144 matches
-
toate acestea, nici nu poate fi vorba că na? ionalismul s? fi murit aici. Sovieticii au fost nevoi? i s? ac? ioneze �n repetate r�nduri �ncerc�nd s?? l distrug?. �n cele din urm? , istoricul an 1989 a dovedit valabilitatea maximei gaulliste: �Nici o na? iune nu poate fi dominat? pe vecie �mpotriva voin? ei majorit?? îi�. Dar sovieticii au jucat aici vreme de o jum? țațe de secol rolul uni frigider, �nghe? �nd evolu? ia politic? , social? ? i cultural?. Ei au
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
a Rom�niei trebuie s? fie identic? cu cea a celei mai puternice aliate a ei? � Iorga nu se �n? elegea cu ambasadorul Gabriel Puaux, care avea ulterior s? devin? ambasadorul Fran? ei la Viena (�n perioadă Anschluss? ului) ? i era un Gaullist convins. Puaux era simpatizant al lui Maniu ? i al democra? iei74. La Paris, Iorga s? a �nt�lnit cu Briand ? i Laval. �n 1932, Sistemul de la Versailles era �nc? �n picioare. Pe m? sur? ce Hitler c�? tiga tot mai mult? putere, Fran? a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/959_a_2467]
-
lună, era deja august... Spre a evita și cel mai mic contact al meu cu funcționarii Ambasadei române, m-am adresat uneia dintre personalitățile pe care le cunoscusem În cursul activității mele la Ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul român și i-a spus că doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitată la nunta fiului ei În septembrie și că roagă Ambasada să urgenteze formalitățile, nedînd nicidecum de Înțeles că
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
arhivă nu înseamnă a face filosofie. A gândi cu i/Istoria și a face filosofie (istorică) sunt două instanțe diferite. Foucault nu a fost niciodată un filosof de meserie și cu atât mai puțin vreun consilier de politician, în ciuda experienței gaulliste. Istoriile lui Foucault sunt atipice pentru peisajul istoriografic modern mai ales pentru că profesorul francez a practicat scrierea lor ca pe un discurs 206 despre relații social-politice și despre putere, iar, prin natura lor, istoriile de discurs vizează un mod de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
servicii sau de consilii destul de dezvoltate pentru a structura o politică de amenajare și de dezvoltare"154. SMEL vor constitui astfel instrumentul privilegiat al statului în procesul urbanizării Franței. Epoca de aur a planificării urbane a coincis cu afirmarea statului "gaullist", preocupat să iasă din incapacitatea guvernamentală care caracterizase regimul precedent. La începutul celei de-a V-a Republici, statul republican părea să aibă mai multă încredere ca oricând în capacitatea sa de a acționa asupra societății. Articularea politicii locuințelor cu
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
de metri, nu mai este așadar farul Europei. În fine, odată cu viitoarea adeziune a țărilor din Est, centrul Europei comunitare va fi localizat aproape de Vilnius, mai precis pe teritoriul comunei Purnuskis, la 180 de kilometri distanță de capitala Lituaniei. Europa gaullistă, care urma să se întindă de la Atlantic la Urali, mai are de așteptat... II. Acolo unde este Biserica, acolo se află Roma" Căderea Imperiului Roman în secolul al V-lea a marcat de asemenea sfârșitul dezvoltării viticulturii occidentale. Uniformitatea generată
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
de Moscova. Cu toate acestea, nici nu poate fi vorba ca naționalismul să fi murit aici. Sovieticii au fost nevoiți să acționeze în repetate rînduri încercînd să-l distrugă. În cele din urmă, istoricul an 1989 a dovedit valabilitatea maximei gaulliste: "Nici o națiune nu poate fi dominată pe vecie împotriva voinței majorității". Dar sovieticii au jucat aici vreme de o jumătate de secol rolul uni frigider, înghețînd evoluția politică, socială și culturală. Ei au lăsat problemele postbelice nerezolvate și au acumulat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Politica externă a României trebuie să fie identică cu cea a celei mai puternice aliate a ei?" Iorga nu se înțelegea cu ambasadorul Gabriel Puaux, care avea ulterior să devină ambasadorul Franței la Viena (în perioada Anschluss-ului) și era un Gaullist convins. Puaux era simpatizant al lui Maniu și al democrației 74. La Paris, Iorga s-a întîlnit cu Briand și Laval. În 1932, Sistemul de la Versailles era încă în picioare. Pe măsură ce Hitler cîștiga tot mai multă putere, Franța a încercat
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
securitate americană, fără de care statele membre nu și-ar fi permis niciodată să se ocupe de integrarea economică În detrimentul apărării. Chiar și În statele membre, nu toată lumea era pe deplin mulțumită de noile propuneri. În Franța, mulți deputați conservatori (inclusiv gaulliști) au votat Împotriva ratificării Tratatului de la Roma pe considerente „naționale”, În timp ce unii socialiști și radicali de stânga (inclusiv Pierre Mendès-France) s-au opus formării unei „Europe mici”, fără prezența liniștitoare a Marii Britanii. În Germania, Ludwig Erhard, ministrul Economiei În guvernul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
câteva mii de turiști În 1955, numărul de francezi care vizitau Spania a crescut la trei milioane În 1962 și șapte milioane doi ani mai târziu - În Spania lui Franco, chiar și francul francez era puternic, mai ales după reevaluarea gaullistă)18. Turiștii germani au urmat ruta comerțului medieval către sud, revărsându-se prin Tirolul austriac și mai departe prin pasul Brenner către Italia, În număr din ce În ce mai mare. Mulți continuau drumul până În Iugoslavia, care, ca și Spania, s-a deschis turismului
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alegeri legislative și prezidențiale prin vot universal În două runde, viața politică din Franța se coagulase, spre mijlocul deceniului, Într-un sistem stabil de coaliții electorale și parlamentare construite În jurul a două familii politice: comuniștii și socialiștii la stânga, centriștii și gaulliștii la dreapta. Printr-un acord tacit universal, partidele mai mici și facțiunile erau nevoite fie să fuzioneze cu una dintre cele patru mari formațiuni, fie să părăsească viața politică. Din motive diferite, același lucru se Întâmpla În Italia și Germania
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
papa (copii de bani gata), cum remarca ironic liderul PCF Georges Marchais. De la ferestrele clădirilor burgheze, confortabile, părinții, mătușile și bunicile Îi priveau cum se Încolonează În stradă pentru a sfida puterea armată a statului francez. Georges Pompidou, prim-ministrul gaullist, a evaluat rapid situația. După confruntările inițiale, el a ordonat retragerea poliției, În ciuda opoziției din propriul partid și guvern, lăsându-i pe studenții parizieni stăpâni pe universitate și pe cartierul Înconjurător. Pompidou și președintele de Gaulle erau jenați de activitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
număr mai mare decât studenții care manifestaseră cu două săptămâni Înainte, dezmințind astfel afirmația stângii că autoritățile au pierdut controlul. Poliția a primit instrucțiuni să reocupe incintele universitare, fabricile și clădirile de birouri. În alegerile parlamentare care au urmat, alianța gaullistă aflată la guvernare a repurtat o victorie zdrobitoare, crescându-și procentul cu peste 20% și obținând o majoritate confortabilă În Adunarea Națională. Muncitorii s-au Întors la lucru. Studenții au plecat În vacanță. Față de importanța lor reală, evenimentele din mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vărsăminte și garanții; Trezoreria britanică și-a continuat În schimb venerabila tradiție de manipulare macroeconomică prin impozite, rate ale dobânzii și subvenții mascate. Dar e izbitor cât de puțin difereau măsurile sub aspect politic. Social-democrații germani și suedezi, creștin-democrații italieni, gaulliștii francezi și politicienii britanici de toate culorile s-au agățat la Început instinctiv de consensul postbelic, căutând pe cât posibil ocuparea completă a forței de muncă sau compensând În caz contrar prin creșteri salariale pentru cei cu loc de muncă, transferuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
consensului postbelic au fost spulberate de o revoluție de dreapta, În Franța, șabloanele politice au fost alterate de renașterea și transformarea stângii necomuniste. Ani buni, politica franceză s-a rezumat la două tentații paralele și opuse: la stânga comuniștii, la dreapta gaulliștii. Aliate cu formațiuni mai mici, cele două partide Încarnau și perpetuau o tradiție specific franceză a adeziunii politice În funcție de regiune, ocupație și religie. Rigida sociologie politică franceză, nezdruncinată de la jumătatea secolului al XIX-lea, Începea deja să se clatine, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împărțite În sânul dreptei. Dintre cei care votaseră pentru Chirac În primul tur, 16% au preferat să voteze În al doilea tur cu Mitterrand decât să-l realeagă pe președintele În exercițiu Giscard d’Estaing, un om detestat de suporterii gaulliști ai lui Chirac. Fără dezbinarea dreptei, nu ar fi existat un președinte Mitterrand, un triumf socialist la alegerile legislative care au urmat - și nici vorbă de un grand soir al speranțelor radicale. Acest lucru merită subliniat fiindcă de rezultatul alegerilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vor asigura majorități clare În chestiunile dificile, cu atât mai mult cu cât pentru subiectele Într-adevăr controversate precum impozitarea sau apărarea s-a decis (la insistențele britanicilor, dar spre ușurarea nemărturisită a multor țări) să se mențină vechiul mecanism gaullist de veto național. și nimeni nu se Îndoia, cu toată distribuția migăloasă a importanței voturilor, că puterea era tot În mâinile statelor mari - cum a conchis Încă din 1930 Ortega y Gasset, „Europa” este, practic, „trinitatea Franța-Anglia-Germania”. Dar, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asta era tendința generală) că marile partide politice din vestul Europei au Început să caute metode alternative de finanțare - tocmai Într-un moment când, grație globalizării și desființării controlului prețurilor, banii nu lipseau. S-a dovedit că În Franța atât gaulliștii, cât și socialiștii (precum și creștin-democrații În Germania sau noii laburiști În Marea Britanie) strânseseră bani În ultimii 20 de ani printr-o varietate de metode suspecte: vânzarea unor favoruri, traficul de influență sau, pur și simplu, apelul mai insistent decât În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
altele În Italia, de exemplu, decât În Suedia. Dar consensul social de la baza lor era o lege nescrisă: În 2004, când cancelarul social-democrat al Germaniei a modificat alocațiile sociale, a dezlănțuit o furtună de proteste, așa cum pățise și un guvern gaullist cu zece ani În urmă, când a propus În Franța reforme similare. Încă din anii ’80 existaseră diverse tentative de a reconcilia termenii alternativei: solidaritate socială europeană sau flexibilitate economică În stil american. Economiști și Întreprinzători mai tineri, cu stagii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]