118 matches
-
și faptele geților”). Opera a fost scrisă către 551, în timpul lui Justinian. Rezumă o lucrare a lui Cassiodorus. Îi confundă pe goți cu geții, pe care îi consideră strămoșii goților, poporul său. Grégoire de Tours (538- 594) a fost istoric galo-roman și episcop de Tours, ce provenea din familie aristocratică galo-romană de rang senatorial. A scris lucrarea "Decem Libri Historiarum" - "Historia Francorum", o istorie a francilor de la Facerea Lumii până la apogeul regatului francilor. Pentru Grégoire, gloria francilor începe odată cu creștinarea lor
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
lui Justinian. Rezumă o lucrare a lui Cassiodorus. Îi confundă pe goți cu geții, pe care îi consideră strămoșii goților, poporul său. Grégoire de Tours (538- 594) a fost istoric galo-roman și episcop de Tours, ce provenea din familie aristocratică galo-romană de rang senatorial. A scris lucrarea "Decem Libri Historiarum" - "Historia Francorum", o istorie a francilor de la Facerea Lumii până la apogeul regatului francilor. Pentru Grégoire, gloria francilor începe odată cu creștinarea lor. Opera prezintă perioada de tranziție de la Antichitate la epoca medievală
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
rivalitațile de clasă și rivalitățile naționale. A scris "Istoria cuceririi Angliei de către normanzi" și "Scrieri asupra Istoriei Franței". În Anglia vedea o rezistență "națională" a saxonilor împotriva nobililor normanzi. În Franța vedea o dominație a nobilimii germanice france asupra poporului galo-roman. Starea a III-a era văzută ca "rasa cuceriților", care lupta împotriva nobilimii ce reprezenta "rasa cuceritorilor". În cele din urmă, consideră că galoromanii se vor elibera prin revoluție. Amedes Simon Dominique Thierry (1797-1873) a scris "Istoria galilor" - în trei
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
o abandonare, cu o părăsire, mai degrabă este o retragere strategică, care presupune o revenire. Pentru populația rămasă, retragerea, chiar și strategică, a însemnat un examen greu, de durată, dat în Barbarium, incontestabil mult mai dificil decât examenul dat de galo-romani, celto-iberi sau romano-italici care au păstrat permanent legătura cu Roma, alimentându-se din cultura și civilizația romană. Și populația ră masă în fosta provincie imperială Dacia a avut posibilitatea să plece la sudul Dunării, într-o Dacie creată de fantezia
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
la nordul Dunării. Protoromânii și românii au oferit migratorilor alogeni șansa de a le împărtășii soarta, o soartă de oameni liberi, într-o comunitate neviciată de stridențe sociale. După cum este îndeobește admis, slavii, ca element de adstrat, asemenea germanilor pentru galo-romani, sunt cei care, printr-o îndelungată conviețuire în care sunt asimilați, individualizează romanitatea nord-dunăreană . Dacă, așa cum se spune în Cronica lui Nestor , vlahii iau determinat prin luptă pe o parte din slavi să plece spre nord, spre teritoriul de astăzi
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
lucru, chiar și în privința Bisericii (de exemplu, o revenire în forță la superstiție și idolatrie): toate acestea au trezit în el reacția creștinului care vrea să se opună violenței. A murit în 594. Grigorie a fost unul dintre reprezentanții aristocrației galo-romane care, în Gallia intrată cu totul sub stăpînirea francilor, continua totuși să reziste pentru că păstrase o parte importantă din vechile posesiuni; astfel, putea să contribuie la supraviețuirea culturii antice și să furnizeze Bisericii candidați pentru nivelurile cele mai înalte ale
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
și în privința doctrinei Bisericii (de exemplu, o revenire în forță la superstiție și la idolatrie): toate acestea au trezit în el reacția creștinului care vrea să se opună violenței. A murit în 594. Grigorie a fost unul din reprezentanții aristocrației galo-romane care, în Galia intrată cu totul sub stăpânirea francilor, continua totuși să reziste pentru că își păstrase încă o parte importantă din vechile posesiuni; în acest mod putea să contribuie la supraviețuirea culturii antice și să furnizeze Bisericii candidați pentru gradele
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de ani ai secolului al V-lea, Clovis, un șef franc salian, fiu al regelui Childcric din Tournai, hotărăște să pună sub autoritatea sa triburile france stabilite la nord de Loara. După ce îl va fi învins, la Soissons, pe generalul galo-roman Syagrius, el pornește expediții războinice împotriva burgunzilor, alamanilor, vizigoților, zdrobiți la Vouillé în 507, înstăpînindu-se astfel asupra celei mai mari părți a Galici și a teritoriilor situate la vest și est de Rin. Cu prilejul unui astfel de război, Clovis
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
la catolicism 11, primind botezul Domnului la Reims, din mîinile Sf. Rémi. Acesta a fost un eveniment de prim ordin și cu lungă bătaie politică, căci șeful francilor a înțeles cît de mult interes reprezintă pentru dînsul apropierea de episcopii galo-romani. Faptul că francii au îmbrățișat cu toții religia suveranului lor, a făcut ca acesta să dispună de apărători puternici împotriva dominației altor regi germanici, toți de credință ariană. Asigurat și în privința clerului catolic, Clovis poate de-acum înainte conta și pe
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
francii au îmbrățișat cu toții religia suveranului lor, a făcut ca acesta să dispună de apărători puternici împotriva dominației altor regi germanici, toți de credință ariană. Asigurat și în privința clerului catolic, Clovis poate de-acum înainte conta și pe sprijinul aristocrației galo-romane și al Împăratului din Răsărit, care vede în franci potențiali adversari ai lui Teodoric. Împăratul, de altfel, îi va trimite lui Clovis o diplomă de consul, însoțită de toga purpurie. Stăpîn al Galiei pînâ în Pirinei, cu excepția Bretaniei, Septimaniei (actualul
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
sosesc încă în porturile Mediteranei occidentale și, de acolo, sînt reîmpărțite către nordul Galic, Anglia și Irlanda, în sens invers, sclavii saxoni, destinați piețelor spaniole, italiene sau orientale, trec prin Verdun; armele și sticlăria din țările renane trec pe căile galo-romane. Moneda bizantină și imitațiile sale locale (solidus-ul de aur sau nomisma) circulă în toate regiunile occidentale barbare. Abia în timpul secolului al VII-lea circuitele comerțului internațional cad în amorțeală, pe de o parte pentru că occidentalii nu mai aveau aur
by Serge Berstein, Pierre Milza [Corola-publishinghouse/Science/962_a_2470]
-
în studiile istorice și în manuale, a civilizației din Galia preromană. Mult mai dezvoltată decât se credea, civilizația căreia romanii i-au pus capăt (a inventat, între altele, metalurgia) a stat în umbra celei france, populația germanică suprapusă peste aceea galo-romană, învinsă totuși, la rândul ei, nu militar, ci cultural, incapabilă să-și conserve limba și obiceiurile, diluată în reziduurile galo-romane, cum afirmă Demoule. Niciodată nu li s-a acordat galilor atenția cuvenită, precizează profesorul de la Sorbona, ca și cum francezilor de ieri
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4759_a_6084]
-
i-au pus capăt (a inventat, între altele, metalurgia) a stat în umbra celei france, populația germanică suprapusă peste aceea galo-romană, învinsă totuși, la rândul ei, nu militar, ci cultural, incapabilă să-și conserve limba și obiceiurile, diluată în reziduurile galo-romane, cum afirmă Demoule. Niciodată nu li s-a acordat galilor atenția cuvenită, precizează profesorul de la Sorbona, ca și cum francezilor de ieri și de azi le-ar fi fost rușine să se recunoască în bărboșii lor înaintași. Săpăturile arheologilor au fost sistematic
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4759_a_6084]
-
însângerat, întrebă: Ce căutai printre catâri? De mâncare, veni prompt răspunsul. N-am pus gura pe nimic de ieri dimineață. — Care e numele tău? — Audbert. Nu e un nume celtic, iar după accent, nu pari a fi nici burgund, nici galo-roman, observă Sebastianus. De unde vii? — Pare a fi un rahat de marcoman, observă comandantul gărzii. Continuând să-și palpeze maxilarul umflat, Audbert lăsă capul în jos și îl privi pieziș, cu o expresie întunecată și incertă, meditând la răspunsul ce-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în toate grupurile de oameni nu se vorbea decât de asasinii lui Waldomar. Vestea crimei trecea din gură în gură, trezind oroare și alimentând suspiciuni și acuze. Pe timpul cât se opriseră într-o locandă, Matauro, schimbând câteva vorbe cu gazda galo-romană, aflase că rămășițele pământești ale Invincibilului fuseseră aduse cu o zi înainte pe drumul dinspre Massilia, împreună cu cele ale tuturor oamenilor din escorta sa, și duse în cetate de un anume Reinwalt, unul dintre cei mai importanți principi din suita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ușoară, traversa centrul intens populat al cetății. Pe măsură ce se apropiau de Pretoriu, mulțimea devenea nesfârșită, iar înaintarea micului cortegiu era tot mai anevoioasă. Războinicii burgunzi, aproape toți călare și înarmați până în dinți, își făceau drum cu slujitorii lor printre cetățenii galo-romani. Atmosfera generală era mai puțin sumbră decât s-ar fi așteptat Sebastianus; sfidând riscul de a se confrunta cu acte de violență din partea burgunzilor furioși și îndurerați de moartea lui Waldomar, negustorii și meșteșugarii își ținuseră deschise prăvăliile: cuptoarele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le vândă în cetate. Era riscant să faci comerț cu barbarii, fiindcă violența lor putea să explodeze dintr-o dată, fără ca cineva să o poată astâmpăra. Și nu era sigur că și-ar fi primit întotdeauna plata; cu toate acestea, mulți galo-romani întreprinzători nu șovăiau să se apropie de ei, oferindu-și produsele cu o insistență de multe ori sâcâitoare. Cei care erau trântiți de pereți nu se resemnau: adunându-și lucrurile de pe jos, se aruncau din nou în mijlocul vălmășagului, nerăbdători să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Gualfard s-a comportat minunat în războiul cu hunii. Nimeni nu s-ar îndoi vreodată de ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de el. — E burgund sau galo-roman? — Nici una, nici alta. E un țărănoi de marcoman care a făcut-o pe călăuza pentru hunii ce au pus la cale crima. E omul pe care-l vezi aici, în dreapta, cel acoperit. Alpinianus se răsuci imediat și, după ce îl găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fu încredințată lui Reinwalt, pe care burgunzii îl numeau „Taciturnul“ și îl socoteau, în ciuda caracterului său închis, cel mai demn succesor al lui Waldomar. Nobilii și capii satelor prezenți fură solicitați să mobilizeze toți oamenii apți la arme, inclusiv pe galo-romani. Sebastianus dădu asigurări că va zăbovi la Genava până la sosirea lui Etius, pentru a menține contactele cu Ravena și pentru a-l ajuta pe Gundovek la pregătirile de război. Odată luată inițiativa, capul burgund se arătă hotărât și neîndurător: toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de clipă tot mai aproape. Mai jos, pe coastă, soldații descălecaseră și profitau de acea scurtă oprire ca să mănânce ceva și să-și potolească setea. Erau puțin peste patru sute de cavaleri, între care trebuiau numărați cel puțin o sută de galo-romani și helveți, cu tot felul de arme la ei, unele chiar rudimentare. Chilperic le poruncise să se posteze în afara drumului ce urma contrafortul aflat de cealaltă parte a văii, iar ei se răsfiraseră pe malul ierbos și prin albia unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu numai oameni din sat, dar și mulți care au fugit din Vesontio. Și femei! Femei frumoase! Fecioare cu păr lung, blond, cu sânii mari și cu dinți minunați! întrucât aproape toți hunii care îl înconjurau învățaseră cu timpul cuvintele galo-romane ce apăreau mereu în interogatoriile prizonierilor și în timpul jafurilor, afirmațiile sale treziră în rândurile lor comentarii ce trădau un interes plin de satisfacție. Odolgan veni și-și făcu loc între ei; fusese rănit în bătălie de o săgeată alană și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o clădire de piatră, mai exact, cu tavanul înălțat pe grinzi mari de lemn. Acolo înăuntru, aerul era greu, impregnat de mirosul prezenței umane. Nu departe de el, cineva sforăia. înțelese că femeile pe care le auzea sporovăiau în dialect galo-roman și, ciulind urechea, auzi rostit numele lui Atila își aminti atunci de luptă: atacul hunilor în albia înghețată a râului, Mataurus în genunchi, în iarbă, cu abdomenul străpuns, cavalerul cu brâul verde, calul său negru, cu nările dilatate, sabia sclipitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
se afla. Reușea doar să vadă deasupra sa conturul bârnelor lungi ale tavanului. O umbră i se postă în față. Pe fundalul luminii proiectate de flacără, văzu aplecându-se asupra lui chipul unei femei. — Te-ai trezit. Bine! auzi în galo-romană, însă cu inflexiunea tipică a helveților. Glasul, cu un timbru puțin aspru, îi păru a fi al unei femei nu foarte tinere. — Ți-e foame? Gura sa încleiată părea să se deschidă cu greu pentru răspuns. înghiți înainte de a vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în schimb, îl fixa cu o teamă puternică, iar chipul său blând, aproape feminin, se făcuse ca de ceară. încheind acea rapidă examinare, Balamber își îndreptă spatele și, aranjându-și brâul pe șolduri, îl întrebă aspru pe abate, vorbindu-i în galo-romană: — Cine ești? Ce vrei? Ușurat să vadă că puteau comunica în limba sa, călugărul răspunse pe un ton liniștit: — Numele meu e Canzianus. Sunt aici ca să vorbesc cu tine, dacă tu ești comandantul acestor războinici. — Da, sunt în subordinea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-i trimitem înăuntru pe aceștia doi să le spună tuturor să ne predea caii, carele și toate animalele, pe urmă orzul, grâul și toate bunurile pe care le au cu ei. întorcându-se spre Canzianus, îi spuse aceleași cuvinte în galo-romană, însă călugărul obiectă: — Toate bunurile, zici? Și din ce-o să mai trăiască toți oamenii aceștia după plecarea voastră? Balamber replică enervat: — Pretinzi prea mult; dintre grânarele din sat, pe două le-a mistuit focul. — Nu din vina noastră. Dar putem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]