119 matches
-
Assagioli mai mult ca o orientare și o abordare generală pentru întreaga ființă umană, și ca existând în afară de orice aplicații concrete speciale. Această abordare permite o mare varietate de tehnici și metode pentru a fi utilizate în cadrul psihosintezei. Dialog, tehnici gestaltiste, activitatea de visare, imagini ghidate, afirmații, și meditație sunt instrumente puternice pentru integrare", ci "atitudinea și prezența ghidului sunt de mult mai mare importanță decât metodele specifice folosite'. Tava de nisip, artterapia, jurnalizarea, drama-terapia, și lucrul cu corpul; tehnici cognitiv-comportamentale
Psihosinteza () [Corola-website/Science/337536_a_338865]
-
fenomenelor, a faptelor În general. Ea este trăsătura esențială și permanentă a gândirii umane (exceptând cazurile patologice sau de rea credință), fără de care nici celelalte activități ale gândirii (conceptualizarea, sistematizarea, axiologizarea, creația etc.) nu ar fi posibile, chiar dacă, de exemplu, gestaltiștii o cantonează Între un act brusc, spontan, de „prindere” a unei relații sau situații, și o iluminare instantanee, intervenită În procesul rezolvării anumitor probleme. 2. Din perspectiva lui I. P. Pavlov, Înțelegerea ar fi o “Închidere bruscă de circuit”, Închidere care
ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1485]
-
fost formulat sub denumirea de legea Prägnanz: Deși s-a intenționat ca teoria gestaltismului să aibă aplicabilitate generală, datele ei au fost deduse exclusiv din observații efectuate asupra percepției. În mod convențional, ne referim la ele sub denumirea de principii gestaltiste ale organizării perceptuale. Tema cea mai importantă a acestei teorii este că stimularea este percepută în termeni organizați sau configuraționali. Patternul precede elementele sale componente și structura are proprietăți ce nu sînt moștenite de la acestea. Cineva care nu poate percepe
Gestaltism () [Corola-website/Science/300753_a_302082]
-
Litolff (și multe altele la fel), prin modificarea notației, consecventul se separă și apare precedat în măsura 4 de o anacruză (proleptică) (ex.2b), de care antecedentul nu a beneficiat (ceea ce contravine și principiului bunei continuări consacrat de teoria psihologiei gestaltiste, pe care editorii nu-l cunoșteau pesemne, dar Mozart îl aplica). Ex.2: Mozart, Sonata în Sib major K.333 p. a III-a. a)Urtext ed. Henle și Universal; b) Ed.Litolff Legato-ul original nu împiedică încheierea antecedentului
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
teoria condiționării prin contiguitate ; modelul behaviorist (asociaționist-comportamentist), în care pot fi cuprinse: teoria conexionistă, teoria condiționării operante (Skinner), teoria așteptării sau a behaviorismului intențional (Tolman), teoria mediației, teoria reducerii sistematice a tensiunii comportamentului, teoria revizuita a celor 2 factori ; modelul gestaltist care include teoria legilor organizării învățării; modelul functionalist-pragmatist concretizat prin: teoria experimentalistă sau a învățării progresive, teoria echilibrului funcțional în învățare (Claparede); modelul matematic, informațional și cibernetic, în care includem: teoria matematică a învățării, teoria eșantionării stimulului, teoria proceselor de
[Corola-publishinghouse/Science/2355_a_3680]
-
mai multor curente. Allport a fost reprezentativ pentru atitudinea „holistă” ca alternativă față de cea orientată pe trăsături și psihologia diferențială a persoanei. E semnificativ faptul că Allport e singurul dintre marii psihologi americani care au studiat în Germania (la școala gestaltistă a lui Wertheimeră, „exportând” din Europa opțiunea pentru unicitatea și înțelegerea intuitiv-globală a persoanei umane (inspirată de Sternă. S-a impus criticând psihanaliza și behaviorismul pentru maniera lor generală „nomotetică” de abordare a omului, pledând pentru înțelegerea „idiografică”. Ca metode
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
și ele stări articulate cu distorsiunea relațiilor interpersonale. În această direcție s-a dezvoltat ideea circumplexului interpersonal, care este o interpretare dimensională a modalităților de manifestare a persoanei în relațiile sale cu alții. Această interpretare are ca bază și psihologia gestaltistă a lui Levin care sugera ideea de „câmp psihologic” (Wiggins, 1999Ă. Sullivan a introdus noțiunea de interpersonalism, susținând că esențialul vieții psihice a omului se desfășoară într-un „câmp interpersonal”. Circumplexul constă dintr-un cerc pe care sunt notate atitudini
[Corola-publishinghouse/Science/2367_a_3692]
-
130 de teorii diferite care rivalizează în ceea ce privește utilizarea practică. Practica asistenței sociale se află într-o continuă diversificare. Unele tendințe pot fi identificate în mod vag. Teoria sistemelor pare să fi ajuns la apogeul contribuției sale pentru practică, iar terapia gestaltistă, ca și abordarea ecosistemelor par să fi ajuns la limitele lor teoretice. Există un reviriment al teoriei psihanalitice, o dezvoltare a teoriei comunicării. În aceste condiții, supervizorii sunt utili pentru clarificarea procesului de învățare la nivelul celor supervizați, în ceea ce privește abordarea
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
pentru a accepta boala și pentru a depăși momentele de criză, știut fiind faptul că va face greu față problemelor emoționale determinate de boală. Tehnicile folosite sunt: analiza scrisă, opoziția unui stadiu al eului etc. (Pleșca, 1998, p. 64). Direcția gestaltistă (reprezentanți: F. Perls, R. Hefferline, P. Goodman) accentuează totalitatea percepțiilor, și nu elementele individuale, conștientizarea sentimentelor, emoțiilor, atitudinilor, acțiunilor, astfel încât clientul să se poată percepe în mod pozitiv în vederea integrării psihosociale. Procesul terapeutic se bazează pe observarea modului de viață
[Corola-publishinghouse/Science/2160_a_3485]
-
realizării de obiective clare, precise și specifice) sau ca „sisteme sociale” (asemănătoare în „comportament” cu organismele vii). Pe axa „închis - deschis” este urmărită evoluția teoriilor organizaționale din perspectiva relațiilor organizațiilor cu mediul lor, urmând drumul de la gândirea mecanicistă înspre gândirea gestaltistă (organizațiile ca sisteme închise vs. organizațiile ca sisteme deschise). La intersecția celor două criterii apar 4 tipuri de organizații și patru tipuri de teorii: Funcționarea organizațiilor Organizațiile și mediul Sisteme închise Sisteme deschise Sisteme raționale Organizații închise și raționale (1
[Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
a întregului sau că o secvență mai scurtă de imagini, cuvinte sau note, ca un continuum sau ca un fragment [...]. Ar putea fi citate mai multe experiențe similare ale autorilor, exemple în care întregul ca să ne exprimăm în limbajul psihologilor gestaltiști pare a se înfățișa înaintea părților [...]. Primul moment brusc al inspirației nu apare, totuși, întotdeauna că viziune a operei integrale" (1980, pp. 164-166). Analizând, în continuare, conceptul de "inspirație", voi avea în vedere doar acele aspecte care vizează, într-un
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și nu din rezolvarea unor probleme; iar descoperirea soluțiilor presupune, de obicei, definirea problemei, ce necesită, de cele mai multe ori simpla restructurare a problemei (Runco, 1994b). După cum vom vedea, prin manipularea percepției se pot testa efectele avute de media și principiul gestaltist conform căruia iluminarea și soluțiile apar nu progresiv, ci imediat după ce problema a fost restructurată sau reformulată. Manipularea informațiilor scrise, audio și video Meline (1976), Runco și Pezdek (1984), Greenfield, Geber, Beagles-Roos, Farrar și Gat (1981) au comparat probleme prezentate
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
eșuate de a rezolva problema) și le sugerau să deseneze liniile în afara conturului creat de puncte. Faptul că mai puțin de 25% din subiecți au găsit rezolvarea în urma indiciilor primite i-a îndemnat pe Weisberg și Alba să respingă principiul gestaltist referitor la fixație și a spontaneității ideilor. Alte studii de perspicacitate și restructurare au fost semnalate de Brunham și Davis (1969) și Epstein (în publicații periodice). Baker-Sennett și Ceci (1996) erau convinși că gândirea creativă presupune un anumit „salt” și
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
menirea de a facilita formarea concepțiilor homospațiale. Evaluatorii experți au confirmat că metaforele induse de imaginile suprapuse erau mai creative decât cele generate în urma altor proiecții de diapozitive prezentate pentru a induce metafore prin intermediul asociațiilor, a analogiilor și a proceselor gestaltiste. Finke (1990) susținea că formele preinventive facilitează invenția. Formele preinventive reprezintă ideile și imaginile întrebuințate de indivizi înaintea de conceptualizarea unui produs. În studiul lor, Finke și Slayton (1988) le-au oferit subiecților trei fragmente alese la întâmplare dintr-un
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
decât alții de informațiile explicite. Diferențele individuale au capacitatea de a reduce numeroase efecte experimentale; informațiile sugerate sau provenite din experiența personală pot contribui la rezolvarea creativă a problemelor, însă au un efect progresiv, și nu imediat, după cum susțin teoriile gestaltiste și ale insight-ului; se presupune că performanțele creative corespund unui nivel optim de cunoștințe; un nivel superior poate influența negativ creativitatea; imagistica poate fi manipulată în scopul augmentării creativității ideilor și invențiilor ulterioare; intuiția se manifestă cu fidelitate atât în
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
proximitatea, similaritatea și pura incidență, acest lucru este posibil. Pentru ca o descriere holistică să fie consistentă, trebuie să se recurgă la anumite instrumente de analiză. Cu cinci ani înainte de discursul prezidențial al lui Guilford, Max Wertheimer, unul dintre întemeitorii psihologiei gestaltiste, a publicat cartea îndelung elaborată Productive thinking (1945). Lucrarea tratează șapte studii de caz, fiecare cuprins într-un întreg capitol. Trei studii de caz - despre Gauss, Galileo și Einstein - analizează gânditori creativi de marcă. Abordarea rezolvării problemelor a lui Wertheimer
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
de marcă. Abordarea rezolvării problemelor a lui Wertheimer demonstrează analogia sa cu procesele perceptive prin intermediul conceptelor structurale precum transformarea, recentrarea, completarea spațiilor, inversarea figură-fundal. Cercetătorii nongestaltiști care au împrumutat elemente din teorie deseori evidențiază insight-ul spontan sau așa-zisa comutare gestaltistă. O astfel de caracterizare a teoriei gestaltiste este oarecum înșelătoare. De exemplu, atunci când Wertheimer a întreprins studiul de caz al lui Einstein (pe care l-a cunoscut și intervievat), el a descris zece etape ale perioadei de nouă ani care
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Wertheimer demonstrează analogia sa cu procesele perceptive prin intermediul conceptelor structurale precum transformarea, recentrarea, completarea spațiilor, inversarea figură-fundal. Cercetătorii nongestaltiști care au împrumutat elemente din teorie deseori evidențiază insight-ul spontan sau așa-zisa comutare gestaltistă. O astfel de caracterizare a teoriei gestaltiste este oarecum înșelătoare. De exemplu, atunci când Wertheimer a întreprins studiul de caz al lui Einstein (pe care l-a cunoscut și intervievat), el a descris zece etape ale perioadei de nouă ani care a condus la structurarea teoriei relativității, după
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
multe întrebări au rămas fără răspuns. Abordarea lui Wertheimer, cu accent pe transformările structurale în timp, este similară abordării noastre construcționiste. A.I. Miller (1984) oferă o prezentare istorică mai completă, care corespunde, în același timp, principiile de bază ale teoriei gestaltiste. În ciuda profundelor lor divergențe, Guilford și Wertheimer au în comun o singură preocupare - rezolvarea problemelor. Exista un precendent în istorie, în lucrarea lui Titchener, Lectures on the Experimental Psychology of the Thought Process (1909), unde aspectele experențiale ale gândirii, precum
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
obligații și atitudini meotodologice față de evaluare. În abordarea factorială, măsurarea este o condiție obligatorie, fundamentată pe principiul că totul în natură este cantitativ și deci măsurabil. Însă poziția actuală e mai radicală: tot ce este relevant trebuie evaluat. În abordarea gestaltistă întâlnim rareori metode de evaluare. Principalul obiectiv presupune înțelegerea structurii situației cu care se confruntă subiectul și modul cum transformă creatorul o situație printr-o serie de procese similare fenomenelor perceptive, după cum am prezentat anterior. În pofida accentului pus de gestaltiști
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
gestaltistă întâlnim rareori metode de evaluare. Principalul obiectiv presupune înțelegerea structurii situației cu care se confruntă subiectul și modul cum transformă creatorul o situație printr-o serie de procese similare fenomenelor perceptive, după cum am prezentat anterior. În pofida accentului pus de gestaltiști pe structură, abordarea gestaltistă este foarte rar asociată curentului „structuralist”. Cel din urmă studiază structurile la care se face apel în anumite situații, care par că se propagă secvențial în mintea subiectului și stabilesc, astfel, reguli transsituaționale. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
de evaluare. Principalul obiectiv presupune înțelegerea structurii situației cu care se confruntă subiectul și modul cum transformă creatorul o situație printr-o serie de procese similare fenomenelor perceptive, după cum am prezentat anterior. În pofida accentului pus de gestaltiști pe structură, abordarea gestaltistă este foarte rar asociată curentului „structuralist”. Cel din urmă studiază structurile la care se face apel în anumite situații, care par că se propagă secvențial în mintea subiectului și stabilesc, astfel, reguli transsituaționale. Pe de altă parte, gestaltiștii evidențiază structurile
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
structură, abordarea gestaltistă este foarte rar asociată curentului „structuralist”. Cel din urmă studiază structurile la care se face apel în anumite situații, care par că se propagă secvențial în mintea subiectului și stabilesc, astfel, reguli transsituaționale. Pe de altă parte, gestaltiștii evidențiază structurile prezente în cadrul situației, mai curând în interior decât în exterior sau în afară, ce se propagă „direct din inima gânditorului către nucleul obiectului sau al problemei sale” (Wertheimer, 1945, p. 236). Structuraliștii - care ar putea fi, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
în exterior sau în afară, ce se propagă „direct din inima gânditorului către nucleul obiectului sau al problemei sale” (Wertheimer, 1945, p. 236). Structuraliștii - care ar putea fi, de asemenea, denumiți construcționiști, specialiști în epigenetică sau dezvoltare - se înrudesc cu gestaltiștii, cu excepția deosebirii majore evidențiate mai devreme. Într-adevăr, lui Piaget îi plăcea să afirme că a fost pe punctul de a deveni gestaltist înainte de a descoperi problematica dezvoltării. Probabil se poate spune că Wertheimer intenționa să aprofundeze un număr mai
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
Structuraliștii - care ar putea fi, de asemenea, denumiți construcționiști, specialiști în epigenetică sau dezvoltare - se înrudesc cu gestaltiștii, cu excepția deosebirii majore evidențiate mai devreme. Într-adevăr, lui Piaget îi plăcea să afirme că a fost pe punctul de a deveni gestaltist înainte de a descoperi problematica dezvoltării. Probabil se poate spune că Wertheimer intenționa să aprofundeze un număr mai mic de probleme sau situații, în timp ce structuraliștii, fiind mai preocupați să descopere norme universale, au trebuit să cerceteze mai multe probleme ce aparțin
[Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]