30 matches
-
prielnic i se pare o minune: prin perdeaua apei îndeamnă spre el un crăpcean cu chip de om, cu solzii din monezi. Arătarea aurie intră de voie în coșul legat de gâtul lui So Jin-Ji, umplându-i-l de băncuțe gălbii. Mirat de-atâta nesperată bogăție, bietul om deschide larg gura și... * În zori, marea depune neașteptată ofrandă pe plajă. E So Jin-Ji strângând la piept coșul cu roada ultimei sale scufundări. Alături un copil suspină, căci lacrimi n-are. I-
UN COPIL SUSPINĂ de ANGELA DINA în ediţia nr. 2004 din 26 iunie 2016 by http://confluente.ro/angela_dina_1466918709.html [Corola-blog/BlogPost/368547_a_369876]
-
a spune pricina care-l mânase într-acolo, că-i apăruseră în față trei fetișoare mărunțele, cu privirile încețoșate de lacrimile presimțirilor. Emisarul scoase de la piept năframele aduse, îndreptându-le către copile. Cea năltuță luă năframa sinilie, mijlocia, pe a gălbie. Doar cea sângerie rămăsese. A cui să fi fost?! Mezina privea îndurerată la cârpa ceea, întrebându-se în ce fel batista ei albă, pusă de tăicuțu la piept, se-nroșise?! Orfanele căzură-n genunchi ținându-se de mâini și porniră
DEZLEGAREA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2158 din 27 noiembrie 2016 by http://confluente.ro/angela_dina_1480233055.html [Corola-blog/BlogPost/384294_a_385623]
-
undeva, nu știu unde, despre rostul mantiei. Ocrotește și trup și suflet, adăpost îi dă purtătorului la ceas de-ncercare... Parc-așa era! Dar vai, ochii mă uimesc. Filamente de bec am acum pe retină. Deschiși ori închiși totuna-mi arată! Sârmulițe gălbii, lucitoare cu forme atât de curioase! Mișcătoare, mai lent, mai rapid, se trădează. Litere sunt! Câteva. Aaa! Patru la număr! Iar a cincea e dublată. Sunt asaltată de ne-nțeles. În noapte strada-i pustie. M-așez repejor. O bucată
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 by http://confluente.ro/angela_dina_1473574347.html [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
-n alt tărâm,/ Zile, nopți trec, eu rămân...” cântă-n urechi gingaș ecou izbăvitor. * În rezerva modestă, pe-un pat înalt, stă întins un bărbat. Trupul de sub pătură se ghicește împuținat de vârstă și de zăcere-ndelungată. Fața scofâlcită și gălbie pare ascunsă de-un pergament; ochii se mișcă aproape imperceptibil sub pleoape negrii, dublate de cearcănele adânci; gura suptă, păstrând totuși urma unor buze frumoase cândva, pare închisă pe veci. Mâinile întinse pe lângă subțiatul corp îți vorbesc de-o capitulare
CAPTIV de ANGELA DINA în ediţia nr. 1990 din 12 iunie 2016 by http://confluente.ro/angela_dina_1465712917.html [Corola-blog/BlogPost/370902_a_372231]
-
unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată."" Aflat în toamna anului 1857 într-o călătorie prin Principatul Moldovei, poetul și diplomatul Dimitrie Bolintineanu remarcă faptul că Iașul are un râu mic, care seacă în timpul verii. În volumul de memorialistică ""Călătorii în Moldova"" (1859
Râul Bahlui () [Corola-website/Science/301431_a_302760]
-
3-3,5%), are un grad de saturație în baze ridicat și o reacție moderat acidă.( a se vedea analizele de apa din fântâni Ph corespunzătoare). Pe roci bogate în siliciu ( gresii silicioase) solurile capătă o nuanță gălbuie numindu-se brune gălbiu de pădure.(Rodica Petrea, 2001) Soluri brune de pădure podzolite Când orizontul A începe să capete o nuanță deschisă, cenușie din cauza îmbogățirii în praf fin, alb, de silice, solul devine brun de pădure podzolit. Se găsește în special sub pădurile
Borod, Bihor () [Corola-website/Science/300847_a_302176]
-
un om îmbrăcat în alb ("Îngerul" sau "Omul ăl alb"), un bărbat cu barba albă sau o femeie cu cosițe albe. Culoarea flăcării comorii, precum și timpul în care ea arde arată că e vorba de comori curate ("pară albie ori gălbie" care arde "după miezul nopții" "până de amiază") și necurate, cu flacără "albăstrie" și care, fiind "în puterea necuratului", ard de la amiază până la miezul nopții. La găsirea comorii, trebuie aruncat un obiect ca semn, altfel banii fug în fundul pământului, apoi
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
fi supraviețuit Hermes, zeul solar”) și cea a flăcăului aflat în prima fază inițiatică - separarea de mediul familiar: „De pe vale-n ceea vale/ Frumos soare mai răsare,/ Și nu-i soare răsărit,/ Și-i Ion împodobit,/ Călari pi-un cal gălbiu” (ȚepuGalați). Metafora negată, caracteristică pentru speciile cele mai arhaice, deschide dimensiunea fabuloasă prin sugerarea decodării diferite a lumii. Timpul prezent definește cele trei predicate din fragmentul citat, însă tipul lor devine fundamental pentru înțelegerea semnificației. Primul este un predicat verbal
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
în insulele Rhodos și zeului solar scandinav Freyr. Eroul solar reface, așadar, întru totul arhetipul, transfigurarea sa în soare nu este simbolică, ci are toate caracteristicile mitice: „Și nu-i soare răsărit,/ Și-i Ion împodobit,/ Călari pi-un cal gălbiu,/ Nu-i gălbiu de felu lui,/ Șî-i gălbiu deasudătoari” (Țepu - Galați). Harnașamentul lui, folosit în confruntarea inițiatică, nu este niciodată întâmplător, el fiind caracterizat de sclipiri nobile: „Dalbă șa că-i aruncară” (Coconi - Ilfov), „din văzduh se lasă un
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
și zeului solar scandinav Freyr. Eroul solar reface, așadar, întru totul arhetipul, transfigurarea sa în soare nu este simbolică, ci are toate caracteristicile mitice: „Și nu-i soare răsărit,/ Și-i Ion împodobit,/ Călari pi-un cal gălbiu,/ Nu-i gălbiu de felu lui,/ Șî-i gălbiu deasudătoari” (Țepu - Galați). Harnașamentul lui, folosit în confruntarea inițiatică, nu este niciodată întâmplător, el fiind caracterizat de sclipiri nobile: „Dalbă șa că-i aruncară” (Coconi - Ilfov), „din văzduh se lasă un cal alb și
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
solar reface, așadar, întru totul arhetipul, transfigurarea sa în soare nu este simbolică, ci are toate caracteristicile mitice: „Și nu-i soare răsărit,/ Și-i Ion împodobit,/ Călari pi-un cal gălbiu,/ Nu-i gălbiu de felu lui,/ Șî-i gălbiu deasudătoari” (Țepu - Galați). Harnașamentul lui, folosit în confruntarea inițiatică, nu este niciodată întâmplător, el fiind caracterizat de sclipiri nobile: „Dalbă șa că-i aruncară” (Coconi - Ilfov), „din văzduh se lasă un cal alb și frumos, având în cap un căpăstru
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
efortul de a distinge imaginea apărută în pofida luminozității orbitoare. Aceeași putere strălucitoare este realizată prin reluarea atributului cromatic al calului: „Pe un călușel gălbior./ Da’ nu-i gălbior de fel/ Și-i gălbior de flori”. Intensitatea culorii (cu variante textuale gălbiu, galben) crește cu fiecare nouă menționare și are un efect asupra aspectului prozodic, odată cu marcarea ritmică a versurilor. Reluarea atributelor sugerează alteori o cerință anterioară ce a fost îndeplinită: „De frumoasă - e frumoasă,/ Dembrăcată - e-mbrăcată”. Apartenența imanentă la cosmos este
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
realizată din amintirile copilăriei) referitoare la interiorul locuinței Eminoviceștilor de la Dumbrăveni: o odaie mică, joasă, sclipitoare de curățenie, apoi o alta mai mare. Aici iarăși pereți albi, văruiți, dar și perdele albe, dese, slobozite. Miros mare de sulcină, podele uscate, gălbii, proaspăt unse cu lutișor galben. La dreapta două divanuri cu macaturi și saltele de lână roșii și verzi, țesătură de casă. Între ferestre o masă de cărți închisă. Pe dânsa o lampă mare cu sfeșnice de argint și un serviciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ochii copilăriei, din moment ce o găsim descrisă aievea, în amintirile unei sătence: o odaie mică, joasă, sclipitoare de curățenie, apoi o alta mai mare. Aici iarăși pereți albi, văruiți, dar și perdele albe, dese, slobozite. Miros mare de sulfină, podele uscate, gălbii, proaspăt unse cu lutișor galben 50. Atmosfera de interior generează o intensă stare poetică: Îmi place-atuncea-n scaun să stau în drept de vatră,/ S-aud cânii sub garduri că schiaună și latră,/ Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
copac. Îi urmam învăluit în mânie, în fulgerul și-n fumul ei, lansat de-atâtea ipoteze-asupra lumii, de care nu izbuteam să scap. Bătrânii nu descriau oameni, nici întâmplări, nu trăgeau concluzii, lăsau totul nelămurit, radios, fumau, își masau picioarele gălbii de vechime. Un inginer îmi arătase planuri ale orașului în pavajul pieței, important era însă altceva: să miros piatra, ea să devină floare, simpla ei frumusețe să-mi sature foamea, sorbit de magie, să pot uita materia, știind ce înseamnă
Poezii by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/3917_a_5242]
-
mă-nchin. Poetul percepe pădurea ca un templu, iar jugaștrii, paltinii și arinii ca pe niște frați ai săi: Poftesc la veacul dulce, nemăcinat de ornic, La somnu-vă nici moarte, nici viață și statornic Vegheat de luminoșii ochi mari căpriorești, Gălbii ca untdelemnul în sfinte albe cești. ...Și-apoi cu flintă, tolbă și corn la cingătoare, Mă-ntorc de la vestita-mi temută vînătoare. Pe un drum înrudit va păși mai tîrziu poetul Ștefan Aug. Doinaș. Decorul silvestru îi deschide acestuia poarta
Epistolă către Odobescu (III) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/8073_a_9398]
-
îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile și părul căzut al grafului. Slujitorul Rufus îl deșerta la câteva zile, în timpul nopții, îngropând conținutul în locuri tainice, undeva pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
răspunse Jordan fără să șovăie, cu o voce calmă și sigură, accentuând în mod nefiresc tocmai cuvintele neimportante ale frazei. Și, ca să dea de înțeles că nu mai are nimic de adăugat, își ornă răspunsul cu un norișor de abur gălbiu. Bătrânul apăruse la timp în viața lui Jordan. Poate puțin cam târziu. Graful părea că-l așteaptă, căci începu să-și golească cu febrilitate, ca într-o spovedanie, sacul dureros de prea plin, eliberând tensiuni de multă vreme zăgăzuite. Jordan
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
venea cerbul de se rezema de copac ca să doarmă, cădea o dată cu el... Noaptea era pe sfârșite și Bătrânul trebuia să plece. Vroia să iasă din sat pe întuneric ca să nu-l recunoască cineva. îl lăsă pe graf înconjurat de abur gălbiu, petrecându-și zilele domol și mulțumit, dar zadarnic, ca o albină înecată în propria-i miere. Capitolul IV CÂND PĂRĂSI CASTELUL, îNTUNERICUL ardea și praful încins îi intra pe sub pleoape. Pământul, ca un ciudat mozaic crăpat de atâta uscăciune, părea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ce-nchide în sine supreme puteri. Neînsemnate la chip, deși după spiță alese, îmi par semințele ce mi le ceri. Culori luminate, doar ele destăinuie trepte și har. În rânduri de saci cu gura deschisă - boabele să ți le-nchipui: gălbii, sau roții, verzi, sinilii, aurii, când pure, când pestrițe. Asemenea proaspete, vii și păstoase și lucii culori se mai văd doar în stemele țărilor, sau la ouă de păsări. Semințele-n palme de le ridici, răcoroase, un sunet auzi precum
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
licăririle amurgului. Sub coastă era împrăștiat satul, într-o ușoară pâclă. Dintre livezi și dintre căsuțele albe se ridicau stâlpi vineți de fum. De cealaltă parte, pe iaz, se mișcau negurile leneșe ale serii, pe deasupra apelor întunecoase și peste pădurea gălbie de trestii. Cireada venea pe maluri într-un murmur somnoros de tălăngi. În sat, scârțâiau cumpene de fântâni, se auzeau lătrături întrerupte de câni și, câteodată, un chiot prelung izbucnea din freamătul înserării, se înălța în văzduh, răsuna pe vale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Treceam prin ținuturile de pământ sfărâmicios, negru, al Botoșanilor, „prin partea câmpului“, și zările parcă ardeau, tremurau într-o flacără alburie. Nici arbori, nici case nu se zăreau cât bătea ochiul. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfârâiau cosași. Vântul câteodată venea ca o suflare fierbinte. Deodată simțirăm umbra și mirosul pădurii. Doctorul răsuflă de două ori adânc, cu nările larg deschise, și îndată scoase capul. —La stânga pădure... La dreapta văd un fel de sat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
drag tare mai ales adâncul codrului aceluia, miezul lui cu piscuri pietroase. Acolo, departe, în bolțile bătrâne, se cernea umbră ca de amurg și rar câte-o floare de lumină se întindea vie, strălucită, pe covorul moale de o coloare gălbie, dulce-stânsă. Paseri nu zburau, nici n-ajungeau până acolo: le spăria întinsa singurătate. Pârăul Cerbului sărea pe trepte sure de stânci și împrăștia lacrimi de pietre scumpe pe mușchiul gros, verde închis, al malurilor; tremura cu zvon moale, neîntrerupt; și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
îngrijit trecute peste buza superioară și răsucite apoi în sus, formând o bizară mustață în furculiță, de care altfel obrazul său spân n-ar fi avut parte. Din timp în timp, Jordan scotea pe gură un mic norișor de abur gălbiu, după care scuipa abundent într-un vas alb de faianță, atașat la jilț. în același vas erau colectate unghiile și părul căzut al grafului. Slujitorul Rufus îl deșerta la câteva zile, în timpul nopții, îngropând conținutul în locuri tainice, undeva pe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
răspunse Jordan fără să șovăie, cu o voce calmă și sigură, accentuând în mod nefiresc tocmai cuvintele neimportante ale frazei. Și, ca să dea de înțeles că nu mai are nimic de adăugat, își ornă răspunsul cu un norișor de abur gălbiu. Bătrânul apăruse la timp în viața lui Jordan. Poate puțin cam târziu. Graful părea că-l așteaptă, căci începu să-și golească cu febrilitate, ca într-o spovedanie, sacul dureros de prea plin, eliberând tensiuni de multă vreme zăgăzuite. Jordan
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]