1,442 matches
-
Marga ajungem la numele proprii generice feminine. Unele provin de la persoane reale ca Mița Biciclista (prostituată de lux de la început de secol XX, pe numele adevrat Maria Mihăescu, posesoarea unei case de lux ce există și azi) sau ca Mafalda, ghicitoare de renume, o Mama Omida mondială. Nu știm însă cine putea să fie, dacă a fost vreodată, Baba Vișa, simbolul decrepitudinii neputincioase. Ceva ce putea să facă pînă și Baba Vișa, trebuie să fi fost realizat de oricine. De pildă
De la lume adunate by Horia Gârbea () [Corola-journal/Journalistic/11337_a_12662]
-
scuipatul și începu să-l bărbierească. - Or să lovească turcii mîine, sau poimîine? - întrebă Leandru pe jumătate în glumă. - Habar n-am - glasul ghicitorului plutea în jurul lor în plăci mari. - Păi atunci ce fel de ghicitor mai ești? - Știi, există ghicitori de două feluri - de mîna întîi și de mîna a doua. Acum tu să nu crezi că unii sunt buni, iar ceilalți răi. Nu-i asta treaba. Unii se țin de taine repezi, alții de taine domoale și de aici
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
s-o numi atunci lupul și ce imperiu o să cadă. Dar cui îi e de trebuință ceva ce-o să se întîmple peste două, trei sute de ani? Nimănui, chiar nici mie. De aia mă doare-n coadă. Dar există și alții, ghicitori de mîna întîi, din Dubrovnik, de pildă, care prorocesc ce-o să se întîmple mîine ori într-un an, de care oricine are trebuință precum chelul de tichie și nici nu se întreabă pentru o asemenea treabă cît costă, că dai
Milorad Pavic - Partea lăuntrică a vîntului by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14635_a_15960]
-
care le pune descrierea unui semn, a unei opere, așa cum se reprezintă pe sine în aspirația de a reprezenta lumea. În această direcție aș vrea să conduc de aici înainte "povestea fără sfârșit" a operei de rezistență, ca pe o ghicitoare metasemiotică, în care povestea va încerca să respecte principala condiție a interpretantului, aceea de a fi el însuși semn de interpretat, mai mult sintetic decât analitic, iar fără-de-sfârșitul, scopul pe care i l-a imprimat de la început Peirce, de a
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
Șăineanu, cu ale sale Basme române, din 1895, care "deține primatul în literatura europeană" și, tot așa mai departe, fiecare lucrare cu specificiul său, Adolf Schullerus, Verzeichnis der rumänischen Märchen (1928), Sabina Stroescu, Typologie bibliographique des facéties roumaines (1970), Corpusul ghicitorilor românești, elaborat de I. Cuceu, V. Florea, I. Taloș. Ovidiu Bîrlea continuă categorisirea instrumentelor de lucru în bibliografiile folclorice, simpla citare a numelor și a operelor solicitînd un spațiu neconform cu cît i se acordă unei cronici, și în al
"Niciodată sfîrșit..." by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15220_a_16545]
-
i, de altfel o trăsătură general populară ("unile bîrfe se adeveresc"), chiar dacă este fixată oarecum în stereotipurile despre vorbirea moldoveneasca ("pi moldovenește"). Unele fragmente cuprind acumulări ale mărcilor pronunției regionale - "tăt are să shie ghine..." - tinzînd să devină un fel de ghicitori, jocuri de perspicacitate în care trebuie reconstituita grafia sau intonația dezambiguizantă a oralității: "tsii shiuda?" (ți-e ciuda?); "shi mai vorba să shie" (probabil: ce-i, măi? vorba să fie...) etc. În alte cazuri, diferențele față de ortografia standard sînt comune
"Tsii shiuda?" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15246_a_16571]
-
limbajul. Ca în multe alte domenii ale cercetării, în perioada totalitară problemele strict estetice - atemporale, abstracte, inocente - au fost privilegiate, în vreme ce aspectele sociolingvistice erau ocolite, pentru că se dovedeau mult mai riscante. Un exemplu perfect de limitare prin estetizare îl oferă ghicitoarea. Caracterizările tipice ale speciei sînt sau convenționale (privind presupusul său rol formativ, educativ, de exercițiu al inteligenței, ba chiar ca „expresii ale năzuinței neabătute a poporului spre lumină”), sau centrate asupra mecanismului metaforic. le populare au fost adesea elogiate pentru
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
au fost adesea elogiate pentru ingeniozitate și poeticitate în invenția metaforică; interesul pentru această latură semantică fiind exagerat în dauna altui mecanism, cel puțin la fel de important - și mult mai bogat în consecințe în planul interacțiunii dialogale -: cel al echivocului. Multe ghicitori sînt în primul rînd ingenioase capcane verbale, din sfera mai mult sau mai puțin tabuizată a aluziilor licențioase. Exagerîndu-se importanța unui model de receptare intelectual-estetic (conform căruia se spun ghicitori ca exercițiu al minții și pentru plăcerea surprizei), a fost
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
în consecințe în planul interacțiunii dialogale -: cel al echivocului. Multe ghicitori sînt în primul rînd ingenioase capcane verbale, din sfera mai mult sau mai puțin tabuizată a aluziilor licențioase. Exagerîndu-se importanța unui model de receptare intelectual-estetic (conform căruia se spun ghicitori ca exercițiu al minții și pentru plăcerea surprizei), a fost subevaluat mecanismul umoristic-manipulator: faptul că se spun ghicitori pentru a induce o falsă lectură, accentuată de tensiuni psihologice, și pentru a o anula ipocrit. Cam în același fel funcționează, ca
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
din sfera mai mult sau mai puțin tabuizată a aluziilor licențioase. Exagerîndu-se importanța unui model de receptare intelectual-estetic (conform căruia se spun ghicitori ca exercițiu al minții și pentru plăcerea surprizei), a fost subevaluat mecanismul umoristic-manipulator: faptul că se spun ghicitori pentru a induce o falsă lectură, accentuată de tensiuni psihologice, și pentru a o anula ipocrit. Cam în același fel funcționează, ca forme ale folclorului urban contemporan, unele bancuri sau „cîntecele de tabără”: creînd premisele pentru rostirea unor cuvinte vulgare
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
o anula ipocrit. Cam în același fel funcționează, ca forme ale folclorului urban contemporan, unele bancuri sau „cîntecele de tabără”: creînd premisele pentru rostirea unor cuvinte vulgare, obscene, pe care le evită prin deviere în ultimul moment. Desigur, nu toate ghicitorile sînt de acest tip, dar prezența acestor strategii explică cel mai bine menținerea speciei ca ritual de comunicare între maturi. Nu se poate spune că această latură a fost total ignorată de folcloristica românească din ultimele decenii; ea a fost
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
menținerea speciei ca ritual de comunicare între maturi. Nu se poate spune că această latură a fost total ignorată de folcloristica românească din ultimele decenii; ea a fost însă constant minimalizată. Argumentația tipică subordonează asemenea „devieri” unor scopuri neapărat serioase: „ghicitoarea, pentru a-și spori atractivitatea, uzează uneori de forme ușor licențioase, și aceasta nu cu un scop în sine, ci pentru a pune în situații dificile pe cei care trebuie să răspundă, să dezlege enigmele. Există însă doar o aparentă
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
doar o aparentă predilecție pentru aluzia indecentă” (I. Datcu, în prefața la retipărirea culegerii lui Artur Gorovei; sublinierile îmi aparțin). Un aspect imposibil de negat e anulat prin argumentele „aparenței” („înșelătoare libertăți de limbaj”), ale frecvenței nesemnificative („de altfel asemenea ghicitori sînt puține în colecția lui”) și mai ales prin stereotipii incontrolabile („Simțul decenței, al măsurii caracterizează pe creatorul anonim”). Cel puțin argumentul frecvenței poate fi ușor contrazis; în parte pe baza culegerii înseși, apoi prin compararea cu alte antologii; în
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
mălaiul și făcălețul”. Aceste mecanisme ale comunicării ritualizate au fost deja descrise în lucrările mai vechi. În prefața studiului lui G. Pascu, de exemplu, este citată pe larg mărturia unui amic folclorist din județul Botoșani: acesta constată că în performarea ghicitorilor chiar fetele “nu încunjură deloc vorbele prea deochiate la spus și gura vorbește tot, fără nici o teahnă (...), fără să se rușineze un pic măcar, fără să bage-n samă că e fată și nu se cuvine să spuie sau să
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
atîta”. Reacția vizată e rîsul, perfect motivat: “Și dacă rîde, are de ce, pentru că cimiliturile care se spun la șezători și clăci nici pe departe n-aduc cu cele scrise prin cărți”. După părerea observatorului, culegerile conțin cam un sfert din ghicitorile care se pot auzi la fața locului; pentru că informatorul tinde să nu le comunice unor străini, dar și pentru că culegătorul însuși nu îndrăznește să le publice (“nu-ți dă mîna să ieși în lume cu astfel de strînsură”). Oricum, “mai
Ghicitori by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13598_a_14923]
-
proastă e că atât rromii, cât și copiii străzii se vor întoarce în România doar atunci când vor avea măcar un sfert din șansele oferite de Occident. Când românul va da cerșetorului un euro și nu o mie de lei, când ghicitoarea cu fote multicolore va primi zece euro și nu zece mii de lei pentru a-i spune amărășteanului dacă Ilici va prinde și al optzecilea mandat, să fim siguri că toți acești nefericiți se vor repatria de bună voie. Prin urmare
Octav-Baba și cei patruzeci ori patruzeci de hoți by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13761_a_15086]
-
mare/ Soare, apa, sare/ Avem fiecare/ Măsură și mișcare/ Minune e oricare/ Ochiul, ochi de are. Cel de-al doilea, o idee mai izbutit, crucificat, după modelul celui dintâi, între Mulți văd lumea/ Mare, mare mare (sus), Puțini pricep/ Adânca ghicitoare (jos), Ascuțimea minții/ Ne dă mângâiere și Prin răbdare/ Căpătăm putere (de-a stânga și de-a dreapta). La mijloc, poemul: Din el iese ori se ascunde/ N-are frunze are rude/ De vorbim nu ne aude/ Cântă dacă nu se
POST-RESTANT by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/13885_a_15210]
-
pe criterii prea puțin literare. Ceea ce, și dacă se-ntîmplă ca debutantul s-o merite, tot din cale-afară de urît rămîne. Clarvăzătorii Impresia pe care o lasă posturile noastre de televiziune e aceea a unor locuri asediate de clarvăzători, radioesteziști și ghicitori în stele cărora le-a intrat în cap că izbăvirea omenirii atîrnă de prestația lor televizată. Dacă trecem peste emisiunile de astrologie pentru uzul cetățenilor de rînd, în cursul cărora ni se prevestește zilnic, săptămînal sau lunar doza de hormoni
ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/10505_a_11830]
-
ochii. Cuvintele mele întreabă, nu eu nu eu care aud cu întreaga ființă simt cu auzul, gust, ating, suspend peisaje care au lunecat dincolo de orizont. Pod peste apă și păienjeniș peste hău bucuria adăugată la bucurie răspunsul, poate, salvator la ghicitoare când va fi timpul
Tu cine ești? by Ioana Ieronim () [Corola-journal/Imaginative/3938_a_5263]
-
în această ordine de idei, faptul că, deși textul lui Caragiale rămâne unul dintre cele mai asiduu frecventate de comentatori, aproape nici unul nu abordează Inspecțiune din perspectivă estetică, interesul cvasiunanim focalizându-se obsesiv pe dimensiunea sa de enigmă sau de „ghicitoare”, ca să preiau formularea lui Paul Zarifopol, primul care a semnalat-o ca atare. Motivația gestului suicidar al bizarului casier îi preocupă în egală măsură pe Ibrăileanu, Călinescu, Șerban Cioculescu, Valeriu Cristea, Silvian Iosifescu, Vicu Mândra, Mircea Tomuș, Mihai Gafița, B.
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
cred că avem motive s-o facem: în timpul vieții, Caragiale beckettiza avant la lettre încercând ostentativ să adâncească misterul: „De ce s-o fi omorât Anghelache? Nici eu nu știu”), dacă, prin urmare, cădeam de acord că ne găsim în fața unei „ghicitori”, a unei enigme literare concepute ca atare în deplină cunoștință de cauză, putem purcede să urmărim în ce măsură scriitorul respectă regulile jocului pe care le presupune orice întreprindere de acest gen. Prima dintre ele, cea mai importantă, o constituie ascunderea răspunsului
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
al începutului nuvelei lui Caragiale Inspecțiune; acolo i se ia ultimul văl de pe ochi și înțelege că este iremediabil și definitiv condamnat! Lăsând gluma la o parte, voi spune că autorul înțelege să respecte până la capăt regulile jocului de-a ghicitoarea, nelăsând nimic neelucidat. Există în text, drapat cu grijă sub aparențe anodine, un personaj ignorat aproape total de comentatori, care deține cheia actelor, deciziilor și mișcărilor sufletești ale lui Anghelache, inclusiv a enigmaticei sale sinucideri. Este dublul casierului, un fel
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
Constantin Țoiu Față de gospodăria întinsă a lui nea Mitică, ghicitoarea ședea într-o coșmelie singuratecă, văruită într-un alb intens, că o vedeai de departe și noaptea. Un coș înalt, și el alb, se înălța ca un minaret. Menaru se întreba tot mai des și îi întreba verile și pe
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
care duceau sus la dormitorul la vedere, și despre care se putea spune că dormeai la etaj... Cărăuțeanu știa că obiectele ce atârnau de pereți, cele mai multe ustensile vechi de aramă, ibrice de tot felul, tipsii, pocale, îi fuseseră dăruite bătrânei ghicitoare cu timpul de Sisi, cumpărate de prin anticăriile de pe Lipscani. Nu exista gard sau poartă, când intrai la Menaru. Se intra direct. Fără nici o idee de proprietate ori vecinătate, Alah fiind peste tot Unul și Același. De altfel, în jur
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]
-
Menaru. Se intra direct. Fără nici o idee de proprietate ori vecinătate, Alah fiind peste tot Unul și Același. De altfel, în jur nu mai vedeai case, pe un perimetru destul de întins, ca și cum ceilalți s-ar fi ferit să locuiască în preajma ghicitoarei, sau ea însăși să-i accepte ca vecini. Trecuse peste maidanul pustiu, de unde, nu prea departe, începea marea clocotind ca un cazan în fierbere în toiul arzător al amiezii. Pe măgar, nu-l văzuse... îl auzise, dintr-odată, scoțând un
Asfințit cu ghioc (IV) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/12071_a_13396]