25 matches
-
a arestat pe episcopul de Lódz, ca urmare a scrisorii acestuia către episcopii germani, unde se amintea de lupta comună “împotriva anticriștilor naziști și bolșevici”. Executarea de către comuniștii polonezi a comenzilor primite de la Stalin, arată după remarca stalinistului Roman Werfel, “galicanismul P.C. Polonez”11, prin comparație cu fidelitatea bisericii galicane față de Vatican în Evul Mediu. Regimul stalinist din Polonia a încercat minarea autorității Bisericii Catolice prin crearea în 1945 a P.A.X. (Organizația catolicilor laici) condusă de Boleslaw Piasecki, cu obiectivul
ORTODOXIA SI STATUL SUB REGIMUL TOTALITAR... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 249 din 06 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Ortodoxia_si_statul_sub_regimul_totalitar_.html [Corola-blog/BlogPost/356013_a_357342]
-
a arestat pe episcopul de Lódz, ca urmare a scrisorii acestuia către episcopii germani, unde se amintea de lupta comună “împotriva anticriștilor naziști și bolșevici”. Executarea de către comuniștii polonezi a comenzilor primite de la Stalin, arată după remarca stalinistului Roman Werfel, “galicanismul P.C. Polonez”11, prin comparație cu fidelitatea bisericii galicane față de Vatican în Evul Mediu. Regimul stalinist din Polonia a încercat minarea autorității Bisericii Catolice prin crearea în 1945 a P.A.X. (Organizația catolicilor laici) condusă de Boleslaw Piasecki, cu obiectivul
ANUL COMEMORATIV JUSTINIAN PATRIARHUL ŞI AL APĂRĂTORILOR ORTODOXIEI ÎN TIMPUL COMUNISMULUI” ORTODOXIA ŞI STATUL ÎN ROMÂNIA SUB REGIMURILE TOTALITARE… PARTEA I de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2208 din by http://confluente.ro/stelian_gombos_1484551960.html [Corola-blog/BlogPost/344370_a_345699]
-
i-a sprijinit pe episcopi, amenințând să-l condamne pe cel mai vârstnic fiu al Bisericii, dacă nu bătea în retragere. Reacția lui Ludovic al XIV-lea a fost aceea de a le da frâu liber galicanilor. Episcopii influențați de galicanism au publicat așa-numitele Articole galicane. Acestea erau antipapale, declarând că "regii și prinții nu erau supuși Romei în probleme nespirituale", că "în problemele spirituale papii erau inferiori consiliilor generale" și că "hotărârile papei puteau fi schimbate dacă nu aveau
Ludovic al XIV-lea al Franței () [Corola-website/Science/298942_a_300271]
-
uimite o petiție în care Normandia cere libertatea de cult. Asambleea se închide cu convocarea Stărilor Generale. Poziția Papei este aspru criticată și se decide convocarea episcopilor, pentru a obține consensul lor pentru convocarea unui conciliu național. De teamă că galicanismul iese complet de sub controlul său, Papa este de acord cu deschiderea unui conciliu general, dar nu este de acord cu convocarea protestanților, ceea ce duce la redeschiderea Conciliului Tridentin. Politica de conciliere efectuată de guvern are efectul opus. Încurajați de măsurile
Francisc al II-lea al Franței () [Corola-website/Science/311779_a_313108]
-
juriștii regali au Început să vorbească despre o Biserică galicană, rupând astfel cu tradiția atotputerniciei deciziilor exterioare. În secolul al XVI-lea, Charles du Moulin, Pierre Pithou și Guy Coquille vor furniza argumentele de bază pentru ceea ce va deveni biblia galicanismului: Tratatul despre drepturi și Îndatoriri al lui Pierre și Jacques Dupuy (1631). Se cerea aici nici mai mult nici mai puțin decât să i se permită regelui să perceapă impozite pe bunurile clerului, să limiteze autoritatea tribunalelor ecleziastice și să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
civilă a cedat puțin: catolicismul este recunoscut drept religia „majorității francezilor”, iar exercitarea religiei este declarată liberă „cu respectarea regulamentelor poliției”. Însă, grație articolelor organice inspirate de Talleyrand și redactate de Portalis, autoritatea civilă reușește să meargă mai departe decât galicanismul tradițional: nici un act al Sfântului Scaun, nici un decret al sinoadelor sau al conciliilor ecumenice nu poate fi aplicat În Franța fără aprobare explicită din partea guvernului, nici un nunțiu sau legat nu poate interveni În treburile interne ale Bisericii Franței fără acordul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
pe nordici ca fiind cei mai greu de stăpânit și pe cei din mediul temperat ca fiind cei mai echilibrați, încadrându-i aici pe francezi. Étienne Pasquier (1529-1615) a scris "Cercetare istorică asupra Franței", găsind originea Franței în civilizația galilor (galicanism). În lucrare el face referiri la numismatică, arheologie, politică și religie. Lancelot Voisin de La Popelinière (1541-1608) a scris despre "Istoria Franței după 1550", cuprinzând informații moderate și imparțiale, fiind marginalizat de protestanți. Jacques Auguste (1553 -1617) a scris "Memorii" și
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
timp lupta aceasta antimasonică să fie purtată împotriva individualismului liberal, a scientismului, a cartezianismului și kantianismului, a democrației, a monarhiei constituționale și republicanismului (care structural sunt aproape același lucru), a socialismului, a protestantismului religios de toate formele, dar și a galicanismului catolic, a misticii individualiste de la Fericitul Augustin până la Francisc de Assisi, a kabalisticii, a teosofiei, a asiatismului panteist, a umanitarismului etc. etc.95 Asemenea pagini abundă în publicistica lui Ionescu. Gândirea lui Nae Ionescu este însăși antiteza tradiționalistă, ortodoxistă și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Slăbirea legăturilor cu Roma încurajează monarhiile naționale să preia controlul asupra clerului pentru a-și spori autoritatea, influența și puterea financiară, dispunînd de numirea funcțiilor ecleziastice și percepînd impozite de la cler. Astfel ia naștere în Franța teoria drepturilor Bisericii franceze, galicanismul 25, care se va răspîndi în toată Europa. Aceasta este sprijinită de juriștii laici și de universitari. Primii sînt dornici să-și extindă atribuțiile judiciare asupra cauzelor ecleziastice, în timp ce ceilalți sînt pătrunși de criticile intelectualilor împotriva decăderii monarhice și administrative
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
al IV-lea (1268) îi găsește pe cardinali nepregătiți; neavînd stabilit cine să-i urmeze papei, cardinalii încetinesc procedura. Poporul obosit de această încetineală încuie într-un loc pe cardinali pînă cînd aceștia au desemnat pe succesorul la pontificat. 25 "Galicanism", cuvînt utilizat pentru a desemna ansamblul libertăților, scutirilor de impozite, precum și conduita ce privește Sf. Scaun. Doctrinele galicane plasează infailibilitatea nu a papei singur, ci a corpului episcopal, pe deplin unit în jurul șefului; ele proclamă autoritatea supremă a conciliilor generale
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
canoane în guvernarea bisericii; ele stabilesc înaltele distincții între puterea spirituală și puterea temporală (cu sensul de "lume materială", Univers). Doctrinele galicane au fost rezumate în declarația clerului francez din 1682, numită "Declarația celor patru articole", și redactate de Bossuet. Galicanismul este în opoziție cu curentul "ultramontagnard", care pretinde că papa este superior conciliilor generale. 26 "Pragmatique Sanction" cuprinde măsurile luate de regii Franței pentru limitarea acțiunii spirituale a papilor asupra bisericii naționale. Se pretinde că o "sancțiune pragmatică" a fost
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/963_a_2471]
-
în 1782 la Saint-Malo, acest preot hirotonisit în 1816, imediat după Restaurație, a fost în primul rînd un campion al tradiționalismului, un reprezentant de marcă al concepțiilor contrarevoluționare. Fiind dezamăgit de Restaurație, recuzînd atît indiferența Statului în ceea ce privește religia, cît și galicanismul, el a cunoscut o evoluție pe care o cunoscuse anterior baronul Ferdinand d'Eckstein: acest israelit de origine daneză dar de naționalitate prusacă, convertit la luteranism apoi la catolicism, legitimist și tradiționalist, prieten cu Lamennais, apăra tezele ultramontane în revista
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
cît și a unui program de reformă bisericească, aceste două proiecte fiind inseparabile. În lucrarea fundamentală Delle cinque piaghe della Santa Chiesa, tipărită în 1832 revăzută în 1848, el denunța supunerea Bisericii ca fiind legată nu numai de cauze externe (galicanismul), ci mai ales de cauze interne. Toate aceste "plăgi" (separarea poporului de cler, vrajba dintre episcopi, numirea acestora în funcție de interesele puterii politice, aservirea bunurilor ecleziastice) constituiau preocupările Bisericii din acele vremuri, aceasta neglijîndu-și preocupările spirituale și pastorale. El vedea în
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Acea schismă a pregătit ruperea Bisericii din partea de nord, lucru care s-a petrecut la un secol după aceea; și odată stins din punct de vedere material, durează încă prin spiritul său nefast, lucrează neobosit sub mantia flatării și a galicanismului; iar roadele sale sînt atît de neinspiratele întreprinderi ecleziastice ale unui Împărat și ale unui Mare Duce; acea oarbă ambiție a celor patru Arhiepiscopi din Germania care, luptînd cu Scaunul apostolic, unicul și lealul proteguitor al statelor lor temporare, și-
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
care, fără să se umilească, a căzut sub tăișul ghilotinei; și, totuși, nu a putut să facă nimic pentru acea națiune care nu era insensibilă nici la vocea creștinismului, nici față de generozitatea virtuții. Marile calități nu au fost de ajuns; Galicanismul l-a dus la pierzare, căci el propovăduia o Religie regală, galicanismul avea ca păcat originar ascultarea de rege; a fost îndeajuns atît ca să devină simbolul tuturor oprobriilor, al tuturor amărăciunilor care i s-au pus pe seamă; acea ură
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
nu a putut să facă nimic pentru acea națiune care nu era insensibilă nici la vocea creștinismului, nici față de generozitatea virtuții. Marile calități nu au fost de ajuns; Galicanismul l-a dus la pierzare, căci el propovăduia o Religie regală, galicanismul avea ca păcat originar ascultarea de rege; a fost îndeajuns atît ca să devină simbolul tuturor oprobriilor, al tuturor amărăciunilor care i s-au pus pe seamă; acea ură nu a fost ură împotriva Clerului, a fost ură împotriva regelui care
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
înșelat? Să deschidă Evanghelia și să citească: "Eu mi-am întemeiat Biserica pe piatră". Să creadă, așadar, în Evanghelie. 261 O mărturie a excepțiilor, pentru ca să nu existe vreo suspiciune că favorizez absolutismul politic, este cea a lui Richelieu, care considera Galicanismul ca fiind un sistem schismatic. El descoperea spiritul schismei și în acesta, căci "se presupunea că fiecare Biserică are dreptul să hotărască chestiunile de o asemenea importanță care priveau interesele întregii Bisericii și ale tuturor Statelor creștine; chestiuni, așadar, care
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
pe nesimțite. În Franța, puterea supremă s-a unit cu poporul în defavoarea libertății Bisericii și împotriva nobilimii și de aceea a fost o conjurație împotriva Statului. În adunarea comunelor din 1615, cea de a treia Putere (poporul) a fost pentru galicanism, iar sistemul catolic a fost apărat de Cler și de nobilime; așa după cum scrie Barthol Gramont, președintele parlamentului din Toulouse (Lib. I hist. Ad ann.1615), partidul catolic spunea: Clerum et nobilitatem convenire in eandem sententiam, nec ideo contrariam opinionem
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
calculor uni praevalere. În 1673, Clerul s-a declarat încă o dată de acord cu această bună sentință; dar în 1682 și-a contrazis Părinții. Clerul numit regal sub un rege despotic precum Luis al XIV-lea a devenit conducător; atunci galicanismul a îmbrăcat toate formele cele mai reglementare și a triumfat. Dar unde a condus această conjurație a puterii supreme și a poporului împotriva Statului și a Bisericii? A dus regele la ruină. A nimicit aproape nobilimea, regele s-a găsit
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
la altceva decît să capete puterea supremă, nelimitată și nimic altceva? Excesele se lovesc între ele; și cine se înalță prin samavolnicie, cu atît mai mizerabil decade. Un singur lucru merită observat, că, deși Cardinalul Richelieu a apărat Biserica împotriva galicanismului, el a fost cel care a pregătit triumful acestuia, cel mai mare instrument de distrugere a nobilimii și a conducerii regale absolute. Nu vedea atunci marele om consecința a ceea ce făcea; și cîți alții nu fac dovada că procedează la
Cele cinci plăgi ale sfintei biserici by Antonio Rosmini [Corola-publishinghouse/Administrative/912_a_2420]
-
de curte. Aceste pretenții au condus chiar la un război din care papalitatea a ieșit zdrobită. Din aceste conflicte aveau să se ivească zorii primei schisme naționale în biserica franceză, prin apariția primelor curente cunoscute în istorie sub numele de Galicanism și Calvinism. Este momentul când și națiunile încep să se manifeste, situație amplificată de faptul că reședința papilor se mută în Franța. Alipirea de Franța devenise necesară pentru protecție, datorită pericolului german apărut în urma unor conflicte din care papalitatea a
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
renunțării la domeniile ecleziastice pe care le deținea Biserica. În același timp Papa depune pe toți episcopii din Franța, înlocuindu-i cu alții noi (majoritatea vechilor episcopi aveau legături dubioase) dovedindu-și astfel autoritatea, zdrobind în același timp și vechiul galicanism care încerca să se înfiripeze. Din 1804, anul când Napoleon este proclamat împărat de către senatul francez, începe o perioadă grea pentru Papa, deoarece Napoleon dorea să-l aibă aproape ca pe un adevărat patriarh al Curții Imperiale, motiv pentru care
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
ruptură față de dependența de Roma. Noțiunea de "drept divin al regilor", care se tot dezvoltase de-a lungul secolelor, ajunsese acum la apogeu iar ierarhia franceză strâns legată de nobilime a dezvoltat un fel de independență cunoscută sub numele de galicanism. În secolul al XIV-lea papa deja conferise regelui francez dreptul de a numi episcopi și alți oficiali ecleziastici de rang. Mai mult, dintre cele trei clase sociale ale societății franceze, clerul înalt deținea locul al doilea și se bucura
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
sur la France [1976], prezentarea lui Alain Peyrefitte (Paris: Imprimerie nationale, 1993) și L. de Bonald, Théorie du pouvoir politique et religieux [1976]; (Paris: Union générale d'éditions, 1965). 29 Acesta era o versiune a catolicismului ce reprezenta exact opusul galicanismului și punea accentul pe autoritatea politică și spirituală a papei la Roma. 30 Vezi J. Wright, The regionalist movement in France, 1890-1914: Jean Charles-Brun and French political Thought (Oxford: Clarendon, 2003) și C. Gras și G. Livet (editori), Région et
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
în 1465 împotriva lui Ludovic al XI-lea); ea a trebuit să se supună, să intre în serviciul regelui acceptînd *oficii civile sau mai ales militare și să solicite pensii care să compenseze scăderea veniturilor sale. Biserica intră în era *galicanismului, principiu al unei biserici naționale căreia regele îi este șeful natural. Carol al VII-lea a știut să-l impună în același timp papei și clerului Franței prin *pragmatica sancțiune de la Bourges (1438). Cît despre burghezie, cea din "orașele mari
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]