227 matches
-
că, după ce reintru în locuința mea, el vine, se așează ca de obicei pe locul lui obișnuit și mănâncă cu privirile-i triste ațintite în pământ. Dovada acestui fapt ? Foarte simplă : a doua zi dimineață, în fiecare dimineață când plec gârbovit sufletește, rutinat și plictisit la serviciu, pachețelele mele cu mâncare lipsesc de pe locul unde le așez seara. Mă prefac că nu bag în seamă nici măcar câinele comunitar, unul urât, negru și flocos, care se pripășise de câtva timp primprejurul blocului
NIMIC NOU SUB SOARE de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 1632 din 20 iunie 2015 by http://confluente.ro/liviu_pirtac_1434804170.html [Corola-blog/BlogPost/372445_a_373774]
-
Albert este surprins de această afirmație; nu prea se omoară cu învățătura, cu atât mai puțin la lb. română. Lecturile însă îi încălzesc de fiecare dată sufletul, ca atunci când se afla împreună cu vechiul, uitatul lui prieten George. Își îndreaptă umerii gârboviți, de elev surprins cu lecția neînvățată, își limpezește privirea și glasul și începe să caracterizeze personajele, așa cum le-a simțit lecturând opera, fără să pomenească părerile criticilor întrucât puțin îl interesa ce și cum au lecturat aceștia opera, ce judecăți
IX. CASA SUFLETULUI MEU de ADRIAN LIȚU în ediţia nr. 2048 din 09 august 2016 by http://confluente.ro/adrian_litu_1470738908.html [Corola-blog/BlogPost/365166_a_366495]
-
monstruoasa. Intrau cu chipuri de ceară ce duceau mortea-n lumea așteptării, visului de mâine. De pe pereții încăperilor, fugise viața. Erau zugrăvite fără lumină. Devenise morminte. La capătul cosciugelor înșirate, stăteau pe piedestalul morții grămeze de monezi înșiruite-n stive. Bătrânețea gârbovita, numără anii omenilor furați, în lucirea înșelătoare a galbenului ce nu era real, decât prin închipuire. Mintea nu poate cuprinde, scârba adunăturii din clădire. Ploua cu lacrimi și dreptatea umblă îmbrăcată-n zdrențe. La capătul unui hau, unul manipula cu
INALTA CURTE de VIOREL MUHA în ediţia nr. 830 din 09 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Inalta_curte_viorel_muha_1365532714.html [Corola-blog/BlogPost/345795_a_347124]
-
săptămâni am stat în pat cu ochii în tavan. După care m-am dat jos, am făcut un duș, m-am ras și am mers acasă la Leni. De fapt la Corina. Am sunat protocolar. Iese în ușă tatăl Corinei, gârbovit și șovăielnic: - Vrei să intri ? - Da, dacă nu vă deranjează. - Poți să intri, dar nu mai e nimeni acasă. Corina a murit, iar Leni a dispărut. - Îmi ... îmi pare rău ... Cum s-a întâmplat ? - Corina a avut un șoc. Era
DAN, DANSEZI? de DAN NOREA în ediţia nr. 1244 din 28 mai 2014 by http://confluente.ro/Dan_norea_1401257411.html [Corola-blog/BlogPost/350593_a_351922]
-
colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate Și de frig la piept și-ncheie tremurând halatul vechi, Își înfundă gâtu-n guler și bumbacul în urechi; Uscățiv așa cum este, gârbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic, Căci sub fruntea-i viitorul și trecutul se încheagă, Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o dezleagă; Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr Așa el sprijină lumea și
Mihai EMINESCU (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889). Poet național și universal by http://revistaderecenzii.ro/mihai-eminescu-15-ianuarie-1850-15-iunie-1889-poet-national-si-universal/ [Corola-blog/BlogPost/339456_a_340785]
-
vorbelor acestora și o nesfârșită milă de el mă cuprinsese. Îmi rămăseseră în minte statura lui semeață din fotografie, călare pe calul cel alb cum era, zâmbetul ușor sfidător, de om gata să înfrunte orice pericol, îl vedeam acum prematur gârbovit, albit la tâmple, cu ochelarii lăsați pe nas, bătrânește, cu colțurile buzelor căzute, aplecat asupra tastaturii mașinii sale de scris Continental, cumpărată cu bani anume strânși de la consignație. Când îmi spusese, parcă glumind, că poate pe von Rennhoff îl mustra
BUN VENIT, MOISE de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 568 din 21 iulie 2012 by http://confluente.ro/Bun_venit_moise_dan_florita_seracin_1342882857.html [Corola-blog/BlogPost/358133_a_359462]
-
vervă, nu stă să mai respire. Pe trupul zilei frânte sub estivala ie, Măritul astru-și lasă suflarea rubinie. Pasc cerbii înserării din ierburi violete Și beau lumina caldă din margini de planete; În spicele-nnoptării se tânguie culoarea, Iar zarea gârbovită își mistuie savoarea. Se spulberă tăcerea peste uitate plângeri Și-n genele durerii e zbatere de îngeri. CURGE-N FIBRE RĂSĂRITUL De ce plângi când azuriul îți zâmbește pe-ndelete, Iar tentații nelipsite sunt topite-n zări discrete? Destrămând hlamida nopții de sub
PREMIUL I LA CONCURSUL MEMORIA SLOVELOR de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1682 din 09 august 2015 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1439123932.html [Corola-blog/BlogPost/340223_a_341552]
-
ieșit din casă ținându-se de pereți. Nimeni nu se aștepta să-l vadă deoarece nu se mai putea da jos singur din patul de suferință. Era aproape de nerecunoscut cu barba albă, crescută în ultimele săptămâni, cu buzele vineții, slab, gârbovit, tremura din toate mădularele. S-a așezat anevoie pe taburetul vechi de lemn, mai bătrân cu mult decât scaunul și s-a sprijinit în bastonul pe care i-l dăruise Tea cu un an în urmă când împlinise șaptezeci și opt de
DIN ANUL ACELA CRIZANTEMELE NU AU MAI ÎNFLORIT de DORINA STOICA în ediţia nr. 1662 din 20 iulie 2015 by http://confluente.ro/dorina_stoica_1437421137.html [Corola-blog/BlogPost/380527_a_381856]
-
mireasă...” „Da, dar te voi avea și pe tine, îi ziceam. Și de tine nu mi-e drag, orice-ai face. Așa că nici celelalte nu-mi trebuiesc. Du-te, mi se-ntunecă ziua când te văd...” Și el se îndepărta gârbovit, cu ochii înlăcrimați. — Săracu’ de el! murmură Octavia. — Să-ți spun drept, continuă broscuța, zâmbind înduioșată de replica Octaviei, și mie îmi părea rău de el. Dar ce puteam face? Nu-mi plăcea și gata. Îmi ieșea înainte, îmi aținea
EUGEN DORCESCU, PORTIŢA VISELOR de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 by http://confluente.ro/eugen_dorcescu_1413617923.html [Corola-blog/BlogPost/349392_a_350721]
-
mâini e frământată Ne dați în ultim ceas o Viață ce-i furată? Vă luminează sfinții să dați o lege nouă, Iubirea să vă fie pecete chiar și vouă Doar umăr lângă umăr, putem să ducem Țara Că-i tare gârbovită și grea-i mai e povara! foto sursa internet Camelia Cristea Referință Bibliografică: Doină... / Camelia Cristea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1845, Anul VI, 19 ianuarie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Camelia Cristea : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
DOINĂ... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 1845 din 19 ianuarie 2016 by http://confluente.ro/camelia_cristea_1453233032.html [Corola-blog/BlogPost/372318_a_373647]
-
va atârna în ștreang, în bătaia vântului din munți. Se întorc din cale până la o răscruce unde sluga descoperă poteca spre ținutul zgripțuroaicei. Se strecoară printre hățișuri și stâncării și ajung în fața grotei. Din interior își face apariția o arătare gârbovită, cu părul vâlvoi, ochii ieșiți din orbite și un nas coroiat. Cu un glas pițigăiat întreabă: - Cine îndrăznește să-mi calce împărăția ? - Apropie-te, cotoroanțo, să discut cu scârboșenia ta! - Plecați din regatul meu, altfel vă blestem să rătăciți pribegi
SUB SEMNUL BLESTEMULUI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 842 din 21 aprilie 2013 by http://confluente.ro/Sub_semnul_blestemului_ion_nalbitoru_1366552764.html [Corola-blog/BlogPost/345942_a_347271]
-
deși neamul Vodenilor nu se mai afla la cârma țării, erau respectați ca „prințul și prințesa”. De altfel, erau oameni cumpătați și buni la suflet cu cei amărâți. De la un timp, se aciuase la moșia lor o bătrânică uscată și gârbovită. Din milă, îi oferiră traiul de zi cu zi și o cămăruță într-un colț al conacului unde să-și odihnească oasele trudite de bătrânețe. Sărăcuța, nici numărul anilor nu și-l mai știa. Cu timpul însă băbuța deveni din ce în ce mai
XIV. BLESTEMUL (URMAŞUL LUI DRACULA) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1499 din 07 februarie 2015 by http://confluente.ro/ion_nalbitoru_1423317262.html [Corola-blog/BlogPost/340380_a_341709]
-
domnit în continuare fericit în cetate. După ani și ani, prin colbul șerpuitoarelor drumeaguri ce se pierdeau prin câmpiile argiloase din țara Atalyei, ori pe strâmtele uliți ale satelor, încă mai rătăcea pribeagul cerșetor Tragodas. Bătrân și sprijinit în toiag, gârbovit și neputincios, deschidea șovăitor portițele caselor și cerșea cu umilință o coajă de pâine, îndurând chinuitoarea sete din arșița zilei și ținând piept cu multă greutate câinilor de pe marginea șanțurilor, din ce în ce mai înrăiți... (sfarsit) Referință Bibliografică: Povestea sărmanului Tragodas - Partea a
ULTIMA de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1144 din 17 februarie 2014 by http://confluente.ro/Povestea_sarmanului_tragodas_viorel_darie_1392647773.html [Corola-blog/BlogPost/342011_a_343340]
-
Bărbat și soț adevărat, Adam plângea și se jura că nu se știe cu păcat și că doar Eva-i vinovată de-ntreaga tărășenie, deși era normal să știe că-s condamnați l-aceeași soartă. Într-adevăr, îndat-apoi, cu trupurile gârbovite - vie oglindă a durerii ce-nsoțitoarea omului va fi până în ceasul de pe urmă - cei doi spre poartă-au fost conduși și-n praful drumul zvârliți, iar poarta după ei mai strașnic zăvorâtă Atuncea eu, cu-ntâia misiune fără cusur îndeplinită
LUCIFER (PANORAMA DEZILUZIILOR) de GEORGE PETROVAI în ediţia nr. 902 din 20 iunie 2013 by http://confluente.ro/George_petrovai_lucifer_pan_george_petrovai_1371735215.html [Corola-blog/BlogPost/346104_a_347433]
-
N-o să calce în rugină Și în mijlocul tăcerii O să prindă rădăcină... Am crezut că a secat Apa din fântâna mea, Prin deșert Morgana cată Picătură să mai bea... Am crezut că nu se-aude Țipătul ce mă însoțește Și povară gârbovită Care-n mine tot mai crește... Am crezut că niciodată Nu voi spune că mă doare Timpul ce-a rămas datornic Cu un zâmbet pentru floare... Am crezut că toate astea Mi se-ntâmplă numai mie, Dar sunt sigură că
AM CREZUT... de CAMELIA CRISTEA în ediţia nr. 2080 din 10 septembrie 2016 by http://confluente.ro/camelia_cristea_1473510316.html [Corola-blog/BlogPost/364039_a_365368]
-
să reprezinte nici măcar punctul de vedere al confesiunii căreia îi aparțin. Suntem egali în fața morții, dar trebuie să fim și demni; iar el a fost. Dintr-un bărbat puternic, atletic, sănătos, s-a transformat în lungul anilor într-un bătrân gârbovit, neputința trupului fiind la el mult agravată și grăbită în comparație cu alții. Dacă este adevărat că aceasta a fost urmarea gloanțelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a rămas din punct de vedere creștin în nici un fel dator
OM AL VREMII LUI de ZAHARIA BONTE în ediţia nr. 136 din 16 mai 2011 by http://confluente.ro/Om_al_vremii_lui.html [Corola-blog/BlogPost/344244_a_345573]
-
întotdeauna - pe locul lui obișnuit (banca din lemn de salcâm) și mănâncă, cu privirile-i triste ațintite în pământ, mestecând ușor și cu poftă. Dovada acestui fapt ? Foarte simplă. A doua zi dimineață, în fiecare dimineață când Remus Fabian pleacă gârbovit sufletește, rutinat și foarte plictisit, la un serviciu nesigur, pachețelele lui cu mâncare lipsesc, zi de zi, de pe locul unde le așează seara. Se preface, firește, că nu bagă în seamă nici măcar câinele comunitar, unul urât, negru și lățos, care
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2094 din 24 septembrie 2016 by http://confluente.ro/liviu_pirtac_1474666864.html [Corola-blog/BlogPost/368517_a_369846]
-
întotdeauna - pe locul lui obișnuit (banca din lemn de salcâm) și mănâncă, cu privirile-i triste ațintite în pământ, mestecând ușor și cu poftă. Dovada acestui fapt ? Foarte simplă. A doua zi dimineață, în fiecare dimineață când Remus Fabian pleacă gârbovit sufletește, rutinat și foarte plictisit, la un serviciu nesigur, pachețelele lui cu mâncare lipsesc, zi de zi, de pe locul unde le așează seara. Se preface, firește, că nu bagă în seamă nici măcar câinele comunitar, unul urât, negru și lățos, care
POVESTEA LUI RĂDUCU (SAU CE SE POATE ÎNTÂMPLA ATUNCI CÂND ROMÂNIA RĂMÂNE SINGURĂ ACASĂ) de LIVIU PIRTAC în ediţia nr. 2024 din 16 iulie 2016 by http://confluente.ro/liviu_pirtac_1468617314.html [Corola-blog/BlogPost/367520_a_368849]
-
mâța s-a împletit ca un șarpede bastonul cel port umilajutând lumea să treacă prin altă ... XXI. IAR SMOALĂ, de Aurel Avram Stănescu, publicat în Ediția nr. 287 din 14 octombrie 2011. Plouă Plouă și în case Plouă peste inimi, gârbovite, arse Frig este-n ‘năuntru, frig e și afară Gândul ce împresoară iute te doboară zloată, noroi scurse din buboaie grase ce n-au nicio noimă atât de grețoase iubiri îndrăcite ziduri coșcovite totul se transformă-n moină-ofticoasă ce te
AUREL AVRAM STĂNESCU by http://confluente.ro/articole/aurel_avram_st%C4%83nescu/canal [Corola-blog/BlogPost/372758_a_374087]
-
au nicio noimă atât de grețoase iubiri îndrăcite ziduri coșcovite totul se transformă-n moină-ofticoasă ce te-mping cu sila peste-o planturoasă și-aș merge-n pădure cu un parpalac ... Citește mai mult PlouăPlouă și în casePlouă peste inimi, gârbovite, arseFrig este-n ‘năuntru, frig e și afarăGândul ce împresoarăiute te doboarăzloată, noroi scursedin buboaie grasece n-au nicio noimăatât de grețoaseiubiri îndrăciteziduri coșcovitetotul se transformă-nmoină-ofticoasăce te-mping cu silapeste-o planturoasăși-aș merge-n pădurecu un parpalac... XXII. SMOALĂ, de Aurel
AUREL AVRAM STĂNESCU by http://confluente.ro/articole/aurel_avram_st%C4%83nescu/canal [Corola-blog/BlogPost/372758_a_374087]
-
Ion Iancu Vale MAI ALBĂ CA PĂCATUL... ION IANCU VALE Mai albă ca păcatul ce-l face fata mare Când dragostea o prinde în repedea-i vâltoare Ai sufocat pământul sub munții tăi pufoși Cum nu au mai văzut nici gârboviții moși Și ai lovit în oameni cu biciul tău tăios De i-ai făcut să simtă năprazna pân la os I-ai sechestrat în case și i-ai ținut zălog Să-și sugă de sub unghii ca ursul în bârlog Te-
MAI ALBĂ CA PĂCATUL..., POEM DE ION IANCU VALE de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 401 din 05 februarie 2012 by http://confluente.ro/Mai_alba_ca_pacatul_poem_de_ion_ia_al_florin_tene_1328430024.html [Corola-blog/BlogPost/346673_a_348002]
-
durerea din doruri Și printre lacrimi reci curse în hohot și jale, Dezveliți de noi extazul ne-arunce departe Sub tăcerea profundă din zbucium de mare. Din adânc de adâncuri tăcerea ne-arunce Pe vârfuri sumbre de vals din viori gârbovite, Să presărăm rugina plânsă a triștilor pași Peste dâra vieții trecute prin negrăite cuvinte. Să ne împăcăm cu noi înainte de moarte, Să rămânem iubiții tăcuți și-n valsul din cer, Tăcerea să cearnă peste noi potop de cuvinte, Rămână, iubite
VALSUL TĂCERII de ANGELA MIHAI în ediţia nr. 1986 din 08 iunie 2016 by http://confluente.ro/angela_mihai_1465334712.html [Corola-blog/BlogPost/385300_a_386629]
-
TIMPUL MEU, UN MUNTE ÎN NOR Autor: Gabriela Ana Bălan Publicat în: Ediția nr. 1920 din 03 aprilie 2016 Toate Articolele Autorului Privește-l cum trece, rece Printre noi, o umbră De amiază abia întrezărita În oglindă - timpul, Un moșneag gârbovit, vagabond Prin abur, un contur cu nurii goi Atâtea secole a râs de noi Acum alunecă în cascadă, în păr Timorat, îmi adoarme pe umăr, un măr Fără șarpe, fără păcat Îl scot de pe deget, un inel pierdut - sau poate
TIMPUL MEU, UN MUNTE ÎN NOR de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 by http://confluente.ro/gabriela_ana_balan_1459665762.html [Corola-blog/BlogPost/340087_a_341416]
-
în Psalmi credința că "Domnul este aproape de toți cei ce-L cheamă pe El... întru adevăr. Este bun cu toți și îndurările Sale sunt peste toate lucrurile Lui" (ps. 144, 9, 18). "Domnul face judecată celor năpăstuiți, îndreaptă pe cei gârboviți, înțelepțește pe cei orbi, dă hrană celor flămânzi, dezleagă pe cei ferecați în obezi, iubește pe cei drepți, păzețte pe străini, iar pe orfani și pe văduvă îi sprijină" (ps. 145, 7-9). Învățătura morală a Psalmilor Ca oricare carte a
CATEVA REFERINTE DESPRE CARTEA PSALMILOR IN SPIRITUALITATEA ORTODOXA de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 84 din 25 martie 2011 by http://confluente.ro/Cateva_referinte_despre_cartea_psalmilor_in_spiritualitatea_ortodoxa.html [Corola-blog/BlogPost/350503_a_351832]
-
repeta singură prin curte ca pe o obsesie: „Ia-mă Doamne și pe mine, să nu mai fac umbră pământului degeaba”. Îi dispăruse pofta de viață și nu mai lupta cu bolile ce se adunaseră în trupul ei slăbit și gârbovit de vreme și de griji. Mircea cu felul lui de a fi, chiar dacă toată viața a fost băiat de oraș, se simțea bine la țară. Învățase ceva din anul petrecut în Dobrogea despre cum se trăiește într-o localitate rurală
ROMAN (CONTINUAREA ROMANULUI CAT DE MULT TE IUBESC...) de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1150 din 23 februarie 2014 by http://confluente.ro/Destine_paralele_roman_cont_stan_virgil_1393143772.html [Corola-blog/BlogPost/362648_a_363977]