42 matches
-
oricât ar fi de solzoase, au cum să facă schela să se prăbușească, ci poate doar să înflorească... Adică să prindă rădăcini și să urce, săgeată fulgerătoare, spre cer, precum legendarul, miraculosul vrej de fasole din poveste... Atât de suculentul, gâlgâitorul volum de 766 de pagini al lui Theodor Răpan este, vrând-nevrând, prin gustul călătoriei de neînfrânat, o hologramă(pseudo?) a capodoperei lui Cervantes: Don Quijotte de la Mancha, cel ce - în căutarea himericei sale iubite: Dulcineea del Toboso - nu se dă
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN by http://uzp.org.ro/dan-lupescu-despre-albumul-liric-fiind-365-1-iconosonete-de-theodor-rapan/ [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
ceea ce este cât se poate de creștinește, de bun augur!), pușcăria - pe str. Libertății, ultimul kilometru măsoară doar 900 de metri (cum se mai întâmplă cu unele autostrăzi din România, pentru a rămâne miliardele cui trebuie...) Urări luminoase tuturor, umor gâlgâitor și pace - în Anul Internațional al Luminii: 2016. Și în cei ce vor veni, până la sfârșitul veacurilor. DAN LUPESCU Craiova, Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016
Oltenească, primăvara umorului românesc by http://uzp.org.ro/olteneasca-primavara-umorului-romanesc/ [Corola-blog/BlogPost/92930_a_94222]
-
tună răgușit Colonelul. „Nu ridicați niciodată mîna spre ele. După ce i se va grefa un braț nou, camaradul vostru își va aminti cu siguranță, ha, ha, această mică lecție. Următorul!”. Din nou tunetul grăbit al picioarelor monstruoase și răgetul ascuțit, gîlgîitor, al cămilei de luptă aflate în parametrii normali. De data asta corpsmanul își ținu brațele pe lîngă corp și cămila îi hăpăi capul. „Mi-e teamă că un cap nu se poate grefa”, rînji Colonelu uitîndu-se chiorîș la cei aliniați
Șobolanii Spațiului by https://republica.ro/c-obolanii-spac-iului [Corola-blog/BlogPost/339002_a_340331]
-
la drum și până la ultimul vers din Incantații. Versificator abil, Domnul Ion Șiugariu nu cade în păcatul atâtor poeți tineri, de a-și clădi poezia numai pe vers. Ideea rămâne predominantă. Și domnia Sa o îmbracă într‘o haină strălucitoare, vie, gâlgâitoare de viață“. În Sfarmă Piatră, Ovidiu Caledoniu: „Ceea ce-mi place mai mult în poesia Dlui Șiugariu este acel cult și respect deosebit al imaginei în care se simte vibrând tot temperamentul poetului“. În Pagini Literare, Romulus Demetrescu: „Frăgezimea sentimentului
70 DE ANI DE LA MOARTEA POETULUI EROU ION ŞIUGARIU de ION DUMITRU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 by http://confluente.ro/ion_dumitru_1422769149.html [Corola-blog/BlogPost/376116_a_377445]
-
Ștefan Borbély Poezia lui Ion Vădan se revendică, neclamoros, din aceea "echinoxistă". Inclus în antologia lui Victor Felea (care a impus în epocă) - "Popas între poeți tineri" (Ed. Dacia, 1975), autorul, fire iconoclastă, fiu de moți, incomod pentru egocentrismul său gâlgâitor, nu se lasă "prins", integrat unui grup sau altul, rămânând nu "un practicant" cât "purtătorul unei conștiințe echinoxiste". Plecarea în provincie, după absolvire, i-a accentuat și mai mult singularitatea (profitabilă în planul evoluției poetice), dar îi amână prima carte
Ion Vădan () [Corola-website/Science/316049_a_317378]
-
mai înalt. Pe urmă, după lungi minute se opriră să mă aștepte, tot la braț, dar de astă dată Petrică se desprinse și rămase cu mine. Mirosea puternic a brazi... Se auzeau chemări îndepărtate, acel stupid olareti al excursioniștilor, râsete gâlgâitoare de fete de pe alte poteci. "Să nu fii supărat pe mine, îmi șopti Petrică, știu că Matilda te iubește, știu demult, nu din scrisorile pe care i le-ai trimis și unde îmi faci un portret nu prea agreabil... Poet
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
indubitabil. Și-a retras mâna, speriată. —Ai simțit? i-a șoptit el. Inima lui Alice bătea din ce în ce mai repede. S-a uitat cu o privire acuzatoare către pahar. N-are nici o legătură cu asta, a asigurat-o Jake cu un râset gâlgâitor. Uită-te la mine! Alice s-a uitat. Mesajul pe care ochii lui i-l transmiteau nu putea fi interpretat greșit. Era cel mai vechi mesaj din lume. De-a lungul a secole de evoluție fusese construit astfel încât să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
susținut de niște subțiri coloane duble, Înconjura o grădină plină de viață, Împărțită În sectoare ordonate, unde călugării cultivau ierburi medicinale pentru farmacia mânăstirii. Într-un colț, un lămâi mare Își Întindea crengile către umbra porticului, lângă o mică fântână gâlgâitoare. Arrigo se aplecă să bea o Înghițitură lungă, cu aviditate. Dante profită ca să i se adreseze istoricului. - Nu mă așteptam să te găsesc la o lecție despre originile lumii create. Te credeam mai curând interesat de forma secolului nostru. - Forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care, căzînd de la înălțime, se „prăfuiește“, adică se împrăștie în stropi mărunți ca firele de praf. Din punctul acesta de vedere, Prahova ar putea fi considerată, la origine, sinonimă cu Bîlbîitoarea, Bolboroșoaia, Bolboroșița, Cerbătoarea (= Șerbătoarea < Fierbătoarea), Cioroiu (< cioroi, „șipot“), Duruitoarea, Gîlgîitoarea, Hududoiul, Huruiala, Murmurătoarea, Hăulita, Huitoarea, Hurhuitoarea, Murmurătoarea, Săritoarea, Sunătoarea, Șumița (< Șuma, „zgomot, murmur, vîjîit“), Urlătoarea, Slopățul (< sl. slap, „flux, cascadă“), Vîjîitoarea, Cazanele (< cazan, „cataractă, fierbătoare din josul cataractei“), Humorul (< ucr. hom, „zgomot“), Pișolea (comp. cu retoromanul piscina, ital. pisa, „cascadă
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
poetului păreau să se estompeze în Tărâm transcendent (1939), însă B. nu mai are forța de a crea imagini originale și recurge la clișee, la alăturări nefericite de vocabule: „mizeria cotidiană, suava mea brâncă”, „dureroasa mea tribulație”, „ineluctabila mea tristețe”, „gâlgâitoare [...] vie”, „să-mi redea elevația” etc. Acela în care mulți critici literari vedeau o speranță a poeziei vremii va scrie după 1947 versificări de circumstanță închinate „clasei muncitoare” și noii puteri politice ori își va reedita în antologii versurile din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
ales prin discurs, însoțit de o mimică specială, de gestică explozivă, de registrul onomatopeic. Ce mai tura-vura? Animalul este animal! Limba îi este scâlciată și încleiată, cuvintele lui sunt rămășițele între dinți ale unor foste cuvinte integre, sonoritatea sa este gâlgâitoare și vâscoasă, patetismul său este de crocodil și maimuță la un loc, mimetismul față de gangsterii din filmele americane este al unui papagal de mahala. Degeaba are o vestimentație rasată, de la cele mai în vogă case de modă, fiindcă Animalul se
[Corola-publishinghouse/Science/2083_a_3408]
-
și știința ridiculizării subțiri (îi persiflează pe uneltitorii neperformanți, țesători ai unor „sfaturi vrednice de râs”, „deșarte” și „vrednice de batjocuri”), prin bagatelizare și minimalizare, dar îi este la îndemână și persiflarea în absența distilării ironiei, pe fondul unui râs gâlgâitor („dicretul” imperial prin care beizadea Gheorghe era numit nu domn sau guvernator, ci „ban Craiovei”, „l-au făcut” pe fiul lui Șerban Cantacuzino „din cal măgari”), sincopat de plasticizări paremiologice, căci P., un Miron Costin cumva „miniaturizat” datorită vehemențelor, moralizează
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
se desfăcu la gură, pentru că în graba plecării la drum, Domnul cel Mare nu-l legase tocmai cum trebuie, și-l răsturnă. Iar toate darurile I se prăvăliră de-a dreptul în râul ce se se ducea zglobiu și frumos gâlgâitor, la vale. Marele și Bunul nostru Creator, s-a așezat pe un colț de stâncă să-Și revină din sperietură, privind dezolat la risipa ce făcuse. Râul, neștiutor a luat frumos cu el și a dus mai departe, tot ceea ce
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
strîngi mîna, sau măcar să-i zici ceva. Ți-o vă plăti scump dacă se transferă la noi, cum e vorba. Așa se zvonește, că ar veni în locul lui Chirilă, să conducă sectorul de cercetare. Dinu izbucnește într-un rîs sincer, gîlgîitor, așa cum nu l-am văzut niciodată, dar cum îmi închipui că a fost de multe ori înainte de a-l fi părăsit prietena. Dragă Florea, se oprește Dinu din rîs, eu nu am fost călcat decît o singură dată pe coadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
că ți-o vînd ieftin: cincizeci de lei. Nu, că am luat și eu una cu două sute. Două sute?! Ce, ai fost beat? Ia stai, devine el grav, nu cumva și tu...? ... Și eu, îi răspund. Izbucnim amîndoi într-un rîs gîlgîitor, că nu ne mai puteam abține. Al naibii să fiu dacă n-am vrut să mă botez în chiuvetă, zice Vlad. Fata asta e dracul gol! Ca un măr: te-mbie să muști din el, dar nu înainte de-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vadă de unde vine namila de oțel dar nu văzu decât pe moșul acela purtând hârlețul ca pe o baionetă mestecând greu și bolovănos cuvintele „Eu sunt Tofan, înțelegi, sunt Tofan și port cifra unu” apoi slobozi un râs gros și gâlgâitor care-și luă zborul ca un stol de ciori. Simiuc simți că este privit insistent de cineva, făcu o sforțare să se trezească, deschise ochii, văzu că la câțiva pași de pat, sprijinită în cârjele ușoare de aluminiu, cu păpușa
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
Era o carte din colecția „Cele mai frumoase poezii”. Pe moment îi fu greu, dacă nu chiar imposibil să și-l imagineze pe omul acela mătăhălos, cu mâinile ca niște lopeți, răsfoind cartea ceea mică și mormăind cu glasul său gâlgâitor ca o furtună văratecă, grațioasele „Romanțe pentru mai târziu”. Podeaua din sălița de intrare trosni sub pașii săi grei și în cadrul ușii apăru, cu capul plecat ca să nu lovească partea de sus omul acela, cu brațele pline de lemne
Parasca by Mititelu Ioan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91853_a_92383]
-
mlaștină am fost atacați de tot felul de insecte înverșunate, în timp ce brotacii săreau în jurul nostru și șerpi de apă de toate mărimile se lipeau de noi. Calea pe care o străbăteam era un amestec de râulețe, mocirle, stufăriș și izvoare gâlgâitoare. Se înainta cu greu, cu apa până la brâu și cu desagii ținuți deasupra, ca să nu se ude. Urmăream linia dată de o seamă de copaci paluștri, de ramurile cărora ne agățam ca să ne smulgem picioarele din mâl. Chinul a durat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Grigurcu Fără dificultate ne dăm seama că Nicolae Tzone e un poet dintr-o speță mai puțin frecventă. în locul habitualei ființe fragile, vulnerate, inadaptabile ne întîmpină un individ robust, cu un surplus de energie, rostindu-se într-un interminabil discurs gîlgîitor (impulsul vital din care purcede îl oprește cît mai mult posibil a recurge la punct), într-o avalanșă de corespondențe care par a îneca peisajele, tîrînd în torentul lor tumultuos elementele lor sfărîmate. Dezlănțuirea sa e bonom-atroce. Departe de-a
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
Dealu-Ocna prin secreta sa putere. Cine știe tace; și Antipa, știind câte ceva despre data morții unuia și a altuia, are intervenții foarte expresive prin lapidaritate. Tovarășii de pahar reuniți în cârciuma lui Moiselini, ca într-un ritual cotidian al vieții gâlgâitoare, se agită, vorbesc spumegător, se ceartă și se împacă în tirade zgomotoase. Părintele Zota, dezlănțuit, ține un discurs formidabil, în care îi pune la punct pe toți comesenii; dar comite imprudența de a-l acroșa pe Antipa - o prezență discretă
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
nevoie de public spre a-și desfășura faconda") și victimizarea la care a fost supus. E vorba de o "nepregătire", de o înclinație către un alt fel de viață pe care circumstanțele totalitarismului o spulberă, transformînd acest exemplar al vitalității gîlgîitoare, rabelaisiene, într-un deținut de conștiință și chiar într-un deținut în sensul propriu al termenului. Spiritul său extrovertit, dornic de comunicare, de jubilare într-o colectivitate receptivă, ajunge a fi intoxicat, nevoit a fabrica antidoturi: "calambururi, parafraze discreditante, aglutinări
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
o mîță moartă./ Cine-o rîde și-o vorbi/ Drept în gura lui va fi!” Muți, holbîndu-ne unul la altul, rezistam cît mai mult să nu izbucnim în rîs. Cel mai slab de înger plesnea, în sfîrșit, într-un hohot gîlgîitor! Toți (acum era voie!) rîdeam fiindcă el, cedînd primul, mîncase virtual mîță moartă! Strașnic joc! Aveam 6-7 ani, stam la Belcești, un sat pe linia Podu Ilioaie-Hîrlău. Taică-meu era șef de gară! Avea uniformă, chipiu și paletă! Tot din
La popa la poartă stă o mîță moartă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13398_a_14723]
-
cavalcadă care a fost iscat de corzile unui suflet sfărîmat - acesta e sunetul cărții de față. Aidoma unei marionete căreia mecanismul interior, uzat pînă la gripare, îi imprimă gesturilor aparența sacadată a unor mișcări fără coordonare, scrisul lui Nietzsche curge gîlgîitor, într-un șuvoi de asociații imprevizibile. Dar virulența nietzscheană nu vine dintr-o exersare a spiritului critic, ci dintr-o vînă de antipatie personală. Filozoful nu emite aprecieri, ci administrează lovituri. Nu critică, ci biciuiește. Ca un scripete narativ care
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
mai apropiată de cea de-a doua categorie amintită. Există și în versurile Marianei Codruț o Românie a tranziției care nu diferă mult de cea nemurită în versurile poeților generației 2000: "noaptea începe simfonia apei în țevi/ și în veceurile gâlgâitoare, simfonia râsetelor/ înfundate și a paturilor scârțâind, peste care/ muzica de jazz a țipetelor Ťnu da, tată!ť/ și Ťfutu-ți, curva dracului, nu m-ai făcut tu/ pe mineť e cea mai tare." (p. 6) Printr-un inedit paralelism, autoarea
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
minciunile” sale sunt foarte unitare ca stil și frazare, căci imită voci și locuiesc circumstanțe străine cu o familiaritate remarcabilă. „Scrisul cu bucuria lui intrinsecă” (spune undeva) l-a stăpânit de la început întreg, cu toate valențele în alertă. Spumos, stufos, gâlgâitor, doldora de ambiguități și niciodată definitiv, scrisul lui Pecican s-a instalat la răscrucea cuvintelor despre om și despre text, deschis la zvonuri istorice, (auto)biografice ori livrești cu egală disponibilitate. Orice corp străin răsare în fața minții sale neastâmpărate e
Scrisul, cu bucuria lui intrinsecă by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4418_a_5743]