113 matches
-
facem abstracție de contextul enunțării, materializat în genul de discurs de care aparține enunțul în cauză. Dacă nu se ține seama de acest fapt, nu se poate declara independent că un text este coerent sau incoerent, organizat corect sau incorect. Gramaticienii textului au revenit treptat la ideea potrivit căreia ar exista reguli pentru o bună formare textuală, la fel cum există și reguli pentru o bună formare sintactică: determinarea coerenței implică o muncă de interpretare ce ține de cititor sau de
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
timp toate mențiunile privitoare la această chestiune au fost adunate și luate În discuție În cartea mea Expériences de l’extase. Versiunea negativă este prezentă mai ales În tratatul hermetic Poimandres (cap. 25) și În cîteva pasaje enigmatice din scrierile gramaticianului Servius (Comentariul la Eneida), un contemporan ceva mai tînăr al lui Macrobius. În ultima fază a dezbaterii noastre, Flamant și cu mine am căzut de acord că, deși Numenius nu este părintele doctrinei, care Îi era cunoscută și lui Basilide
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o voce profetică pentru poezie: „Urmașilor mei Văcărești!/ Las vouă moștenire:/ Creșterea limbei românești/ Ș-a patriei cinstire”. Neîncheiată, inegală, dar și cu sclipirea unor rezultate alese, contribuția lui culturală cu direcția ei luministă, e de neocolit: este între primii gramaticieni prețuitor al poeticii și cel dintâi poet care leagă simțământul de spiritul limbii și de o convenție ce ține de viziune („arătarea cea însuflețită a istoriei”), ca și de etic. O față prelungă și cam palidă, cu fruntea lată, un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290399_a_291728]
-
de regulile limbii lor. În realitate, însă, capacitatea de a vorbi - mai bine spus de a vorbi și în același timp de a înțelege vorbirea - nu se bazează cu siguranta pe o cunoaștere "teoretică" (precum cea a lingviștilor și a gramaticienilor care descriu limba), ci evident pe o cunoaștere clară și sigură. Este vorba tocmai despre cunoașterea pe care Leibniz a numit-o "clar-confuză" (adică sigură, dar nejustificabila), și "distinct-inadecvată" (adică doar parțial justificabila), sau pur și simplu de o cunoaștere
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
plus, principiile acestei cunoașteri sînt adesea foarte simple: complexitatea ei ține mai curînd de descrierea explicită a acestor principii, adică de trecerea de la ceea ce este dat în intuiție la planul cunoașterii "distinct-adecvate" sau "teoretice". Complexă este, ca să spunem așa, gramatică gramaticienilor, nu gramatică vorbitorilor. f) Riscul de a înțelege limbile - care se abstrag din vorbire și se obiectivează cu scopul de a le cerceta - că produse statice și de a înceta să mai considerăm limbajul că producere. De aici faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
vreodată. În sfîrșit, mai multe dintre aceste limbi au dat naștere unei literaturi vaste și de cea mai înaltă valoare. Toate aceste pricini au făcut ca ele să constituie lungă vreme obiectul prin excelență al analizei lingvistice"233. În Antichitate gramaticianul Festus Sextus Pompei observa unele asemănări și corespondențe între latină și greacă: Suppum antiqui dicebant, quem nunc supinum dicimus ex Graeco, videlicet pro adspiratione ponentes (s) litteram, ut idem űλας dicunt, et nos silvas; item έξ sex, et έπτά septem
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
Al. Surdu, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981, p. 189. Rămân îndatorat dlui dr. Hans-Klaus Keul care mi-a atras atenția asupra acestor pasaje. Istoria social-democrației occidentale, bunăoară, a stat mult timp sub semnul acestei dezbateri. „Cezarul nu stă deasupra gramaticienilor”. Se spune că arhiepiscopul Placentius și-ar fi permis să atragă atenția împăratului Sigismund de Luxemburg (1368-1437) asupra unei greșeli gramaticale a celui din urmă. La pretenția împăratului Ego sum Rex Romanus et supra grammaticam („Eu sunt rege roman și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fenomenul În chip rațional (411 d). Întâlnim și alte istorioare ciudate, mult mai credibile Însă, În partea de dialog dominată de Cleombrotos. Nu este Întotdeauna el cel care le povestește (Filip, istoricul, ne vorbește despre „moartea Marelui Pan”, iar Demetrios, gramaticianul, despre daimonii din Britania), dar teoriile sale suscită astfel de paranteze. La paragraful 421 a, Înainte de a-și depăna povestea despre vizita la barbarul inspirat, Cleombrotos spune: „Avem În mijlocul nostru un vas mare plin cu născociri și cu adevăruri amestecate
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
omenesctc "Daimonii și entuziasmul profetic \: acțiunea lor asupra sufletului omenesc" Cu toate acestea, rămânea neatins un punct esențial În relația dintre demonologie și divinație: cum transmit daimonii profeților și profeteselor puterea oraculară sau, mai precis, starea de entuziasm profetic? Demetrios, gramaticianul, este cel care pune problema la sfârșitul lungii digresiuni despre pluralitatea lumilor, revenind, astfel, la subiectul principal al dialogului. În răspunsul pe care i-l dă Ammonios (care, deși nu este protagonistul dialogului, se bucură totuși de o mareautoritate) se
[Corola-publishinghouse/Science/1931_a_3256]
-
moartea Victoriei***********, pentru simplul motiv că existența Victoriei nu jena pe nimeni și viața ei nu conta la scară națională sau internațională. Elisabeta a făcut istorie, Victoria a fost doar martora istoriei (e drept, un martor regesc și imperial); pentru gramaticieni, este diferența dintre activ și pasiv. Elisabeta era întotdeauna lucidă și avea o mare stăpînire de sine; ea controla întregul Consiliu Privat. Victoria, oricît ar putea părea de șocant pentru cititor, avea un psihic labil, trecînd brusc de la o stare
by ADRIAN NICOLESCU [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
tu și prietenii tăi) veți merge la mare. Observații: Opoziția singular-plural poate caracteriza și planul semantic al verbului considerat în sine, în afara raportului cu protagonistul acțiunii - subiect gramatical. Pluralitatea verbului își are originea atunci în „modul” acțiunii verbale, interpretat de gramaticieni prin categoria gramaticală a aspectului - varianta obiectivă, înscrisă în planul enunțului: a veni vs a reveni; pluralitatea își are originea în repetarea acțiunii; a veni vs a tot veni; pluralitatea își are originea în continuitatea acțiunii. De pluralitate verbală se
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cărți tipărite și combină cele două tehnici. Textul, gravat mai întîi pe același lemn cu imaginea, este apoi gravat în blocuri diferite, astfel încît s-a ajuns la cărțulii xilografice care nu aveau decît text, așa cum sînt micile tratate ale gramaticianului latin Donatus. Dezvoltarea tipografiei a dus la dispariția acestor mici cărți, dar cariera xilografiei nu s-a oprit aici, deoarece gravarea pe lemn a servit multă vreme la ilustrarea cărții tipărite. II. Nașterea tipografiei Xilografia a marcat un progres sigur
by ALBERT LABARRE [Corola-publishinghouse/Science/966_a_2474]
-
și Aristot"23. Termenul indică ignoranța în opoziție cu știința de carte: "nu mai suntem buchieri or Sarsaili, ci începem și noi a semăna a oameni literați"24. Evident, această neștiință se găsește pretutindeni. Heliade Rădulescu o întâlnește la jurnaliști, gramaticieni, literați sau la vorbitorii de rând, toți sunt pentru el Sarsaili. Dar să-i numească astfel, să spună fiecăruia "Sarsailă" ar fi monoton și ineficient. Criticul va căuta deci modalități de declinare și, în același timp, de identificare a unei
[Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
coincidență faptul că atît critica literară, cît și cea lingvistică sînt implicate în definirea lui. De asemenea, se poate vedea modul în care cele două discipline încearcă să explice unul și același fenomen din propriul punct de vedere specializat. Pentru gramatician, stilul indirect liber este, în primul rînd, un fenomen care concurează cu vorbirea directă și indirectă. Diferențele între aceste trei forme sînt descrise în termenii sintaxei: schimbarea pronumelui personal, transpunerea timpului, dependența sau independența sintactică a respectivei propoziții sau a
by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
acord sunt diverse: (i) Argumente diacronice. S-a observat de mult că, cel puțin în limbile indo-europene, morfologia verbală de acord provine din elemente care la origine erau pronume personale. Această relație diacronică a fost observată pentru limbile indo-europene de gramaticieni ca Bopp (1816), Müller (1875) și Brugmann (1916), Meillet (1912), Kuryłowicz (1964), Watkins (1969), Szemerényi (1989) - vezi Fuß (2005: 2). Prin reconstrucția formelor proto-indoeuropene, s-a observat similaritatea dintre pronume și morfemele de acord ale verbului (cele care exprimă acordul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
în decodificarea unui "cod practic" (rutier, feroviar maritim): Triunghi înseamnă "cedează trecerea" /a unui cod științific: % înseamnă "sută la sută" (în matematică) etc. Funcția metalingvistică nu se manifestă numai în sincronia unei limbi, ci și în diacronia acesteia. Lexicografii și gramaticienii latini aduceau corecturi, în perioada latinei târzii, de la abaterile de normă ale latinei clasice, evidențiind diferențele dintre cele două variante ale latinei (v. F. Dimitrescu, 1978). Celebru a rămas Appendix Probi, un glosar apărut probabil, la Roma, în secolul al
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
obiectul căutării, răufăcătorul, mandatarul, adjuvantul, donatorul, pretinsul erou, dar Etienne Souriau prezintă o schemă cu șase tipuri de actanți: forța orientată, valoarea, obținătorul, opozantul, arbitrul și adjuvantul. Pornind de la principiul conform căruia coerența textuală poate fi definită la nivel macrostructural, gramaticienii textului ajung la concluzia că se poate stabili o echivalență între structurile profunde ale textului și cele ale frazei, totalitatea textuală putînd corespunde unei singure fraze mari. A. Julien Greimas, în Sémantique structurale (1966), alcătuiește o gramatică a povestirii, definind
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o parte și de alta a enunțului pe care îl citează, enunțiatorul indică faptul că el menționează enunțul (vezi cap. 12). Regăsim aceeași funcție a ghilimelelor atunci cînd menționăm nu un enunț, ci un cuvînt izolat; de exemplu, dacă un gramatician spune: "Pisică" este un substantiv feminin cuvîntul "pisică" este pus între ghilimele pentru că desemnează semnul lingvistic, cu semnificantul și semnificatul său, și nu animalul. Acest tip de utilizare în care enunțiatorul se referă la semnele însele este numită autonimică; ea
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
lucrarea urmașul lui Akropolites, Pachymeres, martor al evenimentelor pe care le înregistrează. Enorm de multă știință, dar mai puțină obiectivitate, acestea ar fi trăsăturile impunătoarei Istorii a romeilor (Historia Romaiké, în 37 de cărți), rămasă de la veritabilul „uomo universale”, retor, gramatician, filosof, matematician, teolog și istoric care a fost Nicephoros Grigoras. Om al Renașterii și mare polihistor (poate cel mai însemnat al ultimelor două veacuri ale Bizanțului - zice Karl Krumbacher), Grigoras a coborât în for, s-a înscris în dispute, fiind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285753_a_287082]
-
la un nivel mai profund decît cel al experienței obișnuite, folosesc limbajul într-un mod original și sintetic : ei multiplică perspectivele pentru a cir cumscrie contururile unui obiect care rămîne imposibil de perceput și alătură cuvinte cu sensuri incompatibile (vechii gramaticieni numeau oximoroane aceste construcții). Am putea adăuga miturile, pentru că fiecare mit admite o pluralitate de variante. Cu ajutorul unor imagini diferite și adesea contradictorii, aceste variante încearcă să facă perceptibilă o structură care scapă eforturilor directe de descriere. Așadar, gîndirea științifică
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
ei, să vedem în limbajul figurat un mod fundamental al gîndirii, care o apropie pe aceasta de real în loc, așa cum se credea, să o separe de el. În secolul al XVIII-lea, Vico denunța deja „aceste două erori comune ale gramaticienilor care constau în a spune că limbajul prozatorilor este apropriat, pe cînd cel al poeților este inapropriat, și că mai întîi a apărut limbajul prozei și abia pe urmă cel al versului”. Ceea ce a fost adevărat - la începutul umanității, în
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
ar dori răspunsuri și soluții la întrebările ce îl frământă. El este un meditativ, un obișnuit al dialogului reflexiv, citând frecvent filosofi în textele sale, ceea ce le face demne de tot interesul. În asemenea „enumerații” care sunt adesea proze condensate, gramaticianul pare a face în mod conștient literatură. E vorba de aproximativ cincisprezece pagini, interesante însă atât din unghi lingvistic, ca limbă vorbită, cât și prin reflecții în plan filosofic. Nu mai puțin interesante sunt „dialogurile”, reproduse în grai aromân, în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285793_a_287122]
-
trăiască, și merită astfel să nu simtă lipsa pîinii pe care au semănat-o. Dacă ne referim la concepția despre scriitură din secolul al XVII-lea, atunci avem de-a face cu un text compus din patru fraze periodice. În timp ce gramaticianul din secolul al XVIII-lea, Beauzée, mai leagă încă esențialmente punctuația de proporția de pauze în lectura oralizată, Condillac distinge [;] de [:] pe baza unei întregiri diferite a sensului. Între cei trei membri ai structurii [A; B; C], sensul este parcă
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
a fost descris de timpuriu de către E. Roulet (1985) și de către V. Viehweger: Analizele concrete arată că actele ilocuționare care constituie un text formează ierarhii ilocuționare împreună cu un act ilocutiv dominant susținut de acte ilocuționare subsidiare [...]. (1990: 49) Viehweger reproșează gramaticienilor textului că nu au surprins structura de ordinul acțiunii a discursurilor. El insistă asupra faptului că actele discursului identificabile sînt, prin interpretare, "legate unele de altele pentru a realiza obiective complexe" (1990: 48), constituind astfel "structuri ilocuționare" despre care el
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
enchîssement des forces: le cas de l'explication", Interaction et cognitions, vol. II-1 et 2, 1997: 137-148. - Egon WHRLICH: Typologie der Texte, Heidelberg, Quelle et Meyer, 1975. 1. Perioada: de la retorică la lingvistică textuală 1.1. Redefinirea perioadei Teoretizată de gramaticienii și stilisticienii clasici, noțiunea de "perioadă" a reapărut în lingvistica anilor 1980 sub pana specialiștilor în oral (Luzzati 1985, Blanche-Benveniste 1997, Berendonner 1992). În fața non-pertinenței noțiunii de frază la oral, aceștia din urmă au avut nevoie să definească blocurile de
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]