43 matches
-
ca Le Château de Cène [Castelul Împărtășaniei] de Bernard Noël este semnificativ. Scris și publicat sub pseudonimul Urbain d'Orlhac în 1969, în valul lui 1968, pretinde că pune pornografia în slujba unei contestări politice: "la un anumit moment al gaullismului, romanul erotic mi s-a părut o armă împotriva prostiei politice, singura armă împotriva acestei societăți satisfăcute și împuțite"49. În această perspectivă, pornografia, "după eșecul din mai", a devenit "una dintre formele de violență capabile să mineze această societate
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
națională, cum este Frontul Național Anticomunist creat în Franța de J.-L. Tixier-Vignancourt, în 1968, și mișcarea Occident, sau mișcarea britanică Rock Against Communism. Extrema dreaptă utilizează anticomunismul pentru a-i denunța pe progresiștii, mai ales catolici, pentru a denunța gaullismul în timpul războiului din Algeria, pe socialiști, în timpul Uniunii Stângii sau mișcările de eliberare și pe susținătorii lor din lumea a treia în timpul luptelor anticolonialiste, fie că aceștia sunt inspirați de comuniști, fie că nu. Despre folosirea anticomunismului de către comuniști Totuși
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Rivera sau Frida Kahlo - sau chiar în Turcia, cu poetul și romancierul Nazim Hikmet. Datorită rolului lor deosebit de activ în Fronturile Populare și în războiul din Spania* - inclusiv al unui tovarăș de drum ca Andrî Malraux, trecut în 1944 la gaullism - comuniștii reușesc să impună ideea că lupta lor se identifică acum cu apărarea valorilor umane occidentale și să-i atragă astfel pe unii intelectuali. Dacă antifascismul* corespunde unei mobilizări spontane a intelectualilor democrați în fața amenințărilor venite din partea regimurilor autoritare, Stephen
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
schimb, întoarcerea lui de Gaulle la putere îl destabilizează puternic. încă de la alegerile din 1958, PCF coboară la 18,6% din sufragiile exprimate, apoi reușește să-și stabilizeze electoratul peste pragul de 20%. Totuși, se arată incapabil să înțeleagă originalitatea gaullismului pe care este silit să-l menajeze din rațiuni de politică internațională. Se chinuiește să înțeleagă și profundele mutații ale societății*. Dezamăgește un tineret care joacă un rol din ce în ce mai important și care-i critică timiditatea în timpul războiului din Algeria, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
rețeaua Caraman și-a continuat nestingherita - ca pe vremea lui Dej - activitatea de spionaj anti-NATO, în favoarea KGB-ului și GRU-ului sovietic, de la Bruxelles, acolo unde se stabilise între timp cartierul general al alianței nord-atlantice. Abia în 1969, după căderea gaullism-ului în Franța și reorientarea lui Georges Pompidou în politica extema, rețeaua Caraman s-a autodizolvat. Capul rețelei, gen. Mihai Caraman, a revenit la București, unde a preluat pentru o vreme conducerea în cadrul centralei DIE (Direcției de Informații Externe) a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
cultură politică? Ce reprezintă democrația creștină pentru un irlandez sau un englez? Pentru un belgian sau un francez, conservatorismul n-ar constitui decît o etichetare peiorativă pe care fiecare este gata să o atribuie adversarului? Și aceasta fără a aminti gaullismul sau alte realități naționale cum ar fi populismul irlandez sau naționalismul basc. Desigur, numeroase partide au un trecut "internaționalist" și s-au implantat în întreaga Europă, dar ele au suferit evoluții adesea divergente și, dincolo de asemănarea denumirilor, realitatea este alta
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
cîțiva kilometri). Aceleași probleme se pun în ceea ce-i privește pe militanții partidelor naționaliste basce, scoțiene sau ai partidelor regionaliste. Și ele grupează în jurul unei cauze specifice burghezi, țărani și muncitori, peroane de dreapta, de centru și de stînga. Oare gaullismul este cu adevărat reductibil la un partid de dreapta, chiar "bonapartist"? Criteriul de organizare propus de către Maurice Duverger se dovedește cel mai pertinent dintre cele trei. Și totuși, el nu acceptă decît în parte fenomenul partizan. Într-adevăr, evoluția organizațiilor
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
democrației creștine. Dar o coabitare în cadrul aceluiași partid între elementele burgheze, muncitorești și țărănești nu poate să nu ridice anumite probleme. B) Orizontalitatea. Tendința politologilor ar fi, după Otto Kirchheimer și Jean Charlot, de a plasa democrația creștină ca și gaullismul, de exemplu, în categoria partidelor attrape-tout. Nimic nu este mai greșit, după părerea noastră: apelul creștin-democrat, dacă depășește frontierele de clasă, nu se adresează tuturor. Recrutarea acestor partide se face în limitele societății catolice, atît la nivelul aleșilor și militanților
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
Poziția de "dreapta". Partidele de centru împart numeroase poziții particulare ale liberalismului economic. Mai mult chiar, în urma confruntărilor cu privire la tipul de societate, centraliștii s-au plasat în tabăra apărătorilor capitalismului. René Rémond a stabilit într-o lucrare excelentă ceea ce leagă gaullismul de "dreapta bonapartistă"5. Expansiunea centraliștilor împiedic( fie formarea unui partid de dreapta liberal, ca în cazul Austriei, Irlandei, Islandei sau Maltei, fie slăbe(te puternic această tentativă, ca în cazul Franței. Dacă partidele de centru prezintă afinități incontestabile cu
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
stîngii clandestine care era aliatul Republicanilor. Abia sub conducerea lui Napoleon al III-lea s-au risipit echivocurile în ceea ce-l priveau. Inițial, boulangismul 6 era o invenție a radicalilor, iar atracția sa exercitată asupra anumitor socialiști este dovedită istoric. Gaullismul își are originea în rezistența împotriva naziștilor, pe atunci lupta a fost dusă împreună cu comuniștii. Organizațiile gaulliste se bazeaz( pe un număr de militanți și responsabili raliați opțiunii socialiste. Fine Gael din Irlanda își are rădăcinile în Mișcarea de Eliberare
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
perioadă, Fitzgerald făcea opoziție în interiorul partidului contra lui L. Cosgrave, de orientare puternic conservatoare. Evoluția progresivă a partidelor de centru le-a făcut să devină, pretutindeni, mediatorii întregii sau măcar a unei părți a lumii industriale și de afaceri. În ceea ce privește gaullismul, trebuie subliniat faptul că aceste relații au fost rareori bune în timpul generalului de Gaulle. Abia sub președinția lui Georges Pompidou și mai tîrziu a lui Jacques Chirac partidul gaullist a cîștigat favorurile patronatului spre deosebire de giscardieni sau centriști. În ciuda legăturilor lor
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
Partidul Naționalist Maltez, Partidul Radical Democrat Elvețian și FPÖ austriac. În sînul familiei de partide de centru, membrul cel mai important și cel mai de notorietate este, fără îndoială, mișcarea gaullistă, reformulată de Jacques Chirac într-o adunare puternică, RPR. Gaullismul are atît o organizare cît și o bază sociologic( diferită de cele ale partidelor liberale și conservatoare, care formează ceea ce se numește "dreapta clasică". Din punct de vedere al electoratului, gaullismul prezintă un caracter popular indiscutabil: acesta grupează "funcționari cu
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
reformulată de Jacques Chirac într-o adunare puternică, RPR. Gaullismul are atît o organizare cît și o bază sociologic( diferită de cele ale partidelor liberale și conservatoare, care formează ceea ce se numește "dreapta clasică". Din punct de vedere al electoratului, gaullismul prezintă un caracter popular indiscutabil: acesta grupează "funcționari cu guler alb", ajungînd pînă la partea nesindicală a păturilor muncitorești. Acest fenomen se concretizează prin numeroasele succese pe care UNR le-a adus stîngii în 1958 și 1962, succese care s-
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
RPF cît și UNR-UDT, UDR sau RPR, constituie un tip intermediar între partidul de cadre și partidul de mase pe care Jean Charlot îl numește partid de alegători. Cititorul a putut constata că nu definim diferitele sigle de care uza gaullismul: acestea constituie prin ele însele un întreg ansamblu de simboluri. Gaullismul s-a manifestat mai întîi prin aspectele specifice RPF-ului (Rassemblement du Peuple français), apoi, în timpul "traversării deșertului", prin acelea specifice social-republicanilor, URAS nefiind recunoscute de general; în 1958
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
între partidul de cadre și partidul de mase pe care Jean Charlot îl numește partid de alegători. Cititorul a putut constata că nu definim diferitele sigle de care uza gaullismul: acestea constituie prin ele însele un întreg ansamblu de simboluri. Gaullismul s-a manifestat mai întîi prin aspectele specifice RPF-ului (Rassemblement du Peuple français), apoi, în timpul "traversării deșertului", prin acelea specifice social-republicanilor, URAS nefiind recunoscute de general; în 1958, el renaște sub forma UNR care formează, în 1962, UNR-UDT devenită
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
această mișcare care-și ia numele de UDR (Union pour la Defense de la République) nume prea dur care va suferi o ușoară modificare: se va numi de acum încolo doar "D" însemnînd "democrație". În sfîrșit, Jacques Chirac va remodela puțin gaullismul după imaginea lui, fondînd în 1976, RPR sau Rassemblement pour la République. Fine Gael, partidul Irlandei unite, se leagă, istoric și sociologic, de familia partidelor de centru. Totuși, sistemul de partide al Republicii Irlanda dezvăluie o situație mai apropiată de
by Daniel L. Seiler [Corola-publishinghouse/Science/1118_a_2626]
-
France, De Gaulle and Europe, John Hopkins University Press, Baltimora, 1968; J. Sostelle, Gollismo, Edizioni del Borghese, Milano 1969 ; J. Charlot, Le phénomène gaulliste, Fayard, Paris 1970; C. de Gaulle, Mémoires d'espoir, Plon, Paris, 1971, 2 voll.; A. Hartley, Gaullism. The Rise and Fall of a Political Movement, Routledge&Kegan Paul, London, 1972; L. Noel, Comprendre de Gaulle, Plon, Paris, 1972; S. Bartolini, Riforma istituzionale e sistema politico. La Francia gollista, îl Mulino, Bologna 1981; J. Charlot, Le gaullisme d
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
Rassemblement du Peuple Français, Paris, 1951. Idem, Mémoires, Gallimard (Collection Bibliothèque de la Pléiade), 2000. GILBERT, M., Storia politică dell' integrazione europea, Roma-Bari, Laterza, 2005. H. von der GROEBEN, The European Community: The formative Years, Bruxelles, European Commision, 1985. HARTLEY, A., Gaullism. The Rise and Fall of a Political Movement, Routledge&Kegan Paul, London 1972. HOFFMANN, S., De Gaulle, Europe and the Atlantic Alliance, în Internațional Organization, 18, 1964. MASSIP R., de Gaulle et l'Europe, Flammarion, Paris, 1963. MAURIAC, F., De
[Corola-publishinghouse/Science/84978_a_85763]
-
stîngi creștine care respingea o Europă capitalistă pe care o vedea supusă Statelor Unite, al dreptei naționaliste care respingea ideea unei Europe supranaționale și al personalităților provenite din democrația creștină. Astfel că, în momentul dezbaterilor privind CED, Edmond Michelet, trecut la gaullism, denunța în Le Monde din 20 martie 1954 "Europa periculoasă a apatrizilor și a tehnocraților" și chema "la rezistența vie a patriilor"16. O dură lovitură a venit din partea istoricului lyonez Joseph Hours, care participase la formarea MRP-ului. El
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
sau marxist ca în Italia), MRP-ul rămînea prizonierul sistemului bipolar din timpul Revoluției franceze. Denunțat de dreapta că ar fi complice al stîngii, referințele sale religioase îl făceau suspect pentru aceasta din urmă și nu a știut să integreze gaullismul pentru a sparge această dialectică dreapta/stînga. Aici apare a doua contradicție. Istoria relațiilor tumultoase ale MRP-ului cu generalul de Gaulle ar merita să fie scrisă, într-atît se amestecă sentimentele (admirație, afecțiune, neîncredere, neînțelegere) cu calculele politice. Pierre Pflimlin
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
realizată doar pentru aceasta. Moștenirea s-a perpetuat în post-gaullism prin Raymond Barre sau Michel Giraud, iar în 1991 avea să fie fondată Mișcarea Creștinilor celei de-a V-a Republici de către deputatul RPR de Marna, Bruno Bourg-Broc, revendicîndu-se din gaullism și creștinism și provenind din Cluburile "Gaullism și Progres". La stînga, Robert Buron lansase în 1966 "Obiectiv 72" înainte de a adera la Partidul Socialist în 1971, la reînnoirea căruia au participat oameni puțin îndepărtați de democrația de inspirație creștină, ca
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
perpetuat în post-gaullism prin Raymond Barre sau Michel Giraud, iar în 1991 avea să fie fondată Mișcarea Creștinilor celei de-a V-a Republici de către deputatul RPR de Marna, Bruno Bourg-Broc, revendicîndu-se din gaullism și creștinism și provenind din Cluburile "Gaullism și Progres". La stînga, Robert Buron lansase în 1966 "Obiectiv 72" înainte de a adera la Partidul Socialist în 1971, la reînnoirea căruia au participat oameni puțin îndepărtați de democrația de inspirație creștină, ca Paul Quilès și Jacques Delors. La rîndul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
telefon unei voci care îi vorbește în engleză. Își face jobul de cadru superior în prag de pensionare. Pe seară, își scrie memoriile. Memorii despre un timp recent, sau memorii despre orice timp anterior la care recentul s-a adăpat: gaullismul la Stat, noul roman la Port-Royal, literatura pitorească la folclor, cartierul latin la dedalul parizian medieval; și, mai ales, deconstrucția la Revoluție. Pe măsură ce prestigiile mărcii se veștejesc, etichetele, altădată făcute și lipite la repezeală din urgența de a pune în
Fântâna barthesiană by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/5608_a_6933]
-
68 Îl impresionase, iar când valul hippy Își Începu refluxul În California, Își zise că poate era ceva de făcut cu tineretul european. Jane Îl Încuraja În acest sens. În special tineretul francez era Îngrădit, sufocat de jugul paternalist al gaullismului; dar, după ea, ajungea o scânteie ca să pornească incendiul. De câțiva ani, marea plăcere a lui Francesco era să fumeze țigări de marijuana cu fete foarte tinere, atrase de nimbul spiritual al mișcării; apoi să se culce cu ele, Înconjurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
lume a sociologilor era la marginea universit??îi. A fi sociolog era mai pu?în decent dec�ț a fi istoric, filosof sau latinist. Sociologii erau marginali sau atipici, acuză?i c? s�nt �agen?îi burgheziei�. O dat? cu gaullismul sociologia francez? a cunoscut o nou? perioad? fast?. Planificatorii� i-au f?cut avansuri ?i i-au cerut s? diversifice cercet?rile. S-au creat numeroase echipe �n cadrul CNRS sau �n cadrul EPHE care au trecut la investigarea lumii
by Charles-Henry CUIN, François GRESLE [Corola-publishinghouse/Science/971_a_2479]