40 matches
-
Grigurcu Fără dificultate ne dăm seama că Nicolae Tzone e un poet dintr-o speță mai puțin frecventă. în locul habitualei ființe fragile, vulnerate, inadaptabile ne întîmpină un individ robust, cu un surplus de energie, rostindu-se într-un interminabil discurs gîlgîitor (impulsul vital din care purcede îl oprește cît mai mult posibil a recurge la punct), într-o avalanșă de corespondențe care par a îneca peisajele, tîrînd în torentul lor tumultuos elementele lor sfărîmate. Dezlănțuirea sa e bonom-atroce. Departe de-a
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
Dealu-Ocna prin secreta sa putere. Cine știe tace; și Antipa, știind câte ceva despre data morții unuia și a altuia, are intervenții foarte expresive prin lapidaritate. Tovarășii de pahar reuniți în cârciuma lui Moiselini, ca într-un ritual cotidian al vieții gâlgâitoare, se agită, vorbesc spumegător, se ceartă și se împacă în tirade zgomotoase. Părintele Zota, dezlănțuit, ține un discurs formidabil, în care îi pune la punct pe toți comesenii; dar comite imprudența de a-l acroșa pe Antipa - o prezență discretă
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
o mîță moartă./ Cine-o rîde și-o vorbi/ Drept în gura lui va fi!” Muți, holbîndu-ne unul la altul, rezistam cît mai mult să nu izbucnim în rîs. Cel mai slab de înger plesnea, în sfîrșit, într-un hohot gîlgîitor! Toți (acum era voie!) rîdeam fiindcă el, cedînd primul, mîncase virtual mîță moartă! Strașnic joc! Aveam 6-7 ani, stam la Belcești, un sat pe linia Podu Ilioaie-Hîrlău. Taică-meu era șef de gară! Avea uniformă, chipiu și paletă! Tot din
La popa la poartă stă o mîță moartă by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/13398_a_14723]
-
nevoie de public spre a-și desfășura faconda") și victimizarea la care a fost supus. E vorba de o "nepregătire", de o înclinație către un alt fel de viață pe care circumstanțele totalitarismului o spulberă, transformînd acest exemplar al vitalității gîlgîitoare, rabelaisiene, într-un deținut de conștiință și chiar într-un deținut în sensul propriu al termenului. Spiritul său extrovertit, dornic de comunicare, de jubilare într-o colectivitate receptivă, ajunge a fi intoxicat, nevoit a fabrica antidoturi: "calambururi, parafraze discreditante, aglutinări
Un spirit captiv by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16945_a_18270]
-
într-un nor de aburi. "Ei ei, ce-o fi și asta!?" Un munte de smoală clocotită și aburi se prăbuși peste el. Respirația, care i se oprise păstrând o mică insulă de tăcere în jurul lui, se porni pe neașteptate, gâlgâitoare, și-o voce aspră strigă ceva. Se auzi o lovitură de metal. Doi inși se înălțară. Traseră ușa grea de la vagon. Șocul făcu să-i treacă un scrâșnet prin șira spinării. Locomotiva se puse-n mișcare. Ultimele santinele se prinseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mai apropiată de cea de-a doua categorie amintită. Există și în versurile Marianei Codruț o Românie a tranziției care nu diferă mult de cea nemurită în versurile poeților generației 2000: "noaptea începe simfonia apei în țevi/ și în veceurile gâlgâitoare, simfonia râsetelor/ înfundate și a paturilor scârțâind, peste care/ muzica de jazz a țipetelor Ťnu da, tată!ť/ și Ťfutu-ți, curva dracului, nu m-ai făcut tu/ pe mineť e cea mai tare." (p. 6) Printr-un inedit paralelism, autoarea
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
cavalcadă care a fost iscat de corzile unui suflet sfărîmat - acesta e sunetul cărții de față. Aidoma unei marionete căreia mecanismul interior, uzat pînă la gripare, îi imprimă gesturilor aparența sacadată a unor mișcări fără coordonare, scrisul lui Nietzsche curge gîlgîitor, într-un șuvoi de asociații imprevizibile. Dar virulența nietzscheană nu vine dintr-o exersare a spiritului critic, ci dintr-o vînă de antipatie personală. Filozoful nu emite aprecieri, ci administrează lovituri. Nu critică, ci biciuiește. Ca un scripete narativ care
Șarpele cu clopoței by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6860_a_8185]
-
minciunile” sale sunt foarte unitare ca stil și frazare, căci imită voci și locuiesc circumstanțe străine cu o familiaritate remarcabilă. „Scrisul cu bucuria lui intrinsecă” (spune undeva) l-a stăpânit de la început întreg, cu toate valențele în alertă. Spumos, stufos, gâlgâitor, doldora de ambiguități și niciodată definitiv, scrisul lui Pecican s-a instalat la răscrucea cuvintelor despre om și despre text, deschis la zvonuri istorice, (auto)biografice ori livrești cu egală disponibilitate. Orice corp străin răsare în fața minții sale neastâmpărate e
Scrisul, cu bucuria lui intrinsecă by Irina Petraș () [Corola-journal/Journalistic/4418_a_5743]
-
oricât ar fi de solzoase, au cum să facă schela să se prăbușească, ci poate doar să înflorească... Adică să prindă rădăcini și să urce, săgeată fulgerătoare, spre cer, precum legendarul, miraculosul vrej de fasole din poveste... Atât de suculentul, gâlgâitorul volum de 766 de pagini al lui Theodor Răpan este, vrând-nevrând, prin gustul călătoriei de neînfrânat, o hologramă(pseudo?) a capodoperei lui Cervantes: Don Quijotte de la Mancha, cel ce - în căutarea himericei sale iubite: Dulcineea del Toboso - nu se dă
DAN LUPESCU despre albumul liric… FiinD. 365 + 1 Iconosonete de THEODOR RĂPAN [Corola-blog/BlogPost/92450_a_93742]
-
ceea ce este cât se poate de creștinește, de bun augur!), pușcăria - pe str. Libertății, ultimul kilometru măsoară doar 900 de metri (cum se mai întâmplă cu unele autostrăzi din România, pentru a rămâne miliardele cui trebuie...) Urări luminoase tuturor, umor gâlgâitor și pace - în Anul Internațional al Luminii: 2016. Și în cei ce vor veni, până la sfârșitul veacurilor. DAN LUPESCU Craiova, Sâmbătă, 30 Ianuarie 2016
Oltenească, primăvara umorului românesc [Corola-blog/BlogPost/92930_a_94222]
-
susținut de niște subțiri coloane duble, Înconjura o grădină plină de viață, Împărțită În sectoare ordonate, unde călugării cultivau ierburi medicinale pentru farmacia mânăstirii. Într-un colț, un lămâi mare Își Întindea crengile către umbra porticului, lângă o mică fântână gâlgâitoare. Arrigo se aplecă să bea o Înghițitură lungă, cu aviditate. Dante profită ca să i se adreseze istoricului. - Nu mă așteptam să te găsesc la o lecție despre originile lumii create. Te credeam mai curând interesat de forma secolului nostru. - Forma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
tună răgușit Colonelul. „Nu ridicați niciodată mîna spre ele. După ce i se va grefa un braț nou, camaradul vostru își va aminti cu siguranță, ha, ha, această mică lecție. Următorul!”. Din nou tunetul grăbit al picioarelor monstruoase și răgetul ascuțit, gîlgîitor, al cămilei de luptă aflate în parametrii normali. De data asta corpsmanul își ținu brațele pe lîngă corp și cămila îi hăpăi capul. „Mi-e teamă că un cap nu se poate grefa”, rînji Colonelu uitîndu-se chiorîș la cei aliniați
Șobolanii Spațiului () [Corola-blog/BlogPost/339002_a_340331]
-
la drum și până la ultimul vers din Incantații. Versificator abil, Domnul Ion Șiugariu nu cade în păcatul atâtor poeți tineri, de a-și clădi poezia numai pe vers. Ideea rămâne predominantă. Și domnia Sa o îmbracă într‘o haină strălucitoare, vie, gâlgâitoare de viață“. În Sfarmă Piatră, Ovidiu Caledoniu: „Ceea ce-mi place mai mult în poesia Dlui Șiugariu este acel cult și respect deosebit al imaginei în care se simte vibrând tot temperamentul poetului“. În Pagini Literare, Romulus Demetrescu: „Frăgezimea sentimentului
70 DE ANI DE LA MOARTEA POETULUI EROU ION ŞIUGARIU de ION DUMITRU în ediţia nr. 1493 din 01 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376116_a_377445]
-
fără pereche al "deranjaților" e mai mult decît o simplă aducere-aminte. E meditația, chiar dacă amar-cinică, a scepticului în marginea condiției umane, atît de supusă, în viziunea sa, doar experiențelor extreme. Singura pată de lumină, în această rememorare filmată, e rîsul gîlgîitor al tragicului care a știut să și rîdă. Rîs contaminant. 7 februarie Istoria se nutrește și din acte fastuoase. Istoria marilor state. Pentru că statele bicisnice se feresc de strălucirea sărbătorii. Nu au cu ce s-o întrețină. Ca s-o
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
eternă, vorbea (mde, cu accent) simplu și limpede despre soluțiile care ar fi putut, destul de repede, să readucă țara la normalitate. Zîmbetul lui Rațiu, atunci cînd întîlnea obtuzitatea și reaua credință a emanaților, exploda din cînd în cînd în rîs gîlgîitor. Era rîsul celui care, cunoscînd atît de bine cum se poate ajunge rapid la bunăstare, distingea foarte clar albul de negru. Cum bulinele din șocantul său papion. Duplicitatea bolșevică, atît de bine încarnată într-un Miron Cozma (ale cărui haite
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
și știința ridiculizării subțiri (îi persiflează pe uneltitorii neperformanți, țesători ai unor „sfaturi vrednice de râs”, „deșarte” și „vrednice de batjocuri”), prin bagatelizare și minimalizare, dar îi este la îndemână și persiflarea în absența distilării ironiei, pe fondul unui râs gâlgâitor („dicretul” imperial prin care beizadea Gheorghe era numit nu domn sau guvernator, ci „ban Craiovei”, „l-au făcut” pe fiul lui Șerban Cantacuzino „din cal măgari”), sincopat de plasticizări paremiologice, căci P., un Miron Costin cumva „miniaturizat” datorită vehemențelor, moralizează
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
poetului păreau să se estompeze în Tărâm transcendent (1939), însă B. nu mai are forța de a crea imagini originale și recurge la clișee, la alăturări nefericite de vocabule: „mizeria cotidiană, suava mea brâncă”, „dureroasa mea tribulație”, „ineluctabila mea tristețe”, „gâlgâitoare [...] vie”, „să-mi redea elevația” etc. Acela în care mulți critici literari vedeau o speranță a poeziei vremii va scrie după 1947 versificări de circumstanță închinate „clasei muncitoare” și noii puteri politice ori își va reedita în antologii versurile din
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
Rutger aruncă o privire îngrijorată către cerul plumburiu. — Dar începe să plouă. Un motiv în plus să ne grăbim, i-o tăie hunul. La scurtă vreme după aceea, cei doi înaintau singuri printre stânci, cu caii la pas, prin apa gâlgâitoare. Nu schimbau nici un cuvânt; fiecare își ținea ochii ațintiți către malul cel mai apropiat, scormonind cu privirea printre copaci, cu nădejdea că va găsi o cărare pe care ar fi putut să o apuce fugarii. în două rânduri, Balamber pătrunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înapoi, pe urmă încă unul, cu mâinile încleștate pe gâtul străpuns, din care sângele țâșnea spumegând. Se opri, se clătină, apoi căzu în genunchi și rămase așa pentru câteva secunde, cu privirea stupefiată, deodată pierdută, și scoțând un horcăit oribil, gâlgâitor; în sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și căzu mort pe pietrele pieței. După o tăcere scurtă, împietrită, din grupul fidel lui răsună un cor de strigăte furioase; ca un singur om, ei se puseră în mișcare într-un tumult, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe genunchi, trimițîndu-mi din ochii ei albaștri priviri elocvente, care spuneau lămurit: "Admiră! Ai mai văzut așa ceva?" Dar rochița s-a învechit foarte repede... Fericirea ei cea mare însă era s-o ridic "în pod", fericire exprimată întîi cu râsete gâlgâitoare de hulubiță mică, pe urmă cu țipete ascuțite, la punctul culminant al ascensiunii. Uneori mă "ridica" și ea, strîngîndu-mi tare genunchii în brațele ei mici și țipând ascuțit: "Tîta ma'e!" Prietenia noastră era atât de mare, încît Adela, când
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui deveniseră rugători. Până la urmă l-am achitat și pe el. Într-o noapte, mi-am închipuit că aveam în mână un bici. Arătam ca un dresor de circ. Un râs lung, gâlgâitor a cutremurat oglinzile și m-am speriat. După care mi-am revenit. Ce prost fusesem! De ce mă speriasem? Doar eu eram dresorul! Ieșind de-acolo puteam să le incendiez imaginația celorlalți. Din păcate, nu și pe cea a Laurei. Într-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui deveniseră rugători. Până la urmă l-am achitat și pe el. Într-o noapte, mi-am închipuit că aveam în mână un bici. Arătam ca un dresor de circ. Un râs lung, gâlgâitor a cutremurat oglinzile și m-am speriat. După care mi-am revenit. Ce prost fusesem! De ce mă speriasem? Doar eu eram dresorul! Ieșind de-acolo puteam să le incendiez imaginația celorlalți. Din păcate, nu și pe cea a Laurei. Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mlaștină am fost atacați de tot felul de insecte înverșunate, în timp ce brotacii săreau în jurul nostru și șerpi de apă de toate mărimile se lipeau de noi. Calea pe care o străbăteam era un amestec de râulețe, mocirle, stufăriș și izvoare gâlgâitoare. Se înainta cu greu, cu apa până la brâu și cu desagii ținuți deasupra, ca să nu se ude. Urmăream linia dată de o seamă de copaci paluștri, de ramurile cărora ne agățam ca să ne smulgem picioarele din mâl. Chinul a durat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Goncea, madama cu căruciorul, izbucnea din când în când în hohote năpraznice, clocotitoare de râs. Se oprea și, proptit în cărucior, sălta pătura, ascunzându-și fața hohotitoare în stofa ei aspră. Eventualii trecători izbucneau și ei spontan în torente hohotitoare, gâlgâitoare. Și erau mereu câțiva în preajma lor. Printre ei, nelipsit, Constandin F. Panaitescu, ofițerul de la Starea Civilă a Primăriei, demascat ulterior, la trei ani de la Revoluția de la Județeană, ca un fost torționar de la Penitenciarul din Baltă, implicat, între altele, în moartea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
indubitabil. Și-a retras mâna, speriată. —Ai simțit? i-a șoptit el. Inima lui Alice bătea din ce în ce mai repede. S-a uitat cu o privire acuzatoare către pahar. N-are nici o legătură cu asta, a asigurat-o Jake cu un râset gâlgâitor. Uită-te la mine! Alice s-a uitat. Mesajul pe care ochii lui i-l transmiteau nu putea fi interpretat greșit. Era cel mai vechi mesaj din lume. De-a lungul a secole de evoluție fusese construit astfel încât să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]