2,594 matches
-
carte despre Revoluție. Albumul cuprinde între copertele sale o mărturie care este cu atât mai grăitoare, cu cat sursele ei stau sub specia efemerului: autorii au copiat sloganurile vopsite sau sprayate pe zidurile, vitrinele și gardurile din București, au transcris fonetic strigătele coloanelor de revoluționari, au mers la cimitir și au înregistrat bocete, au adunat, pe scurt, tot ceea ce ținea de vocea brută și neșlefuita a străzii. I-a interesat mai puțin cine a furat Revoluția și au salvat clipă. Albumul
Ciorapel by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/83014_a_84339]
-
pentru că e în altă poziție)... A scrie un sunet într-un fel dacă e-n corpul cuvîntului și-n alt fel dacă e la unul din capete e o procedură care sfidează claritatea latină a limbii române și principiul dominant fonetic al ortografiei românești, conform căruia un sunet sau un grup de sunete se transcrie (aproape) întotdeauna cu aceeași literă, respectiv cu același grup de litere. Au spus-o mari cărturari, atît români (Rădulescu-Motru, A. Scriban, Philippide, Densusianu, G. Ivănescu, G.
De ce scriu cu î din i by George Pruteanu () [Corola-journal/Journalistic/14685_a_16010]
-
de care, oricum, în anul, 2002 nu cred că mai e nevoie decît pentru inamicii oligofreni. ... Pentru că o altă dovadă strălucitoare a legăturii intrinsece, a "înrudirii" interne dintre i și î (și nicicum între a și î) o constituie alternanțele fonetice: în pronunție dialectală (ardelenească, moldovenească), foarte adesea sunetul i se transformă în î, niciodată însă sunetul a: țigan țîgan, sifon sîfon, silă sîlă, stingă stîngă (la Eminescu rimează cu "plîngă"), stins stîns, și șî, șină șînă, ține țîne, țiui țîui
De ce scriu cu î din i by George Pruteanu () [Corola-journal/Journalistic/14685_a_16010]
-
mamaie, tataie), sintagme tipice (papa bun, face nani, are buba), eufemisme pentru organele sexuale și pentru anumite procese fiziologice. Unele cuvinte par să aibă origine onomatopeică; chiar cele care sînt împrumuturi - ca buba (ucrainean), gigea (turcesc) - au adesea un aspect fonetic asemănător onomatopeelor. în genere, cuvintele din zona recunoscută social (excluzînd deci infinitele inovații individuale), sînt cuprinse și explicate în DEX, deși dicționarul nu actualizează totdeauna uzul lor și nu înregistrează toate combinațiile relativ fixe. Situațiile de cod popular și familiar
"Ata ete" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14723_a_16048]
-
Ceea ce face intolerabilă grafia comfort e suspiciunea de ignoranță a normei grafice românești. Pentru că problema pronunției nu se pune: diferența dintre confort și comfort apare în mod normal doar în scris (și în pronunțări intenționat marcate): în mod normal, contexul fonetic este unul de neutralizare a diferenței între n și m: înainte de f se pronunță pur și simplu o nazală. în contexte de neutralizare (descrise cu precizie, cu decenii în urmă, de Andrei Avram), erorile de grafie sînt foarte dese (obțiune
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
o nazală. în contexte de neutralizare (descrise cu precizie, cu decenii în urmă, de Andrei Avram), erorile de grafie sînt foarte dese (obțiune/opțiune, apsent/absent) și norma însăși oscilează în timp (smeu/zmeu, sburător / zburător). în unele limbi, evoluții fonetice vechi au fost acceptate de normele limbii culte (engl. comfort); în limbi diferite se pot manifesta opțiuni diverse în respectarea tendințelor pronunției sau ale etimologiei: cuvîntului italienesc enfasi îi corespund în franceză emphase, în română emfază (aceeași diferență o prezintă
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
crea dificultăți și cu alte sunete care au dat în română i (să scriem fôntina?). Dacă, așa cum dl Simion o spune, si e corect, ortografia este o convenție, cel mai înțelept este să profităm de simplitatea relativă a unei ortografii fonetice. Iar dacă dorim cu tot dinadinsul să facem convenția cît mai firesc-utila, atunci, date fiind de schimbările produse în scriere de calculatoarele moderne, ar fi poate necesar să abandonam sedilele de la ț și s și să scriem tz și sh
Cum scriem by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14761_a_16086]
-
opresc asupra unuia dintre aspectele pentru a caror descriere comparația între mai multe limbi mi se pare utilă: integrarea morfologica manifestată prin atribuirea altor desinențe de plural decît cele engleze. Fenomenul e foarte evident în română, mai ales datorită alternantelor fonetice produse inevitabil de desinența -i: bos / boși, steward / stewarzi, racket / rackeți. Se produc astfel forme hibride, în care tendința de a păstra scrierea și pronunția din limba de origine intra în conflict cu necesitatea de a accepta regularitățile morfologice ale
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
domenii și cu ce frecvență apar, cît sînt de adaptați etc. De fapt, lingvistica românească - cu o sensibilitate specială la problema neologismului și cu o metodă analitică bine exersată în studiul franțuzismelor -, a înregistrat deja fenomene interesante, a identificat particularități fonetice și morfologice sau tendințe sociolingvistice, evaluînd rolul unor factori precum moda și prestigiul. Influența engleză este însă un fenomen contemporan de proporții, a cărui cunoaștere cîștigă mult printr-o abordare comparativă. Aceasta pare să fi fost ideea care a produs
Anglicismele în Europa by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14801_a_16126]
-
aș crede - fie că reproduce lucrul de care a auzit ori citit, ori îl știe din vreun film, - precis că dintr-un film - stă, se gândește, se scarpină în chica lui roșcată și debitează mecanic cu un accent imposibil, - transcriu fonetic, pe românește: șampagne... șampignon... șampelizée... Râd, fără să vreau, aprobând, ca și cum altă definiție mai bună nici că se putea... Pe urmă, trenul trecând ca o vijelie de orașul Tours, tânărul se prăvălește din nou în somnul său adânc pe care
Reflexe pariziene VI by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14800_a_16125]
-
obținute de Gabriel Stănescu de la Allen Ginsberg, sau interviul cu Mihai Ursachi, poetul încarcerat, exilat, revenit, precum și traducerile destul de reușite în engleză ale lui Adrian Săhlean din Bacovia, deci o poezie extrem de dificilă și de rezistență la traducere din cauza efectelor fonetice tipice simbolismului. Alte traduceri bune aparțin poetesei americane Heather O'Hare. Corpusul cel mai interesant al textelor acestor caiete îl constituie eseurile și studiile aprofundate, realiste, asupra poeziei universale actuale. Astfel Horia Ion Groza, într-un articol intitulat Problemele poeziei
Poezia mondială de azi by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14843_a_16168]
-
colectivității pe care o va dezvolta într-o manieră distinctă în eseul Muncitorul. Laudă vocalelor se află din acest punct de vedere în strânsă legătură cu curentele antifizionomice din literatura și arta vorbirii secolului 20, așa cum se regăsesc în poezia fonetică a dadaiștilor, teatrul "măștilor acustice" al lui Canetti sau teatrul epic la Brecht. Literatură pentru rostit și ascultat Unul dintre fenomenele surprinzătoare ale culturii literare din ultimele decenii în țările de vest, industrializate, este revenirea unei literaturi pentru rostit și
Reinhart Meyer-Kalkus - Vocea și arta vorbirii în secolul 20 by Adina Olaru și Ruxandra Năstase () [Corola-journal/Journalistic/15305_a_16630]
-
articularea substantivelor terminate în -l, -lele ar fi mai puțin agreat de vorbitori, tocmai din cauza repetării unei silabe identice (cacofonie). E o simplă ipoteză, care ar putea fi susținută cu ajutorul unor exemple de tratament asemănător al substantivelor cu aceeași structură fonetică. Din păcate, puținele cazuri similare formal nu sînt comparabile în privința frecvenței: în variația hoteluri/hotele, prima formă este net preferată de uz (confirmînd norma din dicționar), cu un raport de 12.600 de atestări față de numai 74 ale lui hotele
Statistică și normă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15351_a_16676]
-
colocvial-argotizante în ritmuri ternare, prin excelență culte și muzicale (alternanță subtilă de dactil, amfibrah, anapest) conferă o distanță ironică fundamentală, o dedublare a vocii: versificația nu aparține în nici un caz "măștii lirice" care își rostește monologul într-o perfectă autenticitate fonetică și lexicală (""Uite bă fraere / nai sângen tine /să-l arzi păl dă vine..." / Că tre săț dai aere // cân vezi fun tatae/ că trece cu tașca/ goală ce gașca/ lia la bătae"; "Tre ste spargi în figuri/ ca băiat
Poezie și limbaj jurnalistic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15499_a_16824]
-
Rodica Zafiu S-a observat, de mai multă vreme, că anumite alternanțe fonetice cu rol gramatical nu se mai produc în română - cel puțin în limba standard - în cazul împrumuturilor moderne. Cum vorbirea necultivată are totuși tendința de a continua să le aplice, alternanțele sînt percepute în genere ca un fapt nu atît
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15539_a_16864]
-
care se preconiza atunci o ortografie care să reflecte fonetismul curent (tip noiembrie, filozofie, ba chiar statuie) apare astăzi a fi avut intenții mult mai perfide: a elimina etimologismul, a suprima ideea latinității și a pregăti - se pare - scrierea românească fonetică pentru o trecere fără dureri... la alfabetul chirilic! În culise (sau deasupra), un mare "păpușar", închipuit istoric, Mihail Roller, polemiza, în paginile revistei Contemporanul, cu un biet tînăr asistent universitar numit Boris Cazacu, care își permitea să afirme că româna
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
în vorbirea țăranilor etc. Cît despre Romîn, Romînia... (Am avut atunci ocazia să auzim pe Emil Petrovici regretînd că pe firme stătea scris "piine" și nu "paine" - cu un argument apropiat de cel folosit de apărătorii lui "â" după 1989: fonetic, a este mai aproape de î decît i - să scriem deci â !). Pare-se că valorosul slavist care a fost Emil Petrovici nu era atît de convins că "reforma" ortografiei din 1953 - pe care, probabil, o aprobase - putea anula anterioare, transilvănene
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
Toma Pavel s-a născut la București în 1941, fiu al unui cunoscut avocat și al Ameliei Pavel, istoric de artă. Absolvă strălucit Facultatea de Filologie a Universității din București (în 1962) și lucrează ca cercetător la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale de sub conducerea lui Al. Rosetti, maestrul său în anii de formație lingvistică. Împreună cu alți colegi de generație, este unul dintre fondatorii Cercului de Poetică și Stilistică din București (1963), aflat sub îndrumarea lui Tudor Vianu, Mihai Pop și
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
169). Asemenea pronunțări sînt tratate de obicei drept forme neglijente, inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise și ca prețiozități franțuzite. Această din urmă interpretare - mai puțin obișnuită - e întemeiată pe faptul că, într-adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și care adesea chiar au stat la originea formelor românești, prin împrumut) sînt considerate (cel puțin în dicționarele actuale) ca fiind pronunțate cu diftong. În dicționarele românești (DEX, DOOM), e indicată despărțirea în silabe și implicit pronunția acelor secvențe
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
în fonetică (pentru că admite grupuri de sunete absente din cuvintele populare, e- inițial etc.) cît și în morfologie (prin pierderea unor alternanțe). Hiatul ar caracteriza un "stil cult", care are tendințe proprii, diferite de tendințele spontane ale limbii comune: "sistemul fonetic românesc literar are ca trăsătură distinctivă, în raport cu cel popular, tocmai acceptarea și promovarea hiatului" (Flora Șuteu, Influența ortografiei asupra pronunțării literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea dacă această tendință caracterizează într-adevăr uzul cult, sau e mai curînd o
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
diftong (pia-no), ca și în italiană: pia-no(-for-te). Și în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong (cf. Der Grosse Duden 1986). Așadar, româna ar fi ales - în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
și danezilor și norvegienilor datorită înrudirii foarte apropiate a limbilor scandinave. Pentru a facilita utilizarea dicționarului, autorul oferă într-un capitol introductiv particularitățile foneticii și intonației suedeze. Capitolul se constituie că un instrument ce se dovedeste util pentru consultarea transcrierilor fonetice pe care autorul le oferă la cea mai mare parte a cuvintelor titlu și uneori la cuvintele compuse. Transcrierea fonetica la care recurge dicționarul are la bază alfabetul întocmit de Asociația Internațională de Fonetica, adaptat la specificul limbii suedeze. Meritorie
O lucrare de referință by SandaTomescu Baciu () [Corola-journal/Journalistic/14133_a_15458]
-
indicată o singură variantă corectă de pronunțare: cea în hiat (i-u, i-e, i-a...). De multe ori se afirmă clar că rostirea în diftong a respectivelor secvențe (iu, ie, ia...) este greșită. Cred că ar trebui organizate cercetări fonetice riguroase și aprofundate, în urma cărora să dispunem de o "hartă" obiectivă și cît mai detaliată a pronunțării reale a limbii române actuale, în diferitele sale contexte și registre de uz; ținîndu-se cont de diferiți parametri sociolingvistici și de variațiile de
Ortoepie culpabilizantă by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14141_a_15466]
-
în parte justificate de oscilațiile istorice ale ortografiei românești. Omiterea cratimei sau scrierea aberantă a unuia sau a mai multor i în final de cuvînt aparțin desigur primei categorii; în cea de-a doua se plasează unele forme de neutralizare fonetică, în care diferența dintre două sunete nu mai e relevantă, iar notarea lor relativ convențională a putut chiar varia în timp: ca în cazul lui s și z înainte de o oclusivă (în sbor / zbor, smeu / zmeu, trăsnet / trăznet etc.). Tot
Ortografice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14254_a_15579]
-
confirmă stîngăcia traducerii). De fapt, mai des decît topica apare acum topicul, forma de substantiv neutru (cu pluralul în -uri) care reprezintă pur și simplu un împrumut din engleză: preluarea ca atare a cuvîntului topic (cu inevitabile și minime adaptări fonetice, cu perfectă încadrare morfologică și cu libertatea de plasare în diverse registre stilistice) - "Topic-uri active momentan. Click pentru a lista toate articolele din acest topic" (martini.exs.ro /portal); "deci: acesta este topicul vostru! scrieți aici cât vreți și
Topica și topicul by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14284_a_15609]