400 matches
-
și operei literare a lui Liviu Rebreanu, B.P. Hasdeu și I.L. Caragiale, aducând puncte de vedere noi și constituind materiale documentare de importanță fundamentală în analiza creației literare a autorilor sus-menționați, deoarece apelează pentru elucidarea unor aspecte la științe înrudite: folcloristica, filologia, istoria, istoria artelor. Studiile sale au contribuit, de asemenea, la îmbogățirea literaturii române cu identificări ale unor noi opere, articole, reviste și alte colaborări literare. Stancu Ilin a publicat două cărți despre viața și opera lui Liviu Rebreanu: "Liviu
Stancu Ilin () [Corola-website/Science/337130_a_338459]
-
curat și divers. Balada sau cântecul bătrânesc, cum este numită adesea în mediul rural din Muntenia și Moldova, este genul cel mai spectaculos și mai deosebit din zona Vlașca-Teleorman, căruia i s-a acordat și cea mai mare atenție în folcloristică românească. Baladele culese și înregistrate în această zonă de-a lungul timpului nu se deosebesc ca tematică și subiecte de cele cunoscute din publicații. Ele pot fi împărțite și grupate astfel: Este greu de determinat vechimea baladelor, cu excepția celor păstorești
Folclorul muzical din Vlașca-Teleorman () [Corola-website/Science/335373_a_336702]
-
etnoculturale transfrontaliere, România-Serbia - "Album didactic (în colaborare cu colectivul Muzeului „Porțile de Fier”), Drobeta Turnu Severin, 2008; -"Coridorul verde al Dunării" - (în colaborare cu colectivul Muzeului „Porțile de Fier”), Drobeta Turnu Severin, 2008, -"I.C.Chițimia-Studii și articole de folclor și folcloristică", Centrul Cultural „Nichita Stănescu”, Drobeta Turnu Severin, 2010 (ediție alcătuită în colaborare cu Iordan Datcu). -"Premiul Uniunii Scriitorilor - Filiala Craiova", în 9 septembrie 2000, pentru piesa de teatru „Cetatea interzisă” ediție bilingvă română-franceză, Inspectoratul pentru Cultură Mehedinți, 1999; -"Premiul „Eminescu
Isidor Chicet () [Corola-website/Science/333238_a_334567]
-
Etniile creatoare de folclor studiate în articol sunt, în cea mai mare parte, vorbitorii de dialecte românești (nord-dunărean, dar și - în limita cercetărilor efectuate - aromân și meglenoromân). Folclorul muzical din România poate fi tratat din perspectiva a două științe apropiate: folcloristica și etnomuzicologia. În zilele noastre, folcloristica numără doar câteva școli naționale; între ele, o poziție semnificativă e ocupată de cea românească. Multe alte școli au adoptat în loc etnomuzicologia, disciplină care s-a extins spectaculos în lumea occidentală a celei de-
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
articol sunt, în cea mai mare parte, vorbitorii de dialecte românești (nord-dunărean, dar și - în limita cercetărilor efectuate - aromân și meglenoromân). Folclorul muzical din România poate fi tratat din perspectiva a două științe apropiate: folcloristica și etnomuzicologia. În zilele noastre, folcloristica numără doar câteva școli naționale; între ele, o poziție semnificativă e ocupată de cea românească. Multe alte școli au adoptat în loc etnomuzicologia, disciplină care s-a extins spectaculos în lumea occidentală a celei de-a doua jumătăți a secolului XX
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
doar câteva școli naționale; între ele, o poziție semnificativă e ocupată de cea românească. Multe alte școli au adoptat în loc etnomuzicologia, disciplină care s-a extins spectaculos în lumea occidentală a celei de-a doua jumătăți a secolului XX. În vreme ce folcloristica se concentrează pe studii monografice făcute în interiorul unei etnii, etnomuzicologia se preocupă de studiul comparat între națiuni. Astfel, în funcție de perspectiva cuvenită, folclorul muzical din România se va încadra fie între muzicile „folclorice” ale altor naționalități, fie între celelalte ramuri de
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
se va încadra fie între muzicile „folclorice” ale altor naționalități, fie între celelalte ramuri de folclor românesc. Indiferent care dintre cele două căi este urmată mai întâi, categoriile obținute sunt înglobate în folclorul universal. Dacă etnomuzicologia este apanajul secolului XX, folcloristica nu are decât 50 de ani în plus de vechime; în perioada fondării disciplinei, cercetătorii s-au raportat mai întâi la literatura și muzica tradițională. Pentru acest motiv, nu putem vorbi de o dată diferită la care s-ar fi născut
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
nu are decât 50 de ani în plus de vechime; în perioada fondării disciplinei, cercetătorii s-au raportat mai întâi la literatura și muzica tradițională. Pentru acest motiv, nu putem vorbi de o dată diferită la care s-ar fi născut folcloristica muzicii. Putem numi, însă, folcloristica modernă (deci, valabilă astăzi în întregime, fără rețineri pricinuite de instabilitatea materialelor culese și a concluziilor obținute) doar în momentul în care s-a cristalizat o metodologie obiectivă, capabilă să opereze cu mari conținuturi de
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
ani în plus de vechime; în perioada fondării disciplinei, cercetătorii s-au raportat mai întâi la literatura și muzica tradițională. Pentru acest motiv, nu putem vorbi de o dată diferită la care s-ar fi născut folcloristica muzicii. Putem numi, însă, folcloristica modernă (deci, valabilă astăzi în întregime, fără rețineri pricinuite de instabilitatea materialelor culese și a concluziilor obținute) doar în momentul în care s-a cristalizat o metodologie obiectivă, capabilă să opereze cu mari conținuturi de informații. Acea metodologie cuprinde principii
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
s-a cristalizat o metodologie obiectivă, capabilă să opereze cu mari conținuturi de informații. Acea metodologie cuprinde principii, metode și o tipizare a studiilor folclorice. Anume, există trei tipuri (sau etape): culegerea de materiale, clasificarea și interpretarea lor. Sub delimitarea folcloristicii, folclorul muzical constituie o ramură a creației tradiționale românești, alături de: folclorul literar, dans și teatrul popular. Pentru a cataloga componentele folclorului, în studiile de specialitate se recurge adeseori la termeni precum „gen” și „specie”. Cum nu s-a putut stabili
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
gen” și „specie”. Cum nu s-a putut stabili exact „întinderea” fiecăruia și ambiguități continuă să existe, vom aplica recomandarea folcloristului Gheorghe Oprea, de a numi toate aceste componente sub denumirea unică de „categorii”, fără a lăsa loc vreunei ierarhii. Folcloristica este o știință tânără; însuși termenul din care provine s-a stabilit în a doua jumătate a secolului XIX (după ce a fost propus pentru prima oară de arheologul englez William Thoms în 1846). Venind spre zilele noastre, noțiunea de folclor
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
Venind spre zilele noastre, noțiunea de folclor a avut deschideri variabile, determinate de teoriile și influențele politice ale vremii; abia în ultimele decenii, folclorului i-au fost atribuite teritorii mai bine delimitate. Stabilirea unor granițe pentru obiectul de studiu al folcloristicii a fost îngreunată de intersectarea cu alte discipline apropiate (de exemplu, etnologia). În vreme ce din Antichitate a existat interesul pentru aspecte ale culturii muzicale „orale” în spațiul geografic al românilor de astăzi, stabilirea unor criterii de studiu științifice desemnează un proces
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
Muzica Evului mediu în spațiul românesc este consemnată în surse variate. O mențiune semnificativă trebuie făcută în această privință: dat fiind că informațiile pe care le avem despre locuitorii din primele secole (mai devreme de anul 1000) sunt incerte, preocuparea folcloristicii se va rezuma doar la semnalarea unor ritualuri ale popoarelor indigene, oricare vor fi fost acelea. (Vezi și Statele medievale românești) Așadar, s-a atestat practicarea unor ritualuri folclorice (din rândul cărora amintim jocurile cu măști, baladele, colindele, folclorul copiilor
Folclorul muzical românesc () [Corola-website/Science/309111_a_310440]
-
ul desemnează totalitatea creațiilor artistice ale unei culturi spirituale populare, asociate unei etnii sau unui grup de etnii. Studiul folclorului intră în sfera mai multor discipline tinere, între care prima apărută a fost folcloristica. Deși interesul pentru cultura poporului există dintotdeauna, orânduirea informațiilor într-un sistem de convenții, clasificarea lor și studierea în mod științific nu s-au produs mai devreme de a doua jumătate a secolului XIX. Cuvântul folclor provine din , fiind compus
Folclor () [Corola-website/Science/299737_a_301066]
-
unde dansului îi este suficientă muzica fără text (instrumentală), iar în lume există culturi unde dansul este acompaniat doar de scandări sau recitări rituale. Cu toate că asemenea cazuri există și în folclorul românesc, generalitatea corespunde relației complete (text-muzică-dans). Școala românească de folcloristică a debutat în secolul XIX și a studiat mai întâi, înainte de impunerea unei metodologii științifice (începutul secolului XX), folclorul literar și muzical. Folclorul coregrafic a căpătat interesul cercetătorilor abia după formarea unei școli de dans românești și corelarea ei cu
Folclorul coregrafic românesc () [Corola-website/Science/310009_a_311338]
-
În timpul studenției a fost remarcată de etnomuzicologul Constantin Brăiloiu și a fost invitată să lucreze alături de acesta ca cercetător științific. În anii 1940 a fost profesoară de liceu la Ploiești, iar din 1949 până în 1976 a predat la catedra de folcloristică a Conservatorului bucureștean. A fost cercetătoare la Institutul de Folclor din București și la Institutul de Studii Sud Est Europene din același oraș. De-a lungul carierei a cules peste nouă mii de cântece folclorice și a publicat articole și
Emilia Comișel () [Corola-website/Science/319131_a_320460]
-
în opt volume, dintre care primele șase apărute în intervalul 1967-1998, iar ultimele două, în anii 2008 și 2010. A fost membră a Societății Internaționale de Folclor. În perioada 1942-1949, a predat la Liceul Pedagogic din Ploiești. Susține cursuri de folcloristică la Conservatorul bucureștean din 1949 până în 1976, anul pensionării. Din 1992, timp de doi ani, predă la Universitatea din Timișoara. A participat ca profesor în cadrul Universității Populare „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Pentru activitatea sa, Emilia Comișel a fost
Emilia Comișel () [Corola-website/Science/319131_a_320460]
-
elaborată sub îndrumarea lui Ovid Densusianu. Urmează apoi studii de specializare în slavistică (1929-1934) la Praga, Cracovia, Bonn și Varșovia, unde îi are ca profesori pe M. Murko, P. Bogatyrev, I. Horak, M. Tille, R. Jakobson, nume de rezonanță în folcloristica, etnografia, lingvistica și teoria literară universală. Între 1928-1929 funcționează ca profesor suplinitor la Liceul Spiru Haret din București. Între 1929-1936 face parte din echipele de cercetare ale școlii sociologice în cadrul Institutului Social Român, condus de Dimitrie Gusti. Participă la anchetele
Mihai Pop () [Corola-website/Science/302912_a_304241]
-
manieră staccato. Guță se declară compozitorul tuturor pieselor apărute în această perioadă. Încadrarea stilistică a muzicii din această etapă reunește mai multe rezultate, aparent contradictorii, care în fapt subliniază legătura dintre jazz și muzica populară. Astfel, după modelele aplicate de folcloristica românească, muzica aparține genului lăutăresc (în fapt, muzică populară a romilor din România). Însă puternica asemănare ritmică dintre unele dansuri românești rapide și swing jazz a permis o paralelă cu subgenul jazz țigănesc, venită din partea criticilor occidentali. În plus, acompaniamentul
Nicolae Guță () [Corola-website/Science/308540_a_309869]
-
și muzică cultă laică). Folclorul muzical românesc cuprinde toate creațiile culturii spirituale populare românești din domeniul artei sunetelor. Se face referire la moștenirea muzicală a românilor de la sat dintotdeauna și a popoarelor din care ei au luat naștere. Sub delimitarea folcloristicii, folclorul muzical constituie o ramură a creației tradiționale românești, alături de: folclorul literar, dans și teatrul popular. La începutul secolului XX se remarcă compozitorul George Enescu, primul creator român ce realizează o sinteză organică, profundă între muzica folclorică românească și tendințele
România () [Corola-website/Science/296520_a_297849]
-
Paloții locuiesc într-o regiune relativ mare, în nordul Ungariei și în sudul Slovaciei, mai ales în Munții Bükk, în Depresiunea Nógrád, în văile și micile depresiuni ai Munții Mátra și în valea râului Ipoly. Această regiune este amintită în folcloristică și sub denumirea de ”Ținutul Paloților”, o denumire strict etnografică, regiunea nefiind un ținut istoric sine-stătător. Spre deosebire de secuii, iașii, cumanii sau sașii colonizați în regatul ungar, paloții nu aveau niciodată drepturi sau privilegii colective și nici sistem administrativ propriu, deci
Paloți () [Corola-website/Science/327333_a_328662]
-
comparată ale Facultății de Litere a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, unde a predat disciplinele Folclor, Estetică, Etnologie, Mitologie și religie. A obținut în 1971 titlul de doctor în filologie al Universității din București cu teza "„Șezătoarea” în contextul folcloristicii" (elaborată sub îndrumarea prof. Mihai Pop), despre revista "Șezătoarea", prima revistă românească de folclor, publicată de Arthur Gorovei în anul 1892, la Fălticeni. A fost conducător de doctorate în etnologie. A mai predat în perioada 1992-2002 cursul de Estetică teologică
Petru Ursache () [Corola-website/Science/337138_a_338467]
-
Teologie Ortodoxă din Iași. a debutat în revista "Scrisul bănățean" (1958), colaborând în cursul îndelungatei sale cariere cu articole, studii și eseuri la revistele "Cronica", "Convorbiri literare", "Dacia literară", "Ateneu", "Bucovina literară", "Saeculum" etc. A publicat mai multe volume de folcloristică, estetică și etnologie, a colaborat la "Tratatul de dialectologie" (1984), a îngrijit peste douăzeci de antologii și ediții critice ale operelor lui Al. Vasiliu, M. Eliade, M. Sadoveanu, N. Crainic, Al. Dima și M. Eminescu și a publicat, în colab
Petru Ursache () [Corola-website/Science/337138_a_338467]
-
a Universității de Stat din Chișinău. Din 1971 e aspirant la Institutul de Literatură Universală „Maxim Gorki" din Moscova, și în 1974 își susține teza de doctor în filologie “Poetica doinelor populare moldovenești”. A fost colaborator științific la secția de folcloristică a Institutului de Limbă și Literatură al Academiei de Științe a Republicii Moldova. În calitate de culegător, cercetător și editor al tezaurului etnofolcloric românesc, dânsul a efectuat îndelungate cercetări de teren în Moldova, Transilvania, Bucovina, Maramureșul de Nord, în localitățile românești de la est
Sergiu Moraru () [Corola-website/Science/335810_a_337139]
-
(n. 31 decembrie 1858, Roșia Montană - d. 25 iulie 1945, Sibiu) a fost un folclorist român, membru corespondent al Academiei Române din 1904. Prin activitatea sa de cercetător și culegător al creațiilor populare, a adus o însemnată contribuție la dezvoltarea folcloristicii române, urmând cultul înaintașilor pentru literatura populară. A fost interesat cu precădere de creațiile populare din Banat, deși în unele povești se întrevăd ocupațiile locuitorilor din localitatea sa de baștină. Enea Hodoș a făcut parte dintr-o familie de intelectuali
Enea Hodoș () [Corola-website/Science/322322_a_323651]