84 matches
-
degenerative se produc în interiorul organismului, nevăzute și incontrolabile, până când, în cele din urmă, evoluția bolii devine ireversibilă și pacientul e condamnat. Dimineața mă trezește hărmălaia de sub fereastră. E abia ora șapte și, totuși, când mă uit afară, observ că plaja fojgăie deja de omenire. Priveliștea mi se pare uluitoare, ținând cont de ora atât de matinală, mai ales că e sâmbătă și mă așteptam ca orașul să fie cuprins de atmosfera evlavioasă și solemnă a Sabatului. Cu toate astea, mulțimea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
încă din aripi, se mai agățau cu cele șase piciorușe filiforme de pluta poroasă. Cu aceeași cruzime și plăcere te-aș țintui în paginile astea, Lulu, te-aș privi cum te scălâmbăi, cum îți dai ochii peste cap, cum îți fojgăi elitrele de abjecție și de paiete și de plastilină... Mă așez la mașina de scris, masa ta de tortură, dar și a mea, căci nu te pot chinui fără ca eu să mă chinuiesc, așa cum nu poți tăia cu bisturiul un
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
să pară cât mai rustică. Impresia aceasta era mărită de cănile de tablă și paharele de bere din care, așezați în jurul butoaielor, sorbeau privindu-mă și vorbind între ei vreo zece-cincisprezece inși foarte veseli, bine îmbrăcați. Pe podeaua de lut fojgăiau gândaci mari de bucătărie. Unii, striviți pe jumătate de vreo lovitură de călcâi, mai agitau câteva labe și-o antenă. M-am așezat la masa unde stătea și amicul meu roșcat. Pariurile deja se făcuseră, erau înscrise cu cretă pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
străzile ei mărginite de școli și ateliere, vibrează, îmi întind labele transparente prin cameră. Tremur de poftă, de așteptare. Pândesc la geam, apoi, cu agilitate, sar la ușă. Mă strecor printre cărți, lăsîndu-mi afară doar căngile de pe care picură veninul. Fojgăi prin baie și cotrobăiesc prin oalele din chicinetă. E vechea foame, vechea pândă, care nu se mai termină. Pe un fotoliu, la capătul dinspre ușă al patului, un dosar legat cu șiret. Alături, un minitelevizor, cu ecranul cât o carte
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
degete dinspre el și începu să le ciopârțească furios. Sânge și bucăți de degete se prelingeau pe corpul devenit unsuros al lui Emil Popescu, dar el părea să nu reacționeze în nici un fel. Degetele rămase din mănunchi continuau imperturbabil să fojgăie pe clape. Un miros greu, ca de odaie în care naște o femeie, se răspândi pe sub cetină. Când și ultimul deget căzu zvâcnind pe cauciucul striat de la picioarele arhitectului, saxofonistul, sclipindu-și barda sub stelele mici, făinoase, ocoli prin față
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
artă ne explică simbolul monumentului, și momentul este precedat de fuga feciorului șturlubatic care, dintr-o Dacie papuc, apucă un steag mare, din acela cu gaură, și se așează de-a dreapta statuii în toată vremea cât ține expozeul. Printre participanți fojgăie un tataie cu pieptul plin de decorații; organizatorii îl dau rușinați deoparte, el se supune blând-ascultător și revine pe neașteptate printre domnii și domnițele din Apus, de fiecare dată când aceștia se nemuresc fotografic, și strică totul cu ale sale
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
Caius Dobrescu la Traian Ștef sau Cistelecan Alexandru) s-au și înțeles în secret cu Molnár Gusztáv, și cu alții asemenea de etnie ungurească, pentru ruperea Ardealului. Managementul trădării a fost acum intermediat nu de Sanctitatea Sa, ci de prelații care fojgăie, cu aceleași rosturi, în preajma cardinalului Todea, adică ai bisericii unite care și ea, în secret... vai, vai, dar câte nu s-au spus de la revoluție încoace? Ultima zicere vine de pe malul Someșului și aparține, nici mai mult nici mai puțin
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
păliți de o duhoare Îngrozitoare, ca de iad. Curînd aveau să zărească În țărîna zgrunțuroasă scîndurile muruite. Groparii smulseră cuiele și apoi ridicară capacul. Chipul lui Simon se ivi ca un boț de carne mîncat de lepră, În găvanele ochilor fojgăiau viermii. Doar dinții gălbejiți se arătau Într-un rînjet spasmodic. Sofia Își acoperi fața cu mîinile și scoase un țipăt. Apoi, Întorcîndu-se brusc către Petru, Îi spuse cu o voce care Îl Înfioră: „Asta este mărturia adevăratei lui credințe. Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
membrele Îi mai trădau uneori, ce-i drept, tresăltînd pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stîncii o bătucise de atîta somn Împovărător, de atîta Încremeneală a trupurilor, ori cînd mai palpitase lutul trupului, cînd mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mîncase de la duritatea diamantină a stîncii grotei. Zăceau cu fața-n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvîcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcînd urzeala părului de cămilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
purtătorilor săi că stînca grotei fusese netezită, caninii fățuiți la vîrfuri, lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mîinile, Înainte să apuce vînjoșii lor purtători să-i scoată din peșteră. Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atît de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cînta psalmi și șoptea rugăciuni. Orbii și ologii, fojgăind precum viermii, mișunau printre picioarele lor, le sărutau trupurile și Îi implorau cu vorbe tînguitoare și jalnice, Îi implorau cu dragoste și credință, cu soarele și luna, cu iadul și raiul, Îi rugau și Îi blestemau să li se redea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Însă de ales. S-a urcat pe ponton, Întrebându-se dacă nu avea să se prăbușească odată cu el, și s-a așezat cu fața la apă. Insulițe de spumă pluteau În jur purtând petice de scursuri cafenii. Dedesubt, niște gângănii urcau și fojgăiau pe malul noroios ori Își muiau piciorușele În apă. În despărțitura de lângă el fuma cineva, prin găurile scândurii a văzut un bărbat așezat pe vine. Mirosul dulceag de cuișoare al țigării Kretek acoperea oarecum putoarea canalului, iar Adam s-a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
Dali. O parte din salonul În care se afla Oliver se muta pe Karl Marx. Olivia prindea rădăcini pe stradă, iar lîngă ea răsăreau, ca din pământ, alte Olivii, mai mari și mai micuțe, toate Îmbrăcate În rochii de seară, fojgăind de melci. Viziunile din capul lui Oliver se mutau Încetul cu Încetul În capul năcălit de băutură al lui Noimann. Și, În sfârșit, cum făcea colțul pe Rosetti, În fața Casei Topârceanu, Îmbrăcat pe jumătate În frunze, pe jumătate-n pene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
păliți de o duhoare Îngrozitoare, ca de iad. Curând aveau să zărească În țărâna zgrunțuroasă scândurile muruite. Groparii smulseră cuiele și apoi ridicară capacul. Chipul lui Simon se ivi ca un boț de carne mâncat de lepră, În găvanele ochilor fojgăiau viermii. Doar dinții gălbejiți se arătau Într‑un rânjet spasmodic. Sofia Își acoperi fața cu mâinile și scoase un țipăt. Apoi, Întorcându‑se brusc către Petru, Îi spuse cu o voce care Îl Înfioră: „Asta este mărturia adevăratei lui credințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
membrele Îi mai trădau uneori, ce‑i drept, tresăltând pe ascuns, iar pe alocuri velința se subțiase, acolo unde piatra stâncii o bătucise de atâta somn Împovărător, de atâta Încremeneală a trupurilor, ori când mai palpitase lutul trupului, când mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mâncase de la duritatea diamantină a stâncii grotei. Zăceau cu fața‑n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvâcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcând urzeala părului de cămilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
purtătorilor săi că stânca grotei fusese netezită, caninii fățuiți la vârfuri, lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mâinile, Înainte să apuce vânjoșii lor purtători să‑i scoată din peșteră. Poate și ăsta era tot vis, intrarea În peșteră, de care Își amintea atât de bine după bolta Întinată cu desene scrijelite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
era Încărcată cu flori și cununi de laur, cu icoane Înrămate În aur, iar pe jos era Întins un covor de flori pe care călcau tălpile goale ale purtătorilor săi, iar mulțimea cânta psalmi și șoptea rugăciuni. Orbii și ologii, fojgăind precum viermii, mișunau printre picioarele lor, le sărutau trupurile și Îi implorau cu vorbe tânguitoare și jalnice, Îi implorau cu dragoste și credință, cu soarele și luna, cu iadul și raiul, Îi rugau și Îi blestemau să li se redea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
în apa oceanului, în stâncile de pe maluri, aș vrea să mă scufund în pădurile de corali, voi dormi, voi dormi, simt cum sufletul mi se scurge din trup ca un vin vechi, aproape leșinată mă târăsc pe pajiște, în jurul meu fojgăiesc siluete vagi, mi-e somn, sunt singură la capătul lumii... Mă voi întoarce la Circular Quay, de acolo voi merge pe Pitt Street, până la Queen Victoria Building, de unde voi lua un autobuz care mă va duce spre casă, voi merge
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
cu mine rămaserăm singuri. Nici nu v-aș putea descrie tăcerea intensă a nopții. În insula mea din arhipelagul Paumotu niciodată nu e liniște deplină cum era aici. Se aud veșnic milioane de animale pe plajă, toți crustaceii ăia care fojgăie de colo până colo și mersul grăbit și zgomotos al crabilor de uscat. Din când în când, pe lagună mai auzeai și câte un pește țâșnind din apă, iar câteodată și vreun plescăit înspăimântător când un rechin întunecat pune toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
perfect. Deci ai putea să-mi spui? De ce o femeie de vârsta ei se dezbracă și vrea să facă sex tot timpul? Am rămas cu ceașca de cafea în poală, pe jumătate asfixiat de ce putea să însemne patosul napolitan. Locul fojgăia de copii - bebeluși și țângăi, sugari, tineri șleampeți. Mai erau cel puțin trei tipi cu figură de tată în bucătăria de alături, îmbrăcați în maieuri sau halate, aplecați peste sticlele de vin fără etichetă și pastele aburinde din sosul sângeriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Trebuie să prinzi ceva din șiretenia junglei. Acum mă îndreptam, în cușca mea fierbinte, spre țara pieței de carne de pe maidanul din West Village. Aici magaziile din cărămidă roșie adăpostesc carcasele animalelor tranșate și roiurile de șobolani, fauna din Manhattan fojgăind printre cei vii și cei morți. Aici găsești adevăratele vizuini ale curiștilor, la Spike, la Water Closet, la Mother Load. Nimeni nu știe ce se întâmplă în locurile astea. Numai adevărații poponari știu. Până și Fielding pare depășit de problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
marea de sticlă sărată s-au ivit bacterii și viermi și bureți și trilobiți și nautili și celacanți. Iar când mările s-au retras, pe plajele lor ude au rămas amfibieni și reptile. Și în pădurile negre au prins a fojgăi păsări și mamifere. Și uma noizi stângaci au pășit în savană. Specii și rase au exterminat specii și rase, popoare au distrus po poare, civilizații s-au ridicat și s-au năruit („unde e Xerxes? unde Artaxerxes?“), apocalipse-au venit
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
renașterea celor morți în accidente rutiere, morțile și rănile celor pe care-i văzuserăm murind pe marginea drumului, rănile și pozițiile imaginare ale milioanelor care mai trebuiau încă să moară. Capitolul 22 Peste parbrizul mânjit de ulei, trepidând pe sticlă, fojgăiau muște. Lanțul corpurilor lor forma un văl albastru între mine și traficul ce se mișca de-a lungul autostrăzii. Am pornit ștergătoarele, însă lamele trecură printre muște fără să le deranjeze. Vaughan stătea pe spate în scaunul de lângă mine, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
din rațiuni izvorîte dintr-o solidaritate spontană și din cel mai elementar bun-simț, și se roagă ca forțele revoluționare s-o scoată la capăt, chiar dacă situația este încă destul de confuză. Comunitatea Românească se adună la Biserică și la Ambasadă, Poștășelule, fojgăie un alt ziar Bătrînul, ăsta nici măcar nu e datat, zice, Janice Armstrong, nume de cosmonaut, se gîndește, și ăștia fac jocul cuiva, doar nu s-or fi strîns acolo din proprie inițiativă. Recunosc că m-am lăsat dus de nas
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
în casa prietenului meu, când nici nu mai știam că a existat cândva, mă pierdusem iarăși în plutirea mea pe vălătuci de neguri, printre săgețile unui Soare care încerca să lumineze în mine cotloane sufletești demult închise. Mâlite demult, dar fojgăind încă în ele vechi gânduri, imagini ciobite, amestec vâscos de năluci și așchii de dorințe, cotloane alandala pitite, așa cum peretele lutos, înalt al unui râu este străpuns câteodată, în adânc, de raci, spre a-și ascunde chiliile pândei lor. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]