106 matches
-
l Vestigii arheologice dovedesc că teritoriul e locuit încă din epoca neolitică l În perioada romană, vatra localității e cuprinsă în aria cetății Morisena, aflată pe locul Cenadului de astăzi. Începând cu secolul VI d. Hr. , prin aceste locuri trec gepizi, avari, huni și bulgari l În secolele X-XI așezarea va fi înglobată în ducatul lui Glad și Ahtum lîn Evul Mediu Timpuriu, devine proprietatea episcopiei de Cenad. În 1241 localitatea a fost devastată de invazia tătarilorl Ulterior, așezarea a fost
Agenda2004-38-04-a () [Corola-journal/Journalistic/282880_a_284209]
-
la subiect teoria lui Alexandru Pele cu privire la limbile meso-semitice sau românosemitice? Greșesc oare? A doua posibilitate ne-o oferă Al. Rosetti, care citându-l pe istoricul maghiar Schwarz Zsigmond, spune că paronimul „vlah” ar fi fost transmis restului Europei de gepizi, populație germanică din Dacia, care transmitere, zic eu, ar fi influențat inclusiv populația prusacă din nordul Poloniei. A treia variantă ar fi, că strămoșii domnului Blach, să fi migrat mai recent, din părțile noastre. Se știe că relațiile domnitorilor din
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/98_a_277]
-
Ar trebui să vă bucurați de asta; pământurile voastre nu vor fi devastate... Deci, dacă... — Nu, îl întrerupse Gundovek. Apoi, întorcându-se spre fiul său, adăugă: — Spune-i și restul. Mai e și o altă armată, alcătuită mai ales din gepizi. Sunt cel puțin zece mii, poate mult mai mulți, și urcă pe malul stâng al Dunării, pe vechiul drum roman. Alamanii au fost înfrânți. S-au retras în pădurile lor și i-au lăsat să treacă. în mai puțin de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Rauricorum. Iar prin bivuacuri și prin taverne numărul acelor barbari devenea tot mai mare: oameni care abia de știau să numere până la zece vorbeau cu emfază despre douăzeci de mii, cinzeci de mii sau chiar o sută de mii se gepizi și huni, însetați de sânge, violuri și jafuri. Oricum ar fi stat lucrurile, Augusta se afla în mare pericol. Pentru a o ajuta, Gundovek părăsi Genava în primele zile ale lui aprilie, cu o mare parte a armatei. De la Augusta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
timp, armata lor ajunsese să se întindă de la o coastă la cealaltă. După ce înaintaseră puțin, se opriseră, însă rândurile lor continuau să se îndesească. Postat cu soldații săi între copaci, Sebastianus înțelese limpede că nu aveau de-a face cu gepizi, ci cu huni, iar acum încerca să-și facă o idee despre numărul lor. Foarte probabil, era vorba de un mingan, unitatea de bază a armatelor lui Atila, formată dintr-o mie de oameni; mai puteau fi, însă, și alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Un mingan: acea era premiul pe care Utrigúr i-l dăduse pentru că dusese a bun sfârșit misiunea sa din Sapaudia, împreună cu o cireadă de cincizeci de bovine și o magnifică armură persană. Primise acele recompense în Reția, ocupată acum de gepizi, unde Utrigúr rămăsese în așteptare pentru a afla de soarta misiunii sale. La doar două zile după aceea, pe picior de plecare fiind, pentru a-și uni forțele cu cele ale lui Atila la miazănoapte, la Onegesius sosise un furibund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înainte de a-i fi auzit părerea. Gepizi și hunii, împreună, călcaseră Rinul prin trădarea lui Reinwalt, îi copleșiseră pe burgunzi într-o luptă ușoară și devastaseră într-un mod cumplit Vesontio. Acolo drumurile lor se despărțiseră, căci, lăsându-i pe gepizi să termine jaful, Balamber plecase cu războinicii săi ca să împlinească misiunea specială pe care Utrigúr i-o încredințase, adică să coboare spre miazăzi, să preia controlul drumului spre Italia și să-i țină pe burgunzi sub teroare până când avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care-l dovedise în luptă, viclenia și hotărârea de neclintit, o neliniște adâncă creștea în el: omul acela, fără să dispună de forțe foarte însemnate, era capabil de fapte grandioase, mai ales dacă era încă sprijinit din urmă de gepizi care, controlând singurul drum ce ducea de la Vesontio la Lungdum, amenințau la rândul lor Genava, dinspre miazănoapte. Ciudate erau apoi, și neliniștitoare, aluziile sale insistente la Frediana; ce se întâmplase între ei? După câte se părea, fiica lui Waldomar aprinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
timp în care avură deseori ocazia să zărească, mai ales în jurul satelor, înjghebări dezolante de barăci ridicate de fugarii din provinciile invadate. Găsiră Lugdunum încă traumatizat de marea spaimă pe care o încercase cu puține zile în urmă. Amenințată de gepizi, marea cetate, slab apărată de milițiile romane și de saxoni, adăpostise mulți refugiați din zonele de câmpie și se pregătise în vederea unui posibil asediu. Și, într-adevăr, o mare armată de barbari se oprise câteva zile în zonă, săvârșind devastări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Dar... el era comandantul tău! Mabertus ridică din umeri strângând din buze într-o expresie de suficiență: — Nu era cine știe ce, răspunse soldatul. Hippolita făcu un semn către tânărul prizonier. — E un hun? — Nu, asta e sigur. Trebuie să fie un gepid sau, cel mai probabil, un burgund de dincolo de Rin. Pandantivul, oricum, pare burgund. — îi cunoști pe barbari? Soldatul încuviință: — Destul de bine. Până anul trecut, escortam convoaiele de negustori spre Argentoratum sau Augusta; am fost și la Genava, iar acolo am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
așa, trebuie să încercăm să tragem toate foloasele posibile din acest avantaj. încrucișând brațele, Theodoric zâmbi acid: — îmi face plăcere că ai atâta considerare față de vitejia vizigoților. îmi închipui că de asta ai ales ca adversari ai romanilor tăi pe gepizi, care or fi deja epuizați după bătălia de azi. Chipul lui Etius, care, până în acel moment avusese o expresie cordială, se înăspri: Ei bine, replică scurt, cred că și tu vrei să câștigi această bătălie cel puțin atât cât vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
promptitudine. Cât despre luptele de azi, se găseau efectiv la multe mile distanță când a început bătălia și asta poate să explice întârzierea lor. Poate dacă vizigoții ar fi rezistat încă puțin, azi am fi putut să-i spulberăm pe gepizi o dată pentru totdeauna. în plus, e adevărat și că dacă mâine alanii cedează... Chipul lui Etius se întunecă. — Asta nu trebuie în nici un caz să se întâmple! exclamă pe tun ton tăios. O să pun în spatele lor câteva detașamente de catafracți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
e însărcinată. După câte am înțeles, el nu aflase încă. 32 Din nou pădurea. De această dată, era vorba de pădurile din Belgica, pe care armata lui Atila le traversa, mergând către sud-est, în drum spre Vesontio, cetate păzită de gepizi, iar de acolo la Rin. Dușmanul se mulțumea să o urmărească de la distanță, hărțuind-o doar cu mici acțiuni împotriva ariergărzii ori cu vreo ambuscadă pentru câte o patrulă izolată. Cei mai vânați erau turingienii, care acopereau flancul stâng al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
armatei îsau armateloră lui Atila. în particular, s-a afirmat întotdeauna că el ar fi trecut Rinul pe la Köln, însă unii savanți îLouis Hambis și Hermann Schreiber, de pildăă consideră că o parte a armate hune - probabil cea constituită din gepizi - a traversat Rinul mult mai spre sud, adică pe la Kaiseraugst, invadând Sapaudia și învingându-i pe burgunzi, cu scopul de a proteja flancul stâng al armatei principale, care, aflată mai spre miazănoapte, țintea spre inima Galiilor. Desigur, martirologiul creștin numără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a fost nici măcar o pătrundere prin văi și este greu de admis și inutil să se caute urme de goți prin nordul munților Moldovei. Astfel, adevăratul urmaș al lui Aurelian, Probus (276-282) mută în sudul Dunării 100.000 de "bastarni", gepizi, greuthungi și vandali. Goții, foederati, noii soldați ai Imperiului, nu sunt altă "nație", în altă "patrie", nu există, de fapt, decât un singur Stat-Imperiul, "fermecând și dominând sufletește chiar și pe cei care-l amenințau și-i prădau teritoriul" (Jung
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atât incinerația cât și înhumarea morților; în mediul rural, până în secolul al V-lea, predomină incinerația (vechiul ritual zalmoxian), însă după aceea se generalizează inhumația, în urma răspândirii creștinismului. Riturile funerare daco-romane diferă de cele ale migratorilor (noilor veniți) sarmați, goți, gepizi. Persistența în Dacia, după 275, a principalelor tipuri de morminte din epoca romană, demonstrează continuitatea de viață și tradiții a populației daco-romane, latinofonă și creștină. Dacii liberi și Dacia romană Pe teritoriul fostei provincii, îndată după retragerea administrației romane, se
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și începutul secolului al VII-lea, împăratul Mauriciu, care vorbește despre "transfugii" romani din nordul Dunării folosiți drept călăuze de armata bizantină. La sfârșitul secolului al VI-lea, istoricul bizantin Teophanes amintește cu prilejul luptelor din câmpia munteană despre un "gepid creștin" (autohton) care arăta drumul armatei romane.23 Dacă informațiile scrise sunt puține, în schimb, evoluția societății autohtone în spațiul carpato-dunăreano-pontic poate fi cunoscută mai adecvat prin intermediul descoperirilor arheologice și numismatice. În secolele V-VI, asistăm la generalizarea ruralizării la
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Istrului, pe care-l numeau "Dumnezeul romanilor", pentru faptele sale de sfințenie creștină. În Sciția Mică, hunii conduși de Attila (434-453) s-au așezat ca foederati, în timp ce alți huni împânzeau malul stâng al Dunării și Tracia. După înfrângerea lor de către gepizi, în 454, la Nedao, multe enclave de huni se mai mențin la Dunărea de Jos, sub împăratul Leon I (457-474), un șef hun, Dengizik, este învins de romani. Înfrângerea hunilor a provocat un reviriment al ostrogoților, care aflați în exod
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Apus, în plin declin, după 450, aceste regiuni au intrat în sfera de influență a Imperiului de Răsărit. Ca urmare a noii orientări a regiunilor carpato-dunărene, impusă de blocarea legăturilor cu vestul și sud-vestul roman de către huni, apoi de gepizi și avari, instalați în Pannonia, consecințele au fost dramatice. Urme și obiecte creștine, monumente (bazilici), descoperite în zonă, aparțin autohtonilor daco-romani, însă la populațiile "barbare" din estul și sud-estul Europei nu s-au găsit urme creștine, răspândirea spontană a creștinismului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
catolicismul roman și arianismul germanic. Dar creștinismul catolic (ortodox) roman n-a fost niciodată aneantizat, datorită adaptării populației locale la condițiile epocii și menținerii legăturilor cu episcopiile vestice. Contextul politic și religios a influențat și comunitățile romanice prin pătrunderea unor gepizi în regiunea carpatică (Transilvania). Raportul dintre creștinismul gepizilor și cel al populației romanice, în perioada dominației gepide (454-568) este greu de determinat, după înfrângerea lor, în 568, de avari și longobarzi, a avut loc o pătrundere masivă a gepizilor în interiorul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
stabile și tabere în Dacia romană. Cele mai multe resturi hunice (urme arheologice) se află dincolo de Tisa, în Crișana și vestul Banatului, dar nu și în Transilvania și pe văile râurilor interioare. Hunii n-au pătruns în Transilvania, spre deosebire de neamurile germanice (goți, gepizi). Dar și în perioada aceasta, secolele IV-V, legăturile comerciale ale locuitorilor Daciei (din nordul Dunării) cu Imperiul au continuat. Despre ținuturile autohtone din Banat și Crișana, în vremea lui Attila, avem date în amintirile solului bizantin Priscus din Panion
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Transilvania de nord și centrală. Aici s-au descoperit așezări, cimitire de înhumație (la Morești, Noșlac, Bratei), morminte și tezaure (Someșeni, Apahida), podoabe de aur și argint, unele cu semnul crucii și alte elemente de civilizație specifică. Urmele lăsate de gepizi (vezi mai jos) lipsesc în sudul și estul Transilvaniei, în Oltenia și estul Banatului. Împrumuturile și influențele reciproce între populația romanică (autohtonă) și gepizi, ca urmare a conlocuirii în același teritoriu din fosta Dacie romană, au fost active circa 130
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aur și argint, unele cu semnul crucii și alte elemente de civilizație specifică. Urmele lăsate de gepizi (vezi mai jos) lipsesc în sudul și estul Transilvaniei, în Oltenia și estul Banatului. Împrumuturile și influențele reciproce între populația romanică (autohtonă) și gepizi, ca urmare a conlocuirii în același teritoriu din fosta Dacie romană, au fost active circa 130 de ani, din a doua jumătate a secolului al V-lea până în prima jumătate a secolului al VII-lea. Amestecul elementelor de cultură materială
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ceramică, gepizii au fost influențați de populația romanică locală, apropierea s-a produs firesc, gepizii fiind și ei creștini, conform descoperirilor de la Morești (jud. Mureș), Noșlac (jud. Alba), Bratei (jud. Sbiu). În același timp, populația locală (autohtonă) a preluat de la gepizi unele elemente de cultură materială: ceramică, piese de metal și unele cuvinte! În Dacia intracarpatică, gepizii au avut un rol politic și militar dominant asupra populației locale, dar, până în secolul VIII, gepizii și-au pierdut identitatea etno-culturală, fiind asimilați de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
metal și unele cuvinte! În Dacia intracarpatică, gepizii au avut un rol politic și militar dominant asupra populației locale, dar, până în secolul VIII, gepizii și-au pierdut identitatea etno-culturală, fiind asimilați de autohtoni. Primele valuri de migratori, iazigi, goți, huni, gepizi, în contactul și conlocuirea lor cu autohtonii, copleșiți numeric, nu au putut schimba structurile social-economice și lingvistice găsite la fața locului, deoarece erau puțin numeroși și inferiori ca civilizație. În principiu și analogic este de admis că obștile sătești autohtone
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]