104 matches
-
cauză a devenit incomoda pentu cei care fac abstracție de flacăra ei vie, dădătoare de speranță și оnțelepciune. Dar Libertatea, acest ,,condice” străvechi, autentic, nu este pe placul celor fără patrie, analfabeților, a agenților guvernamentali romвni amatori de ,,turism”, a ,,guelfilor negri”, a lichelelor. De ce ? Fiindcă nu este manipulata de ei. Nu urmează direcția lor. Dar care este direcția spre care se оndreaptă toți acești ,,eretici”? Greu de stabilit de vreme ce au оndreptat toate indicatoarele spre propria lor casă spre visteria DPRRP
Uniunea Ziariştilor Profesionişti by http://uzp.org.ro/codicele-de-la-timoc/ [Corola-blog/BlogPost/94095_a_95387]
-
de actualitate. Este de la sine înțeles că înțelegerea evenimentelor din trecut necesită o interpretare istorică și prin abordarea ideilor din acel timp. Faptul că Dante a fost exilat în Florența, faptul că a fost implicat în dispute de partid dintre Guelfi și Ghibelini, faptul că el și-a însușit totalitatea concepției despre lume creată de Aquinastus- toate acestea reprezintă premise absolut necesare pentru o interpretare a Divinei Comedii. La fel se poate vorbi și despre O scrisoare pierdută de Ion Luca
ESEUL-MIJLOC DE A LĂRGII ARIA DE EXPUNERE A IDEILOR de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1002 din 28 septembrie 2013 by http://confluente.ro/Eseul_mijloc_de_a_largii_aria_al_florin_tene_1380352763.html [Corola-blog/BlogPost/365107_a_366436]
-
aceste două idealuri. Alături de Dante Alighieri, Petrarca este unul din principalii precursori ai Renașterii. s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa in Val d'Arno, în apropiere de Arezzo, fiu al notarului Pietro di ser Parenzo (supranumit Petracco, guelf alb, prieten cu Dante, exilat din Florența din motive politice). După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia se mută la Carpentras, în Franța, aproape de orașul Avignon, unde Petracco spera să obțină o slujbă la curtea papală, care își avea
Francesco Petrarca () [Corola-website/Science/298430_a_299759]
-
interesele naționale sau particulare creaseră partide politice gata să se înfrunte, unele tânjind după fărâmițarea feudală de altădată, altele vizând o mai mare putere în stat. Papa redeschise conflictul dintre sacerdoțiu și imperiu, conflict susținut de cele două tabere adverse, guelfii și ghibelinii, Anglia reluase ostilitățile cu Franța, în timp ce aceasta era amenințată de împăratul Frederic al II-lea, căruia puțin i-a lipsit să-l facă prizonier pe Ludovic al IX-lea la Vaucouleurs, unde regele încrezător, se dusese să trateze
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
Guelfii și ghibelinii au reprezentat facțiuni care și-au disputat puterea în mai toate orașele și comunele din Italia medievală, mai cu seamă între secolele al XII-lea și al XIV-lea. Cele două grupuri susțineau Statul papal, respectiv pe împăratul
Ghibelini () [Corola-website/Science/315001_a_316330]
-
provine, după toate probabilitățile, de la numele castelului Waiblingen, aparținând regelui Conrad al III-lea de Hohenstaufen, în timpul disputei sale cu ducele de Bavaria, susținut de papalitate. Pronunțat ca "Wibellingen", numele castelului a devenit în limba italiană "Ghibellino". Cele două denumiri, guelfi și ghibelini, au apărut în Italia în vremea împăratului Frederic I "Barbarossa".
Ghibelini () [Corola-website/Science/315001_a_316330]
-
New-York City Opera și Philadelphia, întreprinzând turnee de-a lungul și de-a lațul Statelor Unite cu „Țoșca”, „Aida”, „Andreea Chenier”, „Turandot” și „Cavaleria Rusticana”. A întreprins turnee și în America Latină, la Caracas în Venezuela împreună cu tenorul Ferrucio Tagliavini și baritonul Guelfi, apoi a cântat în Guatemala, Sân Salvador, Porto Rico și Mexico. Între anii 1953-1962 a funcționat că profesoară la Școala de Muzică și Arta din Detroit, direcția acestei școli find încântată să o aibe în mijlocul lor, a menționat în fișa
Editura Destine Literare by George Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/85_a_458]
-
i-a lăsat acestuia întinsele sale posesiuni, incluzând Toscana, Ferrara, Modena, Mantova și Reggio. Dat fiind că dinastia Welfilor a fost susținătoare a papalității în controversele legate de Lupta pentru învestitură împotriva Imperiului, aliații papei au început să fie numiți guelfi. Ducele Henric al IX-lea "cel Negru" de Bavaria între 1120 și 1126, a fost primul dintre cei trei duci din casa de Welf cu numele de Henric. Fiul său, Henric al X-lea "cel Mândru", de asemenea duce de
Dinastia Welfilor () [Corola-website/Science/325183_a_326512]
-
imperiale l-au convins pe noul papă să se retragă din oraș. În jurul anului 1090, Matilda s-a măritat din nou, cu ducele Welf al II-lea de Bavaria, provenit dintr-o familie al cărei nume (Welf, în versiunea italiană Guelf) va deveni sinonim cu partizanii papalității în conflictul acesteia împărații germani (ai cărei susținători erau denumiți ghibelini). Această mutare l-a forțat pe Henric al IV-lea să revină în Italia, unde a izgonit-o pe Matilda în regiunea montană
Matilda de Toscana () [Corola-website/Science/324696_a_326025]
-
Bavaria lui Leopold al IV-lea, markgraf de Austria. Cu toate acestea, Henric "cel Mândru" și-a menținut loialitatea din partea supușilor săi. Ca urmare, a izbucnit războiul civil, moment care este considerat ca fiind primul act al viitoarelor lupte dintre guelfi și ghibelini, care se vor extinde în principal pe teritoriul Italiei. După moartea lui Henric(octombrie 1139), oponenții au continuat lupta contra Hohenstaufenilor, grupându-se în jurul fiului acestuia, Henric Leul, susținut de saxoni, ca și de fratele său, Welf al
Conrad al III-lea al Germaniei () [Corola-website/Science/324425_a_325754]
-
de războaie l-au distrus (în 1127). În 1159 a fost reedificat de către împăratul Frederic Barbarossa, aliatul orașului împotriva milanezilor, care l-a întărit cu ziduri puternice și a construit fortăreața Bradello; mai apoi a fost agitat de partidele Vitanilor, guelfii și de partidul Rusca, ghibelinii. Rusca ghibelinilor a schimbat Como pe Lugano cu Filip Maria Visconti. Odată mort Filip M. Visconti, orașul a trecut în stăpânirea conților Sforza, iar din 1521 a îndurat dominația spaniolă. Din 1724 pe cea austriacă
Como () [Corola-website/Science/297324_a_298653]
-
Italie sub controlul său s-au dovedit la fel de inutile ca și ale bunicului său, iar moartea sa în 1250 a marcat sfârșitul efectiv al Regatului Italiei ca unitate politică. Au continuat conflictele dintre susținătorii Imperiului (ghibelini) și cei ai Papalității (guelfi) în toate orașele din Italia, însă aceste dispute aveau tot mai puțină legătură cu originile celor două tabere. Cu toate acestea, ideea de Regat al Italiei nu era cu totul lipsită de sens. Împărații care s-au succedat în secolele
Regatul Italiei medievale () [Corola-website/Science/324870_a_326199]
-
în 1212, și încoronat pe 9 decembrie 1212 în Mainz; o nouă ceremonie de încoronare a avut loc în 1215. Autoritatea lui Frederic în Germania a rămas discutabilă, și a fost recunoscut doar în sudul Germaniei : în nord, centrul puterii guelfilor, Otto a continuat să dețină puterea regală și imperială (drept contra-împărat), în ciuda excomunicării sale de către Papă. Dar înfrângerea militară decisivă suferită de Otto la Bouvines l-a obligat să se retragă pe ținuturile ereditare guelfe, unde a murit, practic fără
Frederic al II-lea al Sfântului Imperiu Roman () [Corola-website/Science/308370_a_309699]
-
Țelul refacerii unității imperiului era profund contrar și țelurilor regelui angevin al Napolelui și Siciliei. Italia era prea divizată, iar particularismele sale erau prea numeroase și contradictorii. Împăratul și suveranul pontif aveau de partea lor grupurile numeroase ale Ghibelinilor și Guelfilor. În ianuarie 1311, împăratul a sosit în Italia și în drumul sau spre Roma, a fost întâmpinat cu războaie în care se implicau diverse facțiuni rivale. Henric al VII-lea nu înainta ca un pacificator așa cum speră, ci în mijlocul unui
Sfântul Imperiu Roman () [Corola-website/Science/298921_a_300250]
-
I Barbarossa. Vase anconitane au luat parte la cruciade, printre navigatorii săi numărându-se și umanistul Chiriac din Anconă. În cadrul luptei dintre papalitate și Imperiu care a tulburat Italia începând din secolul al XII-lea, Anconă a fost de partea guelfilor. Spre deosebire de alte orașe din Italia de nord, Anconă nu a devenit niciodată seniorie. Singură excepție a fost guvernarea familiei Malatesta, care a ocupat orașul în 1348 profitând de problemele create de Ciumă Neagră și de un incendiu care distrusese multe
Republica Ancona () [Corola-website/Science/324522_a_325851]
-
a căzut în mâinile lui Eccelino din Verona. În 1311 Împăratul Henric al VII-lea a asediat Brescia timp de șase luni, timp în care și-a pierdut trei pătrimi din armată să. Mai tarziu Scalingeri din Verona, ajutat de guelfi (ghibellinii) aflați în exil, a încercat să subjuge Brescia. Cetățenii Bresciei au apelat la ajutorul lui Johannes de Luxemburg zis "orbul", dar Mastino ÎI della Scală l-a izgonit pe guvernatorul numit de acesta. Autoritatea să a fost in curand
Brescia () [Corola-website/Science/297310_a_298639]
-
și 1908 de Georg von Hauberrisser în stil neogotic. Ea se întinde pe o suprafață de 9159 m², având 400 de încăperi. Fațada principală situată înspre Marienplatz, lungă de 100 de metri, este bogat decorată. Ea îl prezintă pe Ducele guelf Duke Henric Leul și aproape întreaga linie a dinastiei Wittelsbach din Bavaria și este cel mai mare ciclu princiar dintr-o primărie germană. Monumentul central din centrul fațadei principale situat deasupra casei de pază este o statuie ecvestră a prințului
Primăria Nouă din München () [Corola-website/Science/328351_a_329680]
-
Italia centrală. Până în secolul al XIII-lea, politica italiană a fost dominată de relațiile dintre împărații Sfântului Imperiu Roman și papalitate, majoritatea orașelor-state italiene implicându-se în conflict, fie de partea primului (ghibelinii) fie de partea celei de a doua (guelfii) după cum le convenea pe moment. În această epocă haotică, în Italia a apărut o instituție caracteristică ei, . Dat fiind vidul de putere produs de fragmentarea teritorială extremă și de lupta dintre Imperiu și Sfântul Scaun, comunitățile locale au căutat să
Italia () [Corola-website/Science/296633_a_297962]
-
o dependență a Bavariei față de monarhia germană. În 976 Bavaria se separă de principatul Carintia (Kärnten)."Ostarrîchi; prințul de Babenberg" caută să redobândească și reușește în parte să obțină suveranitatea Bavariei prin crearea "Marcha orientalis". Începând din 1070, în timpul dinastiei Guelfilor ("die Welfen"), poziția principilor bavarezi se reîntărește. Conflictul dintre Guelfi și dinastia Stauferilor ("die Staufer") se termină cu victoria celei din urmă (1180), în timpul împăratul Frederic I Barbarossa, care îl învinge pe Henric Leul ("Heinrich der Löwe") (1129-1195) al Bavariei
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
se separă de principatul Carintia (Kärnten)."Ostarrîchi; prințul de Babenberg" caută să redobândească și reușește în parte să obțină suveranitatea Bavariei prin crearea "Marcha orientalis". Începând din 1070, în timpul dinastiei Guelfilor ("die Welfen"), poziția principilor bavarezi se reîntărește. Conflictul dintre Guelfi și dinastia Stauferilor ("die Staufer") se termină cu victoria celei din urmă (1180), în timpul împăratul Frederic I Barbarossa, care îl învinge pe Henric Leul ("Heinrich der Löwe") (1129-1195) al Bavariei, care făcea parte din ramura saxonă a Guelfilor. Istria și
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
Conflictul dintre Guelfi și dinastia Stauferilor ("die Staufer") se termină cu victoria celei din urmă (1180), în timpul împăratul Frederic I Barbarossa, care îl învinge pe Henric Leul ("Heinrich der Löwe") (1129-1195) al Bavariei, care făcea parte din ramura saxonă a Guelfilor. Istria și Steiermark nu mai fac parte din Bavaria. În perioada dintre anii 1180-1918 dinastia domnitoare în Bavaria a fost cea a familiei Wittelsbach. Perioada dntre 1255-1503 a fost o perioadă tulbure de fărâmițări a Bavariei în principate mai mici
Bavaria () [Corola-website/Science/297272_a_298601]
-
vechi. Se crede că regele merovingian Dagobert I a construit aici o fortificație în secolul al VII-lea pe care carolingienii care i-au urmat au folosit-o ca palat regal și imperial. În 1268, după ce a trecut din mâinile Guelfilor în cele ale Hohenstaufenilor, castelul a fost preluat de către prinții-episcopi din Konstanz, care l-au folosit ca reședință de vară, iar din 1526 ca reședință permanentă. În 1750 s-au mutat în Castelul nou ("Neues Schoss"), unde au stat până la
Meersburg () [Corola-website/Science/304686_a_306015]
-
cel mai important și puternic din Italia centrală. Începând din 1250, un guvern comunal compus din burghezi și meseriași înlătură supremația nobilimii și, doi ani mai târziu, se bat primii „fiorini” de aur, monedă forte a comerțului european. Conflictul dintre „Guelfi”, fideli autorității temporale a papei, și „Ghibellini”, partizani ai primatului politic al împăraților germani ai „Sfântului Imperiu Roman”, se transformă într-un război între nobili și burghezie. La nașterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florența se găsea în puterea Ghibellinilor
Dante Alighieri () [Corola-website/Science/296767_a_298096]
-
forte a comerțului european. Conflictul dintre „Guelfi”, fideli autorității temporale a papei, și „Ghibellini”, partizani ai primatului politic al împăraților germani ai „Sfântului Imperiu Roman”, se transformă într-un război între nobili și burghezie. La nașterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florența se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere și Ghibellinii sunt expulzați din oraș. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracțiuni: „bianchi” (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - și „neri” (negrii). Dante Alighieri
Dante Alighieri () [Corola-website/Science/296767_a_298096]
-
temporale a papei, și „Ghibellini”, partizani ai primatului politic al împăraților germani ai „Sfântului Imperiu Roman”, se transformă într-un război între nobili și burghezie. La nașterea lui Dante, după îndepărtarea Guelfilor, Florența se găsea în puterea Ghibellinilor. În 1266, Guelfii revin la putere și Ghibellinii sunt expulzați din oraș. La rândul lor, Guelfii se divid în două fracțiuni: „bianchi” (albii) - care încercau să limiteze hegemonia papei - și „neri” (negrii). Dante Alighieri se naște la Florența pe 14 mai 1265 într-
Dante Alighieri () [Corola-website/Science/296767_a_298096]