliute.typepad.com), fiind folosit și la plural, cu și mai ales fără cratimă (de altfel, potrivit noilor recomandări din DOOM, nici nu ar trebui
"Branduiala" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10600_a_11925]