251 matches
-
Marius Chivu Scriere hagiografică din secolul al VIII-lea, transmisă în greacă de - se presupune - Sf. Ioan Damaschin după alte tălmăciri în arabă, persiană și georgiană, Viața Preacuvioșilor Părinți Varlaam și Ioasaf s-a bucurat de o atenție deosebită din partea cărturarilor epocilor trecute, iar
Legendă și adevăr by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/15444_a_16769]
-
în care inserează în text dialoguri pseudobiblice, interpolări parabiblice cu substrat miraculos și vizionar, confruntări dialogate între personaje mai mult sau mai puțin ficționale. Volumul V, care cuprinde trei texte, se deschide cu Alexie, omul lui Dumnezeu, una dintre legendele hagiografice cu cea mai mare popularitate, cunoscută fiind în toate literaturile creștine. Așa cum aflăm din studiul filologic semnat de Maria Stanciu-Istrate, legenda a ajuns în Occident încă de la sfârșitul mileniului întâi, cea mai veche atestare înregistrând-o în literatura franceză unde
Legende pentru toți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14647_a_15972]
-
atît mai stranie e situația cu cît opoziția se manifestă în mai mică măsură față de tehnicile analitice, cît față de opiniile "ce ies din rînd": "Drept consecință, prosperă un foiletonism plezirist, "monden", vidat de orice pasiune militantă, cîștigă teren o tendință hagiografică, de propulsări în mitologie. De la critica "limitelor" din anii '50 s-a ajuns la tabuizarea defectelor, la elogiul nemăsurat, exclusiv, obositor al meritelor. Un entuziasm conformist riscă, însă, să compromită interesul pentru biografii și opere. Într-o literatură matură fermentul
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
al documentelor. Marea sa pasiune au fost apocrifele, despre a căror importanță a ținut o erudită și pasionantă dizertație, în urmă cu 120 de ani, la Ateneul Român. I-a copleșit pe audienți cu frumusețea expunerii, cu mostrele de legende hagiografice, legende eshatologice și legende despre Antihrist, cele mai multe descoperite, cu imensă trudă, de el însuși: „De unde le-am scos? Din manuscripte scrise de români, peste care paianjenul uitării a țesut mreja sa seculară, adunate cu multă trudă și cu multe jertfe
Mozes Gaster în cultura română by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/13157_a_14482]
-
intactă - ca și narcisismul cultural din fundal. Sunt altfel perfect de acord că un demers psihanalitic, departe de a diminua un autor (ori, Doamne-ferește, de a-l “întina”), îi revelează într-un mod unic autenticitatea. Și mă îndoiesc că superstițiile hagiografice, recunoscute sau nu, o pot conserva în vreun fel (altul decât îmbălsămarea). Esențială pentru tonul întregului studiu găsesc că este precizarea după care lepădarea lui Cioran de “vinovățiile șantisemiteț de odinioară” nu este și lăuntrică... Foarte probabil - merită discutat. Nu
Mari înrăiți, mari revoltați by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/13358_a_14683]
-
pierd în hătișul savant al frazelor proustiene... Acel Proust "roué", "habile" la care se referă cronică din Le Monde nu prea e de găsit în paginile lui "chčre Céleste" (cum îi spunea stăpînul ei) - deși același Proust își asigură volubilitatea hagiografica spunîndu-i acesteia, îndată ce și-a asigurat și complicitatea ei afectiva: "Vei povești ceea ce ai văzut!" Nu e mai puțin adevărat că ceea ce ne ofera ea - cotidianul domestic al unui geniu, bizareriile lui, "pudoarea extremă" au un anumit tip de intimitate
Du côté de chez Proust by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/12120_a_13445]
-
faptele, bucuriile și durerile oamenilor.” Să menționăm, nu din dorința de a polemiza cu N. Iorga, că Marian n-a intenționat să dea o antologie, deci n-a avut în vedere criteriul estetic, ci a voit să publice toate legendele hagiografice despre Fecioara Maria cunoscute de el până atunci, că a voit să reprezinte mai toate zonele țării, că ecourile trezite de viața și faptele Maicii Domnului în conștiința românilor nu sunt puține și că textele tipărite de Marian nu sunt
La centenarul unei cărți by Iordan Datcu () [Corola-journal/Imaginative/13037_a_14362]
-
fenomenul de reflexie intelectuală, criticul regăsindu-și oglindit în fiecare "dublul spiritual". Dacă de la Arghezi își însușește voluptatea îmbinării cuvintelor potrivite, de la Caragiale deprinde "vorba pe d-asupra limpede, dar adîncă la înțeles". Lipsa de ipocrizie și a oricărei atingeri hagiografice se vădește în ipostaza de cerber al autenticității, al adevărului cu firul despicat în patru sau, la nevoie, în patruzeci și patru. Egoismul lui Caragiale și lipsa lui de scrupul în a pune mîna pe averea Momuloaiei sînt reduse la
Septembrie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Imaginative/14794_a_16119]
-
aflu cîte ceva despre propriile dogme, mirîndu-mă de tot felul de ființe, de obiceiuri și de cuvinte care nu seamănă cu ce lăsasem eu acasă". (17) Este vorba de un efort de focalizare cu totul special, fără să împărtășească entuziasmul hagiografic, autoarea face de fapt cu mult mai mult, efortul de adecvare a limbajului critic la o operă atipică, presupunînd de fapt o devoțiune neașteptată, derutantă chiar pentru cititorul obișnuit cu monografii mai infidele, dar mai declarative. Autoarea "ocolește confortul convingerilor
Despre I.D. Sîrbu, altfel by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17194_a_18519]
-
vremea lui Eminescu e un volum nu doar cu "un rol strict popularizator", așa cum, cu excesivă modestie, îl prezintă realizatorul său, ci și unul recuperator, la cotele cercetării literare și, mai cu seamă, ale mentalității care trece de la o fază hagiografică și sentimental-imitativă la una a maturității critice depline, extrem de importantă întru devenirea spiritului cultural în urgisita Basarabie. Eugen Lungu: Poeti de pe vremea lui Eminescu, editia a II-a, revăzută siadăugită. Antologie, prefată, comentarii critice si adnotări de Eugen Lungu, Ed.
Contemporani cu Eminescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17208_a_18533]
-
într-o altă limbă este considerată o himera pernicioasa, în sfîrșit eroarea de a-l consideră și impune pe Eminescu mai mare decît a fost este, deopotrivă, o naivitate puerila și un sacrilegiu la fel de vătămător. Referindu-se la unele interpretări hagiografice și utilizînd un nepotrivit limbaj heideggerian (Constantin Barbu, Paleologu-Mata, Marin Tarangul), regretatul Petru Creția le respinge hotărît că inutilizabile și dăunătoare. Să rețin opinia despre cartea lui Const. Barbu: "un tînăr exaltat în al carui creier fatală ăgîndire despre cuvinteă
Legatul învătatului Petru Cretia by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17968_a_19293]
-
e îndeajuns de laxă cât să acopere o întreagă pletoră. Din acest punct de vedere, memoriile lui Vlaicu Bârna sunt mai apropiate de o cercetare ca Apariția scriitorului în cultura română (1976) a lui Leon Volovici decât de, să spunem, hagiografica Bohemă de altădată (1944) a lui D. Karnabatt. Titlul e desigur, de ajutor, dar n-ar trebui să ne rezumăm la el. Capșa și Corso, două cafenele precedate de o faimă inegalabilă, reprezintă numai creștetul ghețarului. Dincolo de ele și de
Când anecdota nu primează by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2520_a_3845]
-
alături de autorul Marelui Alpha, după cum îi înțelegem decepția provocată de Valeriu Cristea, care se străduise și după 1989 să-l trateze pe autorul Moromeților ca pe un fetiș, insultîndu-i pe cei ce își îngăduiau a-l analiza în afara stereotipiilor discursului hagiografic: "Nicicînd nu am trăit un sentiment mai acut de consternare și perplexitate ca acum un timp, cînd am văzut ce scrie unul dintre cei mai apreciați critici ai momentului, Valeriu Cristea, de la care te-ai fi așteptat la cu totul
"Supărarea" d-lui Alexandru George by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15624_a_16949]
-
asigură un loc central în istoria literaturii și nu numai atît: în cadrele literaturii viabile, ce continuă a stîrni interesul valurilor succesive de cititori, revărsînd farmec în lume, după cum, cu toată dreptatea, vă rostiți. Analiza care nu poate fi univocă, hagiografică, departajează cele două sectoare, inegale, ale creației acestor autori "călare pe două epoci". Dar să ne fie clar un lucru: în perspectiva evoluției conștiinței literare, a "mutației valorilor estetice", nici o apreciere nu e bătută în cuie. Scriitorii de frunte nu
Gheorghe Grigurcu - "Viața mea la Târgu-Jiu? Neantul mobilat cu o bibliotecă..." by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16257_a_17582]
-
că execuția lui Pătrășcanu este o abatere de la etică, o gravă greșeală politică și o patronare a samavolniciei de către Gheorghiu-Dej... Pătrășcanu a fost o jertfă de sînge în istoria noastră." Alte informații din cartea pe care o comentez sînt curat hagiografice. Se istorisește, de pildă, că redactorii care îi pregăteau discursurile nu făceau decît să aștearnă pe hîrtie ideile pe care le dezvolta înaintea lor chiar Gheorghiu-Dej. Apoi că a trăit modest, efectiv numai din salariu pe care, de fapt, îl
În apropierea lui Gheorghiu-Dej by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16556_a_17881]
-
în cele 271 de poeme ale lui Bacovia sînt mai puține păsări decît în ŤConcertul în luncăť de Vasile Alecsandri". Demn de subliniat e faptul că repudierea locului comun duce și la o suspendare a encomiului compact, a manierei uzual hagiografice cînd e vorba de un scriitor "mare". Constantin Călin are șira spinării dreaptă. Respingînd fățiș ori implicit stereotipiile, d-sa înțelege a-l aborda pe autorul Scînteilor galbene într-un mod degajat, cu o funcționalitate a contactului critic ce acordă
În slujba lui Bacovia by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12000_a_13325]
-
Întâmplător sau nu, lumea virtuală atrage după sine o lume simbolică. În care se amestecă, desigur, un substrat teologic și un superstrat estetic. Întregul roman întreține, la o sumară analiză a numelor și la o atentă parcurgere a faptelor, iluzii hagiografice. În exilul său nocturn la sediul institutului de calcul, el începe să primească vizitele unui tânăr nițel cam bigot. În primă fază interesat de portalurile care anunță iminente descinderi ale Fecioarei Maria, acesta ajunge să-i expună informaticianului teoriile sale
Succesiune și succes by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/8025_a_9350]
-
această perspectivă, formulând însă și puncte de vedere noi, personale. Gama de situații care facilitează fantasticul nuvelisticii, remarcă Mircea Popa, este extrem de întinsă, parcurge traseul "de la simple obsesii, fixații și freudism, spre forme tot mai acute de miraculos creștin și hagiografic, iar de aici spre fantasticul anatomic și experimentalist, bazat pe experimente și teorii științifice, cu o aparență logică impecabilă, dar în realitate greu de crezut." Depășirea realității se face prin căutarea insolitului, a fenomenelor atipice, stridente, bizare. în alte nuvele
Un eseu monografic by Teodor Vârgolici () [Corola-journal/Journalistic/6912_a_8237]
-
exotice, puse într-un vas tradițional. Intens colorat, puternic mirositor și având un gust amețitor, produsul metamorfozat urcă irezistibil dinspre bază spre suprafață, oferindu- se într-o identitate radical schimbată.” Mircea Mihăieș contestă critica atât ideologică, „tezistă”, cât și critica hagiografică (în care ni se sugerează că s-ar încadra și monografia lui Sorin Alexandrescu, din 1969, ceea ce este fals) ca „subiective” și sterile pentru „plăcerea lecturii”, optând pentru o poziție declarat „contra-pozitivistă”, pentru interpretarea imprecisă, aproximativă, pentru „remurmurarea” și „gândirea
Ce rămâne? by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4209_a_5534]
-
Sybaris, între deșănțarea uneori simpatică și smerenia întotdeauna zâmbitoare a goliarzilor. Evident, unul din ei se implică mai sincer, altul e mai histrion, unul rupe contractele sociale, celălalt le lipește cu leucoplast, dar nu le oficializează, unul crede în istoriile hagiografice, altul în istoriile literare. Centura de castitate și Nicolina blues: piese inegale dintr-o , în totului tot, perfect egală cu sine. Între rîzboaie Un aer neobișnuit, de coeziune ușor fanată se degajă din recentul volum al lui Nichita Danilov: Centura
Carmina Burana by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9810_a_11135]
-
în rezervă. În scrisul căruia spiritul își sărbătorește nunțile imposibile, catastrofale, cu carnea, devenind gîndire pură, impersonal divină." (p. 232) Cu asemenea etichete gongorice de pe urma cărora Bataille aduce cu posesorul unei lucidități impersonale de origine divină, portretul picurînd de dulceață hagiografică închinat lui Bataille e aproape gata. Nu mai rămîne decît să lăudăm detașarea cu care bibliotecarul francez a cercetat lumea, detașare pe care nu a avut-o defel. În rest, Bataille nu numai că nu e insuportabil, dar e chiar
Autorul fără viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7310_a_8635]
-
care i-a scris-o lui Mussolini în 1933, pe volumul De ce război?: „Lui Benito Mussolini, cu salutul respectuos al unui bătrîn care recunoaște în persoana conducătorului un erou al culturii. Viena, 26 aprilie 1933”. Aceste detalii lipsesc din biografiile hagiografice închinate întemeietorului psihanalizei. Dar, dincolo de probele dosarului, premisa lui Onfray e speculativă: psihanaliza e de fapt odiseea egoului lui Freud, fără valabilitate asupra altor persoane, talentul său constînd în puterea de persuasiune cu care și-a atras contemporanii în imperiul
Omul cu canapeaua by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5363_a_6688]
-
realizează, cu multă discreție, o mică revoluție metodologică în cercetarea unui text medieval în cultura română. Pentru că Gabriel Mihăilescu abandonează tiparul „clasic" al unei asemenea cercetări, care este cel istoric. El relevă tocmai inadecvarea criteriilor istoriografice în studiul poeticii legendei hagiografice, motiv pentru care procedează la o altă lectură. După un scurt excurs în care abordează, cu salutară precauție, originea legendei, cercetătorul pornește de mai departe, și anume de la aspectele teoretice ale legendei hagiografice. Mai corect spus, de la temele și motivele
Monografia unei legende hagiografice by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6079_a_7404]
-
inadecvarea criteriilor istoriografice în studiul poeticii legendei hagiografice, motiv pentru care procedează la o altă lectură. După un scurt excurs în care abordează, cu salutară precauție, originea legendei, cercetătorul pornește de mai departe, și anume de la aspectele teoretice ale legendei hagiografice. Mai corect spus, de la temele și motivele pe care le întâlnim întrețesute în textura povestirilor ce narează viața sfintei. Astfel, Gabriel Mihăilescu identifică patru tipare narative preexistente, consacrate de alte serii de texte (dedicate altor sfinți) și circulând în literatura
Monografia unei legende hagiografice by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6079_a_7404]
-
latină, apoi în idiomuri vernaculare, pentru a ajunge la prelucrările literare medievale, renascentiste și baroce. În mod curios, în spațiul ortodox, unde sfânta e, la ora actuală, mult mai populară decât în cel catolic sau protestant, cercetările asupra legendei ei hagiografice sunt cvasi-inexistente. Motiv pentru care Gabriel Mihăilescu procedează, în capitolul IV (Versiunile românești), în primul rând la un demers de sistematizare a noianului de informații risipite, uneori contradictorii, ulterior identificând în manuscrisele românești 5 variante tipologice „lungi" și 3 „scurte
Monografia unei legende hagiografice by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6079_a_7404]