16 matches
-
care sunt o ramură a limbilor indo-europene. În cadrul grupului romanic, clasificările variază după autor. Lingvistul Pierre Bec a asumat că occitana formează un grup propriu cu catalana și că grupul acesta, numit occitano-romanic, face o tranziție între grupuri mai periferice, galoromanic și iberoromanic, prezentând caracteristici tipice pentru ambele. În trecut totuși, mai ales din cauza unor presupuneri ideologice, s-a clasificat occitana că fiind pur galo-romanică iar catalana — pur iberoromanică, în ciuda faptului că aceste limbi formează drept un diasistem. Occitana, deși își
Limba occitană () [Corola-website/Science/296959_a_298288]
-
(în franceză "la langue française" [la 'lɑ̃ɡ fʁɑ̃'sɛːz] sau "le français" [lə fʁɑ̃'sɛ]) este o limbă indoeuropeană din familia limbilor romanice, anume din ramura de vest a acestora, unde, în grupul limbilor galoromanice, este una dintre limbile "oïl". Franceza este vorbită în total de aproximativ 220 de milioane de oameni fie ca limbă maternă, ca limbă secundă sau ca limbă străină, în țările membre, asociate sau cu statut de observatoare din Organizația Internațională
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
când cuvintele respective au intrat în limbă, sunt de origine germanică veche. Exemple: "hache" „topor”, "haine" „ură”, "haïr" „a urî”, "halle" „hală”, "hameau" „cătun”, "hangar" „șopron, hangar”, "hâte" „grabă”. Limba regatului francez era una dintre limbile "oïl" din grupul limbilor galoromanice, cea vorbită la Paris și în împrejurimi. Aceasta a devenit nucleul limbii franceze, răspândit treptat pe tot teritoriul actual al Franței odată cu autoritatea regilor. În acest proces, limba franceză a adoptat multe cuvinte din limbile vorbite în alte regiuni din
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
și în țări limitrofe. La aceasta au contribuit și contactele comerciale devenite intense începând cu târgurile din provincia Champagne, organizate în secolul al XII-lea, la care se întâlneau negustori din multe regiuni. Majoritatea limbilor vorbite pe teritoriul Franței sunt galoromanice (limbi "oïl", limba occitană, limba francoprovensală), dar sunt și alte limbi romanice (limba catalană, limba corsicană), precum și limbi neromanice: limba alsaciană, limba neerlandeză, limba bască, limba bretonă. Din aceste limbi au pătruns în limba franceză cuvinte precum "canevas" „canava” (din
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
a dispărut. Spațiul european în care acestea se vorbesc e denumit Románia. Nouă Románie cuprinde zonele de răspîndire de pe alte continente. Cea mai cunoscută împărțire a limbilor romanice cuprinde un grup italo-romanic (română, dalmata, italiană, retoromana și sarda), un grup galoromanic (franceză și occitana/ provensala) și un grup iberoromanic (catalana, spaniolă și portugheză). Friedrich Diez, unul dintre întemeietorii romanisticii, împărțea limbile romanice în limbi sigmatice (folosesc desinența -s pentru plural) și asigmatice (folosesc desinențe vocalice pentru plural). În cea de-a
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Numele și pronumele au categoriile numărului și genului.257 Grupul iberoromanic: portugheză (200 mîl., dintre care 165 mîl. în Brazilia și 11 mîl. în Portugalia), spaniolă (420 mîl., dintre care în Spania doar 30 mîl.), catalana (7,5 mîl.). Grupul galoromanic: franceză / langue d'oïl (265 mîl., dintre care 65 de mîl. în Franța), occitană / langue d'oc (între 1,5 și 12 mîl. - surse diferite -, nici un monolingv) Grupul italo-romanic: italiană (62 mîl.), sarda (2 mîl., în majoritate bilingvi, vorbitori și
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
XI - XV) și modernă (din sec. XVI); primul text catalan, un frangment dintr-o carte de cult, Homilies d'Organya (sfîrșitul sec. al XII-lea); dialecte: leridan, valencian, catalan central, rosellonez, balearic, algherez familia indo-europeană, ramura romanica, grupul iberoromanic (sau galoromanic sau occitano-romanic); SVO; silabica (controversată) latină 62. cebuano (sebuană) OR Filipine (Bisayas, Mindanao) familia austroneziana, ramura malayo-polineziană, grupul filipinez central; VSO; adj. - subst. latină 63. cecena O Cecenia, Daghestan (Rusia); limba literară are la bază dialectul din Groznîi familia caucaziana
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
într-o zonă care cuprinde părți din Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg și Franța de astăzi familia indo-europeană, ramura germanica runica 115. franco-provensala N Franța, Elveția, Italia; limba romanica distinctă sau dialect francez sau dialect occitan familia indo-europeană, ramura romanica, grupul galoromanic latină 116. friulana N regiunea Friuli (NE Italiei); dialect al limbii retoromane familia indo-europeană, ramura romanica, grupul galoromanic sau italo-romanic latină 117. frizona (frysk) CO Olanda / N Germania; trei dialecte: occidental (frysk) în Frise (Țările de Jos), oriental (seeltersk) în
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
germanica runica 115. franco-provensala N Franța, Elveția, Italia; limba romanica distinctă sau dialect francez sau dialect occitan familia indo-europeană, ramura romanica, grupul galoromanic latină 116. friulana N regiunea Friuli (NE Italiei); dialect al limbii retoromane familia indo-europeană, ramura romanica, grupul galoromanic sau italo-romanic latină 117. frizona (frysk) CO Olanda / N Germania; trei dialecte: occidental (frysk) în Frise (Țările de Jos), oriental (seeltersk) în Saterland (Saxonia Inferioară, Germania) și septentrional (frasch, freesk, friisk) în Schleswig-Holstein (Germania). Desprinsa din germană de jos, vorbită de
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
la Bibliotecă din Orléans) datează din anul 1000. Cel mai vechi text integral în occitană este o depoziție juridică din 1102. Unii lingviști vorbesc de francoprovensală că de o limbă intermediară între franceză și occitană. familia indo-europeană, ramura romanica, grupul galoromanic; accentuala; flexionara; SVO; silabica latină 276. ojibwe OR Canada, SUA; una din cele mai importante limbi amerindiene din America de Nord prin numărul vorbitorilor și diversitatea dialectala limba amerindiana, familia algonkina, ramura ojibwe-potawatomi; polisintetica, cu rol important al sufixelor; distincție de gen
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Italia (friulana, ladina dolomitica) Ansamblu de dialecte romanice vorbite aproximativ pe teritoriile fostelor provoncii române Raetia și Noricum. Unitatea acestei limbi a fost susținută de G. I. Ascoli, dar a fost contestată de mulți alți lingviști. Face trecerea dintre grupul galoromanic și cel italo-romanic. Astăzi dialectele retoromane separate între ele de vorbitori ai altor limbi se vorbesc în Elveția, cantonul Graubünden (romanșa, prima limba a 40 mii locuitori bilingvi sau trilingvi); în Tirolul italian, regiunea dolomitica (ladina dolomitica cu 30 mii
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
fragment dintr-o predică (sec. XII); grupul central (text din sec. XIV); din grupul oriental un act civil (din sec. XII) Vechea unitate lingvistică a acestei limbi este astăzi amenințată de influențele dialectelor italiene și germane. familia indo-europeană, romanica, grupul galoromanic sau italo-romanic; flexionara; silabica; SVO latină 308. români (rromani, țigăneasca) OR Șuto Orizari (Republică Macedonia); minoritara recunoscută oficial: Germania, Suedia / N România, Slovacia, Cehia, Bulgaria, Ungaria, Spania, Albania, Grecia, Macedonia, Șerbia, Turcia; răspîndită în întreaga lume, dar concentrată în Europa
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Balcani și apoi în întreaga Europa (împrumuturi din diverse limbi europene) familia indo-europeană, ramura indo-ariană, grupul indic central; SVO; adj. - subst. latină, greacă, chirilica, arabă 309. romanșa O Elveția (cantonul Grisons); dialect occidental al limbii retoromane familia indo-europeană, romanica, grupul galoromanic sau italo-romanic; flexionara; silabica; SVO latină 310. română O (dialectul dacoromân) România, Republica Moldova / N Ucraina. Aparține, atît geografic, cît și lingvistic, Romániei341 orientale. Latină dunăreana, izolată de lumea romanica occidental a început să capete prin sec. V trăsături proprii care
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
fuziune 50, 59, 89, 116, 269, ~ neregulata 60, ~ parțială 63, ~ regulată 60, ~ totală 63, indice de ~ 91 G galeza (cymraeq) 93, 146, 161, 263, 331, 336 galica (gaulois) 261, 263, ~ cisalpina 161, ~ transalpina 161 galiciana (galego, gallego) 263, 294, 334 galoromanic 154, 155, 249, 262, 289, 296, 297, 313 ganda (luganda) 263, 337 găgăuza 181, 185, 264, 328, 337 gen (gramatical) 53, 64, 65, 66, 67, 68, 77, 83, 90, 91, 101, 142, 155, 168, 174, 176, 177, 178, 195, 201
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
și italiana sînt limbi asigmatice deoarece formează pluralul în vocală, iar celelalte sînt sigmatice pentru că formează pluralul cu desinența -s. O altă clasificare, care are în vedere mai multe criterii, distinge trei grupuri de limbi romanice: iberoromanic (spaniola, portugheza, catalana), galoromanic (franceza, provensala) și italo-ro-manic (italiana, româna, dalmata, sarda, retoromana). Indiferent de modul în care pot fi clasificate, limbile romanice au trăsătura definitorie că moștenesc elementele lor de bază din latina populară și, prin aceasta, sînt înrudite între ele. Nu întotdeauna
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și tratamentul anormal al finalei); de aceea, substantivul lat. casa a deve nit fr. chez „la (cineva)“, adică o prepoziție cu un regim special: se întrebuințează numai cu privire la persoane. Cuvântul fr. maison, care are sensul de „casă“, este o creație galoromanică: este urmașul lat. ma(n)sionem, acuzativul lui mansio „locuință“, cuvânt provenit din verbul lat. manere „a rămâne“. foale Lat. follis „sac de piele umflat cu aer; balon; foale (pentru foc)“ este moștenit, cu sensuri diferite, de toate limbile romanice
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Administrative/1361_a_2705]