7 matches
-
unui mare domn (Ștefan ) care, ca să lasă un monument fieros a vitejiei sale, î njugă le șii la plug și semăna o întreagă câmpie cu ghindă. Ghinda a produs stejari uriași și când vântul clatină frunzele lor se aude un gemăt tânguios ca în pădurea Dodonii. Mai încolo, vezi un istm de pământ, numit Podul de lut, care unește două prăpăstii și alăturea un izvor ce se cheamă Fântâna cerbul ui. în locul acesta a fost tăiat bravul Dragomir, care cu tezase
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
polului senin Frunte eternă - de-aur înseninată stemă, Un înger-rege palid cu fruntea-n diademă. Unde se duse steaua, unde fugi cel înger {EminescuOpVIII 290} Marea n-o știe spune în tristele ei plângeri, Nordul n-o știe spune în gemătul lui lung, Neci noaptea în visarea-i, neci nourii ce plâng. Eu, palida poveste, ce trec din gură-n gură, Bătrână ca și lumea, cu fruntea slabă, sură, Eu ce-am văzut odată lumea din nori născând Și am învălit
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
umăr, se prelingea sânge. Acuma picătură după picătură cădea mai des, tulburând apa pârăului. Căprioara își plecă domol capul, ca și cum voia să-și privească în oglinda aburită jumătatea de dinainte a trupului, în mișcare de oprire. Apoi avu parcă un gemăt ușurel și-și întoarse botișorul negru spre pata de sânge. Sta așa. Din când în când se pleca spre apă. Din când în când își tremura pielea cenușie. Iar departe, în urmă, vuia cornul, și stâns, slăbit, răzbătea chefnitul copoilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aripi le pui; De-acolo cu ochiul uimit Eu caut colo-n răsărit Și caut cu sufletul dus La cerul pierdut în apus. Cobor apoi stânca în jos, Mă culc între flori cu miros, Ascult la a valului cânt, La gemătul dulce din vânt. Natura de jur, împrejur, Pe sus e o boltă de-azur, Pe jos e un verde covor Țesut cu mii tinere flori. Văd apa ce tremură lin Cum vântul o-ncruntă-n suspin, Simt zefiri cu-aripi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
alt an Spre vecinică-mplinire... Și în ureche-mi bate: Că sâmburele lumii e-eterna răutate!! {EminescuOpIV 302} Cîntați-o dar, popoară! În glasu-adînc al stranei Voiu mesteca legenda cea vechie a Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: Că tot ce e în lume e vrednic ca să piară"... Tu ai smuncit infernul ca să-l arunci în stele, 150Cu cârduri uriașe te-ai înălțat, rebele, Ai scos din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Pe-a polului senin Frunte eternă - de-aur înseninată stemă, - Un înger-rege palid, cu fruntea-n diademă. Unde se duse steaua, unde fugi cel înger? Marea n-o știe spune în tristele ei plângeri, Nordul n-o știe spune în gemătul lui lung, Nici noaptea în visarea-i, nici nourii ce plâng. Eu palida poveste ce trec din gură-n gură Bătrână ca și lumea, cu fruntea slabă, sură, Eu ce-am văzut odată lumea din nori născând Și am învălit
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sbura asemenea unui demon urmărit de un blestem prin negura nopții. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin mijlocul unor vise turburi și seci. Făt-Frumos zbura... zbura necontenit. - Mă arde-n spate! - zise fata c-un gemăt apăsat, ca și când s-ar fi silit mult ca să nu spuie încă. Făt-Frumos se uită, și văzu o bufniță mare și sură din care nu străluceau decât ochii roșii, ca două fulgere lănțuite de un nor. - Aruncă cutea - zise fata. Făt-Frumos
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]