84 matches
-
subcelular/ cred în prețul ce trebuie plătit/ mă-nchin homeless-ului cu căști pe urechi/ sortând resturile dintr-o pungă albastră/ cred în excavatoarele-abandonate/ pe șantiere/ cred în schimbările la nivel subcelular/ în bătrânele pocăite în Lennon/ și-n iarba fojgăind peste tot” (p. 7). Poemul se intitulează Ieșirea din carapace. O formulă consacrată. (Prin urmare nu e nevoie să mergem cu interpretarea până-ntr-acolo încât să vorbim despre constanta pasiune a lui Manasia pentru amfibieni.) E ciudată, însă, insistența
Deducții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5130_a_6455]
-
că este romanul unui loc și al unui timp: o monografie epică a Constanței în vremea celui de-al doilea război mondial. Un spațiu plin de pitoresc unde mateloții suedezi se plimbă prin bazarul oriental, un areal pestriț în care fojgăiesc hoții, prietenii de pahar ajung mai devreme sau mai târziu să se omoare, iar prostituatele au relaxarea luminoasă a practicantelor unei meserii recunoscute de societate, pe deplin onorabile. La Constanța, bogatul stă la taclale cu săracul, icnetele hamalilor din port
Sfârșitul unei lumi by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10613_a_11938]
-
trezit în ziarele de-a doua zi după lansarea de la "Uniunea Scriitorilor" nici un fel de interes. Am fost, pentru o clipă, furios și iritat, însă mi-am revenit repede. Una din nenumăratele Rițe-veverițe-reporterițe de la un faimos canal de televiziune, ce fojgăiau prin preajma cupelor cu șampanie, a abordat-o cu senzual aplomb pe redactoarea volumului cu nemuritoarea întrebare: "V-aș ruga să-mi spuneți, autorii mai sunt în viață?" Plină de umor, aceasta a replicat: Sunt, domnișoară, sunt! Cum să nu fie
Rița-veverița reporterița by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16977_a_18302]
-
oricum încărcată. Adulterul se banalizează, în păienjenișul de amiciții și pasiuni ce nu pretind și nu servesc ideea de unicitate a opțiunii, ci doar un ritm convenabil, o dinamică erotică specifică în romanele lui Virgil Duda. În jurul administratorului de bloc fojgăie o faună de emigranți amărâți și prostituate cu tarif piperat; un proxenet violent care-și exploatează sclavele și un fost seminarist la Teologia iudaică trecut în extrema priapică; o patroană aprigă în public și timidă în particular; un cor de
Nu mai suntem tineri by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7888_a_9213]
-
linii", neliniști izvorîte din motivul lui ,Ubi sunt". Cuvintele pierite ,sus în azur, în tăcutul azur", iau cu ele o vîrstă biologică, dar și una poetică. Pînă la Cadavre în vid (1969), publică Echinoxul nebunilor și alte povestiri, o proză fojgăind de veșnicii arhonți, hierofanți și gnomi, mai mult sau mai puțin transfigurați. Există printre desenele lui Hyeronimus Bosch unele care ilustrează perfect aceste ,deliruri" sub control artistic. Omul - arbore în peisaj amintește de statuile - femei din Artiștii din insulă, cărora
Iunie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/11580_a_12905]
-
să circule printre noi, să ne atragă atenția că ne aflăm, totuși, într-o Românie europeană, că cealaltă Românie, care încă nu fusese urîțită de comunism așa arăta/ așa arată în incredibilele ilustrate pe care, arar, le mai răsfoim. Trotuarele fojgăie acum de exemplare imposibile, vara ieșite doar în izmene trei-sferturi și în maieu, iarna în „geci” ca de tablă. Deși nu ne cunoaștem, o să încep să-l salut cu respect pe omul-manechin. Coana Chirița, rotofeia încarnare a pendantismului snob. Numai
Rezervația pedanților by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Imaginative/13349_a_14674]
-
treabă. În care orașul, o știm bine, dă pe dinafară de daraveri, redevine aglomerat și mizer: „și trec cotiugare/ Cu saci de făină/ și plouă mai tare/ Pe crâșme murdare/ Pe-un târg sărăcit." (Proză). Prin el, în mantale subțirele, fojgăie funcționarii. Aducînd nestatornicie, dări, complicații. De care toată lumea se ferește, și nimeni nu scapă. Toamna lui Bacovia e consemnarea acestei fatalități. Și mai e ceva. Un mecanism de protecție, pe care modernismul dintîi l-a conceput, iar cel de-al
Obligații by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6877_a_8202]
-
nici apariția gândacilor de bucătărie în apartament, adică acele insecte scârboase care se strecoară pe întuneric, defilează prin farfurii, prin coșul cu pâine, pe untieră, prin chiuvetă, prin sertarul cu tacâmuri, și când aprinzi lumina fug speriate în toate părțile fojgăindu-și elitrele chitinoase ca niște scârboșenii de nesuportat. Aș fi vrut să ignor totul, dar gunoaiele se adunau în jurul meu, și eu pluteam pe o apă împuțită în care nu puteam să mă bălăcesc fără să mă cuprindă o mare
Destine în derivă by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8032_a_9357]
-
bune. Sînt doar idei aruncate, prinse într-o plasă nu foarte trainică de narațiune. Pur și simplu năzăriri, ca în Conflictul meu cu Portugalia. Potriviri aleatoare, peste care bate vînt de avangardă. O bortă, un adăpost din subpămîntă, prin care fojgăie viața, nebăgată în seamă. O viață pentru care nimeni nu depune mărturie. Solidaritatea de poet, trăgînd dîră în mizeria comună, se îndură, în rînduri frînte, de oamenii ei necopți, de poveștile ei amare.
Poezii, în fond by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7901_a_9226]
-
pare să modifice structura realității, însăși compoziția aerului pe care îl respirăm. Locurile și lucrurile familiare capătă o lucire stranie, gesturile cotidiene se înscriu într-o mecanică absurdă, în timp ce distanța socială se micșorează până la anulare. În filele lui Cristian Popescu fojgăie cerșetorii, mutilații, estropiații, surdomuții și nebunii cu acte, o umanitate bolnavă pe creștetul căreia scriitorul așează nimbul sfințeniei. Lumea jurnalului este în primul rând lumea lor, contemplată și asimilată de ,subiectul cunoscător", bun conductor de suferință - a lui și a
Școala de morți frumoase by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11583_a_12908]
-
Liderul PNL Crin Antonescu spune că liderii PNȚCD Victor Ciorbea și Aurelian Pavelescu "fojgăie la Cotroceni când li se ordonă" și crede că vizita acestora la Cotroceni este motivată de speranța că Traian Băsescu poate influența justiția în procesele interminabile dintre aripile din partid. Antonescu a fost întrebat într-o emisiune cum comentează afirmația
Antonescu: Ciorbea şi Pavelescu "fojgăie prin curtea Palatului Cotroceni când li se ordonă" () [Corola-journal/Journalistic/47074_a_48399]
-
e că e cu totul deplasat, inacceptabil și în perfectă încălcare a spiritului Constituției ca președintele țării românești să se preocupe de dinamica partidelor, a electoratului. N-am deloc convingerea că vreunul din domnii Ciorbea, Pavelescu, Miluț sau alții care fojgăie prin curtea Palatului Cotroceni atunci când li se ordonă ar reprezenta în vreun fel oamenii cu opțiuni monarhiste cu drept de vot din România, câți or fi ei. Cred că oricum acești oameni dincolo de această convingere pe care ei o au
Antonescu: Ciorbea şi Pavelescu "fojgăie prin curtea Palatului Cotroceni când li se ordonă" () [Corola-journal/Journalistic/47074_a_48399]
-
lumea artistică proprie, să intre complet în ea. Căutând dimineața faunului, adolescența, începuturile timide și ezitante dinaintea debutului, vom găsi tot bine cunoscuta după-amiază concupiscentă, maturitatea unei creații lirice care, practic, nu mai evoluează. Opera acestui poet, în care toate fojgăie și totul foșnește, este într-o anumită privință statică, imobilă, non-evolutivă. Cu alte cuvinte, Emil Brumaru, adolescentul autor al acestor versuri, era deja, în 1957-1958, Brumaru.
Dimineața unui faun by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8234_a_9559]
-
să se asocieze în mintea noastră cu vreo reprezentare cît de de cît la îndemînă, că electronul este una din puține particule care nu se pot dezintegra în alte particule, de parcă pînă atunci fusesem siguri că puzderia de particule care fojgăie la nivel subatomic se pot transforma unele în altele după cum vor ele, că fotonul are masă zero și sarcină electrică nulă, ca și cînd cineva poate pricepe intuitiv ce va să zică un corp fără masă, adică un corp care nu cîntărește
Tirania neutrinilor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8228_a_9553]
-
si nu să ne coborâm noi la jalnică ei realitate consumistă! Iată că prin autostradă maghiară (ajunsă vară această pană la Szeged) Europa se apropie de România. O ăntămpinăm așa cum știm noi, veșnic originali: cu vameși confundabili cu borfașii care fojgăie printre gunoaiele neadunate cu săptămânile, cu un ăntuneric de să-l tăi cu briceagul, cu o șosea care, vreo cincizeci de kilometri, pare să ducă spre Kabul, si nu spre Arad, podidita de noroaie din octombrie până-n aprilie, si cu
Societatea de consum... nervos by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17620_a_18945]
-
să te scutească de belele. Mi-e greu să cred că dacă astăzi l-aș recunoaște pe stradă pe vreunul dintre ei, nu i-aș răspunde la salut. Niciodată nu am făcut o legătură directă între activiștii de partid care fojgăiau în jurul meu și Ceaușescu. Ceea ce nu înseamnă că am avut vreo stimă pentru Ceaușescu. Nu mi-am pus niciodată problema căderii comunismului și, cu siguranță, nu aș fi avut curajul să particip la vreun eventual complot. M-am simțit însă
Totul despre Ceaușescu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/10037_a_11362]
-
foile de pergament gros și boțit care înfașă creierul. Se-afundă apoi în măduva complicată și analgică, tatonează circuite și structuri, favorizează emisii de neurotransmițători, stimulează nevro-glnle, trezește prințesele adormite în alcovuri de taină, proliferează căngile de crabi și sarcopți fojgăind prin pivnițe, face să vibreze globuri de cuarț din săli de caolin, mai vaste ca mintea. Violat, umilit, dar în același timp uns cu un mir straniu, creierul meu își desfăcea încetișor labiile întortocheate, irigate de vene, înflorea ca o
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Coboram și eu în peisajul carstic săpat de pârâul curentului violet. Exploram structuri tragice și mărețe, propulsate spre înălțime, palate abstrase arzând în soare ivindu-și vârfurile cu giruete dintr-o masă de neuroni, săli cadrilate, cu dale pe care fojgăiau animale transparente și umede, vârtejuri de informație colorată, gheme de șerpi împletindu-se pe mosoare de jad. Traversam mocirla axonilor cu nave ușoare de iridiu, retezam dendrite și tentacule cu macheta, înfruntam coșmaruri ca niște uragane năpraznice, îndrăzneam să privesc
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
dar care emanau o luminiscență verzuie. Albinosul, cu boaba lui zmeurie, acum moartă, plutind peste fața lui ca un minuscul satelit ce-și lasă umbra pe o planetă lăptoasă, era ultimul din grup. Pe capul și umerii lui crustaceii transparenți fojgăiau cu miile, înconjurîndu-l, ca pe un zeu speologic, cu milioanele de raze ale antenelor în continuă mișcare. Ochii lui, palizi ca de șarpe la lumină de zi, erau acum doar două ovale, ușor bombate, ochi de statuie, fără urmă de
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
printre mobilele scoase pe asfalt. De zidul blocului erau sprijinite mari geamuri împachetate-n carton gofrat și întărit cu șipci grosolane. Vreo două mașini, un Wartburg străvechi și o Skodiță galbenă, erau parcate sub umbra tăioasă a blocului. Pe balcoane fojgăiau oameni în ținută de casă, în maie-uri și capoate. Mircea îi știa pe cei de la etajele de jos, fiindcă țipau toată ziua la ei să nu mai facă gălăgie. Scara lor era Scara 4 și ajungeai la ea printr-
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Ieșiseră din Circ și înaintau pe alee, în lumina tulbure a stâlpilor de neon, căci peste oraș se lăsase noaptea. Rădaștele zbârnâiau peste tot, treceau deodată pe lângă urechile oamenilor, făcîndu-i să se ferească, îi loveau ca niște pietre în spate, fojgăiau pe copaci și în iarbă. Mircea prinsese una și o ținea de corpul tare ca de metal, privindu-i mișcarea dezordonată a picioarelor și mandibulele ca niște coarne de cerb. Vroia s-o ducă acasă și s-o pună mtr-un
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
în oală, tai legumele, spăl vasele, scot sânul și bolborosesc un cântec. Mă sufoc. În orașul ăsta n-o să ne descurcăm niciodată. Atacuri de panică imediat ce văd scaunele roșii din metrou. Distanțele. Fețele galbene, căzute. Privirile rele. Blocul ăsta care fojgăie de viață, viață tânără, viață bătrână, singurătate cu miros de om bătrân. Frustrarea mea de a nu produce destui bani, niciodată destui bani. Trag adânc în piept mirosul ei de pui de găină. Îi miros ceafa, miros de puf galben
Poveşti cu scriitoare şi copii by Domnica Drumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1770]
-
din rațiuni izvorîte dintr-o solidaritate spontană și din cel mai elementar bun-simț, și se roagă ca forțele revoluționare s-o scoată la capăt, chiar dacă situația este încă destul de confuză. Comunitatea Românească se adună la Biserică și la Ambasadă, Poștășelule, fojgăie un alt ziar Bătrînul, ăsta nici măcar nu e datat, zice, Janice Armstrong, nume de cosmonaut, se gîndește, și ăștia fac jocul cuiva, doar nu s-or fi strîns acolo din proprie inițiativă. Recunosc că m-am lăsat dus de nas
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
în jurul taliei și o ajută să întindă canapeaua-pat. Mai târziu, după miezul nopții, ea zăcea pe salteaua plină de rotițe și arcuri, pândind în întuneric orice mișcare. Totul era viu: aerul condiționat pornindu-se și oprindu-se brusc, ființe mărunte fojgăind pe pereți, crengi cu sânge cald bătând în fereastră, ceva ca un avion de recunoaștere de talie mică inspectând azaleele, insecte săpându-i în ureche, cu bătaia lor din aripi ca freza unui dentist apropiindu-se de timpanul ei. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
fac mic în spatele paravanului din dormitorul părinților. L-am zărit în curte pe Heshie, își smulgea disperat părul negru. Apoi apăru chelia unchiului Hymie, care își agita furios pumnul în aer - ziceai că-i Lenin! Și apoi, între cei doi fojgăia o liotă de mătuși și unchi și veri mai mari, încercând să-i țină la distanță, să nu se piseze unul pe celălalt până or ajunge două grămăjoare de colb evreiesc. Într-o sâmbătă, pe la începutul lunii mari, după un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]