51 matches
-
vie pe site-urile pe care le administrează, îl întâlnim în volume separate (Manifest anarhist și alte fracturi, Ursul din containăr, Hârtie igienică precedată de primele poezii) și chiar - deja - în antologii de autor. Fără a fi cumva susceptibil de grafomanie, Marius Ianuș scrie abundent și editează proteic. Este motivul pentru care orice privire serială asupra poeziei sale ar constitui o destul de serioasă eroare de lectură. Criteriul șirului, al succesiunii sau al severelor ierarhii valorice din aproape în aproape se invalidează
Controlul tehnic al calităţii by Cosmin Ciotloş () [Corola-journal/Journalistic/9864_a_11189]
-
ai Cenaclului de Luni au avut, în ultimele două decenii, un parcurs creativ minimal, scriind puțin și neconvingător, mai puțin și mai neconvingător decât se aștepta de la ei. Spre deosebire de acești "optzeciști" loviți de sterilitate (boală literară la fel de periculoasă ca și grafomania), Liviu Georgescu, lunedist ce a debutat editorial abia în 2000, are începând cu această dată un traseu exploziv. Călăuza (2000), Solaris (2002), Ochiul miriapod (2003), Orologiul cu statui (2004), Piatră și lumină (2005), plus un volum, Transatlantice (2007), aflat la
Aproape departe by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8009_a_9334]
-
o prefață pentru ediția de la Corint. Eram, de ani buni, impresionat și intimidat de Octavian Paler. De cărțile sale, ca și de ieșirile în spațiul public, întotdeauna memorabile prin greutatea și tonalitatea cuvintelor rostite. Într-o epocă a logoreei și grafomaniei, cu atâția analiști improvizați și scriitori închipuiți, acest intelectual strălucit avea darul de a restitui cuvântului gravitatea pierdută și axa lui interioară. Aproape fiecare propoziție scrisă ori rostită de Octavian Paler se întipărea în memorie și în conștiință, făcându-te
Convorbiri cu Octavian Paler by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9653_a_10978]
-
cel puțin vremelnic gestionat de tot felul de oameni care par a fi făcut școala la fără frecvență și care, în mod cert, au lipsit de la întîlnirea cu opera lui Eminescu. Dincolo de o conjunctură care favorizează improvizațiile, kitsch-ul și grafomania, epoca repune în circuit idei vechi de un secol și jumătate, colorîndu-le cu tot felul de pigmenți serviți în ambalaje noi; astfel, Elena Loghinovschi pune în legătură, cu dreptate, postulatul intraductibilității cu exclusivismul național. Se regăsesc aici poncife mereu reluate
Noi și scriitorii ruși by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/10193_a_11518]
-
că face un efort ieșit din comun, tînărul savant român stabilit la Rouen scoate carte după carte, fiind unul dintre cei mai prolifici scriitori ai momentului. În cazul lui Cristian Bădiliță, prolificitatea nu se confundă însă, ca la alții, cu grafomania. Scriitorul are realmente ceva de spus și fiecare nouă apariție editorială care îi poartă semnătura devine instantaneu o contribuție care nu poate fi ignorată în domeniul respectiv. Polemist nemilos în arena ideilor (care suferă însă, fără ipocrizie, pentru fiecare cap
Jocurile erudiției by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12253_a_13578]
-
unor făloase situații politic-administrative. Aci vinovăția e mult mai mare, căci putem detecta atît exploatarea cinică a unor avantaje extraliterare de către autorii "ajunși" în vîrful piramidei sociale, cît și complicitatea amicilor ori a adulatorilor lor de ocazie. Relativei candori a grafomaniei fără "poziții", din mediile periferice, un soi de "vice impuni ", i se substituie impostura calificată, desigur în grade diverse, însă cu același numitor al uzurpării și al impudorii. În raport cu "sărăcia" celei dintîi, e o grafomanie de lux. Ne referim la
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
de ocazie. Relativei candori a grafomaniei fără "poziții", din mediile periferice, un soi de "vice impuni ", i se substituie impostura calificată, desigur în grade diverse, însă cu același numitor al uzurpării și al impudorii. În raport cu "sărăcia" celei dintîi, e o grafomanie de lux. Ne referim la două cazuri situate la granițele, imposibil de trasat de facto, între cultul totalitar al personalității și mai vechea perfidie fanariotă, ambele cu ecouri resuscitate în prezent: Faptul că un autor are o poziție socială înaltă
Dragoste și ginecologie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13868_a_15193]
-
și păcate și Istoria viciilor. Apoi: alcoolul și țigările (viciul 1), preacurvia (2), furăcismul (3), beția puterii (4), întîrzierea (5), lenevia (6), mîncatul (7), mitomania (8), jocurile (9). Al 10-lea e unul așa-zicînd colectiv. Identificăm în colectivul cu pricina grafomania. Almanahul e mișto de tot. Citiți-l și vă veți convinge! Nu vă mai spunem că autorii articolelor sînt, și ei, mișto de tot. Cît despre grafică, e destul să știți că unul din colaboratorii principali este Camil Ressu, competentul
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12844_a_14169]
-
le vine din îndesirea piruetelor stilistice. Urmarea e că forma agitației retorice o ia înaintea sensului, cititorul resimțind excesul de declamație ca pe o nedorită bagatelizare a temei. Cuvintele țopăie singure, dezlegate de orice pretenție de înțeles. Genul acesta de grafomanie sufocînd tema pînă la o preschimba în simplu pretext menit a declanșa un val de tropi dulcegi e constanta lor stînjenitoare. De la Boccacio pînă la Lampedusa, proza italiană despre iubire e alcătuită dintr-o luxuriantă perdea de motive ce gravitează
Perorație calofilă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/2522_a_3847]
-
șochează: ,,copilul acesta și-a tot rescris adolescența până spre bătrânețe. Cartea despre mine, în loc de 25 cum îmi închipuiam, am terminat-o la 52 de ani. Varianta 16 - să termin? O veșnicie să am, și tot mi-ar mai trebui”. Grafomania se confirmă aproape de finalul jurnalului: Ar mai fi de calculat data și epitaful, nu mai mult de două pagini din miile câte le-am scris. Am cam terminat versiunea șaptea (penultima cred) ș...ț”. O ciudată premeditare, o vanitate de
Jurnalul unei vieți by Cătălin Constantin () [Corola-journal/Journalistic/13279_a_14604]
-
în oameni. Al treilea mod e cercetarea doctă, cînd lași deoparte malițiile și îi iei în serios textele, spre a le judeca cu mina distantă a exegetului. Genial sau nu, descreierat sau nu, Nietzsche e totuși un gînditor, și, în ciuda grafomaniei cu care își aruncă divagațiile pe pagină, din răvășeala considerațiilor se pot desprinde cîteva intuiții rare. În acest caz, răbdarea de a-i cerceta litera întrece exasperarea insuflată de incoerența ei, cărțile lui Nietzsche fiind un șir de digresiuni cărora
Gheara leului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3836_a_5161]
-
atente, ele nu mai au nici o relevanță ' amestecul valorilor face indistinctă orice afirmație critică. Geo Vasile dorește să readucă în prim-plan critica de identificare. Criticul se autocaracterizează extrem de generos: 'cu o floretă empatic-iscoditoare și totodată incredibil de crudă cu grafomania, amatorismul patentat su impostura prolixă'. Grafomani, prolicși, amatori, mulți de tot în cartea lui Geo Vasile și nimeni nu pățește nimic. Resuscitarea criticii empatice este unul din sloganele de tip 'Să ne întoarcem la Maiorescu!' Un țipăt de disperare în
Critica insuficientă by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15603_a_16928]
-
că România literară a devenit treptat, și sigur, «organul suprem» al «unicului partid de comentatori»", GDS, care dă note, taie și face tot ce se cuvine" etc, într-o interminabilă cascadă de injurii care, de altminteri, se potrivește perfect cu grafomania infatigabilă a romancierei noastre. Chiar așa? Cum poți spune despre România literară că e organul de presă al GDS-ului? Cîtă întunecime să fie în mintea unui om ca să pună pe pagină asemenea absurdități? „The Economist" O poveste despre pasiune
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6429_a_7754]
-
un oarecare Lorian Carșochie. “Prozele” veleitarului, care va debuta curînd și în... Italia, sînt prefațate de poetul Cezar Ivănescu. Nu e rea deloc ideea publicației cu pricina de a semnala astfel de lucruri ce țin de, cum zice titlul rubricii, Grafomanie. Baroniada celor două zile u cîteva săptămîni în urmă, Dan Pavel scria în ZIUA că mizează pe un partid care va reechilibra scena politică românească, fără a numi partidul cu pricina. ACADEMIA CAȚAVENCU și EVENIMENTUL ZILEI au aflat care e
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/12994_a_14319]
-
și susține că aceasta "explorează patologia urii, a invidiei și a frustrărilor inavuabile". Aveam de ceva vreme bănuiala că Alina Mungiu și-a pierdut mințile. Greșeam? Văd și articolul de azi din RL. Ce descopăr? Doamna rătăcește însoțită de puseul grafomaniei și nu e deloc un geniu pustiu. De câțiva ani Dr Mungiu exploreaza patologia urii, a invidiei și a frustrărilor inavuabile. A înlocuit reflecția cu agresivitatea anti-feminină (și pe alocuri post-umană). E un fel de Mircea Dinescu turbat, dar fără
Mihai Neamţu: Alina Mungiu-Pippidi şi-a pierdut minţile () [Corola-journal/Journalistic/42553_a_43878]
-
Un univers întors pe dos în care frica, marea frică din anii ‘50, soră geamănă cu la grande peur din 1789, schimbă caractere și induce metamorfoze morale. Și peste toate harul acestui avocat care știe să-și convertească limbuția în grafomanie rafinată, scriind zilnic, potrivit îndemnului horațian nulla die sine linea, și oferind cititorului o cascadă de notițe în care cultura dobîndită în cei șapte ani de studiu în Germania trece în drojdia unei limbi mustuoase. Cu umoarea belicoasă a unui
La grande peur by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4624_a_5949]
-
vorbea în limbi, cofetăria de la Teiul Doamnei vindeca prin punerea mâinilor, Teatrul Mic împiciorongea șontorogii, biserica Anglicană dădea foc catargelor toamnei, ivite la orizont, cu o lentilă tatuată. Și câte și mai câte giumbușlucuri! Dacă există fericire în singurătate, schizoidie, grafomanie, glosolalie, anorexie, apraxie, ataxie, dacă era reală starea de Bardo a meditației concentrate, dacă întîiul dintre chakras, divinul Sahasrara, sfera de foc radiind în creștet din deschiderea brahmanică, este adevăratul ochi cu care construim lumea, eram fericit, trăiam în Bardo
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Oricum, e un privilegiu că am totuși voie să scriu mai departe, ei speră probabil că vor putea trage vreo concluzie citindu-mi foile astea pe care am ținut atâta să le iau cu mine. Desigur, au scris pe undeva "grafomanie" și se grăbesc să profite de asta. De altfel, nu am nimic împotrivă să le dau manuscrisul, tot trebuie până la urmă să-l citească cineva, și ei îl vor înțelege poate mai bine decât alții, atât cât poate fi înțeles
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
devenit un bilet de intrare, primit contra-cost, în breasla autorilor. Mulți autori, puțini scriitori. Industria debuturilor de azi a devenit o afacere profitabilă pentru editori, dar a dus la o inflație de poezie proastă. Și critica este foarte indulgentă cu grafomanii. E vremea ca măcar criticii cu autoritate să spună precum altădată Maiorescu: În lături! Sunt de acord că generațiile tinere, ca să se vadă, e bine să intre în literatură prin mici revoluții. Dacă revoluționarii mai au și talent, cu atât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
legitimeze mai ales "noii" scriitori din capitală în raport cu cei "vechi" și cu "retardații" din provincie în orizontul modernismului. Dincolo de această aroganță de prost gust, există printre ei și scriitori adevărați. Tot cu această monedă calpă se legitimează mai nou și grafomanii, care au descoperit în postmodernism, ca joc de cuvinte, rețeta facilă a succesului. În orice caz, a fi postmodern nu este o judecată de valoare, ci o opțiune de a scrie într-un program estetic ce mizează pe atitudinea ironică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
parte, nu e numai atât, căci există, totuși, ideile, punctele de vedere, demonstrațiile care pot fi credibile, sau nu. În fine, din punctul ăsta de vedere ceea ce mă deranjează cel mai mult e impostura. A apărut și un gen de grafomanie critică. Dar să revenim: am scris ani de zile despre poezie nu cred că din cauză că scrisesem eu cândva ceva ce putea fi numit astfel -, m-am oprit și la câteva cărți de proză, nu asta e problema. Problema este omul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
primară a sufletului elementar și nou ce ne împinge. Cultura, credem, e ceva care, ca și civilizația, se adoptă, se imită. Clădirile americane, cu douăzeci și cinci de etaje, ne sînt îndemn pentru construcția literară. De ce blestemul veacurilor, de ce blestemul locului pe grafomania noastră juvenilă?”. Privind cu melancolie la „noblețea intelectuală” a apusenilor, autorul bovarizează patriotic în marginea frustrărilor periferice: „Noi cetim însă în trofeele lor triste și ne prinde o patriotică mîhnire!”, deplîngînd minoratul lingvistic la care inexistența unui „imperialism” politic (și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
părinți. Dar cu amendamentul : vit regi. Experiența împuținează iluziile. „Țineți-mă că zbor!” Strigă debutantul. După ce își înving inhibițiile, debutanții se scaldă în ostentații. Orice diletant are impresia că volumele lui vor constitui teme de casă pentru generațiile viitoare. Toți grafomanii cred că revoluționează literatura. Unii își scrijelesc numele pe arbori ori pe stânci. Alții, cu mai puțin folos, pe cărțile anodine. Orice bărbat neînțeles se crede filozof. Biografii naivi vor să reconstituie carnea transformată de creator în statuie. Nu chiar
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
turistică. În orice orășel tronează câte un poetozaur. Ne fascinează scaunele înalte. Fiindcă nu intuim genunea de sub ele. Omul nu putea bănui că avatarurile lui pot fi și descendente. Criticul literar propune piste de lectură, nu topuri și coronițe. Toți grafomanii cred că au sub tălpi vârfurile alpine ale artei. Toți vindicativii se cred justițiari. Încearcă să iubești măcar un om, nu omenirea. Suntem egali numai la începutul cursei. Averile dobândite prin furt nu ajung niciodată acte de mecenat. Tiranii și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
n-am mai auzit de Constantin Artachino (1871-1954)! De la Comarnescu? De la Brezianu? (Acasă, găsesc o secvență din iconoclastul Gombrowicz: "Istoria literaturii... Da, dar de ce numai o istorie a literaturii bune? Arta proastă poate fi mai caracteristică pentru o nație. Istoria grafomaniei poloneze ne-ar putea spune mai multe despre noi înșine decît Istoria Mickiewiczilor și a celor ca Prus." Așa este, dar pentru ca un Luchian, un Andreescu, un Dimitrescu să strălucească, a fost nevoie de acești Artachino, fundal agreabil, cum ar
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]