106 matches
-
animale (păstori) și meșteșugari cu vechi tradiții. Habitatul, cultura materială (civilizația), riturile funerare și practicile din secolele IV-VI reflectă fenomene social-economice, culturale, religioase din viața populației locale, dar sunt și influențe și prezențe efective ale triburilor imigrate, sarmați, goți, gepizi. În cadrul acestor influențe și prezențe se află cuprinsă, după 275, și contribuția comunităților de daci liberi, care s-au stabilit pe teritoriul fostei provincii după plecarea legiunilor și au adus cu ei elemente de cultură materială și spirituală proprii. Soarta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu mijlocul secolului III d. H., romanii n-au mai putut controla Câmpia Tisei, unde au pătruns roxolanii. Iar după 275, romanii n-au mai controlat pe iazigi. Asupra sarmaților din Câmpia Tisei au făcut presiuni populațiile germanice, vandali, goți, gepizi, care au pătruns efectiv în teritoriile sarmatice din Câmpia Tisei, dislocându-i și erodându-i până la dispariția lor treptată în următoarele două secole (III-IV). 9 Goții Făceau parte din ramura răsăriteană a populațiilor germanice, împreună cu gepizii, vandalii, burgunzii, rugii. Autorii antici
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
secolului al IV-lea, în nordul Dunării, este necesar să cunoaștem soarta populației autohtone dacice și daco-romane, impactul imediat sau de durată asupra spațiului nord-dunărean. De-acum înainte, după 381, informațiile scrise se vor referi aproape exclusiv la huni și gepizi (apoi avari), în timp ce asupra populației din Dacia, romană sau liberă, se așterne tăcerea ce se va prelungi până în secolele IX-X ! Dominația (stăpânirea) hunică asupra vastului spațiu dintre Don și Dunăre, în perioada 375-454, nu s-a manifestat sub forma unui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de ostrogoți sau alani aliate cu hunii. Un control direct și exclusiv ar putea fi admis numai pentru zona în care hunii acționează ca mercenari sau foederati. După anii 420-425, este plauzibilă (posibilă) dominația hunilor prin interpuși, goți, alani și gepizi, prezenți la est de Munții Apuseni, în Transilvania. Realitățile istorice ne impun o tratare mai nuanțată a naturii puterii hunice. Astfel, stăpânirea hunilor dobândește forme mai organizate sub conducerea lui Rua, dar mai ales sub cea a nepoților și urmașilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Structura social-economică a societății hunice presupunea existența unei populații agricole supuse, care să asigure întreținerea dominatorilor turanici în tratativele cu Imperiul, Attila insista ca locuitorii refugiați în teritoriile romane să-i fie restituiți. Populațiile supuse de huni, alani, ostrogoți, carpi, gepizi, romanici au fost încadrate în organizația lor militară, iar conducătorii neamurilor supuse și-au păstrat pozițiile aristocratice-pătura conducătoare hunică era destul de pestriță sub aspect etnic. 20 În absența unor știri mai amănunțite cu privire la situația etnică și formele de viață ale
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și-a continuat existența în această zonă. 21 Gepizii Goții rămași pe țărmul sudic al Mării Baltice, în regiunea vărsării Vistulei, după plecarea unei părți a lor spre est și sud, au evoluat ca un grup etnic distinct, sub numele de gepizi. După ce goții au plecat, pe la mijlocul secolului al III-lea, s-au pus în mișcare și gepizii, iar direcția inițială a deplasării lor era identică cu aceea a goților. Între cele două ramuri ale goților s-a produs o ciocnire, în urma
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din nord-estul Panoniei. 22 Dar moartea neașteptată a lui Attila, în 453, a determinat pe regele gepizilor, Arderic, să organizeze o coaliție împotriva hunilor și, în bătălia decisivă din Câmpia Pannoniei, lângă râul Nedao, în 454, aceștia sunt zdrobiți de gepizi. În urma victoriei obținute, gepizii și-au mărit considerabil puterea și teritoriile stăpânite de ei, dar schimbarea nu s-a produs imediat. Mai târziu, gepizii au încheiat o alianță cu Imperiul și s-au stabilit relații pașnice între acesta și vecinii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriile stăpânite de ei, dar schimbarea nu s-a produs imediat. Mai târziu, gepizii au încheiat o alianță cu Imperiul și s-au stabilit relații pașnice între acesta și vecinii săi din nordul Dunării. Această regiune era dominată acum de gepizi, în schimbul unor plăți (subsidii) anuale. Însă, după un timp, gepizii și-au schimbat atitudinea și, în 471, au ocupat Sirmium, importantă poziție strategică pe Dunăre. Regele gepizilor și-a stabilit aici reședința, au fost bătute monede. Însă situația din această
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Daciei) și cu timpul vor fi asimilați de populația autohtonă. 23 Această susținere se bazează pe informații culese din surse bizantine. Astfel, în 593, generalul bizantin Priscus organizează o expediție împotriva slavilor din Muntenia răsăriteană, unde este ajutat de un "gepid", care trăia printre slavi-este posibil să fie confundat cu un localnic. Dar, în anul 601, expediția lui Priscus din (în) Banat întâlnește trei sate gepide, printre cei căzuți prizonieri se aflau avari, slavi, gepizi. Ultima știre despre gepizi ne-o
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
răsăriteană, unde este ajutat de un "gepid", care trăia printre slavi-este posibil să fie confundat cu un localnic. Dar, în anul 601, expediția lui Priscus din (în) Banat întâlnește trei sate gepide, printre cei căzuți prizonieri se aflau avari, slavi, gepizi. Ultima știre despre gepizi ne-o dă Theophanes, scriitor bizantin, care afirmă că la asediul Constantinopolului, din 625, au participat avari, slavi, bulgari și contingente gepide! După această dată, nu mai avem știri despre gepizi și în aceeași perioadă prima
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de un "gepid", care trăia printre slavi-este posibil să fie confundat cu un localnic. Dar, în anul 601, expediția lui Priscus din (în) Banat întâlnește trei sate gepide, printre cei căzuți prizonieri se aflau avari, slavi, gepizi. Ultima știre despre gepizi ne-o dă Theophanes, scriitor bizantin, care afirmă că la asediul Constantinopolului, din 625, au participat avari, slavi, bulgari și contingente gepide! După această dată, nu mai avem știri despre gepizi și în aceeași perioadă prima jumătate a secolului al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prizonieri se aflau avari, slavi, gepizi. Ultima știre despre gepizi ne-o dă Theophanes, scriitor bizantin, care afirmă că la asediul Constantinopolului, din 625, au participat avari, slavi, bulgari și contingente gepide! După această dată, nu mai avem știri despre gepizi și în aceeași perioadă prima jumătate a secolului al VII-lea d. H., dispar și urmele civilizației gepide din Dacia. N. Iorga consideră că teoria după care ei (gepizii) ar fi avut un rol hotărâtor în "alcătuirea nației noastre", mai
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinării gepizilor datează încă de la sfârșitul secolului al IV-lea d. H., dar evanghelizarea lor în masă s-a încheiat în secolul al V-lea, după prăbușirea puterii hunilor nu știm dacă erau arieni sau nu. Dovezi ale creștinismului la gepizi sunt crucile incizate descoperite în mormântul gepid de la Apahida și alte obiecte cu simboluri creștine descoperite la Someșeni și în cimitirul de la Brateiu, din a doua jumătate a secolului al VI-lea. Populația locală romanică controlată de gepizi era cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștinismului la gepizi sunt crucile incizate descoperite în mormântul gepid de la Apahida și alte obiecte cu simboluri creștine descoperite la Someșeni și în cimitirul de la Brateiu, din a doua jumătate a secolului al VI-lea. Populația locală romanică controlată de gepizi era cu certitudine creștină, iar apartenența gepizilor la această religie a contribuit la apropierea de populația autohtonă romanizată, ceea ce a dus la asimilarea lor. Despre caracterul stăpânirii gepizilor pe teritoriul Daciei și raporturile lor cu populația autohtonă ne vorbesc izvoarele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
mijlocul secolului al V-lea, gepizii au locuit doar în regiunile de margine, în nord-vestul Daciei, însă după victoria asupra hunilor (454), ei și-au extins stăpânirea (aria de locuire) asupra întregii Dacii romane, conform lui Iordanes. Teritoriul locuit de gepizi era identic cu acela al Daciei romane. Astfel, Iordanes arată că, după lupta de la Nedao (454), stăpânirea gepidă era suprapusă cu frontierele vechi ale Daciei romane, la care se adaugă Valea Tisei, ocupată anterior de aceștia.24 După Iordanes, Gepidia
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aspect interesant al problemei este că urmele gepide din secolul V, în această regiune, sunt puține, ceea ce indică faptul că gepizii erau puțin numeroși ca să poată acoperi întreaga arie a teritoriului menționat. Concentrați în grupuri mai mici, îi întâlnim pe gepizi mai ales în Câmpia Tisei, unde au locuit un timp mai îndelungat și unde se află principalele cimitire atribuite lor pe teritoriul de azi al Ungariei. După ocuparea orașului Sirmium, aflat pe Dunăre, în secolul IV, ei s-au așezat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
gepide. În Transilvania propriu-zisă, descoperiri gepide avem la Emdătura (Gherla), pe valea Someșului, și la Cipău (Luduș), în valea Mureșului. La est de Tisa, în Crișana și Banat, descoperiri gepide se cunosc la Valea lui Mihai, mormântul unui războinic (aristocrat) gepid, apoi mormintele de la Oradea și Socodor (jud. Arad), și un mormânt modest la Andrid (jud. Satu Mare). Stăpânirea gepizilor în Oltenia, conform lui Iordanes, nu este confirmată de mărturiile arheologice, de aceea nu se poate vorbi nici măcar de o prezență nominală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
puterea militară pe care o dețineau. Abia acum s-a ajuns la o înțelegere cu împăratul Justinian (527-565), care le-a oferit subsidii și o parte a provinciei romane, Panonia Secunda, aflată între Sava și Dunăre, teritoriu disputat de bizantini, gepizi și longobarzi. Dar avarii au refuzat propunerea (oferta) bizantină, arătând că ei nu pot locui decât în Sciția, la nord de Pontul Euxin. La scurt timp după moartea lui Justinian (565), noul împărat Justin II a anunțat solia avară condusă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
împărat Justin II a anunțat solia avară condusă de Targitios că Imperiul refuză să plătească subsidii avarilor, abandonând alianța cu barbarii. În 566, kaganul Baian a organizat o expediție victorioasă împotriva regelui franc Sigibert. În același timp, în urma conflictului dintre gepizi și longobarzi, s-a încheiat o alianță între avari și longobarzi împotriva gepizilor, stăpânii Europei centrale. Conform înțelegerii, avarii urmau să primească teritoriul stăpânit de gepizi, jumătate din prada de război și o parte din turmele de vite. În lupta
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
organizat o expediție victorioasă împotriva regelui franc Sigibert. În același timp, în urma conflictului dintre gepizi și longobarzi, s-a încheiat o alianță între avari și longobarzi împotriva gepizilor, stăpânii Europei centrale. Conform înțelegerii, avarii urmau să primească teritoriul stăpânit de gepizi, jumătate din prada de război și o parte din turmele de vite. În lupta angajată, în 567, aliații îi înfrâng pe gepizi, dar longobarzii victorioși se temeau de vecinătatea cu avarii și, sub conducerea regelui Alboin, s-au îndreptat spre
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
între avari și longobarzi împotriva gepizilor, stăpânii Europei centrale. Conform înțelegerii, avarii urmau să primească teritoriul stăpânit de gepizi, jumătate din prada de război și o parte din turmele de vite. În lupta angajată, în 567, aliații îi înfrâng pe gepizi, dar longobarzii victorioși se temeau de vecinătatea cu avarii și, sub conducerea regelui Alboin, s-au îndreptat spre Italia de nord, unde au întemeiat un stat propriu, în primăvara lui 568. În acest fel, în urma înfrângerii gepizilor și a plecării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Au urmat, vreme de douăzeci de ani, o serie de expediții împotriva Imperiului, în zona Dunării de Jos, care au slăbit frontiera dunăreană și au deschis calea atacurilor slavilor aflați în nordul Dunării. Avarii revendicau orașul Sirmium, stăpânit anterior de gepizi și ocupat, în 567, de bizantini. În 572, în urma războiului dintre bizantini și perși, presiunea avarilor s-a intensificat și, în urma unor noi înfrângeri, s-a ajuns la o înțelegere cu Bizanțul, în anii 574-575. Astfel, avarilor conduși de Baian
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sudul Dunării (Peninsula Balcanică). În 623 (625), avarii au organizat jafuri de-a lungul zidurilor lungi ale Constantinopolului. Ultima acțiune militară a avarilor împotriva Imperiului a avut loc în vara anului 626, când împreună cu perșii și sprijiniți de slavi și gepizi, avarii au asediat Constantinopolul pe mare și pe uscat. Dar eșecul înregistrat atunci sub zidurile orașului a marcat începutul declinului puterii avare, datorită și revoltei slavilor și altor popoare supuse, ascensiunii francilor în Apus și apariției proto-bulgarilor în sudul Dunării
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prin pasurile Carpaților de nord în Slovacia și în bazinul Tisei superioare, iar altele, părăsind teritoriile de la răsărit de Carpați și după ce au străbătut văile Oituzului și Trotușului, au înaintat până în sud-estul Transilvaniei, fiind oprite să înainteze mai departe de gepizi. Până acum, în regiunile de stepă din sudul Moldovei, dintre Siret și Nistru, nu s-au descoperit vestigii slave din secolele VI-VII, deoarece aceste regiuni nu erau prielnice felului de viață, bazat pe agricultură, creșterea vitelor și meșteșuguri. Slavii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în aceeași măsură ca și alți "migratori" (alogeni), însă, după cucerire, ei nu au distrus populația autohtonă de care aveau nevoie. Deosebirea între slavi și alți alogeni a constat în faptul că slavii au fost colonizatori, ceea ce neamurile germanice (goți, gepizi) și cele turanice (huni, avari) n-au fost (n-au vrut să fie). Trebuie să precizăm că nu cucerirea în sine, ci instalarea de colonii sătești și militare slave de lungă durată, a avut consecințe profunde asupra societății romanice autohtone
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]