39 matches
-
de trecere, ne predă cuminte tăcerii și-o ia de la capăt cu altă floare. pasărea măiastră drumuri de noapte pe întinsul zăpezii fecundate de lună îmi sună în urechi din copilăria uitată. scârțâitul de os al saniei urnită doar de fornăitul și aburul cald al celor doi cai. departe, în urmă, sau înainte, plânsetul lupilor era însuși plânsetul nopții albite, căinându-și neodihna și veghea. pe-o astfel de noapte nu-i chip să adormi. glasul tatei e singurul bici pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
și scăunele, tăifăsuiesc în șoaptă, cu mâna la gură. Pe ușa exterioară a încăperii intră Popa Niță și dascălul Pitac. Femeile încetează sporovăiala și-i privesc pe cei doi cu suspiciune. NIȚĂ: Aici ai zis, dascăle Pitac? PITAC (vorbește cam fornăit): Aici, la Ilinca lui Dudău, părinte. NIȚĂ: Spune acuma lămurit despre ce-i vorba, omule, că guița afurisita ceea de scroafă de parcă era mașina de la trin... n-am înțeles nimica. PITAC: Da' fie, părinte, că halal ținea isonul! Parcă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
mi-am petrecut primii ani de școală. Sunt cu doi băieți și o fată În imagine. Unul e Petcu Emilian, fiul omului care lucra la cinematograf. Era slăbuț, cam adus din umeri și vorbea graseiat, cu un soi de rârâire fornăită, care ne amuza pe toți, mai ales atunci când Încercam să-l imităm, maimuțărindu-ne. O plăcea pe Ana Maria - o fetiță drăgălașă, cu un aer distins - „o adevărată domnișoară”(cum o numise odată o doamnă mai În vârstă), care se
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu ochii umflați de spaimă. Trebuia să ajung la apa mării, să intru În valurile ei răcoroase, care m-ar fi salvat negreșit. Eram sleit de puteri și totuși mă minunam cum de picioarele mă țineau Încă. Auzeam În ceafă fornăitul cailor uriași și simțeam cum mă Învăluie iureșul lor năvalnic. Apa sclipea În bătaia razelor și o secundă am avut senzația că voi reuși, că mă voi arunca În solzii ei foșnitori. Gâtul mă ustura cumplit și respiram foarte greu
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
cu alai în Jijia. Într-un colț, Mat bate într-o cutie de tablă ritmul unei compoziții auzite numai de el și fluieră pentru a marca pasajele mai importante. Biju zace pe linoleum. Înalță puțin fruntea doar pentru a arunca, fornăit, vreun poem: „Shhh...dopuri în pălării galbene vinete shhhh... păianjenii scurmă pământul shhh pânzele lor mirosind a shhhhe fiere shhhh moartea are aripi de muscă și colți și vine cântând la balalaică shhh mușcă din coaste și sexul meu adormit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
înălță din nou privirea spre fereastră și, văzînd-o doar pe Anna, sprijinindu-și bărbia micuță și ascuțită într-un cot, uitînduse la el cu ochii ei negri, zîmbind, mormăi binedispus: - Costuri suplimentare, auzi la ea... Și apoi scoase un ușor fornăit de lehamite. Le iertase pe amîndouă. 1. Membru al partidului conservator din Marea Britanie. Traducere de Cristiana Vișan și Ciprian Șiulea (în curs de apariție la Editura Polirom, Colecția „Biblioteca Polirom”)
Doris Lessing - Carnetul auriu () [Corola-journal/Journalistic/5788_a_7113]
-
foarte multe publicații internaționale, cât și naționale. Astfel, este o onoare să-i citim următoarea poezie în vers alb: „printre ruine și fragmente de os/ ni se spune că minotaurul/ nu a existat/ a existat numai Creta regelui Minos/ și fornăitul timpului/ impetuos/ tropăind printre amfore cu măsline/ în labirintul din Knossos/ unde umbrele își fereau inima/ din calea cornului/ nemilos” (Knossos). Isabella Andreea Tatoi (România, poet, publicist) este elevă în clasa a XII-a a Colegiului Romano-Catolic „Sf. Iosif”, însă
DE ULTIMAORA CARMEN - GALINA MARTEA de RODICA ELENA LUPU în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373584_a_374913]
-
popas: Cabana Poiana Secuilor. Știau că se apropiau de finalul celor șase kilometri care îi despărțeau de Cabana Trei Brazi, când întâlniră trei cai, odihnindu-se la umbra binefăcătoare a stejarilor seculari. Mira îndrăgea aceste ființe. Le urmări mersul sincopat, fornăitul mândru, liniile atât de pline de perfecțiune ale corpului lor. Și-ar fi dorit să îi sărute și să le mângâie sublimul, însă se mulțumi cu starea de prosternare în fața frumuseții lor divine. Devenise un motiv de contemplație admirarea acestor
MUNTELE de MIRELA STANCU în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382340_a_383669]
-
gând să plece cât mai repede. — N-aș fi zis asta de tine! Monkey schiță un zâmbet stângaci, strâmbându-și puțin colțurile buzelor, În timp ce scotea pudra albă pe o paletă metalică. Imediat Începu să o tragă pe nas cu un fornăit care mă zgâria pe creier. Stăteam așezat pe marginea patului, dar cum camera era foarte Îngustă, aproape că mi se atingeau genunchii de cei ai lui Monkey, așezat pe fotoliul din fața mea. Eram enervat că Îmi picase pe cap Monkey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
septembrie 2016 Toate Articolele Autorului E dimineață... Mai e și toamnă... Ceața matinală se scaldă, intangibilă, impasibilă, în lumina farurilor înroșite de frig ale mașinilor ce vin dinspre vară, pe drumuri de țară. Aburi calzi, ca de ceai, ies din fornăitul cailor și din cumințenia pământului. Miresme de toamnă, fiori de melancolie și doruri ce dor pătrund discret, ca un gând de poet, printre frunzele îmbolnăvite, îmbătrânite, ce încă nu s-au desprins de pe crengile tot mai moarte, de prin visele
DIMINEAŢĂ DE TOAMNĂ de FLORIN T. ROMAN în ediţia nr. 2089 din 19 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/361048_a_362377]
-
clopot vibrând în lama coasei - ceasul prânzului gâlgâie încet apa rece din cofă - cosaș neclintit Orgă de țurțuri - picături cristaline rezonând în jgheab amurgul zilei - țârâitul de greieri biruind coasa două destine - la piciorul patului un greiere șchiop tihna-nserării - fornăitul cailor scutură macii o buburuză pe mâna femeii - răscruce de drum o libelulă clatină firul ierbii - nicio umbră ploaie de vară - vârful bărcii despică curcubeul nori negri-n apus - vechiul povârniș cu fragi parcă mai abrupt din primul cules pomană
AUTORI ROMÂNI DE HAIKU, DOINA BOGDAN WURM de VALERIA IACOB TAMAŞ în ediţia nr. 265 din 22 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/348123_a_349452]
-
să fie zdrobit de lovitură... N-a simțit durerea. Timpul se oprise în loc pentru băiat și o liniște nefirească a făcut să-i țiuie urechile. Strângea pleoapele mai tare decât își strânsese pumnii săi micuți. Într-un târziu a auzit fornăitul Bătrânei lângă el. „N-am murit dacă o aud” a fost singurul lui gând. A simțit apoi cum îl împinge cu botul în coapsă. „Chiar nu mă doare nimic. Oare nu m-a călcat cu copitele?” S-a încurajat și
BĂTRÂNA (2) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 479 din 23 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357129_a_358458]
-
depărtările și frământările anotimpurilor dintre noi curgă apoi în șuvoaie verzi topite peste alb și violet lumina să intre în ochi curgând pe obraji plâns invers sub soarele unui cer de fericire ”(Să ningem caii murgi deseară) -“roibii mușcă zăbala fornăitul le curge prin oasele speriate pe dosul mâinii ce șterge gura uscată îmi apar liniile urii și morții de-a valma tu îmi ghicești un viitor în timp ce dorul mă macină” (Dor) Versul este lung, elaborat în trepte, cu o limpede
POEME MAI LUNGI DECÂT NUMELE TĂU- SIMION COZMESCU de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 2117 din 17 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373818_a_375147]
-
foarte multe publicații internaționale, cât și naționale. Astfel, este o onoare să-i citim următoarea poezie în vers alb: „printre ruine și fragmente de os/ ni se spune că minotaurul/ nu a existat/ a existat numai Creta regelui Minos/ și fornăitul timpului/ impetuos/ tropăind printre amfore cu măsline/ în labirintul din Knossos/ unde umbrele își fereau inima/ din calea cornului/ nemilos” (Knossos). Isabella Andreea Tatoi (România, poet, publicist) este elevă în clasa a XII-a a Colegiului Romano-Catolic „Sf. Iosif”, însă
EDITURA ANAMAROL 2017 de GALINA MARTEA în ediţia nr. 2293 din 11 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373975_a_375304]
-
cât să se dezvinovățească. Samuraiul nu scoase nici un cuvânt odihnindu-și mai departe mâinile pe podeaua rece. O lacrimă grea căzu pe jos. Iar tu ai fost prins în vârtejul schimbător al cârmuirii. Seniorul Ishida scoase un oftat și un fornăit. — Fără îndoială că ți-e greu. Să știi că bătrânul din fața ta îți înțelege necazul mai bine decât oricine! Samuraiul își ridicase capul și acum se uita țintă în ochii seniorului Ishida. Simțea că în glasul lui blând și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
decât oricine! Samuraiul își ridicase capul și acum se uita țintă în ochii seniorului Ishida. Simțea că în glasul lui blând și în chipul său blând se ascundea o minciună. Simțea că și în înfățișarea bătrânului, și în vocea sa fornăită, și în oftatul lui dinadins se ascundeau minciuni. Omul acesta nu înțelegea nimic din necazul și din păsul lui. Se prefăcea doar că înțelege. — Roku, află că n-am să îngădui niciodată ca neamul Hasekura să fie zdrobit! Măcar atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
râului, iar reflexele strălucitoare însuflețeau verdele ierbii care flanca albia sa pietroasă și pe acea mai întunecat al brazilor din jur, care alcătuiau fundalul pregătirilor de luptă. în tăcerea apăsătoare din vale, Sebastianus putea auzi limpede, din când în când, fornăitul cailor robuști ai burgunzilor, plescăitul infanteriștilor în apa vadului și clinchetul metalic al armelor lor. Calul care-și scrântise piciorul zăcea acum nemișcat, pe jumătate în apă; încetase și plânsul copilului ce se auzise cu puțin timp înainte; poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
locul ei, din cerdacul dărăpănat. Întreba cu voce ascuțită: —Haie, unde te duci, Haie? — Mă duc până la Tudorița! striga repede fata și apuca la vale, pe cărarea zbicită. Tudorița era fata picherului Ion Rusu, un om cărunt, negru la obraz, fornăit și lăudăros. Acest Ion Rusu, cu un cortel mare de doc, cu straiele-i ponosite, cu o pălărie cenușie de pâslă în cap, bătea drumuri lungi, de la canton la canton, de la crâșmă la crâșmă, și-și lăsa gospodăria în plata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
repeta, uitându-se la mine printre degetele scăldate în lacrimi. Îmi pare așa de rău. Diego s-a apropiat tăcut și respectuos. Cu o voce scăzută a întrebat: —Pot să vă aduc ceva de băut? —Un Pepsi, a spus Leon, fornăit. Cu o picătură de lămâie verde, nu simplă. Dacă n-aveți lămâie verde, nu-mi puneți lămâie. Un pahar de Chardonnay, a zis Dana. —Și mie la fel. Când Diego a revenit cu băuturile, a murmurat: —Doriți să vă iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
așa devreme. Trebuie să fie diferența de fus orar. Diferența de fus orar? pufni ea. Dacă asta e problema ta, ia și tu un Xanax. Mă simt ca dracu’. Uite, mănâncă ceva. Pari să ai nevoie de mâncare. Încă un fornăit. — Brioșa aia echivalează În grăsimi și carbohidrați cu cel puțin doi Big Mac. Nu, mulțumesc. Își mai turnă o cană de cafea neagră și-o dădu pe gât. —Davide e sus? am Întrebat, nu pentru că m-ar fi interesat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Pădurile se luminau ca ieșite dintr-o noapte albă și lăptoasă, cufundată Într-o tăcere zbuciumată. Acum, zgomotele Înăbușite deveneau tot mai reale. Codrii răsunau de tropote. Undeva, aproape, răsunau porunci În limba turcă. Se auzeau clinchetele de arme și fornăitul cailor. Voievodul ieșea din ceața misterioasă ca dintr-un vis. Și, doar ascultând rumoarea pădurii, Înțelese că nu mai poate rămâne acolo. Forțele lui erau infime În raport cu armata care aproape că Îl Înconjurase. - Retragerea! porunci cu glas tunător, Întrebându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
aici, a spus Josephine uitându-se pe o altă foaie, i-ai spus doctorului Billings că beai în medie cam patru pahare de bere pe săptămână... am tresărit cu toții auzind sunetul acela straniu ce venea dinspre Emer. Un fel de fornăit stupefiat. —Azi a devenit limpede că beai mult mai mult. Te rog să le povestești celor din grup. Numai atât beam, a ezitat Neil. Patru pahare. Josephine l-a sfredelit cu privirea cu o expresie de genul „nu-ți forța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ca un balon umflat și cu o perucă blondă, el cu ciorapi albi, colați pe picior - se privesc elegant, ceremonios și stângaci. Unul de-o parte, și celălalt de cealaltă parte a cadranului. Și iarăși fâșâitul unor roți pe caldarâm, fornăitul cailor, pași... Ghetele de lac ale lui Papa, mănușile albe de glacée, Papa lasă în mâna lui Grigore bastonul cu mâner de fildeș și pălăria, iar Yvonne se ridică ușor, pe vârful picioarelor, pentru ca el să o poată săruta pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ar fi așternut să mănânce în aceeași sufragerie. Dintr-odată, Ghazal întrerupse totul cu un glas hotărât: — Tată socrule, va trebui să mă ierți înainte sau după ce mă ajuți. Bătrânul suflă cu putere aerul și i-l auzi ca pe fornăitul unui animal obosit. Avea optzeci de ani, trăia singur în nord, dar ea nu socotise asemenea lucruri. Tot atunci se- ntrebă dacă l-ar fi recunoscut după atâta vreme. Nu își mai văzuse nepotul de când îi mâzgălea pe pereți, în
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
într-un closet. Și mai urmează să-l dea afară din poliție. Agentul de stradă Mancuso tuși cu tristețe. — Poate m-am aprins puțin prea tare, se învoi să recunoască domnul Robichaux. — N-ar fi trebuit să te-arestez, șopti fornăit Angelo. Eram nerfos. — A fost numa’ vina mea, spuse doamna Reilly, pentru c-am încercat să-l protejez pe Ignatius. Doamna Reilly își întoarse fața albă, pudrată, spre domnul Robichaux. Dumneata nu-l cunoști pe Ignatius. Face pozne oriun’ se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]