43 matches
-
ultimii ani ai scriitorului. Întrucât este Bogdan-Pitești - Pașadia Măgureanu? Portretul cel mai verosimil istoric, cel schițat de Zambaccian, ne trimite la un om dublu, la asocierea rafinamentului cu abjecția. Și personajul literar Pașadia, mai ales cel din capitolul Cele trei hagialâcuri, suferă de o scindare psihică. ŤPașať, în momentul acțiunii romanești, a abandonat, dezgustat, luptele politice, ambițiile sociale. Duce o viață dublă, ritmată de lumină." (pag. 47) Identificarea se susține, ba chiar colectează dovezi suplimentare, ignorate de Ion Vianu, culminând cu
Interogații mateine by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8046_a_9371]
-
despre care vorbise la sfîrșitul capitolului anterior (capitol încheiat chiar cu aceste cuvinte, "...un alt eu însumi", pentru ca următorul să se deschidă, la fel de semnificativ, cu "Un prieten de cînd lumea...", pp. 73-74).l) În al doilea paragraf al "Celor trei hagialîcuri", citim: "Sunt ființe cari prin cîte ceva, uneori fără a ști ce anume, deșteaptă în noi o vie curiozitate, ațîțîndu-ne închipuirea să făurească asupra-le mici romane. M-am mustrat pentru slăbiciunea ce-am avut de asemenea ființe; nu destul de
Recitind Remember by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14139_a_15464]
-
început. Modelele sale literare și filosofice au rămas neschimbate, consacrând, cu fiece apariție editorială, un sistem al abisalității. De altfel, cel mai recent roman al său, Craii și morții, pornește de la ideile esoterice ale magistrului Vasile Lovinescu din Al patrulea hagialâc (1981). Ucenicul i-a urmat ipotezele, plusând în romanul său despre Craii de Curtea Veche, cu fantazări agreabile. Craii și morții nu este o rescriere în notă proprie a romanului matein. Dan Stanca suprapune mitul crailor consacrați de Mateiu Caragiale
Reluarea neantului by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3740_a_5065]
-
Teodorescu. De fapt, tot atît cît are el a împărți cu tinerețea unui mic roman apărut, fără autor (era al lui Kogălniceanu) și fără sfîrșit, prin 1850, cu poveștile despre moșteniri pierdute la Dunăre din Europolis ori, poate, cu orice ,hagialîc" de oameni bîrfitori dar, altfel, subțiri, bătînd tîrgul de provincie birt cu birt, casă cu casă. Cînd se-ntîmplă ce se scrie? Cîndva prin anii în care zece sau cinci mii de lei (vechi...) mai însemnau o sumă. Cîțiva amici, ori
Bătrîna-ntinerește by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11206_a_12531]
-
furtunoase și pe cel al Crailor... într-o simptomatică consonanță de opțiuni estetico-temperamentale: datorită teoriei electricității și a privirii magnetice, tatăl și fiul își trădează deopotrivă “atracția lor către ’suprafiresc’”, iar prin cea din urmă ei “își dau mîna în hagialîcul imaginar către ’cel mai frumos dintre veacuri’ care ’fu al optsprezecelea’...”. O astfel de abordare a eredității și a interiorității secrete poate fi apropiată, cred, de teoria criptonimiei a psihanaliștilor Nicolas Abraham și Maria Torok, după care “criptele” ori “fantomele
Gratia interpretandi by Laura Pavel () [Corola-journal/Journalistic/13191_a_14516]
-
ca ceaiul pe toate argintăriile fie sfeșnic fie copită de drac. Cetatea aceea Vin vremuri de ospiciu Cine are nevoie de mărturii ne găsește la registratură Cetatea aceea Cetatea aceea e asta acum și aici unde vrei să fie bairam hagialâc și taifas și bestia sapă în bestie să-l afle pe licăritorul Iisus O scrib bătrân iubit de nimicnicie dactilograf de noapte fugi din casa nebuniei Luna verde în flux dă un luciu curat mediocrității Foarfecele atârnă taie desparte Fecioara
Poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/9419_a_10744]
-
îndoiesc că ar fi așa. Nu am cetit prea multe cărți și nu știu să teologhisesc, dar ce spui domnia ta acum noi am mai auzit încă de pe când eram mare logofăt în vremea lui Io Șerban Vodă. Te întorseseși din hagialâc cu maica și cu doamna Ilinca, pomenite fie-le numele. M-a cam mirat și atunci, cum și acum mă miră și, fiind nedumerit, m-am sfătuit când am ajuns domn cu sfinția sa chir Theodosie. Uite ce am înțeles din
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
adus de cafegiii cu mișcări lente și neauzite. Neică Mihai, îți mulțumesc că mi-ai dat prilejul să-mi aduc aminte de felul în care vlădica Theodosie strecura învățătura în sufletele noastre de copii când porneam într-un fel de hagialâc prin țară pe la mânăstiri. Ștefan, ducându-și felegeanul cu interiorul aurit spre gură, lăsă un zâmbet să-i descrețească fruntea și întoarse capul spre sora sa. — Așa este, de la dânsul am niște învățături pe care nu le pot uita în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
clar vechile prietene): Reetika Churaswami, cu imenșii ei ochi gălbui și talia de rândunică, și Joanne Maria Barbara Peracchio, cu piciorul ei diform corectat și (trebuie să recunoaștem) apartenența la John Birch Society, Norma Abdow, al cărei tată plecase În hagialâc și nu se mai Întorsese, Tina Kubek, care era cehoaică prin origine, și Linda Ramirez, jumătate spanioloaică, jumătate filipineză, care stătea nemișcată, așteptând să i se dezaburească ochelarii. Fete „etnice“,așa ni se spunea, dar cine nu era, la o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
aduce o schimbare majoră: din „poemationul“ experimental anterior, cartea a devenit un „roman-roman“, cu personaje perfect motivate psihologic și cu o structură cristalină a nodurilor conflictuale. Paralelismele anterioare sunt dezvoltate, analizate în complicatele lor raporturi, depășind schematismul simbolic. Cele două „hagialâcuri“ esențiale sunt cel al lui Traian Manu, savant de prestigiu stabilit în Italia, revenit în România comunistă în căutarea unei iubiri din tinerețe, unde nu găsește decât un pachet de numeroase rude pe care nu le-a văzut vreodată și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2180_a_3505]
-
se Întâmpla În cârca mea. M-am Întors, puriule. Am ginit ce ghiftuise ochii lu don Wenceslao. Pă cer iera mișcare mare. Șozuri mari se nălțau dânspre crângu dă la stabilimentu rustican Izvoarele și curba de-o făcea trenu. Făceau hagialâc la zenit. Unele părea că dau roată Împrejuru altora, da fără să-mpedice mișcarea generală, și toate se nălța. Mandea nu le scăpam din ochiometru și parcă mă ridicam rimat cu iele. Îți zic că la prima intenție n-am captat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
-o moartă pe nisip, cu gâtul strâmb, răsucit spre cer. Apoi a fost Întâmplarea de la oraș. Un bătrân venise pe bicicletă din satul lui dintre dealuri să cumpere orez de la negustorul chinez. Tocmai se Întorsese de la Mecca, a povestit el, hagialâcul e o cinste, dar costă mult. În anul acela recolta fusese prăpădită, anotimpul secetos ținuse prea multă vreme, iar acum nu mai avea nimic de-ale gurii. A cerut să cumpere pe datorie, dar negustorul i-a tăiat-o scurt
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
loc, Vladimir. La întoarcerea acasă, în orașul natal, înveșmântat în albul zăpezii timpurii, pe parcursul unei dispute bahice de la restaurantul Miorița, avută cu Calaican, care-i reproșa, ca de obicei, faptul că nu se decide să pornească spre Țara Sfântă în hagialâc, Vladimir emisese părerea: Acum, referitor la nevastă-sa, despre care un mâncător de ciuperci zisese, într-un rând, că ar fi nimfomană, eu nu știu ce să gândesc! Cele proferate de palavragiu le-am luat drept camaraderie erotică. Altfel privind lucrurile, nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
caracteristic poeziei lui. "Hăitașii sunt plecați de mult de acasă/ Prin pământuri pletoase și oarbe ei zac/ în cimitire cu forme ovale, cu burta jivinei/ Înainte s-arunce în lume urlet divin". Cetatea cu lăutari și menestreli, Ierusalimul, drumul spre hagialâc, spre perfecțiune trece prin umilință, în volumul "Balcanice" (1970): "Cu orbii, vom cerși călare pe măgari". Cu o anumită plasticizare, mai accentuată pictural, poetul creează peisaje de basm, reînvie motive orientale covorul persan, ceașca cu ceai: "Covorul șters, pătat de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nivelul cuvintelor și-al sentimentelor, care apar ca expresii ale unor dimensiuni interioare ca: melancolia, sentimentul armoniei, visul, dorința, certitudinea, foamea eminesciană de repaos, osificarea spirituală a lumii generate de civilizație. În volumul "Ironice" (1970) poetul se distrează cu "caraghioslâcuri", "hagialâcuri", într-un cuvânt persiflează și parodiază existența. "Cârciumioara Trocadero are-un vin egal cu zero/ cine-l bea nu se mai scoală/ de sub piatra funerară." Nota de gravitate își face loc odată cu apariția volumului "Mioritiada" (1973); ostentativ uneori ca atitudine
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tîrziu în Papucii lui Mahmud de Gala Galaction, în Mihail și în Neranțula de Panait Istrati 5). Călugărul poet, personajul lui Bacovia, nu merge însă într-acolo pentru a uita o mare iubire, ca un alt Armand Duval, nici pentru hagialîc la mînăstirile din Palestina, cum s-a dus Alexandru Sahia, nici în căutarea unei schimbări de destin, ci pentru a dobîndi mai multă înțelepciune. Și aceasta era, de asemenea, o idee larg răspîndită. „Ce întunecime!...” Bacovia a murit la opt
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Eminescu, 1982 Alexandru George, Mateiu I. Caragiale, Editura Minerva, 1981 Paul Goma, Jurnal pe sărite, Nemira, 1997 G. Ibrăileanu, Scriitori români și străini, E.P.L., 1968 Silvian Iosifescu, Momentul Caragiale, E.P.L., 1963 Silvian Iosifescu, Dimensiuni caragialiene, f.a. Vasile Lovinescu, Al patrulea hagialîc, Cartea Românească, 1981 Aurel Leon, Umbre IV, Junimea, Iași, 1979 Liviu Papadima, Caragiale, firește, Editura Fundației Culturale Române, 1999 Edgar Papu, Fețele lui Ianus, Editura Univers, 1970 Mihai Ralea, Scrieri, Editura Minerva, 1977 Marian Popa, Comicologia, Editura Univers, 1975 Vladimir
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
aflăm pe poet ca neguțător de rose, stranii mărfuri: "Deschideți-vă porți mari!/ Marfă-aduc, pe doi măgari,/ Ca să vînd acelor case/ Pulberi, de pe lună rase,/ Și-alte poleieli frumoase;/ Pietre ca apa de grele,/ Ce fierturi, ce inele,/ Opinci pentru hagialîc/ Deschide-te Isarlîk!" Cum remarcă și Basarab Nicolescu: Definiția Poetului ca fiind cel ce împarte locuitorii cetății, "pulberi de pe lună rase" și "pietre ca apa de grele" ni se pare una dintre cele mai fericite". După cum știm, între preferații lui
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]