88 matches
-
am și citit un fragment ca să mă creadă, e un adevărat poem, mi-a spus el, cam asta aș vrea și eu, i-am răspuns, și Ioan Alexandru și Vasile Gorduz ar merita cîte un poem amplu și încăpător precum foșnirea mătăsoasă a mărilor de sare (citat din memorie), text pe care l-am terminat chiar astăzi, 26-08-2002, ora 16.30, și pe care i-l trimit la adresa de e-mail convenită, adică icioba@rsb.ro și îl semnez mai jos, cu
Sculptorul și Poetul by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14806_a_16131]
-
de-o furtună, și piereau în zare, Dinspre acăți, cum nici n-ai bănui! Un nor cuprins de patimi și pierzare, Vârtelniță-n văzduhuri peste vii, Suveici și brâgle, ițe și urzare, Din ce s-a tors, de cum se nevedi, Foșniri de ploi, roire de frunzare, Nălucă în umbriri și tremurare, Parcă de-a dreptul, parcă-ar ocoli, Nici n-au trecut și nici nu par a fi, Din amintiri, din visuri, din mirare, În pâlcuri, în ademeniri brumare Din ce în ce mai stinse
Poezii by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/6323_a_7648]
-
că îndoiala e o pasăre ce zboară atât de sus și nici că foile viței pot cădea la prima adiere a gerului. Mai rămâneau, desigur, resturile sățioase ale cinei și vinul ce udă paginile cărții cu lacrimi de sânge. Și foșnirea primăvăratică a duminicii. V. ( Coda ) Acum în Răsărit e o lună întunecată și în Vest stau să ațipească negustorii și bancherii. Mulțimea se oprește și se uită în oglindă ca și cum ar vrea să se recunoască pe sine și nu imaginea
SELVA OSCURA by Vasile Igna () [Corola-journal/Imaginative/7312_a_8637]
-
un mediu confuz din care “întunericul”, “umbra”, “pierzania” n-au dispărut. Orientarea dreptei conștiințe e anevoioasă: “pe-o creastă de nour întunecat/ în miezul pînditor al semnelor/ între bine și rău/ îngerul stă să strige// demoni pîrdalnici mă împresoară/ cu foșniri pieritoare// noaptea se îndesește/ în sinea sa fără capăt/ de nu i se mai vede văzduhului urma/ de nu mai știu pe unde ar fi să fie/ nourul și-ntunecimea// fruntea mi-e așternută în țărîna căințelor/ și-n pulberea
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
subjugat uitării floare de cenușă e arsura ce-mi rănește palma dreaptă Greier rănit prin frunzarul înserărilor târzii se-aud foindu-și îndelung însingurarea fiecărei nopți poartă stigmatul unui greiere rănit Ochiul uitării prin volbura nopții pe înclinarea frunzei pe foșnirea pierdută păsări letargice coboară orbește în arborele tăinuitor fiecare pasăre pe frunza sa se duce oul rămâne în ochiul uitării Diamant fără granițe de pe creasta bucegilor nostalgia se-așterne pe lumina ocultă a amintirii noaptea patimei vibrează neîncetat dincolo de adâncul
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/8930_a_10255]
-
în alveole de taină până ce demonul își leapădă fruntea în uitarea adâncă a norului rătăcitor Deasupra apei din măgura târzie năpădită de stele arzându-și ursita burată de lacrimi de-a lungul vremii fără capăt izvorăște un fluture magnetic de foșniri miresmate deasupra apei pești zburători cu solzi de cositor zboară văzduhul Stea fără sclipăt pășind pe lespezi prelungi de fum cristalizat își petrece umbra strigoiul fugit din șovăiala oarbă a labirintului uitat steaua în neguri pierdută zadarnic își mai caută
Poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/9395_a_10720]
-
taină purceși din semnele cerești? pe țărmul așteptării oamenii pescari pândesc năvodul nevăzut dăruitor îmbelșugat cu pești străluminați de duh Lacrima neplânsă prădați de umbră în gol se leagănă copacii pierduți în uitare rătăcită într'o aură tristă într'o foșnire pustie frunza nu mai dă zvon văzduhul veșted văduvit fără milă de adierile odinioarei când mor poeții pădurile pier fără urmă în lacrima neplânsă din volbura aducerii aminte Iuțeala și vuietul timpul curge aproape de nemișcare prin visele zăbavnice ale broaștelor
poezie by Alexandru LUNGU () [Corola-journal/Imaginative/14177_a_15502]
-
Și o pală de vânt mă-ndemna să mă duc undeva, pe-un pământ, pe gruieț, lângă nuc! Am ajuns prea târziu? Poate nici n-am ajuns? Dac-o fi să mai fiu? De mi-ar da un răspuns! O foșnire de gând întorcea tot ce nu-i, și-auzeam fluierând mierla, sus, oarecui! *** O zi după alta și nici o schimbare în tine, în semnul tău de-ntrebare. Te-nchipui ce nu ești, ascuns după mască, și nu vezi în juru-ți
Se-nchide cercul by Ion Horea () [Corola-journal/Imaginative/14165_a_15490]
-
paradoxurilor planetare”, dar în inconfundabilul său mod liric: Prin văi cu ierbi de brumă turma / Își paște tragic sieși urma. În fluier intră frigul, ura, / Pe unde a ieșit căldura.// și-n loc de funze, pe meleaguri, / Din cosmos curg foșniri de steaguri. // Visarea crește, cerul scade, / Pe mări deodată Newton cade. // Mistrețul roade doina veche, / Se trage crucea de ureche. // și-mi alipesc, uitând necazul, / De steaua cea de pradă-obrazul. («Paradoxuri planetare” VRF, 218). Grigore Vieru are divinul dar de
Simbolul mesianic al Mamei. In: Editura Destine Literare () [Corola-journal/Journalistic/82_a_239]
-
cînd l-am zărit pe potecă venind. O, nu era, cum poate ați crede, un leu izgonit de la circul de stat! Era un leu mîndru, născut în pădure, de vînturi bătut și de ploi sărutat. Trecea melancolic sub bolțile sumbre foșnirea prin frunze a pasului rar. în coamă purta întomnate amurguri și-n ochii lui verzi două săbii de jar. Pușca zăcea părăsită în iarbă, iar inima-n piept îmi bătea vehement. Cînd m-am trezit, de-acum leul trecuse și
Epistolă către Odobescu (VI) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7999_a_9324]
-
iar mișcările - ,,ușoare, ca acele ale zborului", ca nu cumva să tulbure întunericul care, odată trezit, ,,s-ar fi revărsat și ar fi acoperit soarele de pe cealaltă parte a pământului". De aceea, cei doi hotărăsc să își lepede cămășile pentru ca foșnirea lor să nu zgândărească noaptea și să o trezească din somn. Copiii dovedesc nu doar o voință de nezdruncinat (izbutind să-și învingă somnul și oboseala), ci și o ingeniozitate nemaipomenită, căci - în ciuda opreliștilor - ei își continuă netulburați urcușul ,,lunecos
Scrierile lui Ștefan Bănulescu, în câteva eșantioane by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6953_a_8278]
-
uitare de sine, sări. CAPITOLUL 12 Dormi cel mai bun somn din vara aceea, acolo-n mașină, cât ținu drumul și pe câmp, cât se ocupă doctorul de rănit. În somnul ei pătrunse o vagă zguduire ca un cutremur îndepărtat, foșnirea vântului, mângâietoarea voce a bărbatului pe umărul căruia adormise și care-i feri fața cu grijă să nu se trezească, dezlipindu-se și alunecând de lângă ea, și-abia când totul se isprăvi și trebuiră să urce rănitul pe bancheta din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
îngrămădit ciufulite, sub streșini troleibuzele, cu ușile deschise și amintiri pe scară, pleacă cu greu din stație scrâșnind albastru din cablurile electrice, ca din dinți nu te zăresc, nu te aud orașul e acoperit de fețe posace și asurzit de foșniri de haine primul semn bun este o pisică zglobie care seamănă cu un început la capătul bulevardului se poate ghici deja un parc de distracții cu lumini colorate învârtite, unde se vinde, la tarabe, vată de tine pe seară se
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
Într-o adevărată mumie (nu vă spun cât de tare mă lovise cu acest cuvânt!). Și, Doamne, nu-l crezusem niciodată atât de laș, de nepăsător pe bătrânul meu tată! Mama Începu să plângă Încet, un plâns voalat, ca o foșnire de sălcii scuturate de vânt (mă-ntrebam de unde mai avea lacrimi), dar nu-l mai impresionă Însă pe soțul ei, ca-n atâtea alte dăți... A plecat așa cum spusese, și nu s-a mai Întors la noi. A fost o
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ceasurile când lucra singur, vopsind la nesfârșit pereți albi și absurzi, deseori se cufunda În apele memoriei, redescoperindu-se alături de soție și copil În dulci amintiri, a căror muzică Îi umplea inima de o imensă fericire, care-l trimitea-n foșniri de lacrimi. La Început a crezut că nu va putea rezista muntelui de dor care se aduna În spatele său, dar a Înțeles mai apoi că timpul era și prietenul său, iar șansa pe care o avea trebuia consumată până la capăt
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de aerul Înmiresmat al serii, care-l domina. Zgomotul orașului nu se mai auzea deloc. Se transformase Într-un zumzet blând, care-l Împresura somnolent, ca o șoaptă prelungă. Plutea undeva Între reverie și somn, când simți dintr-o dată o foșnire caldă În preajmă și degete fierbinți mângâindu-i ochii. Inima Îi zvâcni cu putere și se zgudui de o trăire izvorâtă din adânc, care-i Înrâuri toată ființa, Învăluind-o cu un dulce semn de Întrebare: era ea? Marea lui
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
refugiat, În cele din urmă, la casa bătrânilor ei, Într-un sătuc de munte, departe de lume, trăind acolo izolat cantr-o mănăstire. De-atunci, m-am hotărât să dau crezare doar rațiunii și să ignor cu stoicism orice simțământ, orice foșnire de fustă, oricât de delicată ar fi fost ea. Iubirea - o iluzie deșartă (cum, de altfel, ne-au avertizat atâția oameni de geniu)! Mă consider o persoană cerebrală, o fire analitică, studioasă. M-am dedicat cărților și meseriei mele. Unicul
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și materie incinerată. Stau acolo de-o vreme și n-a avut măcar curajul să se uite la ele, nicidecum să le citească. Totuși, de atins le-a atins întruna, ba cu cotul în treacăt, ba le simțea în palmă foșnirea putredă și lipicioasă, ba adulmeca mirosul lor vetust de pergament și smirnă. Era ceva familiar în mirosul lor, ceva ce-i venea de foarte departe, din copilărie... Din patul străbunicului îi venea, din patul pătrățos, tras în mijlocul camerei, din el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
poate, în adînc. Răspunzîndu-i, în algebre complicate, altei, celebre, chemări: "Colo-n palate de mărgean/ Te-oi duce veacuri multe/ Și toată lumea-n ocean/ De tine o s-asculte." Aceeași idee e prelungită în Timbru: Ar trebui un cântec încăpător, precum/ Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare;/ Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare/ Din coasta bărbătească al Evei trunchiu de fum." Sugestia paradisului acvatic, spălând, lichid-muzical, păcate diafane, la urma urmei, e clară. O răzvrătire, alta decît frumoasele, niciodată gustate de
A doua șansă by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7095_a_8420]
-
infinitul misterului. Nedorindu-se un jurnal al accidentalului senzorial, al împotmolirii în materia absconsă a concretului, creația lui Miron Kiropol aspiră spre revelație. Odată cu învelișul cărnii e repudiată și suferința diferențierii sexuale, sub semnul androginului arhetipal: "Să nu aud nici foșnirea cărnii, / Nici carnea-n sine cînd dă aroma / Amestecată cu ploaia serii / În care trăiesc fantomaticele stări ale acestei lacrimi. / Pe acolo coboară cu piciorul ce tremură / Aceea altădată androgină universului și mie" (Să nu aud nici foșnirea cărnii...). Condiția
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
aud nici foșnirea cărnii, / Nici carnea-n sine cînd dă aroma / Amestecată cu ploaia serii / În care trăiesc fantomaticele stări ale acestei lacrimi. / Pe acolo coboară cu piciorul ce tremură / Aceea altădată androgină universului și mie" (Să nu aud nici foșnirea cărnii...). Condiția în care nădăjduiește a se recunoaște bardul, în dificultatea încercărilor inițiatice pe care le străbate, e cea angelică: "Ascultă Doamne, zi tristă ce port, / În carne e gi-sant, sufletul mort. / Spre neagra-mi viață de mă-ntorc, trecută
Un avatar romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7125_a_8450]
-
sau mirodenie, pentru mirosul ei împrăștiat la ore târzii. O corespondență, așadar, figură dragă modernismului, în care consistența unor petale catifelate, tonurile lor în degradé, aromele evocă, toate, mișcarea vesperală a unei mări misterioase și line. Chiar dacă mai frumos spus, „foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare", versul lui Barbu, nu întrece în concizie bogată în dedesubturi acest gust pentru ermetic al unui, mai degrabă, tradiționalist. Nocturnă este și mai complexă, ca orchestrație: „Mai știi în noapte plopul cu luna, galben cuib
Stele by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6435_a_7760]
-
-a rămas,/ Poate va fi și cineva s-asculte./ Eu nu-s decât scribul fără glas. Eu nu-s decât un martor care-aleargă/ Și zvârle-n calea roiului țărână/ Până la rât în adumbrirea largă/ A unui trunchi de salcie bătrână,/ Foșniri și zumzet crucea zilei leagă/ Sub coșnița ce-așteaptă într-o rână. [...] Eu nu-s decât drumețul, pentru-o oară/ Oprit să însemnez, să mai ascult/ Oculte voci cât nici nu pot să moară/ Și nici să-ntoarne stinsul lor tumult
Caligrafiile memoriei by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4605_a_5930]
-
treizeci după Cristos: Cimpoiul veșted luncii, sau fluierul în drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... n Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare n Și unda logodită sub cer, vor spune ? cum? Ar trebui un cântec încăpător, precum Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare Din coapsa bărbătească al Evei trunchi de fum. * Ei?... S-ar putea ca 1930, cu toate nenorocirile lui de după, și care ne făcură să vorbim iarăși peltic, să
"Na-vă Europa..." by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10700_a_12025]
-
nouă sute și treizeci după Cristos: Cimpoiul veșted luncii, sau fluierul în drum Durerea divizată o sună-ncet, mai tare... Dar piatra-n rugăciune, a humei despuiare Și unda logodită sub cer, vor spune ? cum? Ar trebui un cântec încăpător, precum Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare; Ori lauda grădinii de îngeri, când răsare Din coapsa bărbătească al Evei trunchi de fum. * Ei?... S-ar putea ca 1930, cu toate nenorocirile lui de după, și care ne făcură să vorbim iarăși peltic, să
"Na-vă Europa..." by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/10700_a_12025]