9 matches
-
tradiție, și ea bogată, pe linia anti-eminescianismului. Să reamintim că B.P. Hasdeu, incriminând "veninul pesimist" al Noii Direcții, condamna "deificarea postumă a nenorocitului poet", transformat în fetiș, așteptând "reacțiunea firească". Și Al.A. Macedonski, încrezător în "sfârșitul unei legende", deplângea gigantizarea, "sgomotul ce s-a făcut împrejurul lui Eminescu", prezența alaiului de "fetișiști" care, în "cestiunea cu Eminescu", au transformat compătimirea în admirațiune, aceasta luând apoi "proporțiile adorațiunei". Iată că astfel de zgomotoase rivalități / animozități, îndelung exersate în turbulenta viață literară
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se suprapune colosalul, incomensurabilul. Paralelismele Om-Natură, predicțiile (ca în Dilema), conexiunile răsturnătoare, șăgălnicia mimată iată motive de coloratură ironică. Apa ascunde dihănii: "Monștri acvatici gălbui se prăsiră / în apeducte, în terme" (Despre ploile care se abătură la început asupra Cetății). Gigantizarea nu cunoaște limite: un "Șarpe prea sfânt", făptură apocaliptică, are "trei miliarde de capete"; vorbește cu "o mie de limbi despre Dânsa" despre cea etern neștiută. Naratorul din Marșul spre stele comunicând în "șaptezeci de mii de limbi, astăzi moarte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
humuleștean nu la cunoscutele epopei grecești, ci la atmosfera în care pluteau oral fragmentele lor neadunate încă, atmosfera originară, identificabilă la fiecare seminție omenească începă- toare... ca elementaritate creatoare”11. Așadar, pe de o parte homerismul e citit ca o gigantizare a personajelor, o supradimensionare eroică, dar și încărcarea lor cu tușe grotești; iar pe de altă parte, a le face să respire atmosfera „începuturilor” umanității, a primitivității și străvechimii, stăpânind tainele naturale ale lumii.Ceea ce explică lipsa figurilor de stil
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
răspunzând în fața lumii cu o notă specifică, generată de epoca noastră ce trăiește sub semnul unei impresionante revoluții tehnico-științifice. Poezia va aduce în unele cazuri spaima în fața acestui univers pe care poeții nu-l mai ajung și atunci, încearcă sentimentul gigantizării. Procedeul, după părerea unor critici, este exagerat și foarte frecvent, dar, după părerea altora, el transcrie orgoliul veacului, titanismul epocii. Din acest univers poetic, mozaical, simțim cum iese la iveală, cum se alege un spirit clasic cu substrat romantic, o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unor străvechi motive folclorice restituite în expresie nouă. Această împrejurare este o mărturie de credință în puterea creației și nu este lipsită de consecințe asupra autorilor din ultimul deceniu care își vor orienta pașii spre procedee care țin de tehnica gigantizării viziunilor. Direcțiile pe care se dezvoltă poeții acestei perioade sunt paralele; atât M. R. Paraschivescu 1, Eugen Jebeleanu, Maria Banuș, Demostene Botez 2, ca și Mihai Beniuc sau Radu Boureanu 3 se vor integra, ca sensibilitate, prin operele lor din
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și-o pune poetul însă încă din primele volume, în poemele "Către Galateea" și "Enchidu", implicând teorii estetice sau fragmente de filozofie veche și mai nouă. Încercarea de a atinge absolutul, de autocunoaștere, de depășire a condiției se zbate neputincioasă. Gigantizarea individului în sensul cunoașterii și realizării în artă o va supune totuși timpului și morții, așa cum apare în ipostaza lui Enchidu, dar poetul este în același timp și Ghilgameș înțeleptul, creatorul, pentru că lasă în urma lui opera, zidul care îi va
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sau elegiac, imperativ sau meditativ; imaginile sunt rare, dar rare și ca valoare estetică prin noutate și prospețime. Căutările sunt obsedante, încercările sunt faustice, stările sunt elegiace; universul și tainele lui potențate creează o stare de neliniște, de aici și gigantizarea eroilor, a căutărilor, hiperbolizarea sentimentelor între cei doi poli eul și cosmicul, la fel de fascinanți și de necunoscuți. Uneori, lumea e proiectată într-un univers voit descărnat, arid; ceea ce reușește Nichita este crearea unei dispoziții de reflexivitate, în sensul descoperirii adevărurilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
s-a făcut de gheață,/ A mia oară caii mi-au înghețat în grajd,/ Mă scoți ca pe-o epavă de os la suprafață,/ Cu buze gri de înger nebun, apoi mă paști"/. Problema existenței este larg dezbătută. Asistăm la gigantizarea individului pe măsura epocii. Gigantizarea omului se înscrie pe linia expresionistă, intrată în poezia românească prin Aron Cotruș, care a avut ca model pe Blok și Maiakovski. Aduce ideea de sacrificiu al unei generații puternice ("Tăierea taurilor"): "Trec taurii pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
A mia oară caii mi-au înghețat în grajd,/ Mă scoți ca pe-o epavă de os la suprafață,/ Cu buze gri de înger nebun, apoi mă paști"/. Problema existenței este larg dezbătută. Asistăm la gigantizarea individului pe măsura epocii. Gigantizarea omului se înscrie pe linia expresionistă, intrată în poezia românească prin Aron Cotruș, care a avut ca model pe Blok și Maiakovski. Aduce ideea de sacrificiu al unei generații puternice ("Tăierea taurilor"): "Trec taurii pe ultimul lor drum. Taurii asimetrici
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]