119 matches
-
dintre realismul literar - de tip Balzac - și literatura impresionistă, subiectivistă, gen Proust, și modernii ulteriori... Distincția se află definită în critica noțiunii de engramă aplicată la natura psihologică. Critica, devenită clasică, a lui Bergson, din aceeași Materie și memorie față de gestaltiști, în general, reprezentanții care acordă memoriei un substrat material, un fel de galvanoplastie cerebrală, principalul gânditor fiind Koehler... Bergson atrage atenția din capul locului, că a explica o structură printr-o substanță materială, - cum făceau toți gestaltiștii - înseamnă a cădea
Adevăratul corp uman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15374_a_16699]
-
și memorie față de gestaltiști, în general, reprezentanții care acordă memoriei un substrat material, un fel de galvanoplastie cerebrală, principalul gânditor fiind Koehler... Bergson atrage atenția din capul locului, că a explica o structură printr-o substanță materială, - cum făceau toți gestaltiștii - înseamnă a cădea în gândirea magică sau promitivă... Relativ la teoria simplistă a "pasajului strâmt", cu explicația unui fel de mozaic, adică a germenului conținând în el toate detaliile structurii - teorie naivă - singura soluție, după Bergson, ar fi să se renunțe
Adevăratul corp uman by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15374_a_16699]
-
Litolff (și multe altele la fel), prin modificarea notației, consecventul se separă și apare precedat în măsura 4 de o anacruză (proleptică) (ex.2b), de care antecedentul nu a beneficiat (ceea ce contravine și principiului bunei continuări consacrat de teoria psihologiei gestaltiste, pe care editorii nu-l cunoșteau pesemne, dar Mozart îl aplica). Ex.2: Mozart, Sonata în Sib major K.333 p. a III-a. a)Urtext ed. Henle și Universal; b) Ed.Litolff Legato-ul original nu împiedică încheierea antecedentului
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
El a susținut că imaginile nu se succed, datorită asociațiilor, ca inelele dintr-un lanț, asociația explicându-se prin „legea redintegrării”: amintirea unei părți, a unui element atrage după sine reconstituirea întregului. Acest fel de interpretare coincide cu rezultatele școlii gestaltiste din prima parte a secolului nostru și descrie mai bine fenomenul. Apoi el a formulat și „legea interesului”: dintre toate amintirile pe care o stare prezentă le poate evoca, sunt reamintite cele care au un interes actual (adică sunt în
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
asupra implicațiilor ei în câmpul educației: A. Maslow, C. Rogers, A. Combs. A. Maslow. Acesta și-a luat doctoratul într-un departament de psihologie care susținea puternic poziția behavioristă. După ce a absolvit însă, el a venit în contact cu psihologii gestaltiști (formei), s-a pregătit pentru o carieră de psihanalist și a devenit interesat de antropologie. Ca rezultat al acestor influențe diverse, a ajuns la concluzia că psihologii behavioriști americani au devenit atât de preocupați de obiectivitate și studiul comportamentului manifest
Psihologie școlară by Andrei Cosmovici, Luminița Mihaela Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/2106_a_3431]
-
și nu din rezolvarea unor probleme; iar descoperirea soluțiilor presupune, de obicei, definirea problemei, ce necesită, de cele mai multe ori simpla restructurare a problemei (Runco, 1994b). După cum vom vedea, prin manipularea percepției se pot testa efectele avute de media și principiul gestaltist conform căruia iluminarea și soluțiile apar nu progresiv, ci imediat după ce problema a fost restructurată sau reformulată. Manipularea informațiilor scrise, audio și video Meline (1976), Runco și Pezdek (1984), Greenfield, Geber, Beagles-Roos, Farrar și Gat (1981) au comparat probleme prezentate
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
eșuate de a rezolva problema) și le sugerau să deseneze liniile în afara conturului creat de puncte. Faptul că mai puțin de 25% din subiecți au găsit rezolvarea în urma indiciilor primite i-a îndemnat pe Weisberg și Alba să respingă principiul gestaltist referitor la fixație și a spontaneității ideilor. Alte studii de perspicacitate și restructurare au fost semnalate de Brunham și Davis (1969) și Epstein (în publicații periodice). Baker-Sennett și Ceci (1996) erau convinși că gândirea creativă presupune un anumit „salt” și
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
menirea de a facilita formarea concepțiilor homospațiale. Evaluatorii experți au confirmat că metaforele induse de imaginile suprapuse erau mai creative decât cele generate în urma altor proiecții de diapozitive prezentate pentru a induce metafore prin intermediul asociațiilor, a analogiilor și a proceselor gestaltiste. Finke (1990) susținea că formele preinventive facilitează invenția. Formele preinventive reprezintă ideile și imaginile întrebuințate de indivizi înaintea de conceptualizarea unui produs. În studiul lor, Finke și Slayton (1988) le-au oferit subiecților trei fragmente alese la întâmplare dintr-un
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
decât alții de informațiile explicite. Diferențele individuale au capacitatea de a reduce numeroase efecte experimentale; informațiile sugerate sau provenite din experiența personală pot contribui la rezolvarea creativă a problemelor, însă au un efect progresiv, și nu imediat, după cum susțin teoriile gestaltiste și ale insight-ului; se presupune că performanțele creative corespund unui nivel optim de cunoștințe; un nivel superior poate influența negativ creativitatea; imagistica poate fi manipulată în scopul augmentării creativității ideilor și invențiilor ulterioare; intuiția se manifestă cu fidelitate atât în
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
proximitatea, similaritatea și pura incidență, acest lucru este posibil. Pentru ca o descriere holistică să fie consistentă, trebuie să se recurgă la anumite instrumente de analiză. Cu cinci ani înainte de discursul prezidențial al lui Guilford, Max Wertheimer, unul dintre întemeitorii psihologiei gestaltiste, a publicat cartea îndelung elaborată Productive thinking (1945). Lucrarea tratează șapte studii de caz, fiecare cuprins într-un întreg capitol. Trei studii de caz - despre Gauss, Galileo și Einstein - analizează gânditori creativi de marcă. Abordarea rezolvării problemelor a lui Wertheimer
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
de marcă. Abordarea rezolvării problemelor a lui Wertheimer demonstrează analogia sa cu procesele perceptive prin intermediul conceptelor structurale precum transformarea, recentrarea, completarea spațiilor, inversarea figură-fundal. Cercetătorii nongestaltiști care au împrumutat elemente din teorie deseori evidențiază insight-ul spontan sau așa-zisa comutare gestaltistă. O astfel de caracterizare a teoriei gestaltiste este oarecum înșelătoare. De exemplu, atunci când Wertheimer a întreprins studiul de caz al lui Einstein (pe care l-a cunoscut și intervievat), el a descris zece etape ale perioadei de nouă ani care
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Wertheimer demonstrează analogia sa cu procesele perceptive prin intermediul conceptelor structurale precum transformarea, recentrarea, completarea spațiilor, inversarea figură-fundal. Cercetătorii nongestaltiști care au împrumutat elemente din teorie deseori evidențiază insight-ul spontan sau așa-zisa comutare gestaltistă. O astfel de caracterizare a teoriei gestaltiste este oarecum înșelătoare. De exemplu, atunci când Wertheimer a întreprins studiul de caz al lui Einstein (pe care l-a cunoscut și intervievat), el a descris zece etape ale perioadei de nouă ani care a condus la structurarea teoriei relativității, după
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
multe întrebări au rămas fără răspuns. Abordarea lui Wertheimer, cu accent pe transformările structurale în timp, este similară abordării noastre construcționiste. A.I. Miller (1984) oferă o prezentare istorică mai completă, care corespunde, în același timp, principiile de bază ale teoriei gestaltiste. În ciuda profundelor lor divergențe, Guilford și Wertheimer au în comun o singură preocupare - rezolvarea problemelor. Exista un precendent în istorie, în lucrarea lui Titchener, Lectures on the Experimental Psychology of the Thought Process (1909), unde aspectele experențiale ale gândirii, precum
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
obligații și atitudini meotodologice față de evaluare. În abordarea factorială, măsurarea este o condiție obligatorie, fundamentată pe principiul că totul în natură este cantitativ și deci măsurabil. Însă poziția actuală e mai radicală: tot ce este relevant trebuie evaluat. În abordarea gestaltistă întâlnim rareori metode de evaluare. Principalul obiectiv presupune înțelegerea structurii situației cu care se confruntă subiectul și modul cum transformă creatorul o situație printr-o serie de procese similare fenomenelor perceptive, după cum am prezentat anterior. În pofida accentului pus de gestaltiști
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
gestaltistă întâlnim rareori metode de evaluare. Principalul obiectiv presupune înțelegerea structurii situației cu care se confruntă subiectul și modul cum transformă creatorul o situație printr-o serie de procese similare fenomenelor perceptive, după cum am prezentat anterior. În pofida accentului pus de gestaltiști pe structură, abordarea gestaltistă este foarte rar asociată curentului „structuralist”. Cel din urmă studiază structurile la care se face apel în anumite situații, care par că se propagă secvențial în mintea subiectului și stabilesc, astfel, reguli transsituaționale. Pe de altă
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
de evaluare. Principalul obiectiv presupune înțelegerea structurii situației cu care se confruntă subiectul și modul cum transformă creatorul o situație printr-o serie de procese similare fenomenelor perceptive, după cum am prezentat anterior. În pofida accentului pus de gestaltiști pe structură, abordarea gestaltistă este foarte rar asociată curentului „structuralist”. Cel din urmă studiază structurile la care se face apel în anumite situații, care par că se propagă secvențial în mintea subiectului și stabilesc, astfel, reguli transsituaționale. Pe de altă parte, gestaltiștii evidențiază structurile
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
structură, abordarea gestaltistă este foarte rar asociată curentului „structuralist”. Cel din urmă studiază structurile la care se face apel în anumite situații, care par că se propagă secvențial în mintea subiectului și stabilesc, astfel, reguli transsituaționale. Pe de altă parte, gestaltiștii evidențiază structurile prezente în cadrul situației, mai curând în interior decât în exterior sau în afară, ce se propagă „direct din inima gânditorului către nucleul obiectului sau al problemei sale” (Wertheimer, 1945, p. 236). Structuraliștii - care ar putea fi, de asemenea
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
în exterior sau în afară, ce se propagă „direct din inima gânditorului către nucleul obiectului sau al problemei sale” (Wertheimer, 1945, p. 236). Structuraliștii - care ar putea fi, de asemenea, denumiți construcționiști, specialiști în epigenetică sau dezvoltare - se înrudesc cu gestaltiștii, cu excepția deosebirii majore evidențiate mai devreme. Într-adevăr, lui Piaget îi plăcea să afirme că a fost pe punctul de a deveni gestaltist înainte de a descoperi problematica dezvoltării. Probabil se poate spune că Wertheimer intenționa să aprofundeze un număr mai
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Structuraliștii - care ar putea fi, de asemenea, denumiți construcționiști, specialiști în epigenetică sau dezvoltare - se înrudesc cu gestaltiștii, cu excepția deosebirii majore evidențiate mai devreme. Într-adevăr, lui Piaget îi plăcea să afirme că a fost pe punctul de a deveni gestaltist înainte de a descoperi problematica dezvoltării. Probabil se poate spune că Wertheimer intenționa să aprofundeze un număr mai mic de probleme sau situații, în timp ce structuraliștii, fiind mai preocupați să descopere norme universale, au trebuit să cerceteze mai multe probleme ce aparțin
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
sau situații, în timp ce structuraliștii, fiind mai preocupați să descopere norme universale, au trebuit să cerceteze mai multe probleme ce aparțin categoriilor (spațiu, timp, cauzalitate, întâmplare). Bineînțeles, principala deosebire constă în faptul că Piaget era interesat profund de problema dezvoltării, în timp ce gestaltiștii, cu metafora-nucleu fundamentată pe perceperea momentului, au preferat să ignore problema dezvoltării. Din punct de vedere metodologic, utilizarea „metodei clinice” reprezintă cea mai proeminentă contribuție a cercetării piagetiene. Ea presupune, înainte de toate, interviuri elaborate riguros, cu întrebări referitoare la o
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
putea fi considerat o aserțiune relativ radicală privind rolul cunoașterii în gândirea creativă. El spune că doar în sensul cel mai larg cunoașterea este legată de creativitatea veritabilă și că poate să-i dăuneze. O poziție similară au avut și gestaltiștii (de exemplu, Scheerer, 1963; Wertheimer, 1982; pentru amănunte, vezi Weisberg, 1995a), care au propus bine cunoscuta distincție între gândul „reproductiv” și cel „productiv”. Primul, care depinde de reproducerea comportamentelor precedente ce au avut succes, implică păstrarea vechilor obiceiuri în gândire
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
130 de teorii diferite care rivalizează în ceea ce privește utilizarea practică. Practica asistenței sociale se află într-o continuă diversificare. Unele tendințe pot fi identificate în mod vag. Teoria sistemelor pare să fi ajuns la apogeul contribuției sale pentru practică, iar terapia gestaltistă, ca și abordarea ecosistemelor par să fi ajuns la limitele lor teoretice. Există un reviriment al teoriei psihanalitice, o dezvoltare a teoriei comunicării. În aceste condiții, supervizorii sunt utili pentru clarificarea procesului de învățare la nivelul celor supervizați, în ceea ce privește abordarea
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
pentru a accepta boala și pentru a depăși momentele de criză, știut fiind faptul că va face greu față problemelor emoționale determinate de boală. Tehnicile folosite sunt: analiza scrisă, opoziția unui stadiu al eului etc. (Pleșca, 1998, p. 64). Direcția gestaltistă (reprezentanți: F. Perls, R. Hefferline, P. Goodman) accentuează totalitatea percepțiilor, și nu elementele individuale, conștientizarea sentimentelor, emoțiilor, atitudinilor, acțiunilor, astfel încât clientul să se poată percepe în mod pozitiv în vederea integrării psihosociale. Procesul terapeutic se bazează pe observarea modului de viață
Revista de asistență socială () [Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
realizării de obiective clare, precise și specifice) sau ca „sisteme sociale” (asemănătoare în „comportament” cu organismele vii). Pe axa „închis - deschis” este urmărită evoluția teoriilor organizaționale din perspectiva relațiilor organizațiilor cu mediul lor, urmând drumul de la gândirea mecanicistă înspre gândirea gestaltistă (organizațiile ca sisteme închise vs. organizațiile ca sisteme deschise). La intersecția celor două criterii apar 4 tipuri de organizații și patru tipuri de teorii: Funcționarea organizațiilor Organizațiile și mediul Sisteme închise Sisteme deschise Sisteme raționale Organizații închise și raționale (1
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
fiecare nouă lectură; versul său face să stăruie în noi mult timp o impresie extrarațională, învăluitoare, obsedantă, motiv pentru care „gândim la Eminescu așa cum cugetăm la Schumann sau Chopin” (Junimea - Marii creatori). Intră în calcul percepția integratoare, în viziune structurală, gestaltistă. Esteticianul face distincție între armonia exterioară (de nuanță prozodică), sesizabilă la mulți, și melosul eminescian intern, în pas cu „principiul adânc al inspirației”. Cu alte cuvinte, deși „fenomen muzical” (asemantic), armonia internă nu se reduce la „un simplu fenomen sonor
VIANU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290512_a_291841]