30 matches
-
copac. Îi urmam învăluit în mânie, în fulgerul și-n fumul ei, lansat de-atâtea ipoteze-asupra lumii, de care nu izbuteam să scap. Bătrânii nu descriau oameni, nici întâmplări, nu trăgeau concluzii, lăsau totul nelămurit, radios, fumau, își masau picioarele gălbii de vechime. Un inginer îmi arătase planuri ale orașului în pavajul pieței, important era însă altceva: să miros piatra, ea să devină floare, simpla ei frumusețe să-mi sature foamea, sorbit de magie, să pot uita materia, știind ce înseamnă
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/3917_a_5242]
-
mă-nchin. Poetul percepe pădurea ca un templu, iar jugaștrii, paltinii și arinii ca pe niște frați ai săi: Poftesc la veacul dulce, nemăcinat de ornic, La somnu-vă nici moarte, nici viață și statornic Vegheat de luminoșii ochi mari căpriorești, Gălbii ca untdelemnul în sfinte albe cești. ...Și-apoi cu flintă, tolbă și corn la cingătoare, Mă-ntorc de la vestita-mi temută vînătoare. Pe un drum înrudit va păși mai tîrziu poetul Ștefan Aug. Doinaș. Decorul silvestru îi deschide acestuia poarta
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
a spune pricina care-l mânase într-acolo, că-i apăruseră în față trei fetișoare mărunțele, cu privirile încețoșate de lacrimile presimțirilor. Emisarul scoase de la piept năframele aduse, îndreptându-le către copile. Cea năltuță luă năframa sinilie, mijlocia, pe a gălbie. Doar cea sângerie rămăsese. A cui să fi fost?! Mezina privea îndurerată la cârpa ceea, întrebându-se în ce fel batista ei albă, pusă de tăicuțu la piept, se-nroșise?! Orfanele căzură-n genunchi ținându-se de mâini și porniră
DEZLEGAREA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384294_a_385623]
-
undeva, nu știu unde, despre rostul mantiei. Ocrotește și trup și suflet, adăpost îi dă purtătorului la ceas de-ncercare... Parc-așa era! Dar vai, ochii mă uimesc. Filamente de bec am acum pe retină. Deschiși ori închiși totuna-mi arată! Sârmulițe gălbii, lucitoare cu forme atât de curioase! Mișcătoare, mai lent, mai rapid, se trădează. Litere sunt! Câteva. Aaa! Patru la număr! Iar a cincea e dublată. Sunt asaltată de ne-nțeles. În noapte strada-i pustie. M-așez repejor. O bucată
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
prielnic i se pare o minune: prin perdeaua apei îndeamnă spre el un crăpcean cu chip de om, cu solzii din monezi. Arătarea aurie intră de voie în coșul legat de gâtul lui So Jin-Ji, umplându-i-l de băncuțe gălbii. Mirat de-atâta nesperată bogăție, bietul om deschide larg gura și... * În zori, marea depune neașteptată ofrandă pe plajă. E So Jin-Ji strângând la piept coșul cu roada ultimei sale scufundări. Alături un copil suspină, căci lacrimi n-are. I-
UN COPIL SUSPINĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 2004 din 26 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/368547_a_369876]
-
-n alt tărâm,/ Zile, nopți trec, eu rămân...” cântă-n urechi gingaș ecou izbăvitor. * În rezerva modestă, pe-un pat înalt, stă întins un bărbat. Trupul de sub pătură se ghicește împuținat de vârstă și de zăcere-ndelungată. Fața scofâlcită și gălbie pare ascunsă de-un pergament; ochii se mișcă aproape imperceptibil sub pleoape negrii, dublate de cearcănele adânci; gura suptă, păstrând totuși urma unor buze frumoase cândva, pare închisă pe veci. Mâinile întinse pe lângă subțiatul corp îți vorbesc de-o capitulare
CAPTIV de ANGELA DINA în ediţia nr. 1990 din 12 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/370902_a_372231]
-
ca o rouă, pîn-ești dulce ca o floare, Pîn-nu-i fața mea sbîrcită, pîn-nu-i inima bătrână. {EminescuOpI 43} EGIPETUL Nilul mișcă valuri blonde pe câmpii cuprinși de Maur, Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adânc, Flori, juvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare, Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare, Alte roșii ca jeratec, alte-albastre, ochi ce plâng. Și prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese, Păsări îmblînzite-n
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
lumină și cu cingătoarea lor puternică de ziduri pe stânga, largul văii gemea sub belșugul greu al sămănăturilor, ce se legănau în valuri verzi, înforite sau aurii, sub suflarea domoală a vântului de vară... Drumul neted se desfășura înaintea noastră gălbiu și lung, iar pe alocurea câte un picior de munte mai înrăzneț îi dădea parcă un ghiont, îl frângea în două, și drumul murea în desișul negru-verde a doi munți parcă împreunați. De la o vreme, însuși vântul fu biruit de
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile și părul căzut al grafului. Slujitorul Rufus îl deșerta la câteva zile, în timpul nopții, îngropând conținutul în locuri tainice, undeva pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
răspunse Jordan fără să șovăie, cu o voce calmă și sigură, accentuând în mod nefiresc tocmai cuvintele neimportante ale frazei. Și, ca să dea de înțeles că nu mai are nimic de adăugat, își ornă răspunsul cu un norișor de abur gălbiu. Bătrânul apăruse la timp în viața lui Jordan. Poate puțin cam târziu. Graful părea că-l așteaptă, căci începu să-și golească cu febrilitate, ca într-o spovedanie, sacul dureros de prea plin, eliberând tensiuni de multă vreme zăgăzuite. Jordan
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască cineva. îl lăsă pe graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol și mulțumit, dar zadarnic, ca o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile și părul căzut al grafului. Slujitorul Rufus îl deșerta la câteva zile, în timpul nopții, îngropând conținutul în locuri tainice, undeva pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
răspunse Jordan fără să șovăie, cu o voce calmă și sigură, accentuând în mod nefiresc tocmai cuvintele neimportante ale frazei. Și, ca să dea de înțeles că nu mai are nimic de adăugat, își ornă răspunsul cu un norișor de abur gălbiu. Bătrânul apăruse la timp în viața lui Jordan. Poate puțin cam târziu. Graful părea că-l așteaptă, căci începu să-și golească cu febrilitate, ca într-o spovedanie, sacul dureros de prea plin, eliberând tensiuni de multă vreme zăgăzuite. Jordan
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască cineva. îl lăsă pe graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol și mulțumit, dar zadarnic, ca o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului“, și zările parcă ardeau, tremurau într-o flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfârâiau cosași. Vântul câteodată venea ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drag tare mai ales adâncul codrului aceluia, miezul lui cu piscuri pietroase. Acolo, departe, în bolțile bătrâne, se cernea umbră ca de amurg și rar câte-o floare de lumină se întindea vie, strălucită, pe covorul moale de o coloare gălbie, dulce-stânsă. Paseri nu zburau, nici n-ajungeau până acolo: le spăria întinsa singurătate. Pârăul Cerbului sărea pe trepte sure de stânci și împrăștia lacrimi de pietre scumpe pe mușchiul gros, verde închis, al malurilor; tremura cu zvon moale, neîntrerupt; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ce-nchide în sine supreme puteri. Neînsemnate la chip, deși după spiță alese, îmi par semințele ce mi le ceri. Culori luminate, doar ele destăinuie trepte și har. În rânduri de saci cu gura deschisă - boabele să ți le-nchipui: gălbii, sau roții, verzi, sinilii, aurii, când pure, când pestrițe. Asemenea proaspete, vii și păstoase și lucii culori se mai văd doar în stemele țărilor, sau la ouă de păsări. Semințele-n palme de le ridici, răcoroase, un sunet auzi precum
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
arătat Pe deasupra vioricăi ta care m-am Închinat. Fața ei era prea albă, ochii săgeți sloboza, Sprîncenele lungi și dese drept În inimă rănea. SÎnul ei cu frăgezime omora pre om de viu, Părul despletit pe spate, ca aurul de gălbiu. Sfatul Înalt și subțire, cu dulci Îndoituri, Gurița chiar ca mărgeanul și obrazul numai nuri. Ah, cine poate să scrie cîte ochii au văzut? Și Îndată la picioare cu vaiete am căzut.” TÎnărul cade cu vaiete la picioarele dumnezăoaiei și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pat, îl priveau ceilalți doi copii, Costică și Mitică, care se jucau cu un ghem de ață, cu care Safta cosea cămășile pentru sărbătoarea Crăciunului. „ Ce știu ei!?” se gândi Gheorghe, rupând un hartoi de mămăligă și întingând în scrobul gălbiu, încrustat cu bucățele albe de brânză iute. Și lacrimile începură a-i șiroi pe obrajii încălziți de căldura sobei. Ce-ai pățit, omule? începu a se tângui Safta, rămasă pironită în ușă, cu o covată plină cu țoale țesute, pe când
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
realizată din amintirile copilăriei) referitoare la interiorul locuinței Eminoviceștilor de la Dumbrăveni: o odaie mică, joasă, sclipitoare de curățenie, apoi o alta mai mare. Aici iarăși pereți albi, văruiți, dar și perdele albe, dese, slobozite. Miros mare de sulcină, podele uscate, gălbii, proaspăt unse cu lutișor galben. La dreapta două divanuri cu macaturi și saltele de lână roșii și verzi, țesătură de casă. Între ferestre o masă de cărți închisă. Pe dânsa o lampă mare cu sfeșnice de argint și un serviciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ochii copilăriei, din moment ce o găsim descrisă aievea, în amintirile unei sătence: o odaie mică, joasă, sclipitoare de curățenie, apoi o alta mai mare. Aici iarăși pereți albi, văruiți, dar și perdele albe, dese, slobozite. Miros mare de sulfină, podele uscate, gălbii, proaspăt unse cu lutișor galben 50. Atmosfera de interior generează o intensă stare poetică: Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,/ S-aud cânii sub garduri că schiaună și latră,/ Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
un om îmbrăcat în alb ("Îngerul" sau "Omul ăl alb"), un bărbat cu barba albă sau o femeie cu cosițe albe. Culoarea flăcării comorii, precum și timpul în care ea arde arată că e vorba de comori curate ("pară albie ori gălbie" care arde "după miezul nopții" "până de amiază") și necurate, cu flacără "albăstrie" și care, fiind "în puterea necuratului", ard de la amiază până la miezul nopții. La găsirea comorii, trebuie aruncat un obiect ca semn, altfel banii fug în fundul pământului, apoi
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fi supraviețuit Hermes, zeul solar”) și cea a flăcăului aflat în prima fază inițiatică - separarea de mediul familiar: „De pe vale-n ceea vale/ Frumos soare mai răsare,/ Și nu-i soare răsărit,/ Și-i Ion împodobit,/ Călari pi-un cal gălbiu” (ȚepuGalați). Metafora negată, caracteristică pentru speciile cele mai arhaice, deschide dimensiunea fabuloasă prin sugerarea decodării diferite a lumii. Timpul prezent definește cele trei predicate din fragmentul citat, însă tipul lor devine fundamental pentru înțelegerea semnificației. Primul este un predicat verbal
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în insulele Rhodos și zeului solar scandinav Freyr. Eroul solar reface, așadar, întru totul arhetipul, transfigurarea sa în soare nu este simbolică, ci are toate caracteristicile mitice: „Și nu-i soare răsărit,/ Și-i Ion împodobit,/ Călari pi-un cal gălbiu,/ Nu-i gălbiu de felu lui,/ Șî-i gălbiu deasudătoari” (Țepu - Galați). Harnașamentul lui, folosit în confruntarea inițiatică, nu este niciodată întâmplător, el fiind caracterizat de sclipiri nobile: „Dalbă șa că-i aruncară” (Coconi - Ilfov), „din văzduh se lasă un
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]