144 matches
-
Continent. Moscova poate conta pe susținerea neștirbită a PCF, asta în vreme ce Franța este un actor central al construcției europene. Dacă PCF nu reușește să împiedice crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, în 1951, el găsește totuși destui aliați - îndeosebi gaulliști - pentru a provoca, în 1954, eșecul Comunității Europene a Apărării (CED), mizând cu succes pe teama provocată de eventuala reînarmare a Germaniei Occidentale. Proiectul Comunității Economice Europene (CEE) devine una din țintele constante ale comuniștilor, care dezvoltă proiectul unui spațiul
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
și pentru independența Franței, amânând pentru o etapă ulterioară răsturnarea capitalismului, dar reclamând un guvern al poporului „fără exploatatori”; baza acestuia ar fi crearea unui „larg front național de luptă contra ocupanților”, front la care s-ar putea ralia și gaulliștii de la bază. Această unitate s-ar făuri sub controlul PCF și în opoziție cu „conducerea” gaullistă, o aplicare la Frontul național a tacticii Frontului unit de la bază. Ca și în 1921 sau în 1934-1936, schimbarea de orientare este internațională. Iar
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
poporului „fără exploatatori”; baza acestuia ar fi crearea unui „larg front național de luptă contra ocupanților”, front la care s-ar putea ralia și gaulliștii de la bază. Această unitate s-ar făuri sub controlul PCF și în opoziție cu „conducerea” gaullistă, o aplicare la Frontul național a tacticii Frontului unit de la bază. Ca și în 1921 sau în 1934-1936, schimbarea de orientare este internațională. Iar în 1941, Ho și Min* se întoarce în Vietnam* și creează Viet Nam Doc Lap Dong
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
coaliție. Numai că ei nu reușesc să impună „unitatea organică” cu socialiștii și, în 1947, odată cu Războiul Rece*, era Fronturilor Antifasciste ia sfârșit. Din 1947 până în 1953, comuniștii nu numai că rup orice alianță cu formațiunile de dreapta din Rezistență - gaulliști, democrat-creștini -, dar atacă violent atât pe socialiști, cât și sindicatele* libere, considerate a fi „agenți americani”, și reiau tema frontului unic „la bază”. Acesta este momentul în care SFIO situează PCF „nu la stânga, ci la Est”, iar Pierre Mendès France
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
Rezistenței. După un eșec în octombrie, participă pentru prima oară, în martie 1944, la guvernarea „burgheză” condusă de Charles de Gaulle la Alger. Concomitent, dezvoltă, în lunile de dinaintea și de după Eliberare*, o strategie de dublă putere sortită eșecului din cauza fermității gaulliste în restabilirea statului. Totuși, de-abia în noiembrie 1944 și după întoarcerea în Franța a lui Thorez, muștruluit de Stalin în persoană, partidul se îndepărtează de tentația războiului civil*, „ascunde armele” și, bazându-se pe prestigiul martirilor săi - se proclamă
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
această nouă politică. Exploatând un grav disconfort social, acesta declanșează, în 1947 și 1948, importante greve care capătă uneori valențe insurecționale. Denunță pericolele care, din punctul său de vedere, amenință independența națională: astfel, va practica cu iscusință o convergență cu gaulliștii pentru a împiedica înființarea Comunității Europene de Apărare în 1954. Se angajează în lupta pentru pace, strângând laolaltă personalități venite din orizonturi diverse, dar poate să dea dovadă și de violență, ca în timpul manifestației împotriva venirii la Paris a generalului
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
simbolică, ce se sprijină pe amploarea angajamentului și a sacrificiilor militanților săi. Trebuie arătat faptul că nu se mai pune problema unei alianțe muncitorești, PCF-ul fiind convins că el este clasa muncitoare: acum contează numai alianța / înfruntarea cu burghezia gaullistă. Cu totul altfel stau lucrurile în Italia. Partidul decimat fiind, cadrele aruncate în închisoare, PCI nu dispune în 1941-1942 decît de poziții teoretice, fără efect asupra realităților: Frontul național și acțiunea armată revendicate nu mai există decît pe hîrtie. Dar
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
la alegerea președintelui Adunării, o lună mai tîrziu. Comuniștii duc o luptă feroce împotriva proiectului de Comunitate europeană de apărare (CED), la care începuse să se lucreze din 1950. Dar ei nu sînt singurii. Chestiunea divizează profund SFIO; radicalii și gaulliștii sînt de asemenea ostili. În noaptea de 30 spre 31 august 1954, CED este respinsă de către majoritatea deputaților. PCF se regăsește de partea învingătorilor într-un vot capital. Deputații comuniști se vor alătura chiar votului de învestitură a lui Pierre
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
țărilor lor. În timpul anului 1954, comuniștii francezi votaseră, pentru prima oară din 1947, învestitura unui guvern sub conducerea lui Pierre Mendès France, în speranța reglării chestiunii Indochinei. Totuși, acesta a refuzat voturile comuniste. În plus, ei s-au regăsit alături de gaulliști și de anumiți socialiști în respingerea CED. Începînd din 1956, problema Algeriei ocupă primul loc în actualitatea franceză. PCF condamnă 'recurgerea la acte individuale', adică la terorism și la represiune; el cere să fie recunoscut 'bunul fundament al revendicărilor de
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
și, de asemenea, participarea CGIL la comitetul economic și social. Și în Franța, au fost aduse unele modificări la aprecierea Pieței Comune. Dar, dacă comuniștii francezi revendică intrarea CGT în comitetul economic și social, ei susțin în timpul anilor șaizeci politica gaullistă de refuzare a aderării britanice și de respingere a alegerii adunării europene prin sufragiu universal. CEE reprezintă una dintre dificultățile majore în negocierea platformei comune cu FGDS în 1965 și mai tîrziu în negocierea programului comun. Totuși, în ciuda dezacordurilor dintre
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
activități: „Majoritatea agenților francezi cel mai bine cotați de la jumătatea anilor ’70... erau jurnaliști sau aveau relații strânse cu presa”. Recurgând la agenți și colaboratori din rândul presei franceze, serviciile de informații sovietice au exploatat cu succes tendințele comuniste și gaulliste manifestate de o parte a opiniei publice din Franța, pentru a submina relațiile dintre această țară și celelalte state membre NATO și pentru a consolida sprijinul populației în favoarea intensificării relațiilor de prietenie cu Uniunea Sovietică 18. Stanislav Levchenko, maior KGB
[Corola-publishinghouse/Science/2146_a_3471]
-
prin vot direct în 1979, nu s-au afiliat nici unui grup în primele 6 luni. Cum Fianna Fail nu putea face parte din același grup că și principalul său competitor intern, conducătorii partidului au fost nevoiți să se îndrepte către gaulliștii francezi, cu care au format grupul Uniunea pentru o Europa a Națiunilor. Alăturarea neogaulliștilor (Uniunea pentru o Miscare Populară) grupului popular a lăsat Fianna Fail în același grup cu partidul italian Alleanza Nazionale, cu cel danez Dansk Folkeparti, două formațiuni
Studii irlandeze by Codruţ Constantinescu [Corola-publishinghouse/Science/909_a_2417]
-
Independență și Democrație (IND/DEM), din iunie 2004. Grupul militează pentru descentralizarea puterii în cadrul UE, fiind format din eurosceptici și eurorealiști. Această formațiune politică reunește, după ultimele alegeri, reprezentanți din 10 state membre. Gruparea Uniunea pentru Europa Națiunilor (UEN) Gaulliștii francezi s-au separat de liberali, în 1965, pentru a forma Gruparea Uniunea Democratică Europeană (UDE). În 1973, li s-a alăturat partidul irlandez Fianna Fáil, ceea ce a dus la schimbarea numelui în Gruparea Democraților Progresiști Europeni. După alegerile din
Parlamentul European Evoluție. Structură politică. Alegeri europarlamentare by Ionel Boamfă, Ana-Elena Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1786_a_3170]
-
ratificare a culminat cu "scandalul C.E.A.", care inflamase spiritele liderilor politici francezi. Guvernele franceze succesive nu au înaintat tratatul imediat Parlamentului pentru ratificare, pe fondul situației politicii naționale franceze tensionate din anul 1953 și a criticilor virulente venite din partea gaulliștilor care aveau majoritate guvernamentală și se opuneau tratatului, comuniștilor și a unei părți din socialiști și radicali, realitate la care diplomații europeni priveau cu scepticism șansele de supraviețuire a tratatului. Generalul de Gaulle și-a exprimat ostilitatea totală față de punerea
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
a construi o "Europă europeană", prin intermediul Planului Fouchet și apoi prin Tratatul de la Elysée, unde dimensiunea militară devenea de necontestat. Confruntările dintre susținătorii și adversarii tratatului au devenit din ce în ce mai pasionante, iar sciziunile au apărut chiar în cadrul partidelor politice. Comuniștii și gaulliștii care fuseseră ostili C.E.C.O., în aceeași manieră, ei au fost și împotriva C.E.A.; partidele care au fost de acord cu ratificarea Tratatului C.E.C.O. erau și ele împărțite cu privire la C.E.A.: o parte a socialiștilor și dreapta moderată
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
pentru soarta tratatului a fost situația politică și parlamentară din acea perioadă. A doua legislatură a Adunării Naționale, ieșită din alegerile din 17 iunie 1951, a produs schimbarea echilibrului guvernamental prin trecerea socialiștilor în opoziție și intrarea în majoritate a gaulliștilor, foarte ostili C.E.A. În ianuarie 1953, Robert Schuman a fost înlocuit cu Georges Bidault, mai puțin "european". De asemenea, au început negocieri dificile cu partenerii Franței, atunci când s-a trecut la încheierea de "protocoale interpretative" pentru a proteja unitatea
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
moțiune prealabilă, care a avut prioritate, pentru amânarea sine die a dezbaterii. Acest fapt a făcut ca tratatul să fie respins, chiar de Franța, prima țară care a luat această inițiativă. Moțiunea a fost votată de comuniști, marea majoritate a gaulliștilor, majoritatea socialiștilor (care a fost decisivă), majoritatea radicalilor și o treime din dreapta moderată (independenți și agricultori). Argumentele politicienilor francezi privind Tratatul C.E.A. erau pro și contra, complicarea dezbaterilor fiind dată de clauzele economice ale C.E.A. și proiectul federalist
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache [Corola-publishinghouse/Administrative/1432_a_2674]
-
etapă Parisul. Pe de o parte, ținând seama de o veche tradiție, pe de altă parte, dată fiind atitudinea specială, ea Însăși de independență, a lui de Gaulle, În cadrul alianței atlantice. Mișcarea românească față de Moscova părea oarecum simetrică cu poziția gaullistă față de Washington. Prim-ministrul României, Ion Gheorghe Maurer, a vizitat așadar Parisul. Au apărut În București ziare și reviste franceze; așa ceva generația mea nu mai văzuse; câțiva ani, până la Înăsprirea ideologică de la Începutul anilor ’70, s-au putut cumpăra Le
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
percepute ca fiind demne de încredere de către mai puțin de jumătate dintre europenii aparținând altor nouă țări. În 1980, majoritatea francezilor avea încredere în englezi, dar sentimenul nu era reciproc (exista poate un resentiment rezidual ca urmare a politicii externe gaulliste de a-i ține pe britanici în afara pieții comune). Mai mulți britanici aveau încredere în germani decât cei care aveau încredere în francezi: 60% la 34%. În mod similar, francezii au fost înclinați să clasifice fostul lor dușman mai sus
Comparaţii şi explicaţii în ştiinţa politică şi sociologie by Mattei Dogan [Corola-publishinghouse/Administrative/918_a_2426]
-
93. 328 Idem, Jocul cu trecutul, pp. 152. De fapt, infernala deflagrație a generat o sumedenie de mituri subiacente, pe toate planurile, istorice, culturale, sociale, și chiar artistice. De exemplu, mitul Rezistenței franceze a oferit și fundamentul imaginar pentru republicile gaulliste a 4-a și a 5-a, mit care "satisfăcea necesitatea solidarizării francezilor în spiritul unei istorii comune și grandioase, reconciliindu-i cu eșecurile războiului, pierderea rangului și decolonizarea cu războaiele catastrofale din Indochina și Algeria". Complexul mesianic american nu
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Paris în 1965, respectiv 1969, precum și ale lui Georges Rieu și Claude Gendrot la București în 1970, respectiv 1974. În plus, distanțarea față de Moscova și doctrina neamestecului în treburile interne în cadrul Pactului de la Varșovia din 1964 echivala cu distanțarea Franței gaulliste în cadrul NATO (două regimuri nonconformiste care se simțeau prea puternice pentru a se mai teme ca dovadă, România și-a deschis închisorile, ceea ce constituia un mesaj pozitiv transmis Occidentului). Lucian Boia, România, țară de frontieră a Europei, p. 112. 841
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
pierdut războiul franco-prusac, prăbușindu-se cînd Franța s-a predat brusc Germaniei naziste, în 1940. A Patra Republică, fondată după cel de-al doilea război mondial, a fost atacată de un partid comunist mare, bine organizat și militant, precum și de către gaulliști și anti-republicanii conservatori. După eșecul suprimării unei revolte coloniale în Algeria, regimul a căzut fără vărsare de sînge în 1958, cînd generalul de Gaulle a preluat puterea. El a impus o nouă constituție democratică pentru a Cincea Republică Franceză, care
Democraţia şi alternativele ei by Richard Rose.,William Mishler, Christian Haerpfer [Corola-publishinghouse/Science/1395_a_2637]
-
de frînă, situîndu-se la celălalt capăt al pozițiilor avansate cu cîțiva ani în urmă. Caracterizată printr-o apărare intransigentă a Statelor Europei, prin refuzul instalării unui organism supranațional, prin opoziția hotărîtă față de alegerea membrilor Parlamentului European prin vot universal, concepția gaullistă asupra Europei va cîntări greu, paralizînd progresiv mecanismele instituționale ale Comunităților Europene. În această perioadă, chestiunea europeană, față de care SPD și-a abandonat opoziția neclintită, ca urmare a morții președintelui său, K. Schumacher, în 1953, nu-i mai poate pune
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
-ul emis de generalul de Gaulle în 1963 împotriva intrării Marii Britanii în Piața Comună contribuie și mai mult la complicarea situației. Această inițiativă pare să blocheze din nou orice posibilitate de evoluție. Totuși, prin naționalismul pe care îl degajă, argumentele gaulliste sînt inacceptabile pentru majoritatea socialiștilor europeni, făcînd obiectul unei luări de poziție a Internaționalei, care condamnă: "revenirea la conceptele tradiționale, fataliste și depășite de prestigiu național și hegemonie, care amenință toate realizările anilor de după război"34. O singură dată, Internaționala
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Două zile mai tîrziu, riposta fulgerătoare a generalului de Gaulle, care dizolvă Adunarea Națională, anunțînd alegeri legislative, face să dispară această perspectivă. La alegerile legislative din 23 și 30 iunie, FDGS pierde 61 de locuri, iar PC 39, în timp ce majoritatea gaullistă cîștigă 97, iar republicanii independenți, 21. Atît în 1968, cît și în anii ce au urmat, ideologia "de stînga" va contribui, cel puțin în anumite domenii, la modificarea substanțială a societății franceze; ea diferă mult de concepțiile socialiste sau social-democrate
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]