131 matches
-
se laudă tinerica ... eu am 40 de kg.” Mă abțin să nu mă frec la ochi. Eu am...cât un braț de ...de-alde astea! Mă uit pe lungimea coridorului. Ca umbrele trec oameni...slabi...foarte slabi...ori grași și gâfâiți... Soarele Toamnei le mângâie speranțele. Nu mă doare nimic...Și analizele îmi dau...maxim 10 ani de viața. Îmi vine să râd...ce aiurea! Mă uit la mărul din mâna mea... „pe dinafară e ca mărul roșu... ” Pe taică-meu
ÎNCĂ O TOAMNĂ... de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 623 din 14 septembrie 2012 by http://confluente.ro/Inca_o_toamna_corina_lucia_costea_1347657435.html [Corola-blog/BlogPost/343818_a_345147]
-
acum. Nervos și cu priviri oțelite, porni motorul și demară în forță,cu roțile pe coama șleaului, accelerând cu pedala la podea, să omoare motorul și alta nu. Mașinuța, cu tot arsenalul de piese hodorogite, se opinti cu toată forța gâfâită a obositului ei motor. Cu trosnituri și pocnituri ajunse până aproape în vârful dealului, când, deodată îi apăru în față o băltoacă aproape cât toată lățimea uliței. Nu mai putea fi evitată, nici ocolită și nici mașina nu mai putea
FRAGMENT 2- TUNARII de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1410 din 10 noiembrie 2014 by http://confluente.ro/nastase_marin_1415650389.html [Corola-blog/BlogPost/376783_a_378112]
-
diabolică prin metoda crâncenă a dezînomenirii impuse cu forța de regim. În imperiul lăuntric al fricii, nu se întindea deloc însă, vânătă ca moartea, imaginea zeului împăiat al urii... Ea sălășluia cu îndârjire și exaltare în alt ungher. Iar răsuflarea gâfâită și ochii cu privire de fiară înfometată ai anchetatorului de serviciu grăiau întotdeauna, de la sine, totul. O oglindă plină de imperfecțiuni a diavolului strâmb, unde nu doreai să îți privești nici măcar din greșeală fața... „Și, totuși, scria soția lui Harry
MALADIA FRICII ŞI ZEUL ÎMPĂIAT de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 1334 din 26 august 2014 by http://confluente.ro/magdalena_albu_1409057274.html [Corola-blog/BlogPost/340361_a_341690]
-
lămpii vorbeau îndelung, sucit, întortocheat: că să ne trecem, că să nu ne trecem. Eu nu înțelegeam cum vine chestia asta: trece vara, trece căruța pe drum, dar cum să se treacă ei? Dar ascultam o vreme glasurile lor înăbușite, gîfîite, scrîșnite, răbufnite uneori (Eu nu mă trec!). După aceea evadam în ținutul Mării Înghețate, unde se afla zăpada purpurie, zburam cu Vulturul Gorgo, mă întreceam cu fata cea isteață, cu Aladin și lampa lui - lecturile mele de atunci din „Traista
NIŞTE AMINTIRI de RADU PĂRPĂUŢĂ în ediţia nr. 374 din 09 ianuarie 2012 by http://confluente.ro/Niste_amintiri.html [Corola-blog/BlogPost/348220_a_349549]
-
Îmi era milă când oamenii, ca să-și bată joc de el, îl puneau să arate cum face trenul. Nu-i refuza niciodată. Imita conductorul care striga „poftiți în vagoane”, fluierul anunța plecarea din gară, pe fondul gâfâitului greu al locomotivei, gâfâit ritmic, încetinel la început, apoi din ce în ce mai rapid și cu mai multă forță. Era un adevărat spectacol. Se mulțumea cu zâmbetul spectatorilor care ironici, îi lăudau talentul. Eram elev la liceu. Crescuse respectul față de acest suflet nobil, rămas la stadiul inocenței
DOMNEŞTIUL OAMENILOR SIMPLI de ION C. HIRU în ediţia nr. 229 din 17 august 2011 by http://confluente.ro/Domnestiul_oamenilor_simpli_0.html [Corola-blog/BlogPost/360867_a_362196]
-
la gură iar tu să transpiri până în măduva oaselor trăgând cu arcul după feromonii fericirii? nu-ți mai scriu versurele de dragoste de astăzi vreau să ascultăm împreună simfonia trupurilor noastre la naiba cu toate vorbele și cu toate șoaptele gâfâite vreau să rămână în noi toate gândurile nerostite să ascultăm foșnetul cărnii cum pătrunde carnea mea în carnea ta apropo, ce face guvernul ăsta de imbecili, mai scade teveaul la carne? că, dacă nu, mă pun pe ovăz ori pe
DE ASTĂZI VOI FI CÂINE RĂU de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 1530 din 10 martie 2015 by http://confluente.ro/george_safir_1425960298.html [Corola-blog/BlogPost/374201_a_375530]
-
cu ură, dar totuși plin de viață. Cu toate acestea, existența unor scene subtile sau viguroase precum cele care demonstrează senilitatea lui Dinu Murguleț sau uciderea de către țărani a lui Scatiu transformă romanul într-o scriere literară memorabilă. „Precipitarea, ritmul gâfâit din al doilea roman al ciclului contrapunctează energic bucolica desfășurare din "Viața la țară". Lumea satului rămâne doar un element de fundal”, completează Ioan Adam. Romanul "Tănase Scatiu" a fost tradus în limbile maghiară ("Tănase Scatiu", în vol. "Falusi életképek
Tănase Scatiu (roman) () [Corola-website/Science/334039_a_335368]
-
ne interesează nu doar data și finalul, ne interesează cum. E într-un fel dacă mergi cu o haină bună pe tine și alimentat cu energie ca să poți duce bătălia mai departe la bun sfârșit, și alta dacă mergi gata gâfâit, fără nici un chef. Ei, noi nu vrem să fim în situația aceasta. Asta este diferența. Corina Drăgotescu: Aș vrea să revin și eu la Fundația Gojdu. Cornel Nistorescu: Doamnă... Corina Drăgotescu: Și nu atât pentru problema asta, ci și pentru
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
urmă de fard. Hugo și-a spus că arăta extrem de serioasă. Cu toate că el nu era deloc uimit, apariția femeii cu pricina avusese un efect de-a dreptul impresionant asupra unei alte persoane din cameră. Lângă el, Amanda respira repede și gâfâit. Nu se poate, a auzit-o Hugo șuierându-și singură. —Soția mea, Alice, tocmai anunța Jake. Te simți mai bine? a întrebat-o el plin de solicitudine. Nu prea, a bănuit Hugo nedumerit. Pentru că Alice se uita fix la Amanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
urla ordinele într-un microfon. Buggycise-ul i se părea muncă grea lui Alice. Îi părea rău de mamele în cauză, dar și mai rău de copiii care stăteau țintuiți în chingi în cărucioare și erau obligați să fie martorii eforturilor gâfâite ale părinților. Unii dintre copii plângeau, ca o reacție firească la ceea ce părea a fi, la vârsta și din perspectiva lor, o imagine terifiantă. Iar cei care nu urlau deja, invariabil ajungeau înlăcrimați în punctul în care mamele se apucau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a bucătăriei. După care a izbucnit din nou în lacrimi și, trăgându-și nasul, s-a aruncat la pieptul lui Hugo. Acesta a simțit cum lacrimile Laurei se îmbibă în cămașa lui cea albă, așa cum îi simțea și răsuflarea fierbinte, gâfâită, și pielea umedă. Capul a început să i se învârtă de la parfumul cu care se dăduse de Laura. Tuberoze. Un parfum pe care când îl simțea avea întotdeauna senzația că se sufocă. Gândurile lui Hugo au fugit, o fracțiune de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
de intrare În luptă. - Întocmai. Dar nu există altă șansă pentru Europa decât deschiderea unui front În Răsărit. Și invers, nici o șansă pentru țările Răsăritului, dacă Europa se ceartă În loc să lupte. De afară se auzi tropot de cal, apoi șoapte gâfâite. În cortul emirului intră Moussa El Djebe, care se Înclină În fața voievodului Ștefan și apoi Îi spuse lui Uzun Hassan: - Zgomot de cai, la două ceasuri depărtare, spre miazăzi. - Câți? - Mulți. Cinci mii. Poate zece mii. - Prea mulți ca să fie o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
lagună cu toată viteza. Asemenea Întâmplări nu se petrecuseră niciodată, În Întreaga istorie a Veneției. Plus luptele din Palatul Dogilor, plus cadavrele gărzilor pe trepte, plus mobilizarea trupelor În oraș. Veneția fierbea. - A fost atacat palatul Frassetti! strigă o voce gâfâită. Acum vin de acolo! Contele e rănit! În mulțime se iscă rumoare. Contele Frassetti era unul dintre senatorii cei mai cunoscuți și mai respectați ai Veneției. Oană Își făcu loc cu greu spre intrarea În palat. Văzu cum ușile se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
era lângă el, ruptă În două. Achingiul care voise să-l ucidă zăcea inert la pământ. Ceilalți achingii care formaseră escorta erau și ei pe jos. Nici unul nu respira. Nici o picătură de sânge nu indica vreo luptă. Pași repezi și gâfâiți se auziră deodată. Se Întoarse. O ceată de aproape douăzeci de ieniceri năvăleau spre el. Privi pe jos, căutând o armă. Nu găsi. Se ridică Într-un genunchi, Încercând să-și țină echilibrul pe vântul acela năprasnic. Și atunci văzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2302_a_3627]
-
absurdă, a celorlalte cărți în "versuri" și "proză", George Bacovia, "autist" asemeni lui Albert Einstein, descoperă calea demontării până la golire a poeziei. Întreaga sa operă este de fapt un unic tragic poem al coborârii "muntelui" literaturii, de la monumentalitate la fragmentarismul gâfâit, meschin, contorsionat. Poetul are revelația morții poeziei: nu o spune, ci ne-o sugerează. Înainte de-a muri el însuși, recită ultimul poem al neantului: "În-tu-ne-ri-cul". O spun cu mare tristețe: o sută de ani de eminescologie nu a descifrat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a oprit. Insistent mai era individul! S-au dus tiptil pînă la ușa de la intrare, cu grijă să nu-i audă persoana de dincolo, și și-au lipit urechile de metalul rece al ușii. Se auzea o respirație grea și gîfîită și nerăbdătoare. Zgomot de șlapi pe ciment, bătînd pasul pe loc. O singură persoană, asta dacă alții nu și-or fi ascuns respirația și alte zgomote personale. Sigur mai în vîrstă, căci respirația avea o greutate mai mare decît cea
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
împiedicat cu orice chip să o pornească de-a curmezișul islazului și, de acolo, s-o ia pe câmp. Părintele Bernard se bucură să constate că Rozanov dădea semne de oboseală. Cărarea pe care urcaseră era povârnită și amândoi respirau gâfâit. — Bill Șopârla a văzut aici o farfurie zburătoare, spuse Rozanov. — Dar dumneavoastră nu credeți în asemenea lucruri. — De ce nu? Gândește-te la ce putem realiza noi, și mai adaugă un milion de ani. — Dar ei... nu apar... nu intervin. — De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
albi legănau strâmta cameră-vapor. Fața lui John Robert, uriașă în concentrarea ei de voință și comandă, era greu de urmărit. Tom își spuse: „Acum va trece la subiect, orice-o mai fi și subiectul ăsta!“. Își auzea propria-i răsuflare gâfâită și pe cea a lui Rozanov. — Probabil știi că am o nepoată, Harriet Meynell? Spusele constituiră o surpriză totală pentru Tom. Nu era la curent cu bârfa locală. Știa vag de existența unei asemenea persoane, dar nu o văzuse niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările larg deschise, de aspirația gâfâită a unui manifer care caută urma altui animal: pentru a se feri de el, pentru a se apăra ori pentru a-l ataca. Pe potecile năpădite de iarbă, unde ochiul nu se descurcă bine, mirosul nu înșală: urme de urină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
-l pe Gosseyn. Patru bărbați îl înșfăcară, în timp ce trei gardieni solizi o aduseră pe femeie. Se părea că aceasta le opusese o oarecare rezistență. Coafura Ameliei Prescott era desfăcută, iar obrajii împurpurați. Mâinile îi erau legate la spate și respira gâfâit. Probabil îi puseseră la gură un căluș transparent, căci ― văzându-l pe Gosseyn ― buzele i se agitară în inutile și frenetice eforturi. În cele din urmă, femeia se potoli, ridicând resemnată din umeri. Îi zâmbi cu tristețe ― dar ea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
corpului de gardă se doarme non-stop, orele de veghe nu sînt supravegheate de nimeni. Așa că acum, la două noaptea, dansez pe muzica din capul meu, În ușa comandamentului, și văd această nălucă alergînd gălăgios prin bălți și aud o voce gîfÎită care mă strigă (recunosc vocea unui răcan de la aviație care e santinelă la postul de dincolo de infirmerie): — Domnu’ ostaș, e deschis comandamentul vostru? Că bulangii ăștia de la infirmerie au Încuiat ușa și nu pot să intru. Mă taie căcarea, deschide
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
sclipitoare era hipnotizant. Își scoase pantofii și simți covorul moale și pufos sub picioarele goale. Buzele lui Sam erau pe gura ei, pe gât, pe umeri, pe sfârcuri. Acum inima Începu să-i bată tare și respirația Îi deveni din ce În ce mai gâfâită. Îi simți mâna cum urca pe sub fustă și-i mângâia interiorul coapsei. Începuse deja să se excite. În următoarea clipă, el Îi dăduse chiloții la o parte și Își Împingea degetele În ea. Ruby Își depărtă picioarele, Își puse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările larg deschise, de aspirația gâfâită a unui manifer care caută urma altui animal: pentru a se feri de el, pentru a se apăra ori pentru a-l ataca. Pe potecile năpădite de iarbă, unde ochiul nu se descurcă bine, mirosul nu înșală: urme de urină
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
a ingurgita, operații care evocă digestia și defecația, supunerea față de necesitățile naturale. Nasul este organul fundamental pentru fiarele care vânează, ucid și mănâncă. El amintește, de asemenea, de poziția patrupedă, cu botul aproape de pământ, cu nările larg deschise, de adulmecarea gâfâită a unui mamifer care caută urma altui animal: pentru a se feri de el, pentru a se apăra ori pentru a-l ataca. Pe potecile năpădite de iarbă, unde ochiul nu se descurcă bine, mirosul nu înșală: urme de urină
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
din fața oamenilor care băteau în retragere. — Da, strașnic a mai îmbătrânit, nu-i așa? mi-ai răspuns, cercetându-l pe omul cu titirezul. Era un cunoscut disident expulzat din Moscova și care trăia la München. Jucăria mai execută câteva rotații gâfâite și rămase nemișcată, în aplauzele invitaților. I-am ajuns din urmă pe Șah și pe filatelist. Acel prim contact s-a desfășurat întocmai după cum fusese prevăzut. Doar imaginea titirezului trecea când și când prin fața ochilor mei. Ieșind în parc, am
[Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]