113 matches
-
averea și, în consecință, apartenența la rangul ecvestru. S-a instalat ca gramatician la Neapole, consacrându-se, în același timp, poeziei. Statius, din cea mai fragedă copilărie, se inițiase, în preajma tatălui său, în arta poeziei. El însuși, la Neapole era gramatician, înainte de a se instala la Roma, în anul tulbure 69. A început să-și declame versurile în public și să o întâlnească pe "Claudia", o văduvă, muziciană foarte implicată în viața mondenă din Roma, pe care o ia în căsătorie
Statius () [Corola-website/Science/323019_a_324348]
-
Novus Mons" sau "Novamonte"; iar în documentele minerilor saxoni "Nyeuberghe") a fost menționat prima dată în documentele istorice în 1362. Anterior a fost inclus cu alte părți din Kosovo în Primul Imperiu Bulgar Faimosul scriitor bulgar din Evul Mediu, Vladislav Gramaticianul s-a născut între 1410 - 1415 . În acea perioadă, Novo Brdo era o metropolă, având o mare cetate medievală construită pe conul unui vulcan stins, rămășițele acestea putând fi vizitate azi și cartiere rezidențiale în jurul acestuia. În afara zidurilor din cetate
Novo Brdo () [Corola-website/Science/314450_a_315779]
-
un chian (locuitor al insulei Chios). 2. "Margites", un poem umoristic atestat lui Homer începea cu: Astfel a sosit la Colofon un om bătrân, un cântăreț divin, servitor al muzelor și lui Apollo." Astfel, afirmația vine împotriva crederilor poetului și gramaticianului colofonian Antimachus, care îl considera pe Homer un nativ din Colofon. 3. Poemul "Cipria" se spune c-ar fi fost primit de către Homer din partea lui Stasinus din Cipru drept zestrea unei fiice a sa. Legătura cu Cipru apare din nou
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
rolul prințesei prietenă și protectoare a literelor, în care se complăcuseră cele mai multe din femeile Comnenilor. Astfel, ea își puse în cap să studieze și să înțeleagă pe Homer și, în acest scop, făcu apel la unul din cei mai iluștri gramaticieni ai epocii. Pentru dânsa, Tzetzes compune Alegorii asupra Iliadei, în care explica imperialei sale eleve subiectul poemului și istoria personajelor principale care jucau vreun rol în el, fără a renunța la notele erudite asupra biografiei poetului; și în dedicația prin
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
califica drept doamnă foarte îndrăgostită de Homer. Acestea se petreceau în anul 1147. Puțin mai înainte, Tzetzes dedicase de asemenea Irinei o primă ediție din Chiliade și se părea că prințesa germană devenise cu totul bizantină, în cercul său de gramaticieni și retori. Totuși, cu toată această reciprocă bunăvoință, căsnicia imperială nu întârzie să se dezbine. Se pare că vina a fost a amândurora. Irina pe de o parte se sătură repede de rolul său de protectoare a literelor. Ea se
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
imperială nu întârzie să se dezbine. Se pare că vina a fost a amândurora. Irina pe de o parte se sătură repede de rolul său de protectoare a literelor. Ea se certă cu Tzetzes pentru o mizerabilă chestiune de bani. Gramaticianul însuși povestește că i se făgăduiseră 12 bani de aur pentru fiecare din caietele cu dizertații savante. Pentru a face dovadă de zelul său, el luă hârtie de format mai mare, acoperi paginile cu un scris mai mărunt, așa încât, cum
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
nenorocitul om de litere se plângea de acest procedeu, la sfârșit i se refuză orice plată. Furios, el se adresă suveranei însăți, spre a cere dreptate. Irina, care nu înțelegea nimic din aceste subtilități bizantine, trimise la plimbare pe nefericitul gramatician. Acesta se răzbună, povestind întâmplarea: în afară de aceasta, el distruse prima ediție din Chiliade și sătul de a mai lucra pe gratis, opri savantele sale comentarii la cântul al XV-lea al Iliadei și se puse în căutarea altei protectoare. Experiența
Bertha de Sulzbach () [Corola-website/Science/315586_a_316915]
-
înglobează sensul larg de „a bea”, "s-r-q", „a fura”, "‘-k-l", „a mânca” etc. Cuvintele se formează prin atașarea la radăcina triconsonantică (sau, rareori, cvadriconsonantică) a unei structuri [[vocală|vocalice]] și a unor [[morfem|afixe]] (prefixe, sufixe, infixe). În mod tradițional, gramaticienii arabi au folosit rădacina "f-‘-l", „a face”, ca prototip pentru formarea cuvintelor. De la oricare rădacină triconsonantică, se pot forma până la zece forme (în [[limba arabă clasică|araba clasică]] cincisprezece), fiecare cu prototipul său particular. Aceste forme, alături de participii și
Limba arabă () [Corola-website/Science/296905_a_298234]
-
În 425, Teodosiu a fondat Universitatea de la Constantinopol. Până atunci, orașul Atena era centrul principal al învățământului pagan, fiind căminul școlii filosofice. Universitatea avea 31 de profesori care predau gramatică, retorică, dreptul și filosofia, dintre care trei retori și zece gramaticieni țineau cursurile în latină, iar cinci retori și zece gramaticieni își țineau cursurile în greacă. Deși latina era limba oficială a imperiului, greaca era cea mai vorbită din imperiu. Noua clădire cuprindea săli mari de cursuri pentru că profesorilor le era
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
orașul Atena era centrul principal al învățământului pagan, fiind căminul școlii filosofice. Universitatea avea 31 de profesori care predau gramatică, retorică, dreptul și filosofia, dintre care trei retori și zece gramaticieni țineau cursurile în latină, iar cinci retori și zece gramaticieni își țineau cursurile în greacă. Deși latina era limba oficială a imperiului, greaca era cea mai vorbită din imperiu. Noua clădire cuprindea săli mari de cursuri pentru că profesorilor le era interzis să își țină cursuri particulare, având un salariu definitiv
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
avut un număr de nouăsprezece profesori ale căror nume ni s-au transmis; printre aceștia s-au numărat celebrul filolog și lexicograf arab ‘Abd ar-Raḥmăn al-Ḫalīl bin ’Aḥmad al-Farăhīdī (718-786) și Yūnus bin Ḥabīb (708-798), la rândul său un proeminent gramatician și filolog arab. În acest mediu Sībawayhi a dobândit o excelentă formație în domeniul lingvistic care îi va permite mai târziu să elaboreze prima gramatică a limbii arabe. Se spune că Sībawayhi a trecut de la studiul disciplinelor juridice la cercetarea
Sibawayh () [Corola-website/Science/330948_a_332277]
-
și lingvisticii arabe este atât de mare încât S.I. Sara a afirmat că el "este pentru gramatica arabă ceea ce Panini (c. 400 î.Hr.) este pentru gramatica sanscrită." Mai mult, se spune că ’Abū Ḥayyăn al-Ġarnățī (1256-1344), cel mai de seamă gramatician arab din prima jumătate a secolului al XIV-lea, a învățat pe de rost lucrarea lui Sībawayhi considerând că aceasta are în domeniul gramaticii arabe autoritatea pe care o are ḥadīṯ-ul în religia islamică. În anul 1997, profesorul Michael G.
Sibawayh () [Corola-website/Science/330948_a_332277]
-
astfel Între ei? ν Cuvântul În sine, singur, nu conține foarte mult sens. Atunci când se evocă, de pildă, o fraternitate de arme, al doilea termen este cel care determină sau Întărește inteligibilitatea primului, printr-un soi de efect recurent. Un gramatician ar spune aici că desinența primează asupra radicalului. În schimb, dincolo de utilizarea convenită a expresiilor, chiar și a celor devalorizate prin transformarea În sloganuri, cuvântul sugerează un fel de poruncă sau de obligație ce figurează În registrul relațiilor directe și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
o semiaxă majoră egală cu 3,0198516 UA și de o excentricitate de 0,0622729, înclinată cu 10,48203° față de ecliptică. Perioada sa orbitală este de 1917,4515790 de zile (5,25 ani). Asteroidul "" a fost denumit în onoarea filosofului, gramaticianului și pedagogului ceh "Jan Amos Komenský", mai cunoscut sub numele de Comenius (1592-1670).
1861 Komenský () [Corola-website/Science/333777_a_335106]
-
a complexității urbane. Jacobs consideră că orașele evoluează asemenea limbilor. O limbă este creația istorică a milioane de vorbitori și, deși toți aceștia au o oarecare influență asupra modului În care ea se dezvoltă, procesul nu este prea egalitar: lingviștii, gramaticienii și profesorii - unii dintre ei susținuți de puterea statală - joacă un rol covârșitor. Însă nu este nici un proces care să poată căpăta accente dictatoriale. În pofida eforturilor de „planificare centralizată”, limba (mai ales În forma vorbită curentă) are tendința de a
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
că cea mai bună analogie pentru rezerva de mētis a unei societăți este limba sa. Da, există câteva reguli empirice În ceea ce privește exprimarea: clișee, formule de politețe, obiceiuri privind Înjuratul și conversații uzuale. Însă, dacă nu există o comisie centrală de gramaticieni cu puteri „polițienești” substanțiale, limba se schimbă mereu, pe măsură ce se inventează noi expresii și combinații, iar jocurile de cuvinte și ironia deteriorează formulele vechi. În condiții de mari presiuni și schimbări rapide, limba se poate modifica destul de pronunțat și atunci
[Corola-publishinghouse/Administrative/2012_a_3337]
-
Totuși, câțiva membri apropiați din familia mea extinsă, care, de obicei, îmi purecă textele publicate în căutarea greșelilor tehnice, mi-au atras atenția cu amabilitate (cu mult prea multă afurisită de amabilitate când, de obicei, se năpustesc asupra mea în calitate de gramaticieni) că tânărul „Seymour“, acela care mergea și vorbea în prima povestire, ca să nu mai menționăm sinuciderea, nu era deloc Seymour, ci, în chip ciudat, cineva care semăna frapant - hop-țop - cu mine însumi. Ceea ce e adevărat, cred, sau destul de adevărat ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
generale a cuvântului trsm; ambele cuvinte au fost considerate ca forme substantivale similare, deosebite numai prin sufixele feminine t# și t*. Ambele forme însă, atât cea cu un „s”, cât și cea cu doi de „s”, își au susținători printre gramaticienii moderni. Asemenea lui H.L. Strack 4, Kahle 5 preferă ortografierea cu un singur „s”, însă Levy1 și Bergsträsser2 o preferă pe cea cu doi de „s”. De mult mai mare importanță rămâne ideea la care se referă acest cuvânt: transmiterea
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
textului biblic ebraic este virtual perfectă datorită dezvoltării regulilor masoretice 1. Încercări de transmitere a textelor clasice sau a lucrărilor sfinte se întâlnesc și în alte culturi. De exemplu, literatura greacă clasică, în special opera poetică, era atent studiată de gramaticienii școlilor alexandrine, a căror activitate atinge apogeul în secolele III-II î.Hr. Munca lor, menită să fixeze forma literară a textelor, consta în special atât în compararea și evaluarea manuscriselor, cât și în scrierea notelor marginale (scholia), legate de diferite aspecte
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
lucrarea intitulată Moreh ha-Qore (Frankfurt, 1896), prezintă o descriere detaliată a accentelor și a posibilelor lor combinații, precum și relația lor cu sintaxa. Deși nu se bazează pe studiul manuscriselor biblice, această lucrare conține foarte multe informații strânse de la comentatorii și gramaticienii biblici 1. Masora celei de-a doua Biblii rabinice, alături de diferite tratate masoretice, a fost tradusă, îmbogățită cu note și publicată de către C.D. Ginsburg: The Massorah Compiled from Manuscripts, Alphabetically and Lexically Arranged, vol. I-VI (Londra/Viena, 1880-1905, retipărită
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
Vorbind despre identitatea unui enunț, putem adopta oricare dintre aceste două puncte de vedere 50. Enunțul-tip nu este niciodată doar o abstracțiune necesară; pe plan empiric nu putem întâlni decât enunțuri-ocurențe, produsul unor acte de enunțare punctuale. Când un gramatician dă un exemplu ca Pisica mănâncă șoarecele, el vizează un tip, însă faptul că enunțul apare într-un anume loc din cartea sa constituie o ocurență. Dacă ne raportăm la exemplul citat din Rousseau, diferența dintre tip și ocurență pare
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
trecut sau viitor. Astfel, L-am văzut ieri conține nu doar unul, ci două deictice temporale: ieri și "trecutul" asociat paradigmei perfectului compus. Aceste "timpuri" nu sunt în relație biunivocă cu paradigmele conjugării verbale (perfectul compus, viitorul simplu...) inventariate de gramaticieni. Într-adevăr: același deictic poate figura în mai multe paradigme în același timp (imperfectul și perfectul compus, de exemplu, țin ambele cel mai adesea de "trecut"); paradigma ca unitate independentă are o mai mică importanță decât folosirea ei; de exemplu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
de cea a unui discurs care citează. Cum s-ar putea integra un act de enunțare, discursul citat, care dispune de mărci proprii de subiectivitate, de deictice, într-un alt discurs, discursul care citează? Cele trei procedee tradiționale descrise de către gramaticieni (discurs direct, indirect, indirect liber) se disting tocmai prin răspunsurile divergente pe care le aduc la această chestiune. Însă lucrările recente despre acest subiect au arătat că problematica discursului raportat nu se poate limita doar la aceste trei procedee. Lor
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
negativ: selectăm elementele incompatibile cu discursul indirect și pe cele incompatibile cu discursul direct. Discursul indirect ar pretinde subordonarea și ar exclude frazele exclamative; cât privește discursul direct, el ar fi enunțat cu eu, voi și prezentul deictic... Remarcăm dificultatea gramaticienilor în fața acestei forme de citat pe care nu o putem atribui niciunui singur narator, nici unui singur autor al celor raportate. Chiar dacă, la o primă abordare, ar părea utilă o caracterizare negativă a discursului indirect liber, aici trebuie avut în vedere
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
unui substantiv oferă posibilitatea de a obține efecte de sens interesante care alimentează, de altfel, de mult timp gândirea stilisticienilor. Studiind cele două fenomene, vom observa evidențierea unei proprietăți semantice importante, clasificarea 232. 6.1. Tipuri de adjective În general, gramaticienii împart adjectivele în "obiective" și "subiective". Repartizare foarte schematică, discutabilă însă, în principiul ei care permite opoziția dintre două ansambluri cu proprietăți semantice diferite; dacă unele descriu lumea, celelalte reflectă înainte de toate o judecată de valoare a enunțătorului: un turn
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]