55 matches
-
de chihlimbar, pe care se și vedea mâncând-o împreună cu prietenul lui, lângă poarta din spatele ospătăriei. Însă nu apucă să-și scoată la lumină micul ban. Rață ajunsese acum lângă el și-i strigă drept în ureche, cu vocea lui hârâită, "Nane, ia uite-te mă, Nane, cine intră la peruchier!" Pe scândura galbenă, printre două maluri de zăpadă curată, pășeau două picioare robuste, înfășurate în piele cărămizie, și care erau absolut de neconfundat pentru orice om din București. Nane ridică
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
noua lui casă, întrebându-se cu o nedumerire sinceră de ce-i trebuise atât de mult ca să intre la peruchier!? Și, pe măsură ce înainta pe lângă zidul de zăpadă, care mărginea strada, vechea lui viață, sufrageria pustie, foișorul lui Barbărasă și chiar glasul hârâit al prietenului său se pierdură în ceața spumoasă a iernii.
Prăvălia de peruci by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/6599_a_7924]
-
din fața căruia n-avea unde să se retragă. Curând, ceața verzuie lăptoasa îl cuprinse în miezul ei, gândea că-i va fi greu, că se va sufocă, dar nu, respirația îi devenea din ce in ce mai ușoară, nu mai simțea nici tușea aceea hârâita care-i sfâșia pieptul la răstimpuri, în jurul lui alte respirații ușoare, ca aburul îl ademeneau, mersul îi era ușor că o plutire spre înălțimile ceții. Apoi, aflat undeva, sus, pe pragul unei urcări auzii îndemnul rarefiat, a al unei fâlfâiri
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_362]
-
din fața căruia n-avea unde să se retragă. Curând, ceața verzuie lăptoasa îl cuprinse în miezul ei, gândea că-i va fi greu, că se va sufocă, dar nu, respirația îi devenea din ce in ce mai ușoară, nu mai simțea nici tușea aceea hârâita care-i sfâșia pieptul la răstimpuri, în jurul lui alte respirații ușoare, ca aburul îl ademeneau, mersul îi era ușor că o plutire spre înălțimile ceții. Apoi, aflat undeva, sus, pe pragul unei urcări auzii îndemnul rarefiat, a al unei fâlfâiri
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_363]
-
care zâmbea radios. El trăsese lozul cel mare: monitor general. Din această băltoacă de năuceală ne-a scos vocea dogită: - Ei, ia să vedem, care ne sunt monitorii și care “onorabilii” mârlani? Urmă o selecție, dar pe ce criterii? Vocea hârâită ne-a edificat: - Scoateți abecedarele! Ne-a pus pe fiecare să citim câte ceva. După ce citeam, auzeam verdictul : “monitor!” sau, după o pauză prelungită, figura ponosită a domnului Fusulan se strâmba scârbită: “mârlan!”, sau schița rânjetul de satisfacție: “mârlan ordinar!”, după ce
POVESTIREA DOMNUL FUSULAN-PARTEA ÎNTÂI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1738 din 04 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381753_a_383082]
-
upercut și un picior zdravăn, până îl azvârlii peste balustrada balconului, făcându-l fluturaș printre florile din grădină. Am sărit după el. Acum făcea:clonc, clonc! clonc, clonc! Dar tot cu limba scoasă și minutarul bleg. Îmi plăcea cloncănitul lui hârâit, semn că urma să-și dea duhul. Dar...n-a fost așa. Cloncănitul lui devenea din ce în ce mai tare, asemănător bătăilor de clopot. M-a cuprins frica. Mai ales că minutarul cel bleg se ridica și se făcea tot mai mare...mai
ULTIMUL FRAGMENT DIN NUVELA OMUL DIN VIS de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1381 din 12 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383718_a_385047]
-
al armoniilor. Fiece zi - o uimire. Posedați suntem de intuiția particularului, Infinitul ne produce greață. Cum poate vocea Kostromarului? Tristețea zorilor la execuție. A amurgului pentru un om părăsit. A amiezii pentru un om flămând. Din pânza radioului - un glas hârâit. Urmașilor mei eu nu le scriu, Nu voi pleca într-un sicriu, Umblând pe două-trei picioare, Mai știi , chiar patru aripioare. Oftează tânăra domniță, așteaptă în pat o linguriță, Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379987_a_381316]
-
al armoniilor.Fiece zi - o uimire.Posedați suntem de intuiția particularului,Infinitul ne produce greață.Cum poate vocea Kostromarului?Tristețea zorilor la execuție.A amurgului pentru un om părăsit.A amiezii pentru un om flămând.Din pânza radioului - un glas hârâit.Urmașilor mei eu nu le scriu,Nu voi pleca într-un sicriu,Umblând pe două-trei picioare,Mai știi , chiar patru aripioare.Oftează tânăra domniță, așteaptă în pat o linguriță,Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/379987_a_381316]
-
Ar fi posibil așa ceva? Cum să nu... Că doar, în fond, așa murim toți... De-odată, când te ai aștepta mai puțin. Poate să o întrebe pe mămăiță... Să-și dea și ea cu părerea. Dar simți în gâtlej un hârâit care s-ar fi transformat cu greu într-o voce. Și-apoi, cum să întrebe? Nu vă supărați, nu cumva tinerii de lângă dumneavoastră au dat ortul popii? Se hotărî să se uite cu coada ochiului la ei, să le surprindă
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
e o hârtie mototolită în care se îmbracă aidoma unor regi, se încălzesc la propriul răsuflet în timp ce steaua polară le șoptește-n urechi, plouau ochii tiviți cu cărbune răcit din focul străvechi coborâtor din stele și-n glasul lor cel hârâit se-nvolbură cenuși ce-i dibuie cu-apucături de hiene. curg visele din ei, mirosul îi hrănește, frumoși sub pojghițe de jeg ei bat în ape verzi de jad ca zeii tăcuți, misterioși, senini, ce taina-și poartă-n zâmbetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1549_a_2847]
-
de cărăușie! Ai dreptate, Alecule. Aizic v-o primit la cărăușie, dar știți cum? Cum, moș Pâcule? au întrebat cei doi. Pe jos,flăcăilor! Pe jos! Să rupeți măcar zece perechi de ochinci - a sfârșit vorba Pâcu, într-un râs hârâit. Ii bine și așa. Decât nimic - au intrat în joc și cei doi flăcăi, râzând ca omul scăpat dintr-o primejdie. Pâcu și cu moș Dumitru s-au privit cu înțeles. Semn că au pus la cale altă poznă. Noii
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
mod normal ar fi trebuit să se stingă la naștere, dar În următoarea secundă, când electronii au luat-o la goană prin conductoare ca să ducă vestea cea bună la starterul motorului, a devenit zgomot În toată puterea cuvântului, iar tusea hârâită s-a transformat În gâlgâit, anunțând că dansul pistoanelor cu cilindrii Începuse, iar toate piesele erau invitate la horă. Acel tumult a părăsit motorul și și-a făcut loc cu coatele prin mulțime, dând ghionți bărbaților sau strecurându-se printre
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
rotund. - Tréiascé Întîi Mai, Ziua Mondialé a Muncii! Megafonul hîrÎi și Șasa Își purta Încurcat privirea, Încercînd sé géseascé agéțat În vreun copac, sau deasupra vreunei ferestre, lîngé un steag, péléria de aluminiu din care se auzea vocea, dar dupé hîrÎit, aceeași voce spuse foarte familiar și blînd „Ură!” și toaté stradă se cutremuré și bucéți de cer, baloane, crengile copacilor, ferestrele deschise și steagurile au Început sé tremure și sé se amestece Între ele. Jos pe asfaltul sur se vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2008_a_3333]
-
jumătate: „se răsucește fulgerător cu fața-n sus, izbucnind în râs, cu ochii încă închiși, și fără măcar să-și miște capul, îmi indică zona lui inghinală, uite ce-ai făcut iar, mă animalule, mă, nemâncatule, mă șicanează Țeus cu glas hârâit, apoi mă prinde de grumaz și îmi îndreaptă brutal țeasta într-acolo, eu opun rezistență, bărbia i se ridică, tendoanele gâtlejului i se umflă, creștetul capului i se adâncește în cearșaf ca un piron care-și caută culcușul să se
Jocuri de putere by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3345_a_4670]
-
din fața căruia n-avea unde să se retragă. Curând, ceața verzuie lăptoasa îl cuprinse în miezul ei, gândea că-i va fi greu, că se va sufocă, dar nu, respirația îi devenea din ce in ce mai ușoară, nu mai simțea nici tușea aceea hârâita care-i sfâșia pieptul la răstimpuri, în jurul lui alte respirații ușoare, ca aburul îl ademeneau, mersul îi era ușor că o plutire spre înălțimile ceții. Apoi, aflat undeva, sus, pe pragul unei urcări auzii îndemnul rarefiat, a al unei fâlfâiri
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/89_a_364]
-
cânte și să danseze în jurul Carlei, așezată pe vine ca o găină pe ouă. Era dansul cocoșului, al iubirii. Cânta și dansa de unul singur, iar la sfârșit a sărit chiar pe spatele generos al Carlei, scoțând un cucurigu cam hârâit. Cocoșii fermei au răspunseseră imediat, dar nu numai ei - încet-încet se treziseră chiar și cocoșii din Castellana. I-am auzit din depărtare ca pe un imn spontan, închinat luminii care își arătase primele gene somnoroase printre fuioarele gri-albastre ale nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ale lui Tiaré cu primul ei soț, căpitanul Johnson. Și totuși, cu toate că ea era bătrână și grasă, uneori rulam covorul de Bruxelles, aduceam servitoarele și vreo două prietene de-ale lui Tiaré și dansam, deși acum foloseam muzica unui gramofon hârâit. Pe verandă aerul era îmbălsămat de parfumul greu al florilor de tiaré, iar deasupra capului Crucea Sudului strălucea pe un cer fără nori. Tiaré zâmbi indulgentă: — Am ținut-o tot așa până la trei dimineața și când ne-am dus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
care le îmbracă în roșu pe cele două femei aflate sub mărul cu o sută de mii de brațe și nouă fețe. II. O ACTRIȚĂ CELEBRĂ — Eu sunt singura care mai poate să spună povestea Tinei, eu, cu vocea mea hârâită, aspră, așa cum e ea, doar eu vă mai pot povesti, mai pot vorbi despre asta, așteptați, Frumoasă Neli, povestea?, vă spun tot, poate o să mă simt mai liberă și mai ușoară, poate o să îl vindec pe Maestru, poate cuvintele mele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
țâțele mele. Uite că el nu mai vine. Sau întârzie, o să vedem. Stăm aici două femei singure și povestim. Îl așteptăm pe bărbat, povestind. Păcălim așteptarea. Dumneavoastră așteptați povestea cu Tina, eu aștept uitarea, să o uit pe Tina... Vocea hârâită a Loredanei e schimbată, tremură, spatele nu mai e drept, din rochia roșie ies niște umeri cocârjați, căzuți, adunați spre țâțele frumoase. Neli se uită curioasă la femeia din fața ei, dar nu spune nimic, rămân fără poveste!, ideea i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
știu - răspunse pilotul -, n-am mai apăsat niciodată a doua oară. — Hai, apasă - spuse comandantul -, că n-o fi foc. Dacă mai vin două sandviciuri, le mâncăm și le decontăm. Eu răspund. Pilotul apăsă pe butonul roșu. Se auzi același hârâit și-n cutia din bord fu împinsă o hârtie. Comandantul o luă și o descifră. Era o poliță de asigurare ADAS. — Ia uite, dom’le, ce șmecheri! făcu el. În caz de avarie, îți dau două sandviciuri și după aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
ce trebuie făcut, cum ieșim din belea, fiindcă în ritmul acesta peste câteva sute de ani nu vom mai fi nici amintire! Târșeloși, jalnici ce sunteți! Aici ochii stinși ai Supremului Vampir Arab, avură o licărire sumbră, iar vocea sa hârâită rosti cu viclenie: - Dar Înălțimea Ta cum te descurci? Că, după cum vedem, deși ești veteran, arăți încă tare bine și în putere. Sper să nu ne fitilești cu aiureala aia cu fondul genetic, cu românul care are șapte vieți în
ULTIMUL BAL AL VAMPIRILOR de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366840_a_368169]
-
-Dar ești grozavă, tu! Ce te-a-ndemnat să treci de-a bușilea, că mă și pufnea râsul când te-am văzut între ălelalte târându-te în patru labe?! Eu am defilat grațios pe lângă... Și se pomeni dând drumul unui zgomotos și hârâit șuvoi de ha-ha!-uri și, spre sfârșit, semn al oboselii coardelor vocale, de ho-ho! -uri. De fel, am replica la mine în orișice minut! Însă acum, trăiam o inhibiție... Doar eram în curtea bisericii, tocmai săvârșisem un ritual... Brrr! Chiar
PIAZA REA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2305 din 23 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/368625_a_369954]
-
am fost coleg de clasă, l-a regretat mai târziu, constatând că multe din volumele de valoare s-au rătăcit înainte de a apuca să fie luate în evidență de prestigioasa bibliotecă timișoreană. Roman ne vorbea grav cu vocea lui ușor hârâită, semn, poate, al cumplitei maladii care i-a fost fatală peste ani, divagând cu dezinvoltură pe marginea textelor literare comentate, lucru care mie îmi plăcea, firește, mai mult decât arida analiză gramaticală a complicatelor fragmente alese de obicei din Creangă
ROMAN ŞI BOLOGA de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 1889 din 03 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/363626_a_364955]
-
dna Rusu Lucreția, la Muzeul din orașul meu de baștină, Râmnicul Sărat. Ei bine, acolo, în atmosfera ce mi se părea destul de solemnă atunci, existența unui disc învechit de vinil, din ființa căruia răzbătea cu greutate în liniștea sălii sunetul hârâit al unei partituri muzicale clasice, mi-a marcat pentru totdeauna sufletul. Ani la rând apoi m-am tot gândit la muzica aceea destul de greu audibilă în acel moment din cauza vetusteții specifice a respectivei plăci circulare de redare a sunetelor, simțind
IN MEMORIAM 125 DE ANI DE LA NAŞTERE de MAGDALENA ALBU în ediţia nr. 583 din 05 august 2012 [Corola-blog/BlogPost/354958_a_356287]
-
al armoniilor. Fiece zi - o uimire. Posedați suntem de intuiția particularului, Infinitul ne produce greață. Cum poate vocea Kostromarului? Tristețea zorilor la execuție. A amurgului pentru un om părăsit. A amiezii pentru un om flămând. Din pânza radioului - un glas hârâit. Urmașilor mei eu nu le scriu, Nu voi pleca într-un sicriu, Umblând pe două-trei picioare, Mai știi , chiar patru aripioare. Oftează tânăra domniță, așteaptă în pat o linguriță, Poate chiar o lingurea, ba mai vrea, ba nu mai vrea
URMAȘILOR MEI, COPIII de BORIS MEHR în ediţia nr. 1949 din 02 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/353362_a_354691]